Elena prezintă: Alain de Botton – Cum să ne gândim mai mult la sex

Click pe poza si cumpara cartea!

Cum sa ne gandim mai mult la sex de Alain de Botton
My rating: 1 of 5 stars

Răzvan: citim unele cărţi împreună pentru că ni le recomandăm unul altuia ca să discutăm, apoi, pe marginea lor. Rar se întâmplă să nu fim de acord. Arareori reuşeşc să o conving pe Elena să scrie câte o recenzie la cărţile pe care le citeşte şi despre care vorbeşte, adeseori, mult mai bine şi frumos decât mine. Mă bucur că am reuşit să o conving să scrie despre această carte pentru că, zic eu, este mult mai elocventă decât aş fi fost eu 🙂

Ce să faci dacă trebuie să ţii o conferinţă pe un subiect despre care nu ai nimic interesant de spus? Pai…să vedem: te apuci de citit. Conferinţa e peste o săptămână, cât poţi citi într-o săptămână? Două-trei cărţi. Bineînţeles, nu vei citi cărţi de introducere în subiect şi nici cărţile pe care le citeşte oricine. Vei căuta două titluri inedite pentru a lăsa impresia că ai epuizat bibliografia de bază şi că eşti deja next level. .

Bine, dar nu suntem la şcoală ca să prezentăm două cărţi. Trebuie să te dovedeşti enciclopedic, interdisciplinar, transdisciplinar, exhaustiv…homo universalis. Cum faci asta? Vorbind despre ce ştii. Trebuie să ţii o conferinţă despre modalităţi inedite de a prepara shaworma, iar tu te pricepi la fizica cuantică? Excelent! Vei povesti despre procesele şi compoziţia shawormei la nivel submolecular. Trebuie să ţii o conferinţă despre cultivarea profitabilă a morcovului în sere, iar tu eşti specialist în existenţialismul francez? Nimic mai potrivit! Vei vorbi despre libertatea de a cultiva sau nu morcov, despre fiinţa leguminoaselor şi despre neantul altul tipuri de plante.

Totuşi, dacă vrei să ţii o conferinţă despre cum trebuie să ne gândim la sex, iar tu, Alain de Botton, nu te pricepi la nimic, ce te faci? Apelezi la cărţile anterioare – despre religie, arhitectură, artă, filosofie şi vezi ce se potriveşte. Nu se potriveşte nimic? Cacaia problema? Insişti să ţii conferinţa, pentru că deja ai o grămadă de admiratori diletanţi care te invidiază pentru nemaipomenita-ţi capacitate de a fi mereu pe lângă subiect şi totuşi, dintr-un anumit punct, veşnic înăuntru ( 😉 ).

Alain de Botton îşi propune să ne arate cum am putea pune problema sexului (nu a sexualităţii) astfel încât să avem de câştigat interpretări şi valori noi. Vrea să ne lase cu gura căscată, sau măcar să ne audă spunând „Ce tare! Nu mi-am pus problema aşa“. Nu reuşeşte. Are totuşi câteva remarci interesante.

Unul dintre capitole mi s-a părut a fi plasat exact la limita dintre prostie şi umor. Alain de Botton ne propune pornografia intelectuală: femei frumoase pozând citind sau privind meditativ în camera de video-chat. Iniţial am crezut că e o glumă (trebuie să recunosc, totuşi, faptul că nu stă prost la capitolul umor). Nu, nu era o glumă. Era o propunere marca Alain de Botton ca şi atitudinea religioasă pe care ne-o prezintă în Religia pentru atei şi la care nu te poţi raporta decât ca la un text de Caragiale. Dar despre asta imi propun să scriu altădată.

De ce 1 stea: pentru că e atât de evidentă subţirimea lecturilor autorului

Sexul, o istorie timpurie – Christopher Ryan și Cacilda Jetha

Cartea mi-a fost adusă acasă pentru că părea interesantă și mai ales pentru că mă pasionează subiectul, pe cine, până la urmă, nu?

Ei bine, am prins un weekend și cu un pahar de vin în față m-am pus să citesc cartea scrisă de Christopher Ryan și Cacilda Jetha. Despre autori nu știu mai nimic, oricum nu sunt foarte cunoscuți când vine vorba despre cercetare în acest domeniu (studii istorice și antropologice mai degrabă decât sexologice) lucrările pe care le-am găsit sub semnătura acestora fiind destul de departe de subiectul abordat în această carte. Oricum studiile lui Christopher expliă scriitura însă nu am reușit să înțeleg de ce a crezut că poate, împreună cu colega sa, păși pe acest teren destul de, încă, sensibil.

