Ochi de pisică – Margaret Atwood – despre partea întunecată a copilăriei

Click pe poza si cumpara cartea!

Ochi-de-pisică de Margaret Atwood
My rating: 4 of 5 stars

Impresii din timpul lecturii – note de pe goodreads:

pag. 80 – Mirosuri, mirosuri, mirosuri… Intotdeauna m-a fascinat capacitatea femeilor de a memora izuri si de a le asocia cu amintiri, imagini, senzatii si sentimente. O alta incursiune, o reintoarcere mai degraba, in universul feminin atat de teribil si misterios.

pag. 150 – Amintiri din copilarie – retrairea traumelor preadolescentine cu ajutorul Margaretei Atwood…

pag. 220 – Eternul, fascinantul si terifiantul univers feminin redat intr-un mare stil. Atwood picteaza cu ace inrosite in foc direct pe sufletul cititorului – extrem de rara abilitate scriitoriceasca.

Când am citit prima dată Ochi de pisică aveam douăzeci și ceva de ani. Ochii mei de atunci au fost fascinați de Ochiul lui Margaret Atwood. Nu-mi mai aduc aminte de ce, ca să fiu sincer, deși pot să intuiesc.

La recitirea Ochiului de pisică la vârstă de 31 de ani, căsătorit și cu un bebe de 1 an, romanul canadienei se prezintă cu totul și cu totul altfel…

Nu întâmplător m-am reîntors la Atwood. Recentele experiențe cu Alice Munro m-au făcut să-mi aduc aminte de acest volum și m-am aruncat cu sete asupra lui.

Concluzia trasă este că scriitoarele canadiene au, totodată, sensibilitatea și cruzimea pe care nu o regăsesc la nicio altă nație, melanjul celor două stări sufletești împletindu-se și completându-se atât de frumos, elegant și inteligent încât te lași furat de lectură așa cum te lași furat, în timp ce mergi cu trenul, de peisajele extraordinare din nordul Bucovinei.

Elaine, acesta este numele personajului principal prin ochii căreia trăim romanul, este victima agresivității prietenelor sale din copilărie, agresivitate care formează, încetul cu încetul, caracterul pictoriței mature, îmbătrânite, mamă a două fete, ce-și trece pașii prin prezentul pe care-l trăiește alunecând în trecut.

Agresivitatea care o împresoară pe Elaine o împinge spre un comportament evaziv și antisocial, dezvoltând o ușoară răutate care, culmea, o sensibilizează suficient de mult cât să devină un artist cinic, este adevărat, cu un oarecare succes. Fetele și femeile din viața ei se regăsesc în pânzele pictate cu ură, cu vanitate, cu ciudă chiar. Elaine cea în vârstă merge pe urmele lui Elaine cea tânără pentru a-și putea înțelege sinele și lipsa pe care o simte în prezent. Drumul înapoi este făcut pentru a putea merge înainte. Însă înaintele pe care-l caută Elaine pare a fi împrăștiat în miile de piese de puzzle care o alcătuiesc pe ea de acum, puzzle ce pare a nu fi întreg, bucăți din el fiind pierdute sau imposibil de potrivit.

Bildungsroman în adevăratul sens al cuvântului, romanul te poartă în cele mai ascunse locuri ale memoriei lui Elaine. Nu am trăit recent nicio relație atât de intensă și intimă cu un personaj precum cel creat de Margaret Atwood. Talentul extraordinar de a reda amintiri pe baza mirosurilor și a modului de a le lega de diferite evenimente este aproape malefic. Pe măsură ce citeam aveam senzația că sunt năpădit de amintiri din propria-mi copilărie și am început să dau paginile cu emoție și frică. Atwood are o forță literară care funcționează precum o grenadă, grenadă care nu ezită să explodeze de câteva ori și să te arunce în vârtejul vieților personajelor pe care le construiește.

Da, Atwood scrie bine, parcă și mai bine decât atunci când am citit-o prima dată, însă, din punctul meu de vedere, face două greșeli: nu urmărește idila fratelui lui Elaine din adolescență, fapt care mă lasă ușor descumpănit și insistă, încă nu am înțeles de ce, pe incapacitatea acesteia de a-și aminti lucruri din copilăria pe care tocmai ce a retrăit-o… Pot să înțeleg de ce personajul refuză să facă acest lucru, dar sigur sunt alte modalități de a arăta dorința de a nu vrea să-ți amintești lucruri care te-au chinuit în copilărie altfel decât prin a juca un fel de teatru cu privire la evenimente pe care tocmai ce le-ai povestit.

De ce 4 stele: pentru că mi-a lăsat impresia că nu a urmărit două fire ale povestirii, două fire importante în narațiunea romanului. Dar asta nu m-a împiedicat să mă bucur de carte și să o recomand cu plăcere mai departe spre a ferici și alți cititori.