Două cărţi regale


Casa regală română este, după câte se vede, o veritabilă fabrică de talente şi de bani. Şcoala vedetelor, Full House, All Families are Psychotic, toate înghesuite într-una. Am aflat de curând câte ceva despre modul în care Milosevici a procedat în Iugoslavia în momentul în care s-a confruntat cu un reviriment al monarhismului: i-a dat apă la moară moştenitorului tronului, Alexandru (Karadjordjevic) şi l-a rechemat în ţară pe unchiul său, Tomislav (vărul Regelui Mihai al României) frecându-şi palmele şi bucurându-se de spectacolul dezbaterilor caraghioase despre tronul Iugoslaviei care au subminat ireversibil interesul pentru monarhie al populaţiei. Cineva, o minte la fel de malefică precum cea a lui Milosevici, instrumentează chiar acum decăderea familiei regale românesti care, în penibilul în care îşi duce veacul, nu realizează că doar dispariţia lipsită de glorie şi eleganţă o mai poate paşte. Această vânzoleală regizată, gravitatea nenaturală de care este mereu însoţită, dar mai ales lipsa de discreţie care se materializă constant în cea mai josnică propagandă, fac din Casa regală română o opţiune neviabială chiar şi pentru monarhiştii cei mai înflăcăraţi. Cum subiectul nu îmi pare unul foarte plăcut tocmai pentru că mă consider (încă) monarhistă până la moarte şi dincolo de ea, aş vrea doar să scriu câteva vorbe despre latura de marketing a activităţii Casei Regale aşa cum se reflectă ea în librăriile şi bibliotecile din România.

Spuneam că familia noastra regală e o adevărată fabrică de bani şi mă refeream la cărţile care se publică şi se mediatizează în draci despre orice subiect legat de regalitate. Nu doar maşinile regelui, avioanele regelui, muzica regelui, chiloţii şi coroana regelui fac obiectul albumelor noastre, ci şi aniversările de tot soiul. Ȋn fapt, fiind o familie destul de largă atât în spaţiu cât mai ales în timp, aniversări se vor găsi la orice oră: 150 de ani de la urcarea pe tron a primului rege (anul care vine), jubileul (desemnat cât se poate de arbitrar al) regelui, 23 de ani de la prima plăcintă cu spanac a Principelui Nicolae şi 15 ani de la prima shaorma a surorii sale, Karina care, după cum bine ştim, de atunci încoace nu s-a mai oprit din mâncat şi, mai nou, un sfert de secol regal al Principesei Margareta. Prilejurile de a scoate o carte se ţin lant, iar dacă lanţul se mai rupe, vor apărea reeditări sau anuare indecent de lipsite de conţinut despre activitatatea Casei Regale. Vor apărea memoriile lui Mite Kremnitz în două ediţii despre Carol I, memoriile Reginei Elisabeta despre Carol I, cărţi despre Carol I în memoriile Reginei Elisabeta şi, în mod aberant, şirul se pare că poate continua la infinit. Apar biografii ale celor mai lipsiţi de culoare şi de interes indivizi care roiesc precum muştele în jurul Regelui excedat de capacitatea de a deteriora orice urmă de regalitate pe care o posedă domnul Radu Duda. Nu vom avea o biografie de interes istoric a Regelui Carol al II lea, ci vom avea o biografie la zi a lui Nicolae, acest Forrest Gump al României cu pretenţii nejustificate la tronul bunicului său. Nu vom avea nişte studii serioase, ci nişte albume în care se repetă până la limita tulburării vizuale aceleaşi poze, acelaşi ton caraghios şi aceleaşi nume de acoliţi pe copertă. Ni se va repeta obsesiv că mama Regelui Mihai este Regina Elena şi că soţia acestuia este Regina Ana, vom avea biografii fantomatice ale acestor „regine” şi serbări deplasate ale plantatului de pătrunjel la Gura Bustei de către un prieten de-al unui cumătru al Principesei Sofia. 

Că tot veni vorba despre Mite Kremnitz, mi-am propus să citesc şi cartea de la Corint şi pe cea de la Meteor Press editată după volumele de memorii ale lui Mite Kremnitz, dar m-am oprit după prima carte pentru că deşi mi-a plăcut scriitura care are darul să te introducă şi să te ţină aproape de epoca lui Carol, eşuează drastic la capitolul credibilitate. Mi-a plăcut mult povestea cu introducerea căilor ferate în România, dar mi s-a părut exagerată relatarea obţinerii independenţei. Per total, am convenit cu Răzvan să dăm două stele cărţii pentru că, deşi ar putea căpăta până la trei stele ca şi biografie, pierde mult din pricină că arată ca o biografie a lui Traian Băsescu scrisă de Elena Udrea.

