Click pe poza si cumpara cartea! Transport gratuit 😉
Stoner de John Williams
My rating: 5 of 5 stars
Relația mea cu Stoner a început furtunos. După 40 de pagini două cuvinte nu mi-au picat bine la lingurică și am pus la îndoială traducerea Ariadnei Ponta. S-a iscat o discuție relativ aprinsă pe facebook, discuție care mi-a adus și textul în original. Și am ajuns să citesc Stoner în paralel, atât în engleză cât și în română… Și mi-am dat seama că Ariadna ne-a oferit o traducere exemplară. Deși cele două cuvinte – a bănănăi și chițimie – încă mă mai bântuie. Dar asta doar pentru că sunt un individ cu o capsă tot timpul pusă, să zicem.
Romanul lui John Williams strânge ecouri ale unor scriituri marcante ale literaturii americane. Se simte suflul unora precum Faulkner, Steinbeck sau Wolfe. Williams reușește să facă lirismul să respire și să se facă auzit într-o proză mai apropiată unui stil realist, frust și direct. Missouri prinde viață și se formează sub ochii cititorului, orașul, oamenii, locurile devenind din ce în ce mai reali. Te trezești, deodată, captiv în lumea universitarilor din Missouri și totul începe să se contureze cu o claritate demnă de un film documentar. Williams are talentul și capacitatea de a scrie astfel încât cuvintele sale să devină imagini și povestea sa să se înfiripe concret în mintea cititorului – un talent pe care doar marii scriitori îl au și nu le iese întotdeauna.
Deși scriitura este foarte bună, nu de asta Stoner este o carte care trebuie citită și, zic eu, merită considerată drept un roman clasic al literaturii americane. Ce dă savoare cărții și ce te pune pe gânduri e personajul pe care Williams îl creează.
Stoner este un împietrit. Sufletește pare că nimic nu-l lovește, nimic nu-l zdruncină. Nici moartea părinților, nici căsnicia ratată și soția care îi îndepărtează fiica, nici problemele cu colegii de la universitate, nici aventura extraconjugală care-l țintuiește la pat, nici cele două războaie mondiale. Stoner e un fel de Iov modern. Iar Iehova este zeitgeist-ul începutului de secol XX. Două războaie mondiale care i-au luat unul dintre puținii prieteni adevărați și care i-au furat studenții, o criză economică care i-a împins socrul spre sinucidere și nevasta spre o schimbare care-i va nenoroci căsnicia și relația cu propriul copil. Stoner trăiește și resimte în viața sa banală evenimentele care se petrec la nivel planetar.
Este Stoner un fel de arhetip al umanității care nu a fost implicată direct în marile crize ale secolului XX? Un reprezentant al condiției umane chinuite de incertitudini, ură, agresivitate, hoție? Este Stoner cel care, simțind la nivel personal toate aceste nenorociri, dă o direcție, o scriptură, un testament umanității disperate și măcinate din interior și exterior de evenimente care par că o împing încet și sigur către renunțarea la idealuri, la planuri, la dorințe și vise? Stoner nu renunță la nimic. Stoner știe ce și-a propus. Știe ce poate și știe că prin muncă poate depăși orice greutate. Stoner se dedică viitorului și continuă să-și educe studenții, să-i învețe, să le acorde timp și răbdare. Stoner crede în ziua de mâine chiar dacă lumea pare să se prăbușească în jurul său. Stoner nu este o piatră care doar stă împotriva viiturii, el insistă să construiască un baraj care să domolească nebunia apei și știe că acest lucru este posibil prin perseverență. Stoner insistă să privească lucid și să trateze rațional orice acțiune, indiferent cât de tare îl lovește. Impasibil, ai putea spune, privește, dă din cap, spune două cuvinte și pleacă mai departe. Stoner nu e nici insensibil, nici bolnav psihic, ba dimpotrivă, el strânge toată durerea și o modelează în energie pentru că știe că lumea nu se va sfârși cu nimic din ce i se întâmplă lui.
De ce 5 stele: pentru că, după mine, Stoner este noul Mîșkin, noul Raskolnikov, noul Iov – un personaj care va isca discuții și dileme. Un personaj complet și complex bine suprins într-o carte excelent scrisă.
razvanvanfirescu.wordpress.com 
deci, Stoner va fi cadoul meu de Mos Craciun:)
Frumos cadou 🙂
Sa te bucuri de carte.
