Cina – Herman Koch

Cina de Herman Koch

My rating: 4 of 5 stars 

Două lucruri m-au făcut curios de cartea lui Koch: motto-ul romanului alcătuit din câteva replici din filmul lui Tarantino, Reservoir dogs și faptul că mi-a adus aminte de filmul Carnage – dacă nu l-ați văzut încă, neapărat să-l vedeți, e superb! Și nu mi-a părut rău absolut nicio singură secundă că l-am citit! Două familii se întâlnesc într-un restaurant fițos ca să discute crima pe care cei doi fii adolescenți au comis-o recent. Soții sunt frați. Unul, Serge, candidează pentru postul de prim ministru, celălalt, Paul, e fost profesor, fost pentru că în urma unei căderi nervoase a fost dat afară din învățământ. Nevasta lui Serge, Babette, apare plânsă la cină. Claire e rece și calculată.

Pe măsură ce felurile de mâncare vin la masa celor patru, lucrurile se complică anunțând un deznodământ șocant și sângeros. Tot romanul este redat din perspectiva unui narator la persoana întâi care este Paul Lohman. Deosebit de interesantă este pendularea tipului de discurs care este când oficial, când familial și intim. Parcă Paul este nehotărât în modul de exprimare atât față de el însuși cât și față de un cineva care s-ar putea să-l asculte. Deși impresia este că participăm la o descărcare nervoasă, de fapt Paul nu face altceva decât să-și interogheze conștiința pentru că știe ce deznodământ va avea noaptea în curs și încearcă pe cât posibil să justifice ceea ce va urma. Felul său de a povesti este oricum numai implicat afectiv nu. Lipsa sa de empatie este cât se poate de evidentă, chiar dacă vorbește despre cât de mult își iubește soția și cât de mult dorește să-și protejeze fiul, o face mai degrabă din obișnuință și pentru că așa a fost educat să facă.

Un psihopat? Tot ce se poate.  

Toate personajele lui Koch prezintă probleme grave de ordin psihic sau afectiv.

 Paul pare a avea probleme psihice destul de grave. Felul său de a deveni distant dintr-o dată, o distanțare rece, ușor înspăimântătoare, alături de ieșirile extrem de violente îl înscriu cu brio pe lista de nebuni de legat care umblă liberi.  Serge este complet rupt de realitate în cursa sa către fotoliul de prim ministru și trăiește într-o lume în care doar persoana lui contează.  Babette e îngenuncheată și prăbușită în sine datorită vieții cu un bărbat care o ignoră și jignește public și cu doi băieți adolescenți, din care unul adoptat, care au luat-o razna. Claire pare să fie cea mai echilibrată persoană dintre cele prezente. Însă este doar o impresie de moment.  Koch știe cum să te prindă și știe cum să construiască o atmosferă plină de tensiune.

Deosebit de inteligent și cu o cultură destul de vastă, Koch se transformă într-un critic deosebit de acid la adresa societății contemporane chiar dacă destul de reținut în exprimare. Koch nu critică direct ci prin intermediul personajelor, mai exact, prin felul acestora de a fi și prin micile sau amplele acțiuni pe care acestea le întreprind. Mi-a plăcut foarte mult analiza pe care a făcut-o filmului Ghici cine vine la cină alături de unele observații cu privire la modul de raportare a societății la criminali și răufăcători. Cu privire la observațiile legate de criminali cred că majoritatea oamenilor consideră că un ucigaș, pedofil sau un maniac nu mai merită să fie integrat în societate, ci mai bine ar fi să putrezească în închisoare. Însă în momentul în care cineva din familia noastră este în situația de a fi considerat un astfel de răufăctor, paradigma se schimbă și principiile noastre dispar ca prin minune.  

Ce m-a captivat la Koch a fost abnegația familiei lui Paul care era ferm convinsă că este fericită și că trebuie să facă tot posibilul să rămână astfel. Închiși într-o cupolă de sticlă ușor casabilă, Paul și Claire nu văd dincolo de propria familie, securitate și fericire. Sunt deasupra tuturor într-un exercițiu de individualism, egoism și egocentrism suprem, exercițiu de care, sunt sigur, ne facem cu toții vinovați dacă ar fi să ne luăm comportamentul la bani mărunți.  

Chei de lectură: foarte interesant de urmărit modul în care Paul îşi schimbă tipul discursului. Spune foarte multe despre mesajul pe care Koch vrea să-l transmită.

– relaţiile dintre cei patru adulţi, atât în timpul cinei cât şi în afara ei, sunt adevărate chei pentru înţelegerea psihologiei personajelor. Nu sunt absolut deloc cuvinte în plus în comunicarea dintre aceştia.

– observaţiile lui Paul cu privire la Ghici cine vine la cină? plus alte peroraţii pe diferite teme sunt fundamentale pentru pătrunderea romanului. Recomand să se citească cu atenţie.

De ce 4 stele: pentru că e o combinație perfectă între un scenariul în genul lui Tarantino și o piesă de teatru precum Carnage. Violent cât trebuie, dement cât cuprinde, cinic și crud, romanul lui Koch este o agresivă alarmă care-ți sfichiuiește mintea pentru a te trezi dintr-un somn al rațiunii înfiorător de adânc.