Nota mea: 4 din 5 stele
Am primit cartea de la un prieten care m-a anunțat despre acest lucru cu un mesaj criptic: vezi ca iti trimit ceva ce cred ca o sa-ti placa. Sunt curios sa vad daca estimarea din capul meu se va potrivi cu nota finala 🙂
Bineînțeles că m-a făcut foarte curios de ce urma să primesc. Când am văzut cartea, nu m-am apucat să caut absolut nici o informație despre ea, deoarece nu vroiam să mă las influențat de nimeni. Numele autorului îmi suna vag cunoscut. Am să vă arăt și de ce:
E posibil să și am această ediția undeva prin biblioteca din casa părintească.
Ei bine, m-am apucat să citesc cartea și nu am mai lăsat-o din mână, ba chiar am luat-o cu mine și în delegația pe care am avut-o la București pe când am mers la târgul de carte, desfătându-mă cu ea la orele târzii când stăteam la hotel.
Arina Petrovna e o femeie dintr-o bucată. A luat luat în stăpânire cu o mână de fier proprietățile familiei și a făcut avere, devenind cea mai mare stăpână de pământuri din gubernie. Muncitoare și dedicată, Arina Petrovna face totul în interesul familiei și de una singură, soțul ei mai mucalit din fire și autor de poezii obscene retrăgându-se în lumea sa facilă.
Arin Petrovna are patru copii: Stepan este alcoolic și se întoarce să moară acasă după ce-și toacă toată averea; Anna, absolventă de institut, cea care ar fi trebuit să preia din îndatoririle Arinei Petrovna, fuge-n lume cu un ofițer și lasă în urmă două orfane pe care Arina le ia în grijă; Pavel e un militar abulic și închis în sine, incapabil să ia decizii, stă în umbra mamei și-și plânge de milă; Porfiri, zis Vampirul, este cel mai mic frate și cel mai periculos dintre ei. Hotărât să pună mâna pe averea familiei, Vampirul nu ezită să-și saboteze familia.
Saltîkov-Șcedrin este unul dintre marii satirici ruși ai secolului XIX. Recunosc că nu mi-a fost cunoscut acest lucru. Din fericire, nu m-a prins încă moartea fără să-l citesc pe domnul Saltîkov-Șcedrin.
Scriitura lui Saltîkov-Șcedrin prinde spiritul vremii sale, se simte o influență gogoliană, însă ceea ce face cu totul special romanul Domnii Golovliov este modul în care autorul își construiește personajele.
Porfiri este unul dintre cele mai malefice personaje pe care le-am descoperit vreodată. Bigot, ipocrit, crud și mârșav, Porfiri reprezintă tot ce poate fi mai urât într-un suflet de om. Felul său de-a fi a surprins-o pe Arina Petrovna încă de când Porfiri era un biet țânc, iar pe măsură ce acesta a crescut, Arina Petrovna și-a dat seama că cel mai mare dușman al ei nu vine din afara moșiei, ci chiar din interiorul familiei.
Arina Petrovna a condus familia cu mână de fier. Avară, dar muncitoare, Arina Petrovna și-a jertfit tinerețea muncind, vânând moșii și cumpărându-le la cel mai bun preț. Totul pentru familie, însă familia nu a văzut astfel lucrurile. Pentru familie, Arina Petrovna era o zgârcită care nu le dădea mâncare destulă, care-i trata ca pe niște servitori și le trasa viețile fără a lăsa loc de discuții.
Golovliovii par să fie blestemați. Toată familia, cu excepția Arinei Petrovna, pare să fie atinsă de morbul urii, al lenei și al ipocriziei. Arina Petrovna a acceptat viața depravată la care s-au dedat copii săi și, în ciuda a ceea ce credea cu adevărat, a încercat să-i susțină până-n ultima clipă. Deși Stepan se întoarce mizerabil și alcoolic, fără niciun viitor în față, Arina Petrovna vrea să-i dea o moșie pe care acesta să o ia în stăpânire și să-ncerce să-și redreseze viața. Porfiri, însă, se împotrivește, iar Arina Petrovna pleacă urechea în ciuda credinței sale adevărate cu privire la soarta lui Stepan. Moartea lui Stepan din cauza deciziei luate, o face pe Arina Petrovna să se teamă de Porfiri, frică ce o va urma toată viața, chiar dacă și-a petrecut ultimii ani în preajma lui.
