Un studiu excelent: Război între aliaţi – Simon Berthon


Click pe poza si cumpara cartea! Transport gratuit 😉

My rating: 5 of 5 stars 

După ce am terminat cartea am exclamat: E cea mai bună carte de istorie pe care am citit-o anul ăsta!

După ce m-am potolit, m-am uitat în lista de cărți citite, trecute frumos pe goodreads și mi-am dat seama că am mai avut parte, totuși, de volume la fel de bune precum cel al lui Berthon. Spre bucuria mea, anul 2014 s-a dovedit unul destul de fructuos din punctul de vedere al lucrărilor istorice care mi-au picat în mână.

Cheia în care am citit Război între aliați:

Pe Churchill, Roosevelt și de Gaulle îi vedeam într-un anumit mod înainte de a citit cartea lui Berthon:

  • Churchill – singura personalitate decisivă implicată în conflagrație care se potrivește perfect pe tiparul liderului însetat de putere, sânge și victorii răsunătoare. După ce a eșuat în tinerețe și a fost lăsat pe margine în urma eșecului de la Gallipoli, Churchill s-a prins cu amândouă mâinile de noua șansă şi de noul război. Britanicii au observat că singurul în stare să facă față demenței care bântuia Europa era doar Winston. Churchill, Hitler și Stalin sunt cei fără de care cel de-al doilea război mondial categoric nu ar fi fost atât de spectaculos.

 

  • Roosevelt – un om cu două fețe, o frunză-n vânt, un caracter îndoielnic care lua decizii în funcție de cum se schimbau lucrurile. Deși apologeții americani încearcă să-l facă pe Roosevelt să pară un politician legat de mâini și de picioare de electoratul american și de sistemul politici existent, totuși se poate observa că Roosevelt a făcut și condus America în război așa cum a vrut el. Niciodată nu mi-a plăcut Roosevelt și l-am văzut întotdeauna drept un vulpoi care-și face jocurile în culise cu ajutorul minciunilor și practicând dezinformarea.

 

  • de Gaulle – un personaj cu un orgoliu imens, hotărât să-și adjudece Franța mult iubită, convins că felul său politic și militar de a gândi este cel corect și singurul care poate repune Franța acolo unde-i este locul. Unde? Printre marile puteri și imperii coloniale ale lumii, bineînțeles. Lipsa de diplomație, agresivitatea și încăpățânarea lui de Gaulle au intrat în istorie și, ce mă surprinde, puțini istorici în momentul în care vorbesc despre cel de-al doilea război mondial îi dau acțiunilor lui de Gaulle importanță. Pentru mulți de Gaulle nu a reușit, încă, să scape de stigmatul de Ioană DʼArc. Feminizarea figurii generalului este un act răutăcios, zic eu, care se datorează încăpățânării și toanelor extrem de enervante pentru cei cu care intra în contact. Însă aportul lui de Gaulle pentru victoria finală a Aliaților nu se poate nega, deși mulți o ignoră.

Lucrarea lui Berthon mi se pare una de o importanță epocală pentru studiul celui de-al doilea război mondial. Contrele dintre cei trei mari lideri din tabăra Aliaților pot ajuta la înțelegerea mai profundă a relațiilor care s-au format în sânul acestora și, mai ales, la înțelegerea lor și a conjuncturilor care au dus la formarea unei alianțe care părea uneori nenaturală.

Generalul Henri Giraud, Franklin Delano Roosevelt, Generalul Charles de Gaulle si Winston Churchill in 1943. Imagine: http://www.dailymail.co.uk

Roosevelt, un antiimperialist convins, nu-l suporta pe de Gaulle, care-i lăsa impresia că are ieșiri de dictator, preşedintele american purtând discuții pe la spatele generalului francez și al PM-ului britanic cu guvernul de la Vichy.

Winston Churchill, un om politic dârz și agresiv, încercat cu suișuri și coborâșuri, târșit în ce înseamnă politica pe vreme de război datorită activității din primul război mondial, a realizat că Anglia o să cadă-n mâinile nemților dacă nu va avea alături o personalitate puternică care să mențină trează flacăra și dorința libertății în Franța și un om hotărât care să aducă America cu armata sa pe continentul european. De Gaulle, un militar intransigent și inteligent, nu a renunțat niciodată la visul său de a prelua frâiele Franței și a făcut tot posibilul ca punctul său de vedere să i se înscrie bine lui Churchill în cap. Deși dependent de Churchill, de Gaulle lăsa impresia că nu-l interesează ajutorul celui din urmă și nu o dată i-a dat cu flit PM-ului britanic și s-a comportat ca o domnișoară fandosită. Se pare că acest comportament cel puțin ciudat al lui de Gaulle a fost unul care i-a adus, până la urmă, victoria în confruntările pe care le-a avut atât cu britanicii cât și cu americanii. Probabil dacă de Gaulle era puțin mai maleabil, mai marionetă, Churchill or și-ar fi pierdut interesul pentru el, or cursul războiului ar fi fost altul.

Charles de Gaulle. Imagine: dictaturajustitiei.wordpress.com

Pe scurt, cam asta ar fi relația dintre cei trei, relație pe care Berthon o dezvoltă pe parcursul lucrării de faţă. O mare calitate a autorului este că reușește să-și construiască textul astfel încât cititorul să nu simtă povara unei lecturi de specialitate. Volumul este un deliciu, o delectare a minții, un exercițiu extrem de plăcut care te va face să cotrobăiești prin cotloanele memoriei și prin bibliotecă după date, evenimente, documente ca să poți înțelege mai bine ceea ce citești.

Din punctul meu de vedere Berthon reușește să formeze cu fiecare pagină chipul și felul de a fi ale liderilor, personalitatea și modul acestora de a gândi într-un fel în care nici măcar unii biografi nu reușesc. Berthon nu autopsiază caracterele celor trei, ci le reface bucată cu bucată pentru a oferi o înțelegere cât mai bună. E un fel de genial doctor Frankenstein care reînvie în paginile lucrării sale trei personalități puternice și greu de perceput atât pentru cei care i-au cunoscut cât mai ales pentru cei care nu i-au cunoscut decât din cărți.

O caricatura care ilustreaza cat se poate de potrivit relatiile dintre Aliati. Imagine: http://www.nisk.k12.ny.us

Materialele la care Berthon a apelat pentru formarea studiului său sunt diverse. De la memoriile personale scrise de Churchill și de Gaulle până la jurnale ale membrilor din guvernele puterilor aliate. Amintiri, transcrieri ale discuțiilor, scrisori, documente secrete, bârfe, totul se regăsește în volumul lui Berthon și creează un portal în timp care duce cititorul direct în birourile Aliaților.

De ce 5 stele: pentru că este o lucrare fenomenală care nu trebuie să lipsească din nicio bibliotecă a unui împătimit de istorie. Din punctul meu de vedere este un volum complet, o carte pe care mulți istorici contemporani ar trebui să o ia drept punct de referință când vor să de ceva la tipărit.

 

Rudolf Hess – dezertor sau mesager?


Cazul Rudolf Hess – Dezertor sau mesager? este rezultatul muncii şi a pasiunii a trei oameni: Lynn Picknett, Clive Prince şi Stephen Prior. Cei trei s-au întâlnit întâmplător şi ceea ce i-a unit a fost pasiunea şi interesul acordat afacerii Hess. Punere la un loc a informaţiilor, documentelor, interviurilor pe care le deţineau fiecare dintre aceştia a făcut posibilă apariţia acestui volum.

Lucrarea de faţă este destul de vastă având în vedere faptul că se găsesc extrem de multe interviuri, declaraţii, documente, care privesc pregătirea zborului lui Hess, zborul propriu-zis, ajungerea sa în Anglia, desfăşurarea prinderii sale şi primele ore pe tărâmul regatului, reacţiile, maşinaţiunile şi poziţiile politice adoptate după capturarea sa, foarte multe detalii şi informaţii interesante şi uşor picante despre eventuala sosie a lui Hess  precum şi teorii despre relaţiile acestuia şi a partidului nazist cu o parte din elita aristocrată a Marii Britanii.

Cartea poate fi privită ca o lucrare serioasă la fel de uşor cum poate fi considerată o teorie a conspiraţiei. Cititorul este liber să aleagă în ce categorie vrea să o claseze. Personal îmi păstrez unele dubii datorită anumitor activităţi pe care autorii le au (nu mă prea pasionează francmasoneria şi nici activităţi care ţin de chestii uşor oculte), însă reacţiile care au apărut după publicare cărţii, vocile care s-au grăbit să susţină unele lucruri spuse în carte, precum şi secretoşenia cu care încă este tratat cazul Rudolf Hess mă fac să pun cartea undeva la mijloc: ceva adevăr au atins autorii, şi s-ar putea să fie un adevăr nu prea plăcut pentru cei implicaţi în această afacere (indiferent dacă este vorba despre propunerea de pace, despre relaţiile pe care Hess chiar le avea, de acordul din partea lui Hitler în ceea ce priveşte drumul adjunctului, sosia sa sau o eventuală ucidere programată a ultimului prizonier de la Spandau care avea totuşi o vârstă destul de înaintată).

Subiectul volumului este destul de delicat însă informaţiile pe care le oferă cititorului reuşesc să scoată lucrarea din periculoasa zonă în care ar putea să fie declarată subversivă. Faptul că se află pe rafturile librăriilor şi că a devenit un best-seller care a cauzat reacţii în rândul autorităţilor, pe mine personal mă bucură şi îmi oferă acel mic şi scurt moment de siguranţă că măcar o parte din informaţie este veridică şi că la un moment dat cineva, cumva, cândva din respect pentru cei care au murit în război cât şi pentru generaţiile de după, vor lua decizia de a declasifica drept secrete anumite documente şi vor lumina astfel acea perioadă tulbure a istoriei, arătând adevărata faţă a celor care sunt arătaţi astăzi publicului drept oameni oneşti şi fără de pată.

Recomand cartea atât împătimiţilor de ceea ce a însemnat al doilea război mondial cât şi celor iubitori şi devoratori de paranoia. Celor din urmă pentru că le va da un kick de zile mari, mai ales dacă teorii conspiraţioniste în tot ce mişcă în jurul lor.

Nu este must have, nici must read, decât dacă eşti un pasionat de istoria secolului trecut. Personal mă bucur că o am în bibliotecă.

Cartea o puteţi găsi în reţeaua de librării Librarium (Cartea de nisip – Timişoara, Book Corner – Cluj, Avant-Garde – Iaşi) precum şi on-line pe site-ul bookiseala.ro