Balada tristei cafenele de Carson McCullers


Balada tristei cafenele de Carson McCullers

My rating:  4 of 5 stars 

M-am săturat de scris recenzii lungi. Am profitat de perioada de acalmie și de concediul de sărbători alături de convalescența lui Vlăduț și m-am apucat să recuperez și să scriu articolele la cărțile pe care le-am citit, dar nu am mai apucat să povestesc despre ele. Prin urmare, după câteva ore bune petrecute în fața laptop-ului, am ajuns la concluzia că m-am săturat să desfac firul în patru și că e mai bine atât pentru mine cât și pentru cititorii mei să fiu cât mai scurt și la obiect.

Volumul de la Polirom adună 7 povestiri dintre care doar trei mi-au plăcut în mod deosebit: Balada tristei cafenele, O problemă domestică și Un copac, o stâncă, un nor.

Nu are rost să vă spun despre ce este vorba în fiecare povestire pentru că, până la urmă, v-aș fura tot ce este mai fain și interesant în volumașul de față, însă am să vă spun pe scurt că într-una este vorba despre felul în care dragostea te poate lovi în moalele capului când te aștepți mai puțin și că niciodată nu merită să te dedici orbește unei persoane, în alta despre puterea obișnuinței care se poate confunda ușor cu dragostea, putere care este suficient de strașnică încât să ignori răul pe care persoana iubită ți-l poate face, iar în cea de-a treia aflăm cât de ușor te poți îndrăgosti de persoana nepotrivită și cât de grea și aproape imposibilă este revenirea după o poveste intensă de amor.

Așadar, tema principală a poveștilor lui Carson McCullers este iubirea neîmpărtășită, dragostea care se pierde și se uită-n haos, modul ușor în care poți să fii rănit când iubești etc. Temele sunt destul de banale, nu prea surprinzătoare, iar execuția literară lasă destul de mult de dorit. Deși scriitura este ușurică și pe alocuri incompletă, firul narativ suferind la capitolul evoluție naturală și logică, McCullers reușește cumva să-și facă părtaș activ cititorul. Mie nu mi-a plăcut această găselniță pentru că nu vreau să trăiesc cu impresia că un autor nu are suficientă imaginație pentru a construi și finaliza o poveste și se vede nevoit să facă apel la cea a cititorului.

Cele 4 steluțe se datorează celor trei povestiri de mai sus care, așa cum am spus, au ceva special, un pic din Cortazar, nițel Atwood și puțin de tot Munro, totul înrămat într-un zdravăn cadru specific literaturii bucolice americane. O lectură ușurică care se poate recomanda oricui și care nu prea poate da greș, indiferent de gustul cititorului.

Prezentarea editurii:

Traducere din limba engleza de Mirella Acsente si Maria Valer
 
De la povestirea Wunderkind, cu care scriitoarea nascuta in Georgia (SUA) debuteaza la 19 ani, si pina la nuvela care da titlul volumului, in Balada tristei cafenele se aduna povesti despre infringere si durere inabusita: iubiri pierdute, pasiuni care s-au stins sau nici n-au apucat bine sa se nasca, razbunari care dau gres. Imbibate de marea melancolie a Sudului american (chiar daca nu se petrec toate acolo), povestirile se alcatuiesc polifonic, ca o muzica a tristetilor de oameni invinsi de viata ori de dragoste: o adolescenta nu stie daca mai vrea sau nu sa fie toata viata pianista; un barbat isi priveste sotia ratacindu-si amintirile in alcool, dar ramine, resemnat in furia lui muta, linga ea si linga copii; o femeie salbatica si singuratica se indragosteste fulgerator si biata ei dragoste e nefericita…
 
„Proza lui Carson McCullers e ca un fruct copt, gata de cules: de la departare pare desavirsit, iar din apropiere e seducator in formele lui imperfecte. Autoarea foloseste neincetat spiritul romantic si imaginatia cititorului, chemat sa umple toate golurile ramase in urma condeiului.” (The New York Times)
 
„Sclipitoare si emotionanta, plina de umor si de poezie, Balada tristei cafenele s-a nascut dintr-o minunata cunoastere a puterilor ascunse care, puse in slujba binelui sau a raului, fac oamenii sa fie oameni.” (Los Angeles Daily News)
 
„Inainte de orice, literatura lui Carson McCullers este remarcabila prin curajul fortei sale de inventie: fara sa-si piarda calmul, demnitatea sau puterea de a iubi, ea e indeajuns de indrazneata ca sa priveasca in fata raul ce pindeste dintotdeauna umanitatea.” (V.S. Pritchett)
 
Anunțuri

Un gând despre „Balada tristei cafenele de Carson McCullers

  1. Pingback: Blogosfera literară – 18-24 ianuarie 2016 « Cititorul de Cărți

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s