Occidentalismul. Războiul împotriva Occidentului de Ian Buruma și Avishai Margalit


Occidentalimsul. Războiul împotriva Occidentului de Ian Buruma și Avishai Margalit

My rating:  3 of 5 stars 

În cartea lui Buruma și a lui Margalit occidentalismul se confundă cu modernitatea. Mai simplu, toți cei care detestă și luptă împotriva occidentalismului, luptă pentru conservarea tradiției. 

Nu-mi este foarte clar de ce Buruma și Margalit au luat decizia de a confunda aceste două concepte, dar o fac. Probabil pentru că este mai ușor să-ți susții un punct de vedere fără să lași impresia că arunci vreo anatemă, vezi cuvântul de început de pe coperta doi a ediției de la Humanitas, și să încerci să scrii un eseu care să ajute la lupta oarbă împotriva terorismului care a început să reprezinte începutul de secol XXI. Aș vrea să fiu de acord cu cei doi autori, chiar îmi doresc acest lucru, dar nu pot. Motivul fiind acela că într-o perioadă în care imperialismul își spune din nou cuvântul, să lași să zburde ideea cum că Occidentul deține secretul bunăstării, al păcii și al vieții culturale și științifice sănătoase mi se pare extrem de periculos. Este foarte ușor să ne uităm în trecut și să tragem concluzii pro-occidentalism. Să spunem că Marx a fost anti-capitalist, Hitler anti-intelectuali, două valori definitorii pentru modernitate și Occident și să tragi concluzia, greșită, că cine este împotriva Vestului este împotriva evoluției și a modernității.

Deranjant este și faptul că tot ce ține de modernism la cei doi autori pleacă din Vest. Estul nu există. Estul nu a avut idei revoluționare care să ajute lumea să fie unde este acum. Estul nu a ajutat modernitatea cu nimic. Cel puțin asta reiese din eseul celor doi care nu amintesc nici măcar în treacăt despre vreun eveniment definitoriu pentru modernitate care să fi plecat din Est. Nici de la orientali. Deși originează occidentalismul în Europa, cei doi îl mută o dată cu trecerea timpului în America. Exemplele de anti-occidentalism pe care le dau sunt grăitoare și în interesul celor doi autori. Cât de greu este să-ți construiești un discurs care condamnă, fără a o face fățiș, în momentul în care acuzații cheie sunt naționalismul japonez, slavofilismul, vestofixierea lui Farid, regimul lui Qutb sau sau atacurile teroriste Al-Qaeda?

Ideea cea mai interesantă lansată de Buruma, nu știu de ce mă îndoiesc că este a lui Margalit, este că anti-occidentalismul are rădăcini în romanticismul german și-l leagă de Fichte, Schelling și Herder. Din păcate nu o detaliază suficient de mult, fapt ce mi-ar fi plăcut strict pentru că ar fi deschis foarte multe subiecte de discuție cel puțin online. Așa cum observa și un cititor pe goodreads, cei doi autori nu dezvoltă acest aspect, simpla sa enunțare e considerată a fi suficientă pentru a le susține ideea. Din păcate nu este așa. Romanticismul la nivel mondial a însemnat o condamnare a rațiunii care are întâietate în fața spiritualității, a ridicării împotriva voinței lui dumnezeu și a mercantilității din ce în ce în mai accentuate de care societatea dădea dovadă. Prin urmare, exemplul lui Buruma nu este suficient și ajunge să fie destul de sec, de aici și ideea că nu ar fi stricat puțină dezvoltare a subiectului, poate autorul a prins un filon la care nimeni nu s-a gândit.

Așa cum observă și această recenzie din The Guardian, impresia cu care am rămas după ce am citit cartea celor doi este că Occidentul este pus abuziv împotriva Orientului, cel dintâi aproape că ajunge la un moment dat să se confunde cu cel din urmă. Deși încearcă să fie echilibrați, autorii se lansează într-o tiradă care ajunge să sune a discurs politic, mai degrabă, decât a eseu filosofic. Margalit cred că a avut un cuvânt greu de spus în această direcție. 

