Jucătorul de șah de Stefan Zweig


Jucătorul de șah de Stefan Zweig

Nota mea: 4 din 5 stele

Campionul la șah, Czentovic, se află printre pasagerii unui pachebot care se îndreaptă spre Buenos Aires. În momentul în care este recunoscut i se propune de către un bogătan să facă câteva partide de șah contracost, acesta fiind convins că-l poate învinge. Din publicul curios, un personaj se desprinde dezvăluind mișcările pe care Czentovic urmează să le facă ca să câștige. I se propune să joace el împotriva lui Czentovic și astfel se pornește un joc de șah aprig care va dezvălui secrete cutremurătoare despre jucătorul necunoscut.

Stefan Zweig mi-a demonstrat de-a lungul romanelor sale că are o capacitate de introspecție și analiză a sufletului omenesc cum rar mi-a fost dat să văd. În Jucătorul de șah pune în scenă o confruntare între ceea ce a însemnat politica nazistă pentru cei care au simțit-o pe propria piele trecând prin închisorile Gestapo-ului și lumea care brusc a dispărut o dată cu venirea acestora la putere. Czentovic poate să fie atât imaginea nazistului rece, crud, necioplit și fără pic de respect la adresa adversarului cât și bolșevicul care calcă totul în picioare întrucât este nevoit să-și declame superioritatea în fața națiunilor care l-au crezut pus la pământ datorită faptului că este subuman.

Doctorul B. crede în puritatea jocului pe care șahul teoretic o oferă, însă Czentovic are o misiune cât se poate de clară: trebuie să câștige, iar victoria trebuie să fie asigurată cu orice preț. Dincolo de lupta morală care se aflăla mijloc, ciocnirea dintre B. și Czentovic este imaginea confruntării decisive prin care a trecut continentul european în urma celui de-al doilea război mondial. Cu o deosebită finețe, Zweig construiește două personaje pe care le așează pe masa de război, organizând atacuri, mișcări defensive, contraatacuri și victorii astfel încât conflagrația care a pustiit Europa se reface ușor, ușor pe o tablă pe care se duce un joc de șah. 

Cu sensibilitatea specifică, Zweig creionează o poveste amplă cu multe substraturi pe care o organizează într-un mod cât se poate de simplu astfel încât să poate fi savurată de orice cititor, mesajele ascunse fiind însă disponibile doar celor care sunt dispuși să vadă ce este ascuns între rânduri. Genial și tranșant, Zweig oferă literaturii o adevărată bijuterie.

De ce 4 stele: deoarece Jucătorul de șah  este o extraordinară poveste despre salvare și puterea de a merge mai departe. 

Alte recenzii:

Lorellei

Postmodern

Bookhub

Prezentarea editurii:

„In descrierea partidei de sah, Zweig imagineaza o metafora extraordinara pentru teribila si sumbra confruntare cu tortionarii nazisti. Anamneza prezentata de el nu este una a indivizilor, ci a intregii Europe.” (The New York Review of Books)
 
In anii de inceput ai celui de-al Doilea Razboi Mondial, la bordul unui pachebot ce se indreapta spre Buenos Aires, calatorii descopera ca printre ei se afla un campion mondial la sah pe nume Czentovic. Talentul de sahist al jucatorului, fiu al unui luntras sarac dintr-un satuc slav, e dublat de o lipsa de educatie apropiata de grosolanie. Printr-un concurs de imprejurari, Czentovic ajunge sa se infrunte pe tabla de sah cu un grup de calatori de pe vas, pe care ii invinge cu usurinta. Atunci insa intra in scena, cu totul surprinzator, un personaj straniu, al carui trecut recent este legat de jocul de sah intr-un mod tulburator si sumbru, ce implica o confruntare cu anchetatorii gestapovisti ai Reichului nazist. Ideea de „joc al mintii” capata astfel o semnificatie mult mai ampla, iar infruntarea ce se prefigureaza pe pachebot e doar ecoul alteia, mult mai teribila.
 
„Zweig este inzestrat cu o curiozitate psihologica nestavilita, o franchete brutala, o impartialitate de nezdruncinat.” (The New York Times Book Review)
 
„Criza a fost mereu subiectul favorit al lui Zweig. Dar, cind s-a pomenit el insusi in miezul unei crize autentice, textele sale au devenit mai fascinante decat orice a scris in perioada anterioara.” (The New Yorker)

Frica. Scrisoare de la o necunoscută de Stefan Zweig


Nota mea: 4 of 5 stars

Stefan Zweig este unul dintre autorii mei favoriți. Am verificat blogul și am văzut că nu am scris despre nici o carte pe care am citit-o de el, fapt care mă miră, deoarece cea mai mică notă pe care i-am oferit-o autorului austriac a fost de patru stele. E clar, trebuie să vă povestesc despre el, să vă spun ce autor fenomenal este acest Zweig. Am citit de el Douăzeci și patru de ore din viața unei femei, Amoc, Obsedatul (proaspăt reeditat cu titlul de Jucătorul de șah la Polirom, cred că am să-l recitesc și am să profit de acest lucru ca să și scriu despre povestire) și Lumea de ieri, toate fiind excepționale și mi-au plăcut foarte mult.

