Click pe poza si cumpara cartea!
My rating: 3 of 5 stars
Umbla zilele trecute pe internet un fel de leapşă livrescă năstruşnică intitulată De ce citim? Răspunsuri s-au dat de toate felurile, dar mi-am amintit de ele cu drag astăzi când, după ce am devorat precum un puştan mormane de cărţi pentru copii, m-am trezit întrebându-mă: De ce citesc eu, dom’le, cărţi pentru copii, în loc să citesc literatură pentru propria-mi vârstă…ştiu eu…eseuri, istorie, pe existenţialişti, pe ruşi, pe merovingieni, pe habsburgi? Mi-am pus problema cu îndârjită onestitate ca să pot să îmi ofer mie însumi şansa de a primi şi un răspuns convenabil şi am primit vreo trei.
Primul trebuia să aibă legătură cu Vlăduţ, deşi legătura asta mi-e încă neclară: citesc pentru că vreau să ştiu ce să îi propun mai apoi şi lui să citească pentru ca să îl înveselesc/ întristez (de e cazul)/ învăţ lucruri noi şi moduri noi de a învăţa lucruri. Nu o să vreau, poate, să îl oblig printr-o sentinţă să nu se mai uite la televizor, o să îl fac să se îndrăgostească de Charlie si de fabrica lui de ciocolată şi o să las în seama faimosului erou educaţia vizuală şi alimentară fiului meu.
Mai citesc cărţi pentru copii şi dintr-o resemnată lipsă de imaginaţie. Am crescut într-o lume şi într-o vreme oarecum terne, cu acces limitat la fantasy. Cărţile de gen nu erau niciodată destule şi nu au venit parcă nici din timp. Citind Gaiman sau Tolkien mă bucur de imaginaţia altora, iar exerciţiul ăsta are valenţe terapeutice binevenite la orice oră şi în orice anotimp.
Apoi, la sugestia lui KJ, am realizat şi cel mai important motiv „să experimentez sentimente pe care poate că nu le-am trăit vreodată“ laolaltă cu un corolar subînţeles: ca să rexperimentez sentimente plăcute pe care nu mi-e dat constant să le trăiesc în rutina: acasă-job-cumpărături-acasă-somn.
Cred că despre asta e vorba la literatura pentru cei mici, atunci când pică în mâinile celor mari. Şi despre asta e vorba la Dominic, o frumoasă poveste pentru copii, relativ simplă, dar care la fiecare pas îţi atrage atenţia că există şi oameni…nu…de fapt, că există fiinţe, câini, de pildă, vindecaţi de tarele lumii moderne sau, mai rău, ale celei contemporane. Dominic e un căţel plecat în căutarea sorţii, soartă care nu ezită să intervină brusc şi oportun dându-i efectiv o mână de ajutor, un sfat, o suliţă un gând bun de trezire la ţanc, o sugestie. În drumul lui are a demonstra fapte de vitejie luptându-se cu banda de răufăcători a Judecăţii-de-Apoi, fapte de omenie (sau echivalentul acestora în lumea câinilor) îngrijind un bătrân porc numit Bartolomeu Bursuc şi pricopsindu-se cu o comoară greu de cărat chiar şi pentru un mându măgar, Eleazar Mistreţ, sau pentru o ţestoasă respectabilă pe nume Solomon Cangurmic, oferind ajutor peste măsură şi dincolo de propriile beneficii unui mistreţ cu nume de Băieţas, unei familii de gâşte alcătuită din mama, Matilda Vulpe şi din cei cinci boboci numiţi, cum altfel?, Alfa, Beta, Gamma, Delta şi Epsilon sau unui elefănţel picat inopinat în poveste graţie unei vrăji care, pentru a fi „remediată“, îşi aşteaptă cuvântul magic uitat: „Tot ce trebuie să facem este să luăm la rând toate cuvintele pe care le ştim şi, dacă e un cuvânt aşa de simplu, precum susţineţi, atunci o să dăm de el mai devreme sau mai târziu. Probabil că începe cu o literă de pe la sfârşitul alfabetului, aşa că haideţi să nu fim fraieri şi să începem cu A. Ȋncepem cu Z şi o luăm înapoi. E Zilofon?“. Dar bag de seamă că am ajuns să istorisesc prea multe din poveste şi nu-mi stă în fire, ca să nu mai spun că ar trebui ca povestea să fie desoperită lejer, pe îndelete, pentru ca fiecare să-şi simtă propriile sentimente, căci despre sentimente este vorba.
Despre bucuria de a simţi candoarea şi inocenţa copilăriei şi despre uşurinţa cu care îţi laşi la poartă tot bagajul de griji pe care îl porţi pe drumul zilnic acasă-job-… şi bagajul tot mai greu de instrumente cu care încercăm să ne facem viaţa mai uşoară: calculatorul de planuri, echerul pentru măsurat eficienţa unei decizii, decantorul pentru profitabilitatea fiecărei acţiuni etc. Ei bine, pentru câteva ore lumea nu o să mai fie nici atât de calculată şi nici atât de încărcată deşi, veţi vedea, pericolele se ţin lanţ.
De ce 3 stele: pentru că îţi înseninează ziua şi îţi mai aduce câte un zâmbet în colţul gurii însoţit de un oftat nostalgic sau de un mormăit în barbă în timpul orelor de lucru.
razvanvanfirescu.wordpress.com 