Întrebarea care m-a măcinat după ce am citit cartea a fost: oare ce au urmărit cei doi autori? Buruma în cărțile pe care le-am citit încearcă să desfacă ițele istoriei și să ofere puncte de vedere insuficient dezvoltate sau chiar ignorate până la el. Margalit, însă, pentru mine e necunoscut. Ce vrea? Și de ce-mi lasă impresia că ar confunda Israelul cu America? E ceva mai mult, e o intenție ascunsă a lui Margalit în scrierea acestui eseu? Bănuiesc, fără să pot oferi dovezi, că da. Israelul, această oază occidentală în deșertul cultural al orientului, este bastionul sfânt al modernității care trebuie apărat cu orice preț în fața hoardelor barbare anti-vest care de-a lungul timpului s-au luptat cu ideea de modernizare, cu cultura occidentală, cu economia și societatea propuse de capitalism. Cu gândul ăsta am rămas în minte după ce am terminat cartea.

Nu este un eseu slab, ba dimpotrivă, însă poate să cadă mult prea ușor în direcția unui manifest, indiferent de cât de mult și-au dat interesul cei doi autori să nu pară că-i așa. Până la urmă, adevărul nu este deținut nici de Occident, nici de Orient, iar când ambele „isme” urlă că-l dețin, restul umanității este la un pas de colaps. În cartea celor doi, Occidentul urlă mai tare. 

De ce 3 stele: pentru că e un eseu interesant, cu multe informații despre dușmanii Occidentului, care însă evită să arate că, până la urmă, Occidentul are și el problemele sale, probleme suficient de evidente care să permită dușmanilor să-și procure muniție în discursurile urii care sunt îndreptate împotriva lui. Poate că autorii ar trebui să arunce un ochi pe cartea lui Bloom, Criza spiritului american și să revină asupra eseului.

Prezentarea editurii:

„Ceea ce am numit noi «occidentalism» este portretul dezumanizant pe care i-l fac Vestului adversarii lui. În cartea de faţă, intenţionăm să analizăm acest set de prejudecăţi şi să-i urmărim rădăcinile culturale.“
Precizarea e oportună, câtă vreme prima accepţie a cuvântului „occidentalism“ e pozitivă şi declanşează mai degrabă admiraţie decât ostilitate. Prin cartea lor, Ian Buruma şi Avishai Margalit răspund, după mai bine de douăzeci şi cinci de ani, Orientalismului lui Edward Said, în care erau prezentate mecanismele prin care gândirea occidentală denigra şi diaboliza lumea Estului. Occidentalismul reia povestea raporturilor dintre Est şi Vest, dar de data asta unghiul de vedere se schimbă. E tot o carte despre stereotipiile, fantasmele şi construcţiile urii. Numai că acum ţinta este Vestul, în care adversarii văd o lume a răului, lipsită de suflet, vibraţie şi viziune. O lume egoistă şi mercantilă, cosmopolită şi uscată, unde iluminarea spirituală şi autenticitatea morală nu se (mai) găsesc. Buruma şi Margalit iau în discuţie argumentele invocate de cei care detestă Occidentul şi analizează urmările pe care le poate avea cocteilul de intoleranţă, prejudecată, fanatism şi reacredinţă în articularea unor idei, atitudini şi acţiuni.

Aversiunea sau chiar ura faţă de Occident nu sunt probleme grave în sine. Occidentalismul devine periculos abia când este cuplat la puterea politică. Atunci când sursa puterii politice este şi unica sursă de adevăr, avem de-a face cu o dictatură. Iar când ideologia dictaturii este ura faţă de Occident, ideile devin mortale.

Acolo unde libertatea politică, religioasă şi de gândire s-a stabilit deja, ea trebuie apărată de duşmanii ei, cu forţa dacă este nevoie, dar şi cu convingere. În cartea de faţă nu am spus o poveste maniheistă despre două civilizaţii beligerante. Dimpotrivă, am vorbit despre contaminarea bilaterală, despre răspândirea ideilor rele. Acelaşi lucru ni se poate întâmpla şi acum, dacă vom cădea în capcana de-a răspunde cu aceeaşi monedă, de a reacţiona la islamism cu propriile noastre forme de intoleranţă.

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s