De ce vrea Putin Crimeea? Un exercițiu de imaginație


images

Pe măsură ce știrile referitoare la invadarea armată a Crimeei de către ruși încep să curgă din ce în ce mai năvalnic, un gând foarte întunecat și din ce în ce mai înspăimântător se conturează în minte mea: Putin vrea război.

De ce spun asta? Pentru că, dacă e să nu uităm în istoria secolului XX, ceea ce se întâmplă seamănă extrem de mult cu stilul lui Hitler și al lui Stalin de a-și expune pornirile expansioniste. Invadarea Peninsulei Crimeea îmi aduce aminte de atacul sovietic asupra Finlandei sau de Anschuluss-ul de sub bagheta lui Hitler.  Coincidenţele nu se opresc aici. Ca şi Germania în anii `30, Rusia tocmai ce a organizat o Olimpiadă de iarnă, după care a purces la invazie. Armata rusă a folosit acelaşi motiv  pe care l-au folosit naziştii pentru a invada Cehoslovacia şi anume apararea cetăţenilor proprii de asupritorii ţării atacate. Exact la fel ca în anii `30 Europa nu reacţionează imediat şi nu îl admonestează decât verbal pe Putin neoferindu-i credit şi neconsiderându-l expansionist sau imperialist. Aceeaşi greşeală a făcut-o şi Chamberlain cu Hitler. Să fie doar simple coincidenţe, sau oare istoria chiar se repetă? Rusia îşi etalează de câteva săptămâni arsenalul militar aratându-şi muşchii şi noile achiziţii lumii întregi, însă nu în semn de sfidare, ci ca un semnal de alarmă care vrea să prezinte colosul ex-sovietic drept o putere armată cu care nu vrei să te pui. Nu mai devreme de săptămâna trecută s-a luat decizia ca armata rusă să îşi mărească efectivele.  Faptul că Putin a fost extrem de tăcut în timpul revoluţiei din Maidan sporeşte, cel puţin din punctul meu de vedere, pericolul unei eventuale invazii la o scară mai largă. Putin tace şi face. Şi-a pregătit terenul cu foarte multă viclenie lăsând oameni nevinovaţi să moară sub gloanţele lui Ianukovici  pentru a invada Crimeea şi, cred eu, în curând, Ucraina.

Trebuie să fii foarte naiv să crezi că Putin vrea înapoi Crimeea doar pentru populaţia rusă care este acolo. Trebuie să fii la fel de naiv sa crezi că Viktor Ianukovici l-a convins pe Putin să invadeze Crimeea şi să sperie actuala putere de la Kiev pregătindu-i astfel drumul înapoi către preşedenţie. Importanţa strategică a peninsulei Crimeea şi a statului ucrainean pentru Rusia este evidentă.

Haideţi să facem un exerciţiu de imaginaţie şi să-l considerăm pe Putin un paranoic cu tendinţe imperialiste care vede în Uniunea Europeană şi in ţările democrate un pericol iminent la adresa poporului pe care îl conduce şi a identităţii naţiunii sale! Haideţi să ne imaginăm că Putin încă mai crede în Revoluţia bolşevică, e ferm convins că, de fapt, comunismul nu a murit, ci că doar a fost aplicat greşit. Ţările care au făcut parte din blocul comunist au arătat că au probleme în a îmbrăţişa democraţia propusă de capitalismul occidental, chinuindu-se în ani grei de tranziţie care nu se mai termină. Să ne imaginăm că Putin este un lider luminat, un geniu conducător şi că ştie că UE, de fapt, a demonstrat în ultimii 10 ani că nu poate gestiona Europa de Est mai bine decât a făcut-o, în trecut, URSS-ul. Criza mondială afectează puternic ţările din Europa Centrală şi de Est, şomajul nu scade şi sărăcia ii face pe oameni să iasă în stradă şi să se revolte la adresa conducătorilor. Ce alt moment mai propice pentru un astfel de conducător poate exista pentru a încerca să-şi impună, din nou, supremaţia pe teritoriile pierdute în `89. Or, dacă eşti un astfel de lider, cu astfel de viziuni, in nici un caz nu îţi permiţi să pierzi în faţa marelui duşman vechi occidental un teritoriu strategic atât de important precum Ucraina. Dar să spunem că acesta este doar un exerciţiu de iamginaţie si că Putin nu este deloc aşa. Însă invadarea Crimeei şi, în mod automat, încălcarea graniţelor statului ucrainean, nu sunt altceva decât o declaratie evidentă de război. Or, având în vedere ultima perioadă de încordare a muşchilor şi de lipsă a unei acţiuni hotărâte şi decisive din partea forţelor occidentale, Putin nu joacă deloc la bluf.

