O istorie culturala a toaletelor – Roger-Henri Guerrand

O istorie culturala a toaletelor by Roger-Henri Guerrand
My rating: 3 of 5 stars

Un alt volum năstrușnic marca editurii ART.
După cum spuneam la un moment dat, căcatul zboară nestingherit din paginile acestei cărți și pișatul susură cristalin de fiecare dată când începi un paragraf nou.
Roger-Henry Guerrand ne oferă ”plăcerea de a ne delecta” cu penisurile și cururile expuse public constant spre defecare și micționare ale francezilor începând cu secolul XI și terminând cu anii 1960-1970.
Cât de importantă era golirea pântecelui? Ia câteva exemple:
Nevasta unui gentilom îl întreabă cât de mult ținea la ea, iar el îi răspunse: ”te iubesc tot atât cât iubesc să mă ușurez.” Femeia fu foarte înfuriată de acest răspuns, dar a doua zi bărbatul ei o sui pe un cal și n-o lăsă să se dea jos toată ziua, așa că ea nu-și putu face nevoile. Atunci femeia îi zise soțului său: ”Știu acum cât mă iubești și te implor să mă cinstești și de-acum încolo la fel de mult.” – spicuit din Cuvinte pentru masă
Cât de discreți erau francezii când vine vorba de ușurare?
În 1606, Henric al IV-lea îi pedepsește pe cei care-și fac nevoile în interiorul Luvrului cu o amendă de un sfert de scud. În aceeași zi, domnișoara de Agre îl surprinde pe delfin ușurându-se la zidul camerei unde se afla: ”V-am prins, domnule, îi spuse ea. Aveți de plătit un sfert de scud.”
Poetul Berthod remarcă:
Hei, hei, ia uite-l cum se pișă
Îndărătul unui stâlp, pe cinstea mea,
Drept pe portretul Regelui!

Turmeau de la Morandiere spunea despre grădinile de la Versailles că sunt focarul tuturor ororilor umanității… Parcul, grădinile, chiar și castelul îți întorc stomacul pe dos cu miasmele lor. Bolțile, curțile, coridoareale, toate sunt pline de urină și materii fecale: s-ar zice că grădinile, castelul, aleile și întreg satul au fost lăsate la cheremul soldaților și a unei populații de cea mai joasă speță, ce-și face nevoile nepedepsită și cu nerușinare în fața trecătorilor.

Am să vă las pe voi să descoperiți frumusețea cheiurilor Senei precum și bulbucii toxici ca de mlaștină pe care acest frumos râu care traversează minunata capitală îi face datorită atenției față de igienă pe care locuitorii săi o au. O să vă bucurați, de asemenea, de tot felul de aventuri ale chipurilor luminate, mai puțin luminate, ba chiar mirositoare și colorate, după ce au făcut cunoștință cu conținutul oalelor de noapte care, igienic, se aruncau în stradă direct în capul concetățenilor. Unii locatari, mai prietenoși, aveau bunul simț de a te atenționa: Păzea că vine!

Volumul este când amuzant, când scârbos, când științific, când academic. Însă este, categoric, interesant. Pe mine m-a convins să nu mai vreau să văd Parisul chiar dacă sunt câțiva zeci de ani de când aceștia nu mai stau cu poponețele la iveală în centrul orașului, de când aerul e respirabil și de când Sena nu mai este doar un uriaș râu desprins parcă din Iadul lui Palahniuk.
Am rămas pe gânduri când mi-am adus aminte că Bucureștiul era denumit Micul Paris… oare la fel de împuțit și jegos era și acesta? Același slalom printre rahați, căcăioși și pișăcioși făcea vizitatorul Bucureștiului precum cel al Parisului? Brrrrr, tristă imagine, tristă comparație…

Francezii se pare că au cam întârziat cu adoptarea normelor de igienă publică și privată care ”făceau ravagii” prin celelalte țări civilizate. Motivele sunt și nu sunt trecute în carte. Cert este că acest volumaș dedicat modului în care o nație vede cufureala și felul acesteia de a se raporta la igienă este are un dublu tăiș extrem de ascuțit. Sfatul meu este să petreci această lectură zâmbind când încerci să te abții de la vomitat.

Că tot vorbeam de zâmbit, vă mai dau un ultim citat despre două doamne din înalta societate care m-au siderat și, în același timp, făcut să râd cu lacrimi:

Bussy-Rabutin povestește cum doamnele de Sault, de la Tremoille și marchiza de la Ferte s-au dus la teatru unde, simțindu-se pline, s-au ușurat în loja unde se găseau. Apoi, deranjate de mirosul urât, ș-au aruncat excrementele la parterul sălii. Spectatorii le-au acoperit de injurii pe cele trei neobrăzate care au fost nevoite să se retragă.

Cartea nu este pentru pudibonzi însă cei mai împăcați cu nevoile naturale și cu starea de fapt a lucrurilor pe care le eliminăm, s-ar putea să se distreze citind acest volum. Lor le-o și recomand deoarece este o lectură interesantă și la fel de plăcută precum mult așteptata ușurare care vine după ce ai fugit de la servici până acasă, mai ales după ce ai transpirat tot strângând din toți mușchii cunoscuți și necunoscuși până la întâlnirea cu primitoarea budă.

Cartea se poate cumpara de pe cartepedia.ro

Daca eşti din Timişoara şi vrei să-ţi cumperi această carte, lasă un comentariu şi primeşti un voucher în valoare de 25 de lei şi transport gratuit la o comandă de pe cartepedia.ro

Voucher-ul se ridică de la librăria Cartea de nisip.

View all my reviews