Copilarie regala – Editura Corint

O carte la fel de exagerată mi-a picat în mâini cu ceva timp în urmă despre copilaria regală. Ce-i drept, cartea are o eleganţă aparte, un format interesant, seamănă destul de mult cu o ciocolată, foaia pare mai de calitate, încadrarea în pagină e mai plăcută şi cred că vrea să fie prima dintr-o serie care, până acum s-a continuat doar cu biografia Ȋmparatesei Sissi, despre care am de gând să vă povestesc scurt în cele ce urmează. Ambele cărţi se situează undeva la intersenţa diagramelor Venn între albume, cărţi de introducere în… şi cărţi de istorie. Dar mai întâi să vorbim despre Copilarie regală, subiect care făcea ca cineva ce se simţea deja agresat de aceste apariţii să afirme că aşteaptă cu interes o singură carte din serie: Moartea regilor si, la drept vorbind, pentru că am pomenit deja de Iugoslavia, subiectul s-ar putea dovedi cât se poate de interesant şi de informativ dacă ar fi cercetat de nişte istorici cu interese ce depăşesc prestigiul personal măsurat cu metrul pentru pupături aplicate pe diverse porţiuni ale … Casei Regale a României. Un istoric chipurile mai serios ai fi crezut că e şi Filip-Lucian Iorga, cel care îşi pune semnătura pe coperta cărţii de faţă. Cel puţin asta ai crede după ce vei fi citit Strămoşi pe alese, nu şi interviul cu Neagu Djuvara, un articolaş de revistă care a luat chipul oribil al unei cărţi plasate în vârful listei de bestseller-uri, al unui monstru degeaba-mâncătoriu-de-copaci, cum ar fi spus Heidegger, dacă ar fi trebuit să se pronunţe asupra situaţiei. De fapt, Copilărie regale este un album cu poze însoţit de un text introductiv extrem de scurt, dar destul de interesant al lui Filip-Lucian Iorga.

Problemele cele mai mari sunt că pozele nu sunt tocmai inedite, că textul din introducere, relativ informativ si interesant, ridică prea mult ştacheta şi la fel şi titlul cărţii. M-am aşteptat, deci, la detalii despre copilăria regilor, a principilor şi principeselor familiei regale, dar am primit în schimb nişte schiţe, nişte caricaturi de 2-3 pagini sau nici atât. Copilarie regală zici??? Câteva frânturi de fapt, ce a mai prins pe ici, pe colo editorul. Nici măcar un studiu de valoare. Nu, în spatele cărţii nu stă nici un interes pentru copilaria regală, ci doar interesul de a mai scoate nişte bani din buzunarele nostalgicilor şi ai celor care mai poartă vreo ultimă urmă de respect Regelui Mihai. Filip-Lucian Iorga, te rog să predai lucrarea, ai nota 1 pentru co(m)pi(l)at!

Sissi – Editura Corint

Dar nu te întrista, nu o să stai singur. Vine imediat lângă tine şi Angeles Caso un băieţel licenţiat în istoria …artei, care a scris biografia Ȋmpărătesei Elisabeta a Imperiului Austro-Ungar, Sissi pentru amatorii de chilipiruri. De data asta, totuşi, lucrurile sunt mult mai grave. Autorul nostru va copia informaţii de nivelul wikipedia şi va aduna poze folosind academicul mijloc de cercetare numit google. Nu am citit mare lucru despre Sissi, doar informaţii de pe internet, câteva poveşti întâlnite prin cărţile care vorbeau despre Franz Iosef, despre castelul Meyerling sau despre Viena de altădată şi o bună parte din biografia sa semnată Jean des Cars. Pe aceasta din urmă am abandonat-o în culmea disperării pentru că tonul era atât de fals şi de nepotrivit încât toleranţa mea la prefăcătorie şi dulcegăraie a fost luată prin surprindere, încercuită şi legată fedeleş, drept care singura şansă de a rămâne în viaţă a fost capitularea. Şi totuşi în spatele dramoletei pe care o inscenează Jean des Cars se pot găsi informaţii, stau ore de căutari, de strângere de surse, pe când în spatele biografiei în discuţie stă o după-amiază pe laptop în care autorul a mai găsit şi timp să bea o bere şi să se uite la Real-Barcelona spărgând cu spor o pungă întreagă de seminţe Nutline cu necercetabilitate. După cum spuneam, cu toate că ignoranţa mea asupra subiectului nu este de neglijat, biografia scrisă de Angeles Caso nu mi-a oferit nici o informaţie de valoare, nici o explicaţie, nici măcar vreo interpretare aparte sau măcar demnă de luat în seamă. Nota 1, băiete, stai jos, nu ţi-ai făcut tema deloc, ba ai vrut să mă duci şi cu zăhărelul cum ca ai fi scris ceva, deşi pur şi simplu ai luat referatul unui copil mai mic şi nici măcar nu te-ai obosit să-l copiezi, l-ai luat şi gata, se vede că scrie pe copertă „clasa a-VI-a D“. 

Un început de colecţie care mie îmi pare a fi făcut cu două picioare stângi. E drept că asta nu înseamnă că cele două picioare stzngi nu pot învăţa vreodată să danseze vals. La fel ca şi în colecţia de istorie, mă aştept ca unor titluri dezamăgitoare, editura Corint să le alăture cărţi valoroase, nişte mici albume, niste introduceri în subiecte complexe şi biografii care să poată stârni şi interesul, nu doar plictisul şi disperarea cititorilor.

Anunțuri

3 gânduri despre „Două cărţi regale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s