Angela Merkel i-a spus lui Obama că Putin este rupt de realitate. Tot aşa s-a crezut şi despre Hitler în anii `30. Putin nu este nici rupt de realitate şi nici naiv. Putin are un plan foarte bine pus la punct care a putut fi declanşat datorită revoluţiei de la Kiev. Revoluţia din Piaţa Maidan este asasinatul lui Franz Ferdinand pentru poporul rus. Din păcate puterile occidentale se comportă, din nou, cu mănuşi şi mult prea înţelegător faţă de argumentele pe care Putin le prezintă: ”’sub influenţa ţărilor vestice există acte de teroare şi violenţă în Ucraina. Oamenii sunt persecutaţi din motive politice şi de limbă maternă, aşa că îi cer preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, să folosească forţele militare ale Federaţiei Ruse pentru a restabili pacea şi ordinea, stabilitatea şi pentru a apăra poporul Ucrainei’ – asta declară Vitaly Churkin într-o întâlnire ONU. O senzaţie stranie de deja-vu, marca Munchen, îmi răsare în minte.

Politologi, analişti, jurnalişti şi politicieni se întrec în remarci care par rupte de realitatea imediată: eventualitatea unui Război Rece nu există pentru că nu se mai pune problema impunerii unei ideologii sau a influenţei acesteia în anumite ţări – capitalismul a învins comunismul de mai bine de 2 decenii, lucru evident pentru întreg mapamondul; invazia Ucrainei nu are cum să fie comparabilă cu invazia Pragăi din 1968 pentru simplul motiv că, atunci, Cehoslovacia era lipsita de apărare în faţa monstrului sovietic şi pentru că nu mai suntem în anii în care se cerea sânge pentru înfăptuiri de glorioase revoluţii, sânge vărsat care era trecut cu vederea de o lume care se refăcea după un crunt război mondial – Ucraina ar trebui să aibe un aliat puternic în forţele occidentale, mai ales că este o invazie pe timp de pace care încalcă legile dreptului internaţional şi a indepenţei unui stat.

De ce vrea Putin Crimeea? Pentru că are nevoie de un punct strategic care, în cazul unui eventual atac asupra Europei sau Asiei Mici să îi permită atât lansarea de rachete cât şi transportarea de trupe terestre. Putin vrea Crimeea pentru că nu trebuie să piardă Ucraina. Putin vrea Crimeea pentru că fuga ruşinoasă a lui Ianukolvici din Kiev este o pată nu doar pe obrazul acestuia, ci şi pe obrazului său şi al politicii prestate de Rusia în ultimul deceniu. În cel mai optimist scenariu Putin ar vrea Crimeea doar ca să îşi lingă rănile, să îşi aline duerea şi să spele ruşinea cauzată de fuga plină de lașitate a unui reprezentat indirect a politicii ruse.

Oricare ar fi adevăratele motive ale lui Putin de a decide atacul militar asupra peninsulei, Europa și America nu trebuie să stea cu mâinile în sân și nici să se roage prea mult de Putin să vină la masa tratativelor pentru că acesta nu are voie să aibă timp de gândire pentru următoarea mișcare. Deși o blocadă economică nu cred că ar afecta foarte tare Rusia anului 2014, cel puțin pe un termen scurt, ea ar trebui instituită de urgență tocmai pentru a-i arăta că Occidentul nu se joacă. Conflictul armat ar trebui amânat pe cât posibil, însă lipsa de hotărâre și tărăgănarea deciziilor ferme și punitive nu fac altceva decât să-l încurajeze sau chiar să-i dea idei noi unui individ care nu a ezitat să provoace un conflict militar cu posibile repercusiuni, cel puțin, la nivel continental. Un război a început deja şi aşa trebuie să gândească şi marile puteri. Dacă un atac asupra a două clădiri de pe pământ american a fost considerat suficient de rezonabil ca să se pornească un război lung de mai bine de 10 ani, atunci această invazie militară este o declaraţie deschisă, fermă şi fără drept de apel la un război pe continentul european. Eu unul nu ştiu momentan decât un lucru: nu vreau sub nicio formă ca Armata Roşie şi ai lui Putin concetăţeni să calce, din nou, pe pământ românesc.  Oricât de puţin probabil părea această posibilitate acum nu foarte mult timp, acum există.

