Interviu Firesc: despre secretele Țării Vampirilor cu Adina Popescu

Sursa: pagina de facebook Adina Popescu

 

 

 

1 – În primul rând, felicitări pentru câștigarea Trofeului Arthur! În al doilea rând: cine este Adina Popescu?

 

Uneori, mai ales în ultima vreme, îmi pun și eu aceeași întrebare 🙂 Și mă simt ca Alice, care trece prin diferite experiențe aiuristice, se micșorează sau crește fără măsură, rătăcește drumul, ca mai apoi să-l regăsească și, la un moment dat, are o replică (cel puțin în varianta pe vinil a poveștii, din copilăria mea): „M-am săturat să fiu ba mare, ba mică… vreau să fiu ca la început!” E un personaj care mi-e foarte drag. Dar mă simt așa și din cauza faptului că în ultimii 10-15 ani am tot trecut de la una la alta, revenind mereu, inevitabil, la scris. Asta se întâmplă pentru că în România nu-ți permiți să fii doar scriitor, să zicem, și cu atât mai puţin doar autor pentru copii (scrisul pentru copii l-am privit multă vreme ca pe un hobby). Așadar, dacă mă întrebai acum 10 ani, aș fi răspuns fără să mă gândesc prea mult că sunt jurnalistă la Dilema veche (ceea ce mai sunt și astăzi, de altfel). Însă, între timp, am lucrat și la câteva filme documentare, un pic în televiziune, am scris un „manual de șpagă”, dar și „povești adevărate”, am colaborat la reviste pentru copii, dar și la reviste de pamflet, am predat cursuri de jurnalism, am făcut și investigații serioase, dar și reportaje pe jumătate fictive. Multe dintre aceste lucruri le-am făcut doar pentru a supraviețui (financiar) și le consider acum o mare pierdere de vreme. Altele le-am făcut cu plăcere (film documentar). Însă mi-aș dori să fiu scriitor „cu normă întreagă”.

2 – Cum s-a născut O istorie secretă a Țării Vampirilor?

 

S-a născut în urmă cu mai bine de 10 ani, când citeam multe romane fantasy, abia descoperisem genul. După ce am citit toată seria Harry Potter care m-a încântat atunci, așa cum m-a fascinat și fenomenul pe care l-a generat, m-am ambiționat cumva – mi-am propus să scriu un fantasy cu personaje din mitologia românească. Ideea a fost de la bun început de recuperare/reciclare a acestor personaje și punerea lor în valoarea printr-o „teleportare” în lumea noastră contemporană. Așadar, un soi de „modernizare” și reinterpretare a basmelor clasice față de care copiii (și nu numai) au o respingere tocmai din cauza limbajului arhaic, a situațiilor în care nu se regăsesc. Basmele noastre, oricât ar fi ele de frumoase, se petrec într-o lume (fantastică) care astăzi nu mai este credibilă. Așa cum satul românesc de astăzi nu mai are nicio legătură cu satul din trecut.

Cartea s-a legat greu, am abandonat-o și am reluat-o de mai multe ori. Primele variante nu mai seamănă deloc cu ceea ce există acum. În primul rând, eu nu știam cum să scriu un roman (astfel de lucruri nu se învață la școală, cel puțin nu în România, unde nici măcar cursuri de scriere creativă nu există) și am învățat din mers și din propriile greșeli. În al doilea rând, povestea începea să se dezvolte luxuriant, erau prea multe personaje, prea multe ițe și începea să mă copleșească. Mă pierdeam în ea.  

Pagina oficiala de facebook a trilogiei: O istorie secretă a Țării Vampirilor

3 – Care este scopul acestei trilogii fantastice? Mai exact, ce urmărește autoarea Adina Popescu cu această extrem de complexă serie fantastică, care sapă atât de adânc în memoria basmului și a credințelor populare românești?

 

Deși cartea are mai multe paliere de lectură – și pentru copii, dar și pentru adulți (cu ironiile la adresa sistemului politic, de pildă, dar și multe alte parabole), cred că totul se poate reduce la ceva foarte simplu: nevoia de poveste. Nevoia de poveste autentică care există în fiecare dintre noi, indiferent de vârstă, ea nu trebuie să dispară, într-o lume prozaică, într-o societate de consum în care orice personaj cumsecade poate fi vândut la supermarket (sub formă de jucărie, bomboană etc.). Fără poveste, ne amenință pe toți Sfârșitul. De aceea trebuie să continuăm să trăim în Basm, să nu știm niciodată dacă gunoierul de pe stradă nu e cumva un căpcăun sărman de pe Tărâmul Celălalt care a migrat aici pentru că acolo murea de foame, dacă mamele noastre nu sunt cumva niște zâne sau dacă profa nesuferită de chimie nu este, de fapt, o ghionoaie etc.

