Ding visează de Yan Lianke


Ding visează de Yan Lianke

Nota mea: 5 din 5 stele

Cartea mi-a fost recomandată cu insistență de Luca Dinulescu. Nu degeaba a insistat, mi-ar fi părut extrem de rău, îndrăznesc să spun chiar că aș fi trăit degeaba dacă nu aș fi citit cartea lui Yan Lianke. Da, este atât de extraordinară. Și da, de aia-i super mișto să ai prieteni faini care citesc cărți faine și care știu ce să-ți recomande.

Ding e bunicul puștiului care a murit otrăvit în semn de răzbunare la adresa tatălui său, Ding Hui, un vânzător de sânge care s-a îmbogățit peste noapte. Sângele se vinde și se cumpără în sătucul Ding pe bani frumoși, oamenii începând să simtă că fac parte dintr-o comunitate, de ce nu, chiar avută. Doar că o maladie ciudată îi lovește crunt. Febra, după cum o numesc localnicii, nu e nimic altceva decât SIDA și nimicește populația cătunului. Bătrânul Ding încropește în școală un loc în care bolnavii se pot retrage, unii ca să moară, alții ca să-și poată duce în continuare, în liniște zilele pe care le mai au, câțiva pentru că sunt alungați de familiile înfricoșate de necruțătoarea boală. Bunicul Ding pare că nu este niciodată luat pe nepregătite de situațiile pe care viața i le scoate în față. Asta pentru că bunicul Ding visează, iar visele îi spun ceea ce urmează să se întâmple, însă bătrânul nu reușește tot timpul să se împotrivească destinului. În ciuda morții care bântuie pe străzile satului, a cadavrului fiului său, Ding Hui tot nu-și cere scuze comunității pentru molima pe care a abătut-o asupra sa. Nu-și cere scuze nici măcar tatălui său, iar în momentul în care oamenii încep să cadă pe capete, Ding Hui începe să facă afaceri cu sicriele de la stat pe care le împarte după cum crede de cuviință datorită poziției politice pe care o deține în zonă. Bunicul Ding vede cum satul se risipește sub ochii săi precum un fir de fum, o ultimă suflare a unor tăciuni care se sting chinuit sub un jet gros de scuipat pornit tocmai din gura fiului său. Ding, bătrânul, se stinge și el alături de Ding, satul, dar bunicul visător știe că visele sale nu se vor sfârși până când satul nu-și va primi pomana cuvenită, indiferent de forma sub care va fi livrată.

Nu-mi aduc aminte să fi citit vreo carte la fel de sfâșietoare precum aceasta. Când am închis romanul, am avut impresia că mi-au rămas bucăți întregi de carne lipite între filele sale. Lianke spune la sfârșitul romanului că după ce a terminat de scris cartea a izbucnit în lacrimi și nu a mai ieșit din casă vreme îndelungată, atât de mult l-a consumat povestea pe care a ales să o scrie.

Nebunia sângelui pune stăpânire pe satul Ding, iar Ding Hui care a văzut oportunitatea de a se îmbogăți este principalul dirijor al apocalipsei care urmează să se desfășoare peste comunitate. Ding Hui nu ascultă de nimeni și de nimic. Roadele cinismului său sunt banii și influența crescândă în aparatul birocratic, influență care nu face altceva decât să afunde și mai mult comunitatea într-o mocirlă în care moralitatea nu mai există. SIDA începe să facă ravagii printre săteni în urma ustensilelor nesterilizate și utilizate pentru mai mulți săteni. Oamenii încep să realizeze că Ding Hui este responsabilul pentru morțile cauzate de epidemie, bătrânul Ding încearcă să-l convingă să-și ceară scuze comunității, însă pe Ding Hui nu-l convinge nici măcar asasinarea propriului fiu să-și recunoască vina. 

Școala care este în grija bătrânului Ding ajunge să fie disputată între săteni, bătrânul Ding pierzându-și din autoritate în primul rând datorită meschinăriei fiului său. În momentul în care oamenii încep să moară pe capete, fiul bătrânului Ding face bișniță cu sicrie, vânzându-le cui vrea și la un preț foarte ridicat. Punctul culminant al decăderii lui Ding Hui este căsătorirea fiului asasinat, naratorul poveștii, cu o tânără cu probleme a unui individ foarte bogat.

În toată nebunia cauzată de Ding Hui, bătrânul Ding visează. Arhitectul viselor sale pare a fi tocmai nepotul asasinat, cu impresia asta am rămas de mai multe ori, puștiul fiind, așa cum am pomenit, naratorul întâmplărilor. Deși avertizat, bătrânul Ding nu mai poate controla distrugerile la care este supus cătunul, autoritatea sa a dispărut, oamenii sunt disperați, singurul care controlează totul este Ding Hui care continuă să calce pe cadavrea și să se îmbogățească de pe urma morților și a suferințelor semenilor săi.

Cartea este inspirată din epidemia din anii 1990 care a decimat provinica Henan din China. Yan Lianke descrie scene cutremurătoare care nu doar înfioară ci chiar scârbesc. Meschinăria, cinismul, lăcomia, cruzimea care pun stăpânire pe locuitorii sătucului Ding sunt dincolo de puterea mea de înțelegere. Sună neverosimil, însă tocmai această neverosimilitate este ceea ce face ca povestea cătunului Ding să fie, paradoxal, cât se poate de reală, înfricoșător de reală. Personajele lui Lianke nu sunt oameni extraordinari, sunt cât se poate de simpli și de banali. Societatea comunistă în care trăiesc nu se deosebește cu nimic de cea pe care am cunoscut-o și experimentat-o în Europa, indiferența conducerii față de locuitorii săi fiind cea care-i aduce, până la urmă, pe aceștia în situația de a se îmbolnăvi și muri pe capete. Lianke înfierează fără ezitare autoritățile comuniste în volumul său, senzația de rău pe care a acuzat-o scriitorul la sfârșitul romanului fiind perfect de înțeles. Mii de oameni morți, condamnați la moarte de un stat incompetent și complet iresponsabil față de deciziile pe care le ia.

Scriitura lui Lianke are o sensibilitate aparte, iar umorul la care adeseori recurge este de o finețe debordantă. Nu credeam că este posibil să zâmbești când citești o carte care descrie astfel de orori, exceptând romanele lui Vonnegut, însă Lianke reușește cumva să strecoare zâmbete. Exprimările sunt foarte bine alese și de fiecare dată își ating ținta. Liric, crud, amuzant, rece, realist, stilul adoptat în funcție de evenimente este integrat perfect în construcția propozițiilor amplificând la maxim starea sufletească pe care o transmite cititorului, nu o dată simțindu-mă de-a dreptul epuizat în urma paragrafelor parcurse. Lianke e un scriitor uriaș, un scriitor care-mi aduce aminte de marii clasici ai literaturii europene. Vorbesc la plural deoarece Lianke reușește pe alocuri să contopească voci și stiluri diferite care sună incredibil de emoționant.

De ce 5 stele: deoarece Ding visează este o capodoperă a literaturii universale.

Prezentarea editurii:

Inspirat de scandalul epidemiei de SIDA care a decimat provincia Henan în anii ’90, romanul lui Yan Lianke spune povestea ignorantului sătuc Ding, care își plătește scump patima de înavuțire. Netulburat nici măcar de moartea propriului fiu, Ding Hui face avere cumpărând sânge de la săteni și transmițându-le necruțătorul virus. Ca să spele păcatele familiei, bunicul Ding înființează un cămin pentru bolnavi, dar idilica societate care se înjgheabă aici cade în curând pradă lăcomiei, vanității și rivalităților meschine. Între timp, Ding Hui își continuă cinic afacerile, vânzând sicrie la suprapreț și aranjând căsătorii între morți. Irizată de subtilul umor negru care l-a făcut celebru pe Yan Lianke, povestea sătucului Ding arată cum bizarele idealuri comuniste ascund adeseori sub masca lor patimile celui mai sălbatic capitalism.

 

„Yan Lianke este neegalat în talentul cu care își scrie romanele de critică socială, deopotrivă sumbre și pline de umor.“

Le Monde diplomatique

 

„Unul dintre cele mai controversate genii satirice ale Chinei de astăzi.“

Chicago Tribune

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s