Romanul lui Saltîkov-Șcedrin își merită pe deplin locul printre marile romane ale literaturii ruse. Comuniștii i-au închinat un timbru în 1956, romanele sale fiind destul de ușor de folosit de aceștia pentru a arăta ipocrizia și avariția boierilor care asupreau țărănimea. Saltîkov-Șcedrin detesta apucăturile Rusiei moderne și la fel ar fi satirizat și apucăturile comuniștilor dacă ar mai fi fost în viață.
Amestecul de fantastic și vulgar, modul în care reușește să scoată la iveală dezvoltarea răului în sânul unor persoane care se declară credincioase și smerite, alături de duritatea cu care-și judecă poporul, neiertându-i nici un păcat și punându-l pe hârtie pentru a oferi nemuririi urâțenia care s-a instaurat în inima unora din neamul lui, îl fac pe Satîkov-Șcedrin însuși un personaj. Lenin l-a adorat și nu o dată i-a folosit personajele pentru a-și sublinia argumentele în propriile discursuri împotriva capitalismului și țarismului. Porfiri era unul dintre personajele pe care Lenin le amintea cel mai des. Se spune că Satîkov-Șcedrin a fost chiar scriitorul favorit al tinerilor revoluționari. Nu mă miră acest lucru deoarece are o putere descriptivă incredibilă, putere care poate să fie utilizată în moduri dintre cele mai grotești, dacă nu este interpretată corect. Nu cred că Satîkov-Șcedrin a scris pentru a alimenta tineretul revoluționar comunist. A scris cu ciudă și cu dorința de a arăta poporului rus că ar trebui să se îndrepte, să se schimbe.
Un roman complex care o dată citit poate deschide multe porți și poate oferi și mai multe explicații cititorului care vrea să înțeleagă Rusia la sfârșit de secol XVIII și început de secol XIX, un roman cu un impact monumental asupra publicului atât în vremea vieții autorului cât și după aceea.
De ce 4 stele: pentru că este un roman extraordinar care poate fără nici o problemă să intre în rândul celor o mie de cărți pe care un cititor trebuie să le citească într-o viață.
Prezentarea editurii:
Roman clasic rusesc
Una dintre cărțile de căpătâi ale literaturii ruse, „Domnii Golovliov” urmărește povestea unei familii de moșieri pe parcursul a trei generații, reprezentând o frescă a societății feudale rusești din secolul al XIX-lea. Acest univers sumbru și dezarticulat le poate aminti cititorilor contemporani de fantasticul Macondo, descris de Gabriel Garcia Márquez în romanul său „Un veac de singurătate”.
Copleșită de caniculă în timpul verii și pătrunsă de un ger năprasnic în timpul iernii, vechea proprietate a familiei Golovliov pare a fi situată la capătul lumii. Arina Petrovna, „o femeie de vreo șaizeci de ani, dar încă vioaie și obișnuită să nu dea socoteală nimănui”, administrează cu o mână de fier marea avere a Golovliovilor. Vânează licitațiile de terenuri cu un ochi de vultur, drămuiește cu mare zgârcenie avuția familiei și se comportă autoritar cu copiii și cu servitorii ei. Așa și-a câștigat renumele de cea mai mare moșiereasă din gubernie. Până când un alt membru al familiei i-a luat locul…
Animat de aceeași patimă a agonisirii ca mama lui, înzestrat cu viclenie și ipocrizie, Porfiri reușește să își însușească averea familiei. În cele din urmă, succesul lui se dovedește a fi iluzoriu și, cu mințile rătăcite, decide să îi ceară iertare mamei sale. A doua zi, corpul său înghețat este găsit undeva pe drumul spre cimitirul în care era îngropată Arina Petrovna. Decăderea boierilor Golovliov nu a mai putut fi oprită, iar în destinul lor se oglindește eclipsa întregii lumi a moșierimii ruse.
„O poveste tragică, profund emoționantă […]. Romanul este un clasic, și se vede de la o poștă de ce.“ – The Spectator
„Domnii Golovliov a fost adeseori numit cel mai tenebros roman rusesc. […] Cartea lui Șcedrin nu este însă tenebroasă, ci o forță autentică.“ – V. S. Pritchett
„Izbitor de puternic, convingător și impresionant.“ – The New York Times
„Gogol și Șcedrin sunt punctele de referință ale romanului satiric rusesc.“ – Lesley Milne
„Saltîkov este înzestrat cu tot ce îi trebuie: o frază densă, puternică și expresivă; o forță de caracterizare cum nu mai vezi la nimeni altul; nu umor, ci talentul de a face râsul să curgă șuvoaie“ – Lev Tolstoi
razvanvanfirescu.wordpress.com 
Pingback: Așa ceva nu ți s-ar putea întâmpla niciodată de John McGregor | Colț Firesc de refugiu