Putin a făcut primul pas care îl prezintă drept un pericol pentru pacea mondială. Mingea este acum în grădina Uniunii Europene și a NATO care ezită, la fel ca și în regretații ani 30, din motive de birocrație și incapacitate de a citi și înțelege mintea și jocul adversarului. Politica ”pace a vremurilor noastre” cu orice preț  s-a plătit scump acum aproape o sută de ani și a cauzat o conflagrație mondială în care zeci de milioane de oameni nevinovați au murit. Poate că ar fi cazul ca Europa si Marile Puteri să învețe din greșeli și să nu mai creadă în discursul pacifist al unui invadator.

Hitler a ştiut că puterile occidentală erau indecise şi slabe. Ştia că poate să joace cartea bluff-ului şi să câştige. Ştia că măsurile punitive luate la adresa Germaniei nu-l va împiedica să pătrundă în câteva luni în Europa de Est pentru a face rost de materia prima necesară susţinerii industriei de război. Pentru că Marile Puteri au ezitat atunci, întreg mapamondul a plătit cu vârf şi îndesat. Sper că în secolul XXI astfel de scamatorii puerile precum cele pe care le face Putin acum, nu mai au efect.

 

Conu Ștefănescu față cu aversiunea


Zilele trecute,  în timp ce răsfoiam paginile online ale ziarelor, dau peste un titlu sub semnătura criticului Alex Ștefănescu: Cititor de serviciu: Un istoric la modă. Bineînțeles că am început să citesc articolul și, pe măsură ce-l parcurgeam, am încercat unele senzații pe care nu credeam că le pot avea de la un om care se vrea un intelectual cult și echidistant.

Domnul Ștefănescu împroașcă cu mizerii în istoricul Lucian Boia la fel cum un birtaș cu mânecile suflecate, plin de obidă, îl spurcă pe vecinul său pentru că acesta are caprele mai cornute.  Sintagma de mai sus se potrivește ca o mănușă, nu numai textului pomenit mai sus, dar și al felului de a fi al domnului Ștefănescu în unele dintre scrierile dumnealui: un umor ușor, de autobază, sărac în ironii dar plin de veninoasă răutate, cunoștințele și cultura dumnealui pierzându-se în argumente sărac construite și, adeseori, ilogice.

În articolul la adresa lui Lucian Boia, domnul Ștefănescu reușește să se autodenunțe, oferind șansa celor care au citit și studiat lucrările anterioare ale renumitului istoric, să-l ia în derâdere și să-i ofere coroana infamă de semidoct, deoarece acest articol transpiră semidoctism prin toate propozițiile sale. Problema domnului Ștefănescu este dată, în primul rând, de necunoașterea operei istoricului Lucian Boia, iar în al doilea rând, de o răutate gratuită, răutate care m-a dus cu gândul la acei maiștri, indivizi deveniți personaje literare colorate, care, în miicimea lor erau scandalagii și ranchiunoși de la înălțimea postului deținut în fabrică și partid. Ales Ștefănescu nu se comportă deloc ca un critic literar obiectiv, ca o persoană în care poți să ai încredere, mai ales în momentul în care pășești într-o librărie și cu recenzia unui critic în minte, ba dimpotrivă, se comportă ca un mujic care nu se dă în lături de la nimic ca să-și atingă scopul mârșav și patetic de a întina imaginea unui om onest la care din punct de vedere intelectual, nu are acces, singura soluție fiind atacul low cost de tip vulgar și superficial.