 

4 – Am rămas cu impresia că sunt două  Adine care scriu cartea: o Adină care retrăiește copilăria și se transformă într-o adolescentă îndrăgostită de fanteziile din basme și o Adină matură care cerne nisipul care s-a adunat peste coperțile vechilor povești pentru a dezvălui adevărate pepite cititorului contemporan. Dacă impresia mea este adevărată,  când preia controlul Adina cea mică sau, mai exact, când o lași pe cealaltă Adină să se amestece în poveste?

 

Răspunsul se leagă foarte bine de prima întrebare 🙂 Și eu mă întreb de multe ori care din cele două Adine ia cuvântul. În Povestiri de pe Calea Moșilor a fost mai simplu – acolo s-a manifestat (aproape) doar Adina mică. Aici e mai complicat însă.

 

 5 – Ce-ți dorești să schimbe romanul tău în lumea scriitorimii românești și în mintea și sufletul cititorului neaoș?

 

Eu am vrut să scriu doar o poveste altfel. Care să se opună cumva invaziei de inorogi, gnomi, elfi, vampiri și vrăjitoare care vine din Vest. Multe dintre aceste personaje și povești funcționează pe copy/paste, însă cititorii, mai ales copiii, le preferă pentru că s-au obișnuit cu stereotipurile lor. Știu la ce să se aștepte și că totul e cu happy-end. Ei bine, avem și noi personajele noastre și le consider nedreptățite pentru că nu sunt în atenția publicului. Suferă pentru că sunt uitate, nepovestite. Și ar fi minunat – nu îndrăznesc să sper la asta – dacă personajele și poveștile noastre ar ajunge și la cei din Vest.  

 

6 – Cine este pricoliciul și de ce l-ai ales pentru a-i încredința un rol atât de important în prima parte a trilogiei tale?

 

Inițial personajul principal nu era un pricolici. Era un personaj sofisticat, inventat, artificial – un zân. Pricoliciul apărea doar ca  supporting character, în Crângul Pantofarilor, un soi de admirator secret al zânului. Un prieten a citit câteva capitole și mi-a spus „Ce tare e pricoliciul!” M-am gândit mai mult la el și mi-am dat seama că reprezintă perfect ceea ce voiam să transmit de fapt – ideea de personaj uitat, nepovestit de mult, sortit să dispară. Personajul care trebuie salvat, primind în dar o poveste. Am avut cumva dreptate, niciunul dintre copiii din școlile prin care am fost nu auzise până acum de pricolici.

Pagina oficiala de facebook a trilogiei: O istorie secretă a Țării Vampirilor

7 – Ce regizor ți-ai dori să-ți ecranizeze cartea dacă ar fi ca Hollywoodul să-ți facă o astfel de propunere?

 

De curând, am făcut un exercițiu – am recitit Hobbitul (una dintre cărțile mele preferate, o recitesc cam o dată pe an) și imediat am văzut filmele lui Peter Jackson. Umorul savuros din carte lipsește aproape cu desăvârșire în filme. În schimb, un paragraf de șase rânduri de „bătaie” se transformă într-o scenă de 10 minute de acțiune. Totul în film devine „epic”. Nu zic nici că-i bine, nici că-i rău, e pur și simplu altceva. Cred că m-ar amuza foarte tare să văd ce ar face Peter Jackson cu cartea mea 🙂 și dacă ar vedea în pricolici un soi de Gollum. Însă ca stil, cartea se aproprie mai degrabă de Guillermo del Toro și de Labirintul lui Pan.

 

8 – Ce cărți te-au inspirat decisiv în scrierea trilogiei și ce cărți ai recomanda pentru a-ți înțelege mai bine romanul și pentru a putea aprofunda scriitura?

 

În afară de Harry Potter, care m-a ambiționat, așa cum spuneam, în carte sunt strecurate mici omagii aduse unor povești sau scriitori celebri. Cred că am primit influențe, nu prea se poate altfel. De pildă, volumul doi conține chiar în primele capitole un astfel de omagiu adus Ciumei lui Camus, din nou una dintre cărțile mele preferate.