Pe scurt despre cele două povestiri prezente în volum:

Frica – o tânără soție de avocat ajunge la concluzia că prea multă fericire este plictisitoare, prin urmare apelează la o aventură amoroasă, aventură care o aruncă în tenebrele pe care o viață trăită în minciună o poate naște. 

Scrisoare de la o necunoscută – un tânăr brigand primește o ciudată scrisorică de la o femeie care-i spune că l-a iubit toată viața și că la momentul la care scrie epistola în care-și declară iubirea stă la capul fiului lor decedat.

Stefan Zweig este un cinic cum rar mi-a fost dat să întâlnesc. Poate pentru că Zweig este și un romantic incurabil, până la urmă cei mai crunți cinici sunt tocmai romanticii, acești insațiabili vampiri sentimentali. 

Zweig nu este nu vampir sentimental, cel puțin nu pare să fie, ba dimpotrivă, judecând după jurnalul său Lumea de ieri, pare a fi o persoană extrem de rațională, însă cel care scrie povestirile enunțate mai sus e categoric un romantic, un scriitor care se scufundă în sentimentele profund umane trăite la maximum de intensitate de semenii săi.

Spuneam că Zweig e cinic. Ei bine da, susțin și am să susțin până-n pânzele albe acest lucru, chinul la care-și supune personajele și apoi cititorul arată o ciudată combinație între un spirit rece, rațional, frust și crud și o personalitate efuzională, melancolică și melodramatică care trăiește cu o dedicație absolută suferința pe care dragostea sau alte trăiri specific umane i le oferă în viață.

Zweig e mieros, știe cum să se joace cu cuvintele, știe cum să creeze o atmosferă densă și apăsătoare, cum să construiască personaje și cum să le facă astfel încât tu, ca cititor, să trăiești alături de ele evenimentele care le macină existența. 

Geniul lui Zweig se ascunde în lucruri mărunte și se desăvârșește o dată cu punctul culminant al narațiunii. Foarte atent la construcția psihologică a personajelor și la evoluția acestora, Zweig toacă mărunt, mărunt sufletul cititorului de-a lungul lecturii. Zweig e un zeu, e un zeu mundan, al obișnuitului, al banalului, un zeu coborât printre muritori, care cu șfichiuitoare fulgerări zguduie din temelii monotonia vieții de zi cu zi.

De ce 4 stele: pentru că, deși genial, Zweig pe alocuri uită să se tempereze, iar textul cade uneori în derizoriu, datorită faptului că autorul, dorind prea mult să sublinieze chinul personajului încearcă să ofere mai multe detalii despre dezastrul în care acesta se zbate și nu reușește decât să devină redundant.

Prezentarea editurii:

Traducere din limba germana de Gabriella Eftimie
 
Povestirea Scrisoare de la o necunoscuta a inspirat in 1948 o productie cinematografica in regia lui Max Ophüls; filmul i-a avut in distributie pe Joan Fontaine, Louis Jourdan si Mady Christians.
 
Protagonista povestirii Frica, Irene, frumoasa sotie a unui avocat prosper, gaseste viata plictisitoare, simte ca nu-i mai aduce nimic bun, iar asta o impinge sa-si caute ocupatii noi. Intr-o zi cunoaste un tinar pianist cu care intra intr-o relatie ferita de indiscretiile lumii si indepartata de caldura cuminte a familiei. Legatura clandestina o ajuta sa se regaseasca intr-o alta fiinta, ii da sperante noi, o face sa se simta mai vie ca niciodata… Pina intr-o zi cind, iesind de la iubitul ei, intilneste o femeie ciudata. Din acel moment neasteptat, mica aventura salvatoare, toate planurile ascunse se topesc, iar teama se insinueaza in linistea fiecarei zile.
 
Neasteptata este si clipa cind un scriitor de succes, personajul-cititor din Scrisoare de la o necunoscuta, primeste un plic de la o admiratoare pe care nu tine minte s-o fi intilnit. Parcurge lungul mesaj si afla ca femeia care-i scrie si care il iubise in taina inca din copilarie a facut sacrificii de neimaginat ca sa-i poata fi in preajma, ca intr-o buna zi, fara sa-i spuna nimic despre pasiunea ei, au impartit intii citeva pahare de vin, apoi placerea unei nopti din care dupa noua luni s-a nascut un copil. Povestea propriei vieti zugravite de admiratoarea necunoscuta se sfirseste la citiva ani dupa teribila epidemie de gripa din 1918 si culmineaza cu un sacrificiu pe care el, fara sa stie, fara sa fi avut macar de ales, l-a provocat. 
 
„Zweig a pus la punct o metoda literara si psihologica remarcabila, pe care Frica o exemplifica fara cusur. Stralucirea si stranietatea ei lasa in mintea cititorului o impresie de nesters.” (Salman Rushdie)
 
„Stefan Zweig apartine sirului de maestri ai povestirii carora le datoreaza propria formare: Maupassant, Turgheniev si Cehov… El iubeste imperfectiunile, aspiratiile si frustrarile personajelor sale, barbati sau femei, pe care le analizeaza cu afectiune si intelegere.” (Paul Bailey)