Acum voi face ceva ce nu fac de obicei, voi scrie ceva sociologic. Obișnuiesc să fiu ceva mai subtil când am un lucru de spus, dar nu cred că exista un mod subtil de a spune ceea ce va urma în rândurile de mai jos(desigur că există, sunt scriitori și poeți, ziariști și eseiști care au făcut-o). Oamenii sunt oi, suntem niște oi grase, leneșe care devorăm în fiecare zi pagini și pagini de celulăză cu care, ne aprovizionăm zilnic cu păreri care corespund nevoilor altora. Iar caracterul definitoriu pentru aceste oi ce suntem, este trendul, curentul, spiritul de turmă. ”Go with the flow!” așa cum zice americanul. Partea complicată este că un curent naște un anticurent, o revoluție o antirevoluție, un trend un antitrend. Romantismul a apărut pentru a se opune clasicismului, simbolismul naturalismului, suprarealismul înseși realității. Punkul a apărut ca opoziție pentru rockul popularizat de Beatles, Thrash și-a scos capul din garajurile californiene pentru a scuipa în fața glam-metalului. După americanizarea mediului a urmat antiamericanizarea minților, iar după homofobia generală s-a născut metrosexualismul. Atât timp cât omul se identifică unui curent e bine, dar când este cu un curent, urmează un curent lucrurile încep să devină problematice. Cel mai bine se vede acest lucru când e vorba de minorități. Orice fel de minorități. O serie de preconcepții greșite se inoculează adânc în mințile cetățenilor tetrastomacali încât sunt forțați la nivel inconștient să urască. Și astfel ura devine normală. Ura împotriva unor grupuri de copii devine normală și aplaudă.
Majoritatea minorităților bazate pe stil de viață ,create în colectivele de adolescenți, care nu corespund unei păreri general acceptate legate de aspectul și comportamentul unui copil sunt asociate cu acte de violente, automutilare și sinucideri. Gamers, goths, rockers, punkers și emos, deschizi televizorul sau un ziar și afli că un reprezentant al uneia dintre categoriile respective s-a aruncat de pe bloc pentru că așa îi spunea Bill, a intrat cu pușca de vânătoare în școală și a omorât profesori pentru că s-a plictisit să tot apulbere pixeli în GTA 3. În momentul de față pășim pe o linie foarte fină, căci sunt multe variabile la mijloc, dar vom presupune că respectivul/respectiva în cauză este o persoana ce crede în valorile curentului cu care se identifică și nu doar un/o pozoare. Trebuie să ne gândim un pic că sunt totuși milioane de copii care joacă jocuri violente, care ascultă muzică subersivă…care sparg pentru un moment granița dintre real și ireal când în timp ce le cântă Disturbed în căști explodează creiere de Iraquieni pe pereții pixelați, dar asta nu îi face să își omoare profesorii. Există colegi violenți, profesori insensibili, familii dezorganizate, ideea de sacrificiu pentru viiitor presată pe minți tot mai fragede; toate aceastea contribuie la gesturi extreme mult mai mult decât sentimentul că în sfârșit te identifici cu cineva când asculți o melodie.
Dar, după cum spuneam, un trend dă naștere unui antitrend. Iar astfel apar haterii(intenționez să întroduc în vocabularul limbii române asemenea cuvinte pentru că nu consider să aibă un omolog complet din punct de vedere al semnificației), oameni care insultă, atacă, aduc injurii și ofense unor persoane pe care nu le cunosc, bazându-se pe o informație oferită de un reporter care speră doar la obținerea unui procent de audiență. Două lucruri mă deranjează la aceștia: întăresc curentul și ceea ce ma întristează cel mai mult, sunt la fel de răi ca cei pe care îi atacă, poate chiar mai răi, căci sunt o masă omogenă de venin care abea așteaptă să fie aruncat în seamănul om. Este un alt curent, la fel de nociv pentru ca cel cu care se găsește în antiteză, pentru că nu ajută cu nimic, este o risipă de energie, care ar putea fi canalizată în alte moduri.