Însă cărțile pentru documentare au fost cu totul altele. În primul rând minunata „mitologie românească” a lui Marcel Olinescu, o carte interzisă în timpul comunismului, astăzi uitată. O altă mitologie a poporului român a lui Tudor Pamfile, dicționarul de mitologie generală al lui Victor Kernbach. Pentru volumele următoare, trebuie să revăd neapărat Vladimir Propp. Sunt cărți de specialitate pe care le recomand doar dacă sunteți cu adevărat interesați de așa ceva, de „ingineria” basmului și de originile poveștilor.

Pagina oficiala de facebook a trilogiei: O istorie secretă a Țării Vampirilor

9 – Din punctul meu de vedere, am avut de-a face cu o scriitură densă, complexă, plină de substanță, cu dese trimiteri subliminale la situația politică și socială a României contemporane. Cât de mult ai intervenit ulterior asupra scriiturii originale pentru a o face mai accesibilă publicului larg și care crezi că este impactul acestor mesaje ascunse asupra cititorului?

 

Am revenit de multe ori încercând să simplific textul, să renunț la paranteze, la descrieri și tot nu sunt mulțumită pe de-a întregul. Am ajuns ca în final să citesc totul cu voce tare, doar ca să mă cenzurez și să tai. Și mie mi se pare pe alocuri o scriitură densă. Pentru următoarele volume însă, mi-am propus mai mult dinamism, mai multă acțiune.

 

10 – Cum ar vrea Adina Popescu să încheie un interviu? Adică ce întrebare ar vrea Adina Popescu să primească și rar, sau niciodată, nu primește și care este răspunsul la această întrebare?

 

Am primit o întrebare din partea unui puști de 11 ani din Râmnicu Vâlcea care m-a năucit: „Cum pot să devin și eu personaj în cartea dvs.?” Nu mă gândisem că mă va întreba un copil așa ceva.

„Și ce ai vrea să fii?” l-am întrebat la rândul meu. S-a gândit un pic. „Păi… aș vrea să fiu un zmeu!” „Nu prea poți să fii zmeu, pentru că zmeii sunt voinici și tu ești mic. Ce ai zice însă de un pui de zmeu?” A fost repede de acord. Mă voi ține de promisiune – în volumul trei va exista un pui de zmeu, fiul lui Verde Grâu, pe care o să-l cheme Florin.

 

 

O istorie secretă a Ţării Vampirilor (Vol. 1) Cartea Pricoliciului de Adina Popescu

O istorie secretă a Ţării Vampirilor (Vol. 1) Cartea Pricoliciului de Adina Popescu

My rating:  4 of 5 stars 

 

Trofeul Arthur începe încetul cu încetul să fie garantul calității pentru literatura românească pentru copii. Volumul Adinei Popescu stă mărturie că respectivul trofeu chiar caută literatură care să rămână în istoria literaturii neaoșe.

Romanul se învârte în jurul a două personaje: Pricoliciul și Domnul Ar (Ar vine de la Archibald). Pricoliciul o pornește de nebun în lume pentru că simte că-l așteaptă Sfârșitul, atât pe el cât și pe celelalte personaje de basm și pleacă în lumea largă nu neapărat ca să-și caute salvarea cât să-și înțeleagă rostul în magia basmului. Domnul Ar este un trimis al Conglomeratului Țărilor cu Roșii Palide care are rolul de a depista și raporta neregulile în basmele pe care le întâlnește. Toate personajele de basm îl numesc Călătorul și-i găsesc un rol extrem de important în lumea lor, însă domnul Ar nu este atât de convins că are stofă de erou așa cum lasă aceștia să se înțeleagă. Povestea Pricoliciului este atât de veche încât nici măcar domnul Ar mai că nu-l recunoaște, iar Corectorii nu-l au în catalogul lor de ființe fantastice ceea ce-l ajută pe Pricolici să scape de ochii urduroși ai acestora. Cei doi se întâlnesc, însă drumurile lor se despart din cauza unui zmeu tirist care-l agață la chei pe bietul Pricolici. Deși despărțiți, ei se vor căuta unul pe celălalt, deoarece simt că fiecare face parte din povestea celuilalt.