Lipsa umorului nu este un capăt de țară, până la urmă poți accepta un text sau un scriitor care se chinuie să aibe haz, însă umorul de crâșmă utilizat repetat devine deranjant și intrigant. Nu știu de unde și-a câștigat reputația de om cu simțul umorului, însă e clar că cine-i susține glumele nu îi e prieten.

Ce are de împărțit domnul Ștefănescu cu Lucian Boia de fapt? Faptul că istoricul și-a propus, și reușește cu brio, cei ce l-au citit știu, o demitizare cel puțin parțială a istoriei românești, lucru greu de acceptat din partea unui scriitor care este ferm convins că și românii au „universalitatea” în penița lor. Lucru extrem de greu de acceptat mai ales din partea unui critic care se vede blocat într-un spațiu sărac și pueril din punct de vedere literar. Sentimentul ratării pe care am impresia că acest critic îl trăiește, îl face orb la lucrările anterioare ale istoricului, dacă nu cumva complet necunoscător, acesta fiind un motiv mai mult decât plauzibil, date fiind concluziile rizibile trase, și-l acuză pe Lucian Boia de antiromânism. Oricine a studiat lucrările istoricului poate spune extrem de împăcat cu sine că De ce este România altfel? este o lucrare scrisă pe genunchi, menită să devină bestseller și că nu sunt trecute decât concluziile la care istoricul a ajuns de-a lungul cercetării sale, cercetări care se pot afla din lucrările acestuia. Atunci de ce se aprinde domnul Ștefănescu atât de tare și de ce ajunge să compare o personalitate științifică cu indivizi cvasi-cunoscuți sau semi-educați, complet ratați intelectual și cultural, precum Sabin Gherman și Mircea Badea? Pentru că acesta este publicul, conform opiniei criticului literar Alex Ștefănescu, care citește cercetarea lui Lucian Boia și jubilează la apariția cărților sale.

Bineînțeles că domnul Ștefănescu nu se oprește la a discuta problema demitizării istoriei României, pentru că din paragraful următor:  ”Şi atunci ? De ce investeşte Lucian Boia atât de multă energie în combaterea unor presupuse reprezentări teatral-eroice ale istoriei României? Vrea să cureţe istoria de reziduurile propagandei comuniste? Dar asta s-a făcut repede, imediat după 1989. Şi apoi, chiar înainte de 1989, nimeni – în afară de oamenii lipsiţi de orice pregătire − nu lua în serios versiunea oficială referitoare la diferite evenimente din trecutul ţării.” se înțelege clar că domnul Ștefănescu își permite o părere pentru că a auzit el undeva că acest exercițiu de demitizare s-a făcut și s-a terminat acum ceva timp, însă nu îndrăznește să ne dea niciun titlu, niciun autor. Cartea demitizării fiind jucată într-un stil propriu și specific semidoct, Ștefănescu totuși îsi dă seama că s-ar putea să lipsească textului ceva mai profund și care ar trebui să-i susțină opinia în fața habarniștilor și strigoilor intelectuali care-i bântuie blogul, și deconspiră gazetăresc adevăratul motiv al cercetării istoricului: minimalizarea și defăimarea extraordinară a neamului românesc! ” După ce demitologizează, istoricul minimalizează şi defăimează. Şi aceasta într-un stil monoton-obiectiv, lipsit de strălucire, tocmai pentru a da impresia de ştiinţă.” Argumente în favoarea domnului Ștefănescu? Niciunul, ba dimpotrivă, reușește să scoată o inepție care provoacă râsete puternice (prima și singura dovadă de umor, din nefericire, involuntar) când declamă voievodal-socialist (a se citi Împărat și/sau proletar dacă sunteți fan ștefănescian) că tot ce s-a făcut în România este, doar prin aceasta, românesc, indiferent de ești din Burkina Faso sau vecin rus.

Textul domnului Ștefănescu nu este la adresa lucrării ci e clar un atac la persoană.

