Interviu Firesc cu Luca Dinulescu – scriitor, muzician, scenarist, skateboarder

 Eu știu despre Luca Dinulescu că a scris Sir Sugismund și Prostituția României, că a cochetat cu muzica, cu teatrul, cu televiunea și mi s-a părut că am de-a face cu o personalitate polivalentă, mereu pusă pe șotii și cu un umor aspru și nebun. Ce știe Luca Dinulescu despre Luca Dinulescu?

Exact ce ai scris mai sus. Eu am fost și sunt preocupat în continuare de un soi de formă de exprimare, hai să zicem așa, sinestezică, de aici poate senzația că mă împrăștii în prea multe direcții. Dar nu e deloc așa. Eu, spre exemplu, nu am putut face nimic serios în viață până nu am învățat un minimum de teorie muzicală, simțeam că sunt incomplet cumva, că nu înțeleg lumea. Dar asta nu schimbă faptul că scriu mai bine decât fac orice altceva, lucru de care sunt conștient. E valabil și pentru alte lucruri pe care le-am făcut și le fac în continuare. Mă completează.   

Cum a apărut în mintea colectivului care a contribuit la Istoria Alternativă a Literaturii Române în Benzi Desenate, care i-a fost drumul până la momentul publicării și de ce tocmai bandă desenată?

La vremea respectivă exista un conglomerat de – există și azi, desigur, dar atunci erau la modă – Istorii ale literaturii, pe lângă cea a lui George Călinescu: cea a lui Nicolae Manolescu, respectiv cea a lui Alex Ștefănescu. Am zis atunci că de ce să nu producem și noi una, în care să scriem ce vrem noi. Ceea ce am și făcut. Cât despre formula benzii desenate, aici se îngemănează cumva două filoane: unul, în care eu sunt un consumator avid de bandă desenată încă de mic copil și altul în care noi am considerat această Istorie a literaturii a lui George Călinescu ceva deosebit de plictisitor, care trebuie aerisit, reîmprospătat, cumva, pentru generațiile care vin din urmă, ceea ce, iarăși, am și făcut.

Ce este Istoria Alternativă a Literaturii Române în Benzi Desenate pentru Luca Dinulescu?

Greu de spus, după atât de mult timp, sunt totuși 11 ani de când ne-am apucat de proiect. Dar poate că cel mai bine aș putea s-o definesc ca fiind o carte perfectă prin imperfecțiunea ei. Ca un fel de Mozart la curtea regală după ce a ras vreo doi litri de palincă de bihor.    

Într-un ring de MMA, cine ar câștiga dintre Blaga și Arghezi și cine crezi că l-ar putea învinge pe Sadoveanu în afară de Luca Dinulescu?

Sadoveanu s-a învins singur în Fight Club-ul literaturii române, lansându-se într-o literatură care, în ce mă privește, nu a rezistat timpului. Cât despre Blaga, el a fost monumental, șterge pe jos lejer cu unele figuri mult mai comestibile pentru publicul larg al literaturii – sau poeziei – românești.

Știi să te dai cu skateboard-ul? Crezi că loviturile pe care le poți suferi când te dai cu skateboard-ul îți pot afecta simțul umorului și scriitura? Care-i faza cu hainele pe care le poartă Luca Dinulescu în Istoria Alternativă a Literaturii Române în Benzi Desenate?

Eu am fost mult timp un fan al muzicii rap americane, de fapt și astăzi mai ascult unii grei din perioada respectivă, spre oroarea unora dintre intelectualii subțiri din România, care nu se pot umezi decât dacă ascultă fie așa-zisa muzică „grea”, mă refer aici la muzica cultă, pe care în mod impropriu o numim clasică, fie cad în extrema cealaltă, mergând pe niște formule de genul Florin Salam, fără să aibă însă nicio apreciere pentru ceea ce e cu adevărat muzical în demersul lui artistic, ci din pure considerente politice. De aici hainele cu pricina și de aici skateboard-ul.   

Ce premii literare ai vrea să refuzi pentru Istoria Alternativă a Literaturii Române în Benzi Desenate?

Mi-e greu să răspund, pentru că nu știu exact care sunt premiile literare. Poate părea greu de crezut, sau nu știu cum, o ipocrizie, dar în afara unui premiu al Uniunii scriitorilor, poate, deși nu sunt sigur că există așa ceva cu adevărat, nu știu, efectiv, care sunt. Mie îmi convine însă faptul că eu – noi – am demonstrat cu această carte că se poate face ceva ce părea imposibil, în ciuda oricărui curent logic sau trend literar. Iar asta nu îți poate oferi niciun premiu. 