Pe scurt și extrem de simplist cam despre asta este vorba. Povestea oricum o să o descoperiți voi, eu nu scriu articole aici ca să povestesc cărțile ci ca să-i fac pe cei care mă vizitează să citească sau nu o carte pe care am citit-o. Din start, și după notă vă puteți da seama că această Carte a Pricoliciului merită cel puțin răsfoită.

Sincer să vă spun, am înaintat destul de anevoios în acest prim volum al trilogiei Adinei Popescu. Prea multe informații, prea multe personaje care-mi erau necunoscute, prea multe fire narative care se dezvoltau și nu păreau să ducă spre o finalitate. Însă, în timp, am început să mă obișnuiesc cu scriitura și am ajuns să descopăr unul dintre cele mai complexe romane româneşti de după revoluţie citite de mine în ultimul timp. Ceea ce face Adina Popescu este să construiască un univers incredibil de complicat și imens în care personaje uitate și neștiute se amestecă cu lumea reală, totul frumos organizat într-o narațiune care ascunde teme care se pot recunoaște și lega de evenimente reale din viața contemporană a României. Nu e greu să descoperi figuri reale printre personajele Adinei Popescu și să recunoști anumite tare ale poporului român în acțiunile personajelor sau in evenimentele prin care trec domnul Ar și Pricoliciul.

Umorul autoarei este inteligent și fin, dese mesaje subliminale strecurându-se în fraze și momente din aventurile personajelor care-ți ies în cale. Dincolo de absurdul în care Adina Popescu decide să-și pună eroii, se simte o foarte mare grijă și atenție la construcția acestora, precum și o abordare cât se poate de serioasă a psihologiei lor – uriașul care a ajuns șofer de tir are o anumită senzație de ratare pe care oricare dintre noi o resimte la un moment dat în viață, faptul că el nu-și mai găsește povestea m-a dus cu gândul la cineva care și-a pierdut busola într-un job de conjunctură și este măcinat de o depresie cruntă care-l împinge implacabil către un sfârșit tragic.

Poți să stai cu volumul Adinei Popescu în brațe și să dezvolți teorii și povești aleatorii timp îndelungat, acesta fiind un alt motiv pentru care cartea scriitoarei este fabuloasă. Universul autoarei permite dezvoltarea a mii, zeci de mii de pagini care pot să fie umplute atât de creatoarea sa cât și de absolut orice alt cititor suficient de pasionat și talentat și fascinat la rându-i de ceea ce are în fața ochilor.

De ce 4 stele: pentru că este un demers istovitor pentru autor însă cât se poate de incitant și captivant pentru cititor. O trilogie care se anunță complexă și chiar decisivă pentru ceea ce înseamnă genul fantasy pentru literatura fantasy românească și tind să cred că are mari șanse să ajungă un etalon pentru mulți dintre scriitori neaoși atât prin tipul de construcție a romanului cât și prin modul de a trata și interacționa cu personajele.

Prezentare editurii:

Cartea Pricoliciului este cel dintâi volum al trilogiei fantastice O istorie secretă a Ţării Vampirilor, o serie ce îşi propune să salveze mituri şi personaje sortite să dispară, dacă nu sunt povestite.

Uitaţi de toată lumea, Greuceanu, Pipăruş-Petru, Sfânta Miercuri, Ileana Cosânzeana sau Zmeul Tase au o viaţă banală care numai de basm nu este. În Ţara Vampirilor, vampirii sunt scoşi în afara legii, Împăraţii confundă prezentul cu trecutul, iar Preşedintele e speriat de o carte cu pagini albe care-i ameninţă viitorul.

Într-o lume în care se face contrabandă cu Apă Vie şi nu mai există fericire până la adânci bătrâneţi, Pricoliciul a uitat cine este. Nevoit să-şi părăsească grota, porneşte la drum şi ajunge să fie implicat în poveştile altora – iar în cele din urmă descoperă că nu poate scăpa de Sfârşit decât dacă înţelege în ce măsură se întreţese povestea lui cu iţele Basmului.

Vor urma: 

Cartea Fetiţei Vampir 

Cartea Călătorului

Interviu Firesc: Cea mai tare carte pe care nu am citit-o încă – Olguţa şi un bunic de milioane

Alex Moldovan

Zburătăcind pe facebook am ajuns din întâmplare, spun asta celor care cred în întâmplări pentru că eu unul sunt convins că destinul mai degrabă face pasienţe decât să mă ducă pe mine pe te miri ce pagini, la Olguţa şi un bunic de milioane.

Olguţa şi un bunic de milioane este o carte scrisă. Clar scrisă. Are pagină de facebook, apare pe goodreads, dar nu este încă publicată. Dar categoric este cea mai bună carte pe care Alex Moldovan a citit-o vreodată.

Cine este Alex Moldovan? Printre altele, Alex traduce la Editura Arthur pentru puştanii mai vechi (ca mine) sau mai noi (ca mulţi alţii) Percy Jackson.

Intrigat de cartea cea mai bună pe care încă nu am citit-o pentru că nu este încă publicată, am purces la o discuţie foarte de complexă şi care dă dovadă de un jurnalism coerent şi competent de l-ar fi făcut gelos şi pe Hunter S. Thompson şi l-am întrebat următoarele pe Alex Moldovan:

• Alex, sunt convins că Olguţa şi un bunic de milioane este cartea cea mai grozavă pe care nu am citit-o vreodată. Însă ai putea să-mi dai mai multe detalii despre ea? Gen: ce o să-mi placă cel mai mult, despre ce este vorba, cine a scris-o etc. Acele lucruri pe care doar tu le poţi spune în momentul de faţă.

 

Da, ai dreptate, probabil chiar e cartea cea mai grozavă pe care nu ai citit-o încă. Iar de scris, tot aşteptând-o să apară şi ea neapărând, am scris-o eu. E o carte pentru copii, o carte de aventuri cu care am participat la concursul organizat de Editura Arthur, Trofeul Arthur, unicul de acest fel din România, o extraordinară iniţiativă de sprijinire a literaturii pentru cei mici. Cartea a fost remarcată de juriu şi aşa a început povestea ieşirii ei în lumea largă. Pe scurt, e vorba despre o fetiţă pe nume, Olguţa, care are doisprezece ani, şi care se vede pusă în faţa unor întâmplări care o scot brusc din rutina zilnică. Ea trebuie să ia nişte decizii, să se încreadă (sau nu) în nişte oameni, se va înşela şi va avea dreptate. Cam ca în viaţă 🙂 . De plăcut, o să-ţi placă, sper, chiar de Olguţa, căci e super-simpatică, de căţelul ei credincios, Farid, de întorsăturile de situaţie şi, nu în ultimul rând, de umorul eroinei.

 

• Având în vedere că este deja un bestseller şi un magnet care atrage cititori veroşi şi plini de ambiţie şi dedicaţie, crezi că va lua şi Oscar-ul?

 

Dacă-l va lua, vreau să fie limpede n-a învăţat asta de la mine şi va trebui să-l dea înapoi. Şi să-şi ceară scuze. Nu-i frumos să iei lucruri care nu-ţi aparţin.

 

• Pagina de facebook a Olguţei este una extrem de interesantă. Maşini puternice, steam-punk, cărţi imense, desene animate româneşti vechi, torturi, elefanţi, desene care mai de care mai frumoase. Sunt toate acestea lucrurile bunicului de milioane lăsate moştenire Olguţei sau e doar un muzeu al imaginaţiei în care cititorul o să zburde la momentul eliberării Olguţei şi bunicului în librării?

 

Orhan Pamuk, în geniul şi înţelepciunea-i desăvârşite, a înfiinţat un Muzeu al inocenţei pornind de la „realităţile trecutului”. Mai modest, eu am luat-o invers, dinspre viitor spre prezent, prezentând, practic, o carte care încă nu există. Într-un fel sau altul, aproape tot ce se întâmplă pe pagina de FB are legătură, direct sau indirect, cu cartea. E ca un pact tacit pe care l-am încheiat cu viitorii cititori, în care eu ofer indicii, iar ei creează background-ul pe care va veni cartea. Dar pentru ca tabloul să fie complet, ei vor trebui s-o şi citească, aşa că sper să apară cât mai curând. Oricum, partea cu adevărat jucăuşă de-abia acum începe şi am nişte idei pe care abia aştept să le pun în aplicare.

 

• Alex, spune-mi sincer: Percy Jackson te-a convins să scrii Olguţa şi un bunic de milioane?

 

Mulţumesc, este o întrebare foarte bună şi chiar mă întrebam cine va avea curajul să mi-o adreseze. Răspunsul este nu.

 

• Ştii, pe măsură ce nu-ţi citeam cartea m-a încercat o întrebare suficient de dubioasă încât să-ndrăznesc să o rostesc: de ce Olguţa şi nu Klaudia? Nu beneficiezi de variante ajutătoare.

 

Pentru k nu m-am gândit. Dar să ştii că m-am gândit la un moment dat să scriu o carte despre un băieţel pe care să-l cheme Klaus. Aveam şi un titlu de impact: „Pas cu pas” sau ceva de genul ăsta.

 

• Fiind drept, încă, unic cititor al celui mai fenomenal bestseller ţi se oferă oportunitatea de a spune tot ce-ţi trece prin cap astfel încât să laşi cât se poate de mult mister şi semne de întrebare asupra a ceea ce vrei să nu ascunzi cu privire la ce s-a discutat până acum.

 

Nu sunt chiar singurul cititor – mai există cei din juriul Trofeului Arthur. În plus, am rugat câţiva prieteni în a căror părere am încredere s-o citească şi să-mi dea un feedback sincer. Fie chiar le-a plăcut cartea, fie au un instinct de conservare puternic – răspunsul a fost peste aşteptările mele.

Ca să redevenim serioşi, cartea e foarte bună. Am citit-o şi eu de câteva ori şi chiar mi-a plăcut. Iar eu am gusturi bune, deci e puţin probabil să mă înşel. Pentru cei curioşi să afle mai multe despre Olguţa, vizitaţi-i pagina de Facebook: vă aşteaptă. Iar celor care vor să afle mai multe despre mine, le recomand blogul meu, Bicicleta galbenă, un blog care abordează într-o manieră interactivă şi atractivă subiecte incitante cum ar fi arderea cărţilor, visele sinistre, fotbalul şi diavolul, pârşii, păturile din păr de cămilă, telefonul fără fir, porcii bătrâni, copiii grăsuţi, pisicile poliglote, ţăranii – în general, lucrurile care mă enervează. Sau nu.

 

Mulţumesc pentru interviu şi să ne vedem la sesiunile de autografe 🙂

Editura Arthur prezintă: Lansări și evenimente speciale în săptămâna 17-23 noiembrie

Libraria Bastilia și Editura Arthur au plăcerea de a vă invita la lansarea cărții Și v-am spus povestea așa. Aventurile cailor năzdrăvani rememorate de ei înșiși de Florin Bican, cu ilustrații de Mircea Pop.
Evenimentul are loc luni, 17 noiembrie, de la ora 19,00, la mansarda Al 9-lea cer din incinta librăriei Bastilia, Piața Romană nr. 5.
Invitați: Răzvan Exarhu, Marin Mălaicu-Hondrari, Laura Albulescu

 

20 noiembrie, Târgul de carte Gaudeamus, București

Un căluț desenat îți aduce un rabat de nerefuzat.

Vino cu un cal năzdrăvan desenat de tine* la standul editurii Arthur din cadrul Târgului de carte Gaudeamus, joi, 20 noiembrie și îți oferim o reducere de 50% la cărțile lui Florin Bican.

*sunt aprobate inclusiv desenele făcute pe tabletă sau cele schițate pe genunchi în standul editurii.

21 noiembrie, Târgul de carte Gaudeamus, București

Zi de ateliere lejere

 

12:00 Atelier cu Mircea Pop – Cum să-ți tunezi calul năzdrăvan?

12:30 Atelier de benzi desenate cu Adina Popescu și Alexandru Ciubotariu

13:00 Atelier de poezie cu Flron Bican

 

22 noiembrie, Târgul de carte Gaudeamus, București

Ziua literaturii pentru copii Made in România

11:00 Lansare Și v-am spus povestea așa de Florin Bican

Participă: Adina Popescu, Florentina Sâmihăian, Laura Grünberg, Horia Corcheș

11:30 Lansare Istoria lui Răzvan de Horia Corcheș

Participă: Florin Bican, Adina Popescu, Cosmin Borza, Alexandru Ciubotariu

12:00 Lansare volum colectiv Cui i-e frică de computer – juniorii

Participă: Laura Grünberg, Florin Bican, Florentina Sâmihăian, Ioana Nicolaie, Adina Popescu

13:00 Anunțarea laureaților concursului de creație literară Trofeul Arthur

Juriul va prezenta argumentele pe baza cărora au ales manuscrisele câștigătoare pentru cele trei categorii de vârstă avute în vedere în cadrul concursului (0-7 ani, 8-14 ani, 14+).

Juriul este format din Elisabeta Roșca, Adina Popescu, Florentina Sâmihăian și Florin Bican.