Toată istoria epistemologiei ne învață că nu contează cine emite o părere, ci contează ideea în sine. Faptul că domnul Ștefănecu detestă atât de tare anonimatul nu face decât să confirme, din nou, că argumentul dumnealui preferat este ad hominem deoarece e clar că nu știe să judece o idee, ci doar omul care a enunțat-o.

Culmea ipocriziei a domnului Alex Ștefănescu este că pe blogul său personal spune următoarele: „Muncesc cu seriozitate și mă țin întotdeauna de cuvânt (deși trăiesc în România)”, asta după ce a atacat antiromânismul lui Lucian Boia cu o atât de amplă listă de argumente (evident greșite).

Ce nu am putut înțelege este de ce răspunsul standard al domnului Alex Ștefănescu la comentariile adresate textelor dumnealui este legat de anonimatul comentatorului. Pseudonimul sau faptul că nu m-ați cunoscut până acum mă face prost domnule Ștefănescu? Faptul că nu ați auzit despre mine până acum vă dă dreptu să vă considerați textul justificabil și ilogicitatea argumentelor nedemne de explicitat pentru că nu sunt în lumina reflectoarelor la fel cum sunteți dvs.? Probabil că domnul Alex Ștefănescu s-a născut sub o stea extrem de luminoasă și ieșirea din anonimat s-a produs odată cu primul dumnealui țipăt scos în această lume. Strașnic și fabulos destin.

În concluzie îi doresc domnului Alex Ștefănescu să urmeze de urgență un curs de logică generală și, măcar unul de istorie.

De ce nu vreau ACTA


Sincer mă mir că trebuie să scriu aces post pe blog, mă mir pentru că am văzut foarte multă lume care pare a fi de acord cu ACTA direct şi indirect (indirect prin faptul că nu protestează, nici semnând petiţii, nici ieşind în stradă) iar acest lucru mi se pare din ce în ce mai înfricoşător şi de rău augur.

De ce nu îmi place şi nu vreau ACTA?

Pentru că era regimurilor totalitare se spune că a trecut. Pentru că securitate are trebui astăzi să însemne altceva decât Securitate sau Gestapo.

Pentru că marile concerne, marile companii degrabă făcătoare de căcat vor acum să umple şi  intimitatea cu căcatul în care se scaldă zi de zi.

Pentru că descărcatul şi împărţitul de filme, poze, muzică, cărţi sunt maximul de reclamă gratuită care se poate face şi din care ies o grămadă de bani.

Pentru că prefer de un milion de ori ca cineva să împărtăşească cu mine sau cu alţii un film sau o carte bună, un album muzical sau fotografic în urma căruia să-mi pot face o părere cât de cât valabilă şi astfel să purced în achiziţionarea produsului în loc să mă uit în gura spurcată a marketing-ului decrepit şi jegos.

Pentru că a fi liber înseamnă a alege în cunoştinţă de cauză şi nu în funcţie de efect.

Pentru că m-am săturat de tot felul de produse pentru dobitoci, ori sunt sigur că artistul care creează pentru el este conştient de calitatea artei sale şi fără a deveni produs de super-market.

Pentru că nu suport mârşăviile care se fac la nivel înalt, mârşăvii care se fac pe banii şi pe gusturile mele. Măcar lăsaţi-mă să aleg ştiind deja ce vreau să aleg dacă tot fac parte dintr-o jonglerie financiară. E ca şi cum m-ar forţa o librărie să cumpăr o carte gata sigilată, neavând dreptul să mă uit în ea.

Pentru că libertatea şi intimatatea nu se măsoară în profit şi investiţii.

Pentru că dacă îmi place un produs şi respect munca depusă, am să mă duc şi la cinema şi am să cumpăr şi DVD-ul sau cartea sau albumul. Poate că acesta este motivul pentru care am văzut Inception, Sherlock Holmes, Shutter Island sau No country for old men de două ori la cinema şi în videotecă am DVD-urile originale. Culmea, poate că dacă nu vedeam aceste filme pe net mai întâi, poate că nu îmi mai cheltuiam banii la cinema să le văd cu ronţăitorii de popcorn şi vorbitorii la telefon. Al dracului masochism, aşa e bre ACTA?

Pentru că nu am nimic de ascuns, drept dovadