Casa veselă. O tragicomedie de familie de Alison Bechdel
Nota mea: 5 din 5 stele
Casa veselă nu este altceva decât biografia lui Alison Bechdel.
Familia Bechdel deține o firmă de pompe funebre pe care o denumesc, în privat, Casa veselă. Părinții lui Alison se întorc din Europa, tatăl ei fiind nevoit să preia afacerea familiei după ce bătrânul Bechdel are un infarct. Alison, alături de cei doi frați ai săi, se distrează foarte bine în casa funerară și participă la tot ce ține de activitatea dintr-un astfel de stabiliment.
Relația lui Alison cu tatăl ei nu este deloc una caldă. Autoritar și distant, tatăl nu este în preajma fiicei sale, singura punte de legătură dintre ei fiind pasiunea pentru lectură. După ce pleacă la facultate, Alison devine interesată mișcarea feministă și se convinge că este lesbiană, recunoscând acest fapt părinților săi și în mod public. Însă secretul lui Alison nu este singurul secret pe care familia sa îl are, iar secretele vechi încep să se ivească unul câte unul.
Spre deosebire de Matei, un prieten de-al meu cu care mai schimb păreri despre benzi desenate când avem ocazia, mie mi-a plăcut cartea lui Alison Bechdel. Îmi pare că scrie amuzant, inteligent, iar desele trimiteri și comparații cu personaje literare și scriitori mi-au plăcut foarte mult. Nu mi se pare că Alison face mare caz de faptul că e lesbiană, chiar dacă pomenește de acest lucru pe alocuri. Având în vedere secretul tatălui ei, nici nu avea cum, până la urmă, să nu vorbească despre homosexualitate, despre asumarea acesteia și despre cum s-a documentat cu privire la acest subiect. Alison scrie bine, iar cu trimiterile literare și ironia la adresa sa și a familiei sale m-a câștigat fără drept de apel.
Desenele sunt foarte fain făcute, povestea este construită cursiv și are parte de suișuri și coborâșuri, de puncte culminante care, culmea, nu ai spune că și-ar avea locul într-o astfel de carte.
Bechdel nu-și iartă familia când vine vorba să povestească despre ea. Indiferent de unde și cum a reușit să strângă informații despre tinerețea părinților, cum a reușit să le înțeleagă supărările și dezamăgirile, Bechdel parcă și-a propus să facă autopsia celor doi părinți de parcă i-ar pregăti să-i expună lumii așa cum o făcea cu cadavrele la faimoasa Casă veselă. Nu aș fi vrut să fiu în locul nici unui părinte…
Ce nu înțeleg este de ce gașca LGBT și-a acontat acest volum și de ce este considerat un volum cult al literaturii LGBT. Pentru că Alison este lesbiană? Pentru că și tatăl său a avut experiențe homosexuale? Nu reușesc să pricep. Autoarea nu insistă prea mult pe acest aspect, ba dimpotrivă, spune la un moment dat că citește numai cărți proaste când este întrebată de mama sa ce citește și se uită la o serie de cărți despre feminism și homosexualitate. Bechdel nu pare să acorde homosexualității sale o foarte mare atenție. E ceva normal pentru ea, până la urmă așa și e, nimic de comentat, cât despre secretul tatălui său, e absolut normal să fie suprinsă, să analizeze, să discute și să întrebe despre acest subiect sensibil.
Totuși, de ce carte cult LGBT? Dacă autoarea nu era lesbiană, mai era o carte cult LGBT? Mai era acontată de LGBT-ism? LGBT-iști îmi lasă impresia că sunt ca o adunătură de suporteri huligani care-și susțin cu ferocitatea echipa formată, de preferat, din jucători de o singură culoare și care se identifică în totalitate cu golurile, ratările, victoriile și viața celor pe care-i aclamă pe stadion. Chiar nu înțeleg de ce atâta caz pe marginea cărții lui Bechdel. E o carte nevinovată, echilibrată, inteligentă care poate fi carte cult pentru orice generație, vârstă, orientare sexuală, religie etc. Este o carte despre relația unei fete cu tatăl său, tată care are câteva secrete incomode, fată care la un moment dat își descoperă homosexualitatea. Sincer, am impresia că volumul lui Bechdel s-ar putea să aibă parte de mai multe deservicii decât servicii având în vedere că este catalogat drept o carte-cult a literaturii LGBT. Am citit ceva benzi desenate considerate cult al literaturii LGBT și nu le-am priceput nici rostul, nici mesajul explicit sexual, nici plânsul inutil de milă, nici dragostea neîmpărtășită etc. Ok, le înțeleg nevoia de a primi în cultul lor o carte cu adevărat valoroasă, dar e puțin cam nazistă toată treaba: E de-al nostru, gata, e a noastră, pe noi ne reprezintă, deci ești cu noi sau împotriva noastră! Mnoh, am variană de nu-mi pasă? Ceva-mi spune că nu. Dar poate mă-nșel. Și, sincer, am impresia că Alison Bechdel nu prea ia în serios nici feminismul, iar sexualitatea ei este un simplu modus vivendi pe care-l acceptă natural, fără pretenții, fără justificări politice sau de orice altă natură decât cea a chemării sale cu privire la orientarea sexuală. E atât de simplu? Nu știu, impresia mea este că da. Bechdel e ironică, sarcastică, amuzantă, inteligentă, îmi vine greu să cred că s-ar lăsa prinsă în jocuri vulgare de cuvinte și politici extremiste, indiferent de ce gen ar fi acestea.
De ce 5 stele: pentru că este un volum foarte fain desenat, scris bine, amuzant și inteligent. O tragicomedie, așa cum scrie și în titlu, în care cu un ochi râzi, cu altul plângi.
Prezentarea editurii:
Printre cele mai bune cărți ale anului:
Time, Entertainment Weekly, New York Times, People, USA Today, Salon, Los Angeles Times, San Francisco Chronicle, Village Voice, Times (London), Newsday, Cleveland Plain Dealer, Minneapolis Star-Tribune, Milwaukee Journal-Sentinel, St. Louis Post-Dispatch, Time Out New York, Guardian (UK), Capital Times, The Advocate, Amazon.com, New York Blade, New York Magazine, Publishers Weekly
Autobiografia lui Alison Bechdel, structurată sub forma unui roman grafic, pune accentul pe relaţia tensionată cu tatăl ei, un fost profesor de literatură engleză şi apoi proprietar al unei firme de pompe funebre, poreclită de către familie „Casa veselă“. Sever şi distant, tatăl este o prezenţă destul de rece în viaţa lui fetei, singura apropiere dintre ei fiind posibilă doar prin pasiunea pentru literatură. Odată cu plecarea de acasă la facultate, Alison descoperă o nouă lume, devine interesată de mişcarea feministă şi îndrăzneşte să facă public ceea ce e bănuia încă din copilărie: este lesbiană. Curând, secretele familiei încep să iasă la iveală şi Alison descoperă lucruri neaşteptate despre tatăl ei.
Amuzantă, dar în acelaşi timp emoţionantă, plină de aluzii şi de ironie,Casa veselă este una dintre cărțile-cult ale literaturii LGBT.
„O capodoperă despre doi oameni care locuiesc în aceeaşi case, dar în lumi diferite, şi despre lucrurile misterioase pe care şi le datorează unul altuia.“ Time
„Unul dintre cele mai bune volume de memorii din ultimul deceniu… în acelaşi timp hiper-reţinută şi excesiv de intimă.“ New York Magazine
„O autobiografie splendidă… reconfortant de generoasă şi deschisă.“ Entertainment Weekly
razvanvanfirescu.wordpress.com 
As vrea sa incerc sa spulber un pic nebuloasa din ultimul paragraf. Impresia ca Bechdel nu ia in serios activismul LGBT sau feminismul, miscari pe care le cataloghezi „extremiste” este cam mioapa, daca nu plina de prejudecati. Bechdel nu si-a ascuns nicicand convingerile feministe si apartenta la comunitatea LGBT, in cadrul careia s-a desavarsit ca artist.
Ideea ca o carte „nevinovata, echilibrată, inteligentă” nu ar trebui sa se asocieze cu „huliganii” care isi „plang de mila” din „cultul” LGBT si „vulgaritatile” lor nu spune nimic despre persoanele LGBT, ci doar despre ideile tale preconcepute, si anume ca in comunitatea LGBT nu poate exista nimic de valoare. Pare o incercare disperata sa rationalizezi chestia asta, un fel de, mi-a placut, ergo nu poate fi LGBT.
Nu e ceva radical deloc sa constientizezi ca persoanele LGBT in general si cele care fac parte explicit din comunitate sunt, ca noi toti de altfel, si echilibrati si neechilibrati, si inteligenti si neinteligenti, si sarcastici si nesarcastici, si amuzanti si neamuzanti, si vinovati si nevinovati, whatever that means. Citeste un interviu cu Bechdel si eventual mai cauta si alti autori care sa-ti mai intepe zona de confort. Sau urmatoarea data cand te uiti la un film, incearca sa aplici „the Bechdel test”. 😉 https://en.wikipedia.org/wiki/Bechdel_test
E ok sa nu consideri ca „LGBT-istii” (sau feministele) sunt niste monstri, ciume etc. Stiu ca poate iti suna de necrezut, dar mai exista si alte carti cu averat valoroase in „cultul” asta.
Cred ca e o mica neintelegere la mijloc. Unii dintre muzicienii si scriitorii mei favoriti fac parte din comunitatea LGBT. Asta nu m-a impiedicat sa le admir geniul si sa ma bucur de creatiile lor.
Faceam referire, in primul rand, la extremistii care exista in absolut orice miscare, organizatie etc. care doresc etichetarea cu „al meu/al nostru si doar al nostru” aducand mari deservicii artistului. Fie ca-ti place sau nu, sa stii ca unele carti, de exemplu, pot sa sufere de lipsa de cititori doar pentru ca se trambiteaza prea mult pe marginea orientarii sexuale a autorului. Mie imi pare acest fapt o tampenie deoarece, pana la urma, in fata ai produsul unei minti sclipitoare si nu al unui organ sexual vorbitor. Intelegi ce vreau sa spun? De ce ar trebui sa ma intereseze orientarea sexuala a cuiva pentru a-i putea intelege sau savura creatia? Si daca nu sunt de acord sau daca nu mi-a placut cartea respectivului, asta nu inseamna ca sunt anti miscarea din care face parte sau ca ma deranjeaza orientarea sa sexuala, ci pur si simplu pentru ca nu mi-a placut…
PS: unul dintre scriitorii mei favoriti este William S. Burroughs. Daca frunzaresti blogul, ai sa-ti dai seama cat de mult imi place. Imi aduci o serie de acuzatii care nu prea au legatura cu realitatea, de aici si spun ca probabil ca nu m-am exprimat eu foarte bine in articol.
Pingback: Retrospectivă 2016! | Colț Firesc de refugiu