Femei singure – drumul spre sinucidere este Pavese cu bune intenţii


Click pe poza si cumpara cartea!

Femei singure de Cesare Pavese
My rating: 3 of 5 stars

Femei singure este un fel de „La Grande Bellezza”, dacă scoţi umorul din film.

Cesare Pavese se aruncă în lumea unor tinere femei plictisite aflate în căutarea sensului vieţii. Cel puţin aşa pare. Debusolate, depresive şi abulice, femeile lui Pavese vânează iubirea pentru a o ţine măcar puţin în laţ, fără a-şi da seama că, de fapt, o ucid. Aceştia sunt cei mai siguri paşi către sinucidere. Se pare.

Discuţiile despre iubire sunt cinice şi reci. Concluziile radicale. Poate că acesta este şi motivul pentru care Pavese a decis să se afunde în lumea femeilor. Sincer, nu văd un bărbat rostind:

“Cine face copii, a spus fixand paharul, accepta viata. Tu accepti viata? Daca traiesti o accepti, i-am raspuns. Nu? Copii nu schimba nimic…[…] Cu toate astea a nu avea copii inseamna a-ti fi frica de viata.”

“Nu poti iubi pe cineva mai mult decat pe tine insuti. Cine nu se salveaza singur, nu e salvat de nimeni.”

“Cine face dragoste isi scoate masca. Ramane gol.”

Am fost salvat de a scoate toate aceste citate sau din a le sublinia pe carte de pe blogul Bulletin DaDa care a făcut munca pentru mine, eu doar copiindu-le cu maximum de comoditate.

Părerile despre romanul lui Pavese sunt care mai de care mai complexe, ştiinţifice, cu adânci şi straşnice elaborări critice construite cu ajutorul sculelor atât de ascuţite şi strălucitoare ale doctorilor filologi, însă romanul nu m-a impresionat.

Poate pentru că am alte aşteptări de la un roman. Una dintre acestea însemnând să nu citesc proza ca pe o poezie. Or, se pare că tratând Femei singure drept proză s-ar putea să-i ratezi mesajul. Sau poate că Pavese este pur şi simplu mult prea deştept pentru mine…

Se spune că Pavese se metamorfează. Sincer, mă îndoiesc. Pentru că nu-i iese deloc. Rezultatul, un fel de struţo-cămilă, dacă este să priveşti romanul prin teoria metamorfozării, este dezamăgitor şi-ţi lasă un gust de nămol cleios.

Ghinionul lui Pavese este că am citit în ultimul timp câteva cărţi scrise de femei, despre femei, despre modul cum gândesc acestea, cum acţionează, cum simt. Or, femeile lui Pavese sunt, de fapt, nişte bărbaţi travestiţi care trăncănesc cu voci subţiri opinii despre cum ar trebui să gândească şi să simtă femeile sau cum cred ei că acestea o fac. Romanul a fost scris la sfârşitul anilor ’40, iar Pavese tocmai ce încerca să-şi revină dintr-o relaţie ratată, prin urmare, se înţelege, oarecum, tonul său.

Nu mi-a plăcut cartea, nu am rezonat la absolut nimic din ce a scris Pavese, nu am reuşit să înţeleg ce a vrut să transmită scriitorul şi m-am chinuit cu această nuvelă de 160 de pagini aproape 4 zile…

Scriitura este bună, Pavese ştie să scrie, se pricepe la cosntruit o naraţiune, modelează frumos propoziţiile, doar că nu a reuşit să închege cum trebuie personajele cu povestea, chiar dacă premize sunt. Impresia de nuvelă neterminată şi nefinisată este mult prea puternică şi m-a urmărit pe tot parcursul lecturii.

De ce 3 stele: probabil că nu am o anumită sensibilitate sau capacitate de a observa şi înţelege scriitura lui Pavese şi acesta este şi motivul pentru care îi dau o notă de mjiloc, deşi, dacă ar fi să notez după cum dictează sufletul, i-aş acorda doar 2 stele.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s