Cât de greu este să lucrezi în grup pentru o bandă desenată și care au fost numitorii comuni care v-au unit, până la urmă, pentru a crea și duce la bun sfârșit acest proiect?

Țin minte că a durat ceva până să asamblăm cele trei fire narative, ale fiecăruia dintre autori și că s-au consumat ceva beri în acest proces. În cele din urmă, însă, mai cu mailuri, mai cu tăieturi și decupări, am scos-o la capăt. Simplu parcă n-a fost, mai ales când a venit vorba și de desen, dar astăzi nu mai țin minte chiar tot.

Care este sfatul pe care scriitorii prezenți în Istoria Alternativă a Literaturii Române în Benzi Desenate îl transmit prezentului prin gura lui Luca Dinulescu, sfat pe care respectivii nu l-au expus în carte?

Ca lumea să iasă din cercul ei strâmt și rece de pe facebook, în care își petrece aproape tot timpul vieții în schimbul unei aprecieri false. Îmi asum ceea ce spun – aprecierea pe care o primesc unii oameni (îi văd, mi-e greu să-mi dau seama cum au decăzut în asemenea hal) nu doar că este insignifiantă în raport cu oamenii care pun, totuși, mâna pe niște cărți, în România, cât mai ales falsă. Din zecile, sutele, sau uneori poate miile de like-uri pe care le primesc, vei vedea că nu sunt în tot amalgamul ăla de avatar-uri nici măcar cinci (da, cinci!) oameni care să le intre în casă. Iar asta este, dați-mi voie, trist. Deosebit de trist.

Câte volume vor apărea, când, unde, de ce, pe cine vrei să bați cu ele, cui ai vrea să placă, pe cine ai vrea să enerveze?

Habar nu am. În momentul de față nu sunt convins că va mai exista încă unul. Vom vedea.

Cum ar vrea Luca Dinulescu să încheie un interviu? Adică: ce întrebare ar vrea Luca Dinulescu să primească și rar, sau niciodată, nu primește și care este răspunsul la această întrebare?

Cum ar spune și marele clasic în viață, Ciordache – altă întrebare.

Istoria alternativă a literaturii române în benzi desenate de Luca Dinulescu, Răzvan Bică, Dragoș Schenkel, Grăjdeanu Mihai Ionuț

Istoria alternativă a literaturii române în benzi desenate de Luca Dinulescu, Răzvan Bică, Dragoș Schenkel, Grăjdeanu Mihai Ionuț

Nota mea: 4 din 5 stele

Ce faci când dispare istoria literaturii? În cazul nostru, istoria literaturii românești?

Lași naibii berile pe care le bei, țigările pe care le fumezi, timpul pe care-l arzi aiurea și frunzele pe care le faci salată pentru oricine vrea să le mănânce și pornești în căutarea ei, normal!

Exact asta au făcut Luca Dinulescu, Răvan Bică și Dragoș Schenkel, trei bravi tineri scriitori contemporani, fără fobii la vedere, cu sete de aventură și glorie aducătoare de femei frumoase.

Drumul e lung și tare ar vrea tinerii aventurieri să fie și ușor, doar că scriitorii care, cu sau fără vrerea lor, au făcut posibilă istoria literaturii române au un rol important în furtul acesteia, fapt pe care hobbiții neaoși îl vor învăța pe propriile spinări. 

Pe motor, skateboard sau pe banalul cal, Luca, Răzvan și Dragoș își vor începe sfânta misiune de recuperare a istoriei literaturii române îndrumați de bagheta magului George Călinescu. Ce s-a întâmplat, nici măcar Chuck Norris, Urmuz, Harms, Lenin sau Picasso n-ar fi prevăzut sau imaginat. Prin urmare, bombe și papuci, sutiene și cărămizi, lovituri de karate și copii care fierb în mămăligă, pâlnii și stamați e posibil să se întâlnească în cea mai explozivă, critică, absurdă, nebună și halucinantă recuperare a unei istorii literare furate vreodată.