Mai departe mă voi referi în special la emo și antiemo, căci sunt prea multe misconcepții referitoare la ei, misconcepții care au apărut din cauza unui de reportaj făcut de o televiziune, una românească Ca majoritatea categoriilor formate de trenduri, emo au luat naștere dintr-un gen de muzică. Emotional Hardcore, mai exact, un derivat al Hardcore Punkului, care în loc să aibă un mesaj subversiv ațintit asupra sistemului punea emfază pe exprimarea sentimentelor prin muzică. Acesta a evoluat mai apoi spre soiuri diferite de post-rock, post-punk și indie iar aceste genuri sunt cântate de trupe bune, din nefericire intrând încetul cu încetul în mainstreem, dând naștere la imitatori inferiori care nu au avut nimic de-a-face cu incipitul genului. Astfel de trupe au apărut în muzica ce se ascultă pe MTV, un program creat pentru spălat creiere. Astfel, a devenit ”cool” să faci parte din toți acei puștani care se îmbrca cu haine aparent vechi și se dau cu skateul doi metri, dar sunt aduși cu mașina pâna în parc și trebuie să se întoarcă acasă la o anumită oră. Dar stai, nu atunci emo așa cum îl cunoști a luat naștere, asta a fost baza de plecare pentru ceea ce avea să devină. O parte din caracteristicile trendului cum ar fi hainele închise la culoare, părul lung și negru, fascinația pentru morbiditate și sânge vin din partea unor trupe pseudo-gothic, destule originare din Germania și Japonia. Apoi, un alt mediu de transmitere a informațiilor a oferit caracteristicile sentimentale ale celor considerați emo: animeurile mainstreem. Personaje care izbucnesc în lacrimi la prima palmă, dar care încearcă să pară întunecate și să demonstreze că au motive să fie triste. Personaje cu care sunt forțați preadolescenții să se identifice și idei denaturate, anacronice, deosebit de romantice și ireale inserate în minți juvenile, care intră apoi în conflic cu idelogia lumii din spatele ecranului.
Ce trebuie ținut minte este faptul că aceste surse de influență nu sunt neapărat dependente, dar că se afectează unele pe celelalte, un mediu construind pe succesul și influența altuia, ceea ce înseamnă că popularizarea acestui curent de către media nu va înceta, va crește, până când noi, cei cu părul scurt care încă își păstrează culoarea naturală vom fi cei discriminați. Mai ales, atât timp cât vor fi oameni care să dorească arderea pe rug a tutur celor care ascultă Tokio Hotel, care să folosească cuvâtul emo ca insultă, trendul nu va muri. De ce? Pentru că emos nu sunt emo din cauza înțelegerii și acceptării oferite de societate. Înainte de a fi un trend a fost o metodă de protesc, de revoltă, iar înainte ca un individ să facă parte din trend, crede că acesta este singurul mod de a atrage atenție. Și e o situație penbilă creată de hateri. S-a creat o teroare, o frică de a fi considerat emo sau iubitor de emo pentru că altfel ți se vor atribui stereotipurile. Până la un punct ar putea fi benefică această atitudine că descurajează folosirea internetului ca mod de refulare a tuturor frustrărilor adolecentine, dar când scriitori clasici precum Eminescu sau Blaga sunt considerați ca fiind emo, avem o problemă. Poate vom ajunge o societate divizată între brute violente, barbare și intre adolescenți întârziați care plâng pe pernă pentru că nu le-a mers ziua exact cum au vrut, după care întră pe blogul lor și scriu poezii cu iz de simbolism prost.
Ceea ce te rog pe tine, rapper/metalhead macho este să stai să cauți un pic, să cercetezi, pentru acest singur motiv a fost inventat Internetul și Wikipedia, pentru acces la informație, înainte să iei un copil la bătaie sau să îți bați joc de el pe blogul tău doar pentru că ți se pare că nu arata cum trebuie. Sunt unii care pur și simplu sunt pierduți, iar prin faptul că îi numești distruși fără speranță, s-ar putea să îi transformi în așa ceva.
Ceea ce îți spun ție, copil ahtiat după Bleach care consideri că ești la fel ca Sasuke, care găsești că viața îți este un iad întunecat plin de fum și durere; care găsești scăpare doar în versurile unei trupe de adolescenți incapabili și în pagina ta de versuri patetice îți spun să pui mâna pe o carte, alta decât Twilight, te poate ajuta mai mult decât o lamă.
razvanvanfirescu.wordpress.com 