Grudge Match – o supriză extrem de plăcută


M-a atras foarte mult trailer-ul. Plus că erau De Niro și Stallone. Doi dintre actorii care au jucat în filme cu boxeri care mi-au plăcut foarte mult în copilărie.

Ei bine, Grudge Match este un tribut adus lui Rocky și Jake LaMotta și celor doi actori care le-au dat viață.

Henry Razor Sharp și Billy The Kid McDonnen sunt doi bătrânei, foști mari boxeri, care au ceva polițe de încheiat în urma a două confruntări din vremea când activau ca sportivi. Razor este un muncitor într-o fabrică pe când The Kid are un club de comedie. Celor doi li se oferă șansa unui meci care să hotărască pentru totdeauna cine este cel mai bun dintre cei doi. Însă acest meci nu este atât de ușor de pus în scenă mai ales când sunt de adus în ring două orgolii imense.

Filmul a fost o surpriză extrem de plăcută pentru că umorul și dramatismul se amestecă perfect. Spre suprinderea mea, nimic nu este exagerat în acest scenariu. Sau, cel puțin, nu pare. Probabil datorită actorilor, nu știu, dar nici măcar marele meci în care sunt câteva faze ușor lacrimogene cu specific american, nu deranjează. Totul pare natural. Ca și cum Stallone și De Niro ar fi ei înșiși personajele și nu doar actori.

Scenariul e ok, e decent, nu exagerează, umorul nu e stupid ci bine dozat, dramatismul nu frizează absurdul iar dialogurile dintre cei doi luptători fac deliciul filmului.

Regia nu rupe gura târgului. Este simpluță și se vede că este făcută de un regizor obișnuit să facă filme ușurele, însă nu deranjează. Probabil că cei doi monștrii ai cinematografiei americane au avut mână liberă la interpretarea personajelor pentru că se simt foarte bine împreună.

De observat și notat că Stallone chiar joacă în acest film! Poate că i-a dat De Niro niște sfaturi, cine știe ce i-a făcut dar Stallone este de nerecunoscut! Jocul lui Stallone a făcut ca acest film să fie o surpriză și mai plăcută.

Îl recomand atât fanilor Raging Bull și Rocky, cât și celor care cred că Stallone nu știe să joace.

Nota 8 – să vedeți filmul până la sfârșit pentru că după genericul de final sunt câteva faze foarte amuzante.

Lasă un comentariu