Nu avea cum să nu-mi placă această carte. Nu doar pentru că-mi este Luca Dinulescu prieten, ci pentru că am văzut-o dinainte să apară, o știam și am citit-o de dinainte de a îndrăzni editura Univers să o publice și m-a impresionat suficient cât să-l susțin și să-l încurajez pe Luca să nu abandoneze ideea de a o publica. Am citit-o pe bucăți, pe sărite, pe laptop-uri diferite când și când, motivele fiind HDD-urile care picau precum guvernele lui Dragnea din ultima perioadă, însă de la prima privire mi-am spus că e o idee OAU! care trebuie împărtășită cu lumea întreagă.

Pentru mine IALRBD este o nebunie a tinereții. Patru minți fără odihnă și fără frică și-au pus imaginața la treabă și au trimis-o într-un galop de sănătate pe coclaurii literaturii românești de dincolo și de dincoace de mormânt. Sarcastici, tăioși, aprigi și tupeiști, așa cum doar tinerii însetați de întâlniri cu spâni și inele fermecate care te fac invizibil pot fi, Luca, Răzvan, Dragoș și Mihai și-au suflecat mânecile și s-au pus pe confecționat una dintre cele mai originale critici la adresa literaturii contemporane. Pentru că, până la urmă, despre asta este vorba în IALRBD dincolo de glumele, ironiile și caraghioslâcurile cu care este împodobită cartea.

Din punctul meu de vedere este un act de inconștiență să scrii o astfel de carte, un act de inconștiență totală este să o faci și bandă desenată cu o grafică deloc ușor de digerat, dar mie tocmai genul acesta de proiecte îmi plac deoarece sunt precum acele pietre ascuțite al căror vârf abia îl vezi în mijlocul râului rece și rapid care te duce cu viteză către o cascadă ucigătoare, pietre de care te agăți cu disperare și care-ți salvează într-un final viața. Nu știu dacă autorii au avut ședințe de spiritism care să-i ajute să scrie această carte, cert este că m-a încercat senzația că numele mari ale literaturii române se uită printre filele tomurilor lor pe rafturile librăriilor care acum găzduiesc epigonii acestora.

Vă recomand din toată inima cartea deoarece cred că este foarte posibil să vă placă și să așteptați cu nerăbdare volumul 2.

De ce 4 stele: pentru că dacă americanii au The Expendables, noi avem Istoria Alternativă a Literaturii Române în Benzi Desenate.

Prezentarea editurii:

O bandă desenată de un umor nebun, care pleacă de la premisa dispariției paginilor cu marii clasici din Istoria literaturii române a lui George Călinescu. Disperați de faptul că se află în compania unor mediocrități, marii scriitori evadează din pagini și se ascund, iar recuperarea lor cade în sarcina a trei tineri scriitori contemporani.  Luca Dinulescu, Dragoș Shenkel și Răzvan Bica pleacă în căutarea operelor literare românești dispărute parcă din senin, lăsând în urmă  mediocritatea literaturii autohtone.
Din Bucureștiul zilelelor noastre, cei trei pășesc într-o altă dimensiune și, sub îndrumarea lui George Călinescu, încearcă să-i găsească pe autorii furtului odios și să afle motivul acestora.
Prinși în acest mister, cei trei devin adevărați detectivi   și se întâlnesc cu marii scriitori  printre care: Eminescu, Blaga, Cantemir, Cioran, Eliade, Caragiale sau Ion Creangă. Dar apar în benzile desenate și scriitori contemporani precum Mircea Cărtărescu și criticul Nicolae Manolescu.

Prostituția României de Luca Dinulescu

Prostituția României de Luca Dinulescu

Nota mea:  3 din 5 stele 

Am luat o pauză bine venită de la tot ce a însemnat banala mea viață de zi cu zi. Am luat pauză de la job, de la blog, de la discuții pe facebook, de la absolut orice mă putea scoate din filmul concediului în sânul familie. M-am bucurat foarte mult de acest timp cu atât mai mult cu cât într-o zi am avut o discuție ruptă de realitatea imediată cu o persoană pe facebook legată de utilizarea cuvântului „degustare”. Și mi-am dat seama că viața online e de o stupiditate îngrozitoare, plină de vendete neprevăzute, de oameni care-și găsesc timp pentru orice, de oameni care-ți fură timpul pe care nu-l ai oferindu-ți senzația că exiști doar pentru a te certa pe subiecte incredibil de vulgare.

Astfel mi-am adus aminte de cartea lui Luca Dinulescu, Prostituția României, o carte pe care am citit-o cu mult timp în urmă și despre care încă nu am apucat să vă vorbesc.

Dinulescu scrie într-o oarecare măsură despre constituția pe care și eu am încercat de-a lungul timpului să o aplic în plan personal pentru a supraviețui în România. Însă mie mi-au lipsit anumite atribute care să mă ajute să duc la bun sfârșit organizarea și structurarea unui astfel de program, prin urmare m-am lăsat dus de val și m-am adaptat într-un mod cât se poate de utilitarist vieții capitaliste incipiente, una extrem de haotică care a atacat precum un tsunami un tânăr zăpăcit și idealist venit din Bucovina în vestul României pentru a cuceri lumea. Am fost îngenuncheat de sistem rapid. Dinulescu a scuipat împotriva vântului, s-a ferit și a construit un sistem de autoapărare care s-a concretizat, într-un final, în anii săi de maturitate (ar spune criticii), în volumașul de față.

Am citit cartea într-un weekend, iar luni pe drumul către București l-am sunat pe autor și l-am înrebat cu maximum de sinceritate: Auzi, ți-am citit cartea, tu ai încercat să scrii un fel de Mein Kampf? Iar el, în același ton sincer, mi-a răspuns: Băi, da! Am zâmbit, probabil amândoi, am luat o curbă strânsă la dreapta, am depășit apoi un tir, am înjurat drumurile de rahat din România, i-am urat concediu plăcut și am închis. Nu aveam nevoie de mai multe explicații din partea autorului, mi-am dat seama că eram pe aceeași lungime de undă, deși drumurile noastre erau extrem de diferite, aveam un punct comun la un nivel extrem de profund: amândoi am fost nevoiți să ne adaptăm la România.

 

Dinulescu își poartă cititorul prin viața sa amintindu-și întâmplări mai mult sau mai puțin haioase pe care le condimentează cu observații amuzante. Din fiecare întâmplare sau om pe care Luca Dinulescu îl întâlnește rezultă o nouă lege, un nou punct care construiește finalmente noua constituție prostituție a României, o cărțulie de căpătâi menită să ajute orice individ să supraviețuiască acestui act sexual consimțit cu țara în care s-a născut. 

Veninos, slobod în exprimări, cu ironie și cu un sarcasm teribil de ascuțit, Dinulescu încearcă un exercițiu de exorcizare pe care-l expune cu o deosebită relaxare în paginile cărții de față. 

Nu am de gând să disec cartea întrucât este una dintre acele cărți care se citesc într-o cheie personală. Poate să-ți placă sau poți să o detești, depinde de cât de mult reușești să te identifici cu ceea ce încearcă autorul să facă, de fapt, în paginile pe care le-a scris. Nu există o regulă intepretativă a partiturii pe care Dinulescu o prezintă pentru simplul motiv că trebuie să rezonezi cu ceea ce-ți este așternut în fața ochilor. Dacă ai un simț al umorului cât mai relaxat posibil, nu te blochezi la exprimări vulgare și nu-ți închipui altceva decât ceea ce a vrut să exprime scriitorul, atunci Prostiuția României o să-ți placă. Dacă te aștepți să citești o carte de istorie, un volum care chiar propune o nouă legislație, o critică politică sau un pamflet, te înșeli amarnic. Dinulescu scrie ca și cum ți-ar povesti la o bere și tocmai aici rezidă plăcerea lecturii. 

De ce 3 stele: pentru că Dinulescu este amuzant, tăios, sarcastic și inteligent.

Un interviu cu autorul aici: Un interviu altfel

Prezentare editurii:

La început a fost românul. Să se modifice pct. 1 din prezentul Decalog în acest sens. Deşi până şi aici apare o neconcordanţă, pentru că de fapt românii, vorbitori ai acestei limbi sfinte, cetăţenii Imperiului Român, sunt chinezii maro, zişi şi chinezii mulatri, urmare a înmulţirii fără precedent ale acestor două rase în epocile imediat anterioare şi, prin consecinţă logică, a încrucişării lor fireşti. Cum s-a ajuns însă ca din aceste două rase atât de distincte să rezulte tot români, nu se poate explica decât în virtutea teoriilor protocroniste româneşti, conform cărora vechii români, aşa-numiţii daci, au fost mamele şi taţii tuturor celorlalte popoare, iar acestea două din urmă, maronii şi galbenii, nu au săvârşit decât o gigantică reîntoarcere la origini, atât de spectaculoasă încât nu poate decât să confirme ciclicitatea perfectă a istoriei. Tot logic. (fragment)