O viață măruntă de Hanya Yanagihara

O viață măruntă de Hanya Yanagihara

Nota mea: 3 din 5 stele

Nota bene: s-ar putea să nu fiți de acord cu tot ceea ce scriu aici. Prin urmare, citiți mai departe pe cont propriu. Nu răspund pentru nici o traumă pe care e posibil ca textul meu să o cauzeze cititorului.

Patru prieteni, Jude, Willem, Malcolm și JB în New York. Tineri, unii săraci, alții nu, toți plini de ambiții. Greutățile prin care trec și ambiția îi leagă într-o prietenie care va rezista ani de zile. Jude este cel mai traumatizat dintre ei, atât psihic cât și fizic, relația cu el fiind, până la urmă, un alt liant decisiv al prieteniei lor. În momentul în care cu toții ating maturitatea și încep să se bucure de succes, traumele lui Jude par că încep să preia controlul. 

De la început am să vă spun că cele trei stele merg către scriitură și către felul în care autoarea și-a construit discuția asupra efectelor abuzului psihic și fizic asupra unei persoane. Și către mintea bolnavă a acesteia, pentru faptul că a construit una dintre cele mai chinuite, ghinioniste și extremiste personaje care au existat vreodată în istoria literaturii: Jude. 

Povestea se tărâie. Cam la fel cum face Jude. Și te târâie și pe tine. Dar reușește să te prindă atât de bine în cercul ei vicios încât ajungi să te simți voyeur, bolnav psihic, sadic, psihopat că în continuare citești cartea, dar nu-ți vine să-l lași pe Jude într-un colț al bibliotecii, sperând că o să fie ceva ok în viața aia a lui, deși știi clar că nu o să fie așa. La fel ca și prietenii lui, ești prins lângă Jude.

Scriitura este bună, foarte bună. Trebuie să recunosc că Yanagihara scrie foarte, foarte bine. Nu poți să arunci cartea din mână chiar dacă e clar ce o să se întâmple, scriitura așezată și organizată, discuțiile inteligente dintre personaje, capacitatea de analiză a autoarei, descrierile amănunțite dar neplictisitoare, toate aceste elemente de țin prins. 

Mă plângeam Emei cu privire la carte și îi spuneam că e enervantă și chinuitoare și-mi spunea să o las. Îi răspundeam că nu pot, că scriitura e prea faină ca să o abandonez. 

La un moment dat vorbeam cu cineva pe goodreads care mă întreba de ce merge atât de greu O viață măruntă și spunea că nu mi-o recomandă pentru că e sufferance porn și nu pierd cine știe ce. Eram de acord cu el, dar tot nu mă puteam opri. I-am spus că am început să mă întreb dacă nu cumva am probleme psihice că insist să citesc despre suferințele lui Jude.

Am terminat cartea, am răsuflat fericit că am scăpat de ea după care am început să mă gândesc la ce am citit. Și am început să citesc alte recenzii și opinii. Care m-au șocat.

• cartea este frumoasă: cartea NU ESTE una frumoasă! Cum ai putea să spui că o carte despre un om care are parte de toate lucrurile rele care i se pot întâmpla într-un așa în hal încât pur și simplu nu mai are putere să lupte și ajunge să se sinucidă, este O CARTE FRUMOASĂ?!?!!?!?! În logica asta și Cannibal Holocaust sau 100 de zile ale Sodomei și Gomorei sunt filme frumoase! E o carte tristă despre o viață tristă care se termină trist!
• e o carte care-ți aduce aminte despre cât de norocos ești că viața ta nu este la fel ca a lui Jude: pe principul ăsta nimeni nu ar avea dreptul să fie deprimat vreodată! Nimeni nu ar avea dreptul să se plângă că e supărat, vreodată, pentru că, de exemplu, nu a trăit în Hiroshima când a fost lansată bomba atomică! La naiba, ce chestie la îndemână să faci persoane să se simtă neimportante!
• că are o lecție de viață: NU ARE o lecție de viață! În existența lui Jude un dumnezeu malefic îi face viața un calvar în mod constant! E fericit pentru o perioadă BAM! îi moare iubitul! Dă peste un dement care-l bate când decide să aibă o relație. BAM! dă peste un individ nebun care-l sechestrează și care-l calcă cu mașina. Și tot așa. Cu alte cuvinte, dacă Jude era în mijlocul unei ploi de meteoriți și era un dinozaur, era singurul dinozaur care rămânea în viață doar ca să vadă cum specia lui dispare în chinuri cumplite. Ce lecție de viață putem desprinde de aici?
• că e o carte depresivă: NU e o carte depresivă tocmai datorită acelor intervenții ale unui demiurg răuvoitor care face ca tot ce i se întâmplă lui Jude să pară implauzibil. Jude e un fel de Iov modern, doar că Jude nu primește șansa salvării și nici explicații cu privire la toate nenorocirile care-i sunt abătute pe cap. 
• că e o carte despre prietenie: NU e o carte despre prietenie, este o carte despre angoase, despre abuz, despre dorința de a trece peste, despre frica de a fi singur, despre nesiguranță, despre compromis. Nici un prieten, până la momentul relației intime avute de Willem cu Jude, nici măcar unul dintre ei nu încearcă cu disperarea cu care Jude încearcă să țină totul ascuns, să afle ce este cu Jude, ce s-a întâmplat cu el, cum poate să-l ajute. Îl lasă, pur și simplu, să-și continue drumul către autodistrugere, cu toții fiind conștienți de asta, sperând parcă într-o instanță superioară care să rezolve totul.

Insist să subliniez că cele trei stele merg sunt pentru scriitură și pentru felul în care autoarea descrie efectele pe care abuzurile fizice și psihice trăite în copilărie pot afecta viața unui adult. Atât. Intensitatea maximă. În rest…

De ce 3 stele: scriitură excelentă, personaj torturat implauzibil.

Prezentarea editurii:

Patru absolvenţi ai unui mic colegiu din Massachusetts – debusolaţi, fără un ban în buzunar şi susţinuţi doar de prietenia şi ambiţia lor – se mută la New York pentru a-şi face o situaţie. Cei patru sunt chipeşul Willem, care-şi doreşte să devină actor; JB, un pictor născut în Brooklyn care încearcă să pătrundă în lumea artei; Malcolm, un arhitect frustrat angajat la o firmă importantă; şi Jude, o minte sclipitoare, dar un individ retras şi enigmatic, în jurul căruia gravitează toţi ceilalţi. De-a lungul anilor, relaţiile dintre ei se adâncesc şi se complică, însă provocarea cea mai mare pentru ei rămâne Jude, ajuns cu timpul un avocat extrem de talentat, însă din ce în ce mai instabil, cu mintea şi trupul însemnate de o copilărie cumplită, de o traumă pe care se teme că nu o va putea depăşi niciodată.
O viaţă măruntă este un roman de o extraordinară forţă şi emoţie despre legăturile indisolubile ale prieteniei şi despre limitele rezistenţei umane.

 

„Romanul Hanyei Yanagihara este un studiu magistral despre suferinţă şi prietenie, scris cu o inteligenţă şi o profunzime psihologică atât de neobişnuite, încât va rămâne unul dintre etaloanele cu care vor fi măsurate toate celelalte romane pe aceeaşi temă.” – Wall Street Journal

 

„Există cărţi care îţi aruncă mănuşa, care te provoacă la duel. Simţi nevoia de a apăra personajele sau ai impresia că autorul îţi vorbeşte direct ţie ori vorbeşte despre tine şi eşti fascinat şi totodată speriat de ceea ce ar putea să-ţi dezvăluie. Nu există termen generic pentru un roman care te seduce chiar în timp ce te înspăimântă, te răscoleşte, te dezgustă şi te istoveşte. Când termini O viaţă măruntă, te simţi ca după unul din marile romane realiste ruse: secătuit, dar cu mintea şi cu sufletul mai treze ca niciodată.” – Kirkus

 

Clasici contemporani Litera pune laolaltă scriitori contemporani laureaţi sau nominalizaţi ai unor prestigioase premii literare, care le prefigurează statutul de „clasici”. Ficţiunile cele mai noi, cele mai vândute, cele mai iubite din zilele noastre – cărţi pe care abia aştepţi să le citeşti.