Introducerea este bestială mai ales că anunță cu un ton semi-apocaliptic o carte care îți va schimba percepția asupra vieții. M-a bufnit râsul bineînțeles, pentru că mai toate cărțile menite a-ți crește self esteem-ul  îți promit ridicarea voalului magic invizibil. Dupa primele 30-40 de pagini am tras concluzia că domnul Christopher Ryan colega dumnealui încearcă de fapt să ofere o scuză științifică promiscuității poate pentru că unul dintre ei au eșuat în a fi fideli cuiva la un moment dat.

Ce este rizibil în tot demersul celor doi autori este tocmai faptul că, încercând să demonstreze că specia umană este promiscuă și că nu avem cum să fim monogami, evoluția și istoria speciei noastre ne spune acest lucru, deci nimeni din acest secol nu cred că mai crede că suntem o specie monogamă, cel puțin nimeni care a avut cel puțin doi parteneri sexuali, cu acordul ambilor parteneri bineînțeles, nu ar putea să spună că este monogam. Dacă ar susține așa ceva, ar fi ipocrit, însă problema esențială, problemă pe care se pare că cei doi autori o tratează destul de puțin și cam șoptit este cea a fidelității în cuplu, adevărata problemă de la care pleacă ideea celor doi autori și care a făcut ca această carte semi-științifică un best-seller, problemă care nu numai că nu este rezolvată, ba dimpotrivă, te bagă și mai mult în ceață, mai ales că trebuie să te naști într-o societate extrem de mică și ușor necivilizată ca să  poți accepta faptul că nevasta/concubina/iubita ta (e valabil și pentru femei, adica soțul/concubinul/iubitul) nu doar că e făcut/ă poștă cu acordul său/ei dar se și dă de bunăvoie. Argumentul suprem al cărții este acela că acolo unde există promiscuitate și nu există bariere legate de partenerii sexuali, viața este mai pașnică și rodnică, oamenii mai puțin stresați și mai fericiți.

Nu am să intru în detalii în argumentele pe care le aduc ei datorită câtorva motive extrem de simple:

1. Monogamia nu este naturală, dar fidelitatea se cere și se promite într-un cuplu, fidelitatea sexuală și sentimentală fiind două dintre cele mai importante clauze care, de obicei, se precizează în contractul marital/conjugal. De ce? Sentimentele de trădare, încredere, respect și reciprocitate fac parte din arsenalul special al speciei umane, specie care nu este monogamă natural ci sub impulsul acestor trăiri, se vrea a fi astfel.
2. Sentimentul de iubire, indiferent că este boala sau nu, atâta timp cât îi fac pe doi oameni să-și ia angajamente destul de serioase unul față de celălalt, trebuie luat în discuție, mai ales cănd vine vorba de fidelitate sexuală și sentimentală. Pănâ la urmă, această trăire nu s-a descoperit la primate, nici măcar la cele monogame, cu excepția unor gesturi de afecțiune. Și chiar dacă am evoluat greșit și sentimentul de îndrăgostire este specific unei îmbolnăviri, atâta timp cât nu avem leac, obișnuiți-vă cu asta.
3. Sentimentul de vină dat de o viață promiscuă nu este o invenție socială.
4. Sentimentele nu se învață de la societate (iubire, vină, încredere), cel mult se educă exprimarea acestora.
5. Fidelitatea se cere și se oferă de comun acord, iar eventualele ieșiri/scăpări/întoarceri în promiscuitate sunt adesea trase la răspundere, indiferent că fac subiectul unei introspecții personale (vină) sau la ruperea relației (trădare, pierderea încrederii etc.)
6. Oamenii probabil că au inventat minciuna în momentul în care au început să promită fidelitate sexuală. Parcă are ceva sens, nu?

Cei doi autori au scris clar un bestseller însă nu este sub nicio o formă o carte științifică, nu este ajutată nici de exprimare, argumentele sunt adesea puerile, luptele pe care le încep cei doi se termină abrupt și adesea fără o concluzie relevantă, marele răspuns promis rămâne ascuns, promiscuitatea rămâne promiscuitate indiferent de ce motivație încerci să-i dai și asta nu din vina societății sau a bisericii ci datorită unor nenorocite de senzații și trăiri cu care nu încetăm să ne chinuim. O chestie specifică speciei noastre.

Nu mă miră că această carte este bestseller, o poate citi oricine și cred că oricine poate înțelege ce vrea din ea și sunt extrem de sigur că este extrem de folositoare soților/soțiilor infidele care acum pot să aducă și un argument științific în favoarea promiscuității lor reducând riscul de a rămâne, până la urmă, singuri.

P.S. pe măsură ce citeam cartea mi-am adus aminte de diferite cărți pe care le-am citit pe marginea acestui subiect și am început să schițez un articol legat de promiscuitate și angajamentul și promisiunea fidelității. Sper să-ll consider suficient de coerent astfel încât să-l pot împărtăși cu voi.