🙂
multumesc! chiar cautam ceva deosebit si eram in pana de idei:)
Foarte bună abodarea ta referitoare la Stoner ca o piatră imobilă, care rezistă cu stoicism în tot iureșul vieții și al istoriei. Mie mi se pare că el nu trăiește neapărat pentru viitor, ci pentru noțiunea de profesor, cu tot ce implică ea, cu care s-a identificat. Pentru el, viitorul înseamnă munca în universitate și studiul constant, fără o finalitate clară – în afară de moarte. El ține cu dinții de această identitate pentru că pare singura certitudine pe care o are (dacă ar pierde-o, s-ar pierde pe sine). De aici decurge, cred eu, constanța direcției pe care o urmează în acest domeniu și integritatea de care dă dovadă. În schimb, în rolul de fiu, soț, tată sau amant nu se descurcă la fel de bine, ba s-ar spune că mai degrabă observă și lasă lucurile să se întâmple, decât să intervină și să le schimbe cursul. De-asta nu îl înțeleg eu pe deplin.
Nu am înțeles ce ai vrut să spui cu „(Este) un reprezentant al condiției umane chinuite de incertitudini, ură, agresivitate, hoție?” Toate acestea nu i s-ar aplica lui Stoner, pentru că nu este chinuit nici de incertitudini, nici de ură, nici de hoție. 🙂 Iar la „arhetip al umanității” mi se pare că ar merge mai bine „arhetip al omului”. Nu cred că au fost prea mulți ca Stoner – dacă au ales să nu se implice, cred că au făcut-o din egoism sau din lașitate. El are însă alte motive pentru care nu o face, în principal indiferența lui aproape cronică, care îl scutește de sentimente și atitudini extreme. Sau, mai bine zis, nu indiferența, ci interesul pentru extrem de puține lucruri – meseria de profesor și studiul. Restul par să fie lipsite de importanță pentru el, chiar dacă resimte uneori eșecul sau pierderea. Însă tot nu pot să înțeleg de ce poate lupta pentru universitate, dar nu și pentru dragostea fiicei lui (ca să nu mai zic de Katherine).
De multă vreme nu am mai fost atât de acaparată de înțelegerea unei cărți. 🙂
Stoner, daca ar fi sa-l lasam in zona indiferentei absolute si a lipsei de empatie, nu ar fi altceva decat un psihopat. De asta am zis ca Stoner este un arhetip al omului din respectiva perioada pentru ca fiind inconjurat de atatea nenorociri nu inceteaza in a crede in ceea ce are el de facut cu viata lui. Mi se pare mult prea simplist ca Stoner sa fie un bot de huma lipsit de orice sentimente, rece, indiferent, usor sociopat, un psihopat ascuns care explodeaza cand isi simte atacata lumea interioara care, culmea, face sa contina inalte precepte morale.
Eu am incercat sa vad dincolo de doar meseria de profesor si studiu pentru ca Stoner a parut tot timpul incomplet si Williams nu o data a insistat pe anumite evenimente istorice care au efect direct si asupra lui Stoner – fie prin intermediul unor conflicte in familie, fie prin probleme la universitate.
Poate am exagerat cu interpretarea si prea am filosofat pe marginea romanului care este posibil sa fie mult mai simplu – dar am savurat cu toata placerea aceste divagatii 🙂
Ah, și uitam să spun: bine că ai renunțat la template-ul anterior, că era mult prea încărcat cu scrisul acela de pe margini. 🙂 Acum pagina arată mult mai ok.
Pacat ca ai inceput recenzia cu acea critica (singura de altfel a unei traduceri foarte reusite) a doua cuvinte folosite gresit (sunt de acord cu tine). Tu ai fost primul la care am vazut recenzia si la mentiunea cuvantului „bananait” mi-a trecut orice chef sa citesc cartea, recunosc. Polirom chiar ar trebui, fara gluma, sa inlocuiasca acel cuvant care te plesneste ca o coada de peste rece peste fata.
Cartea este remarcabila, fara doar si poate, si este de recomandat. 5 stele, si eu votez cu tine. Cum fiecare are felul sau de a vedea lucrurile, evident ca a generat discutii. Tu il vezi ca un impietrit, eu ca o fiinta de piatra miscatoare, lui Valeriu nu i-a placut deloc de personaj iar Ema a ramas cu nelamuriri. Haha, cum spuneam si pe celelalte bloguri, discutiile generate de carte mi se par la fel de atractive ca si cartea in sine. O zi faina si spor la citit!
Pingback: De ce mi-a placut Stoner - K.J. Mecklenfeld
Pingback: „Stoner” si „Dulcele bar” | fructitza
Pingback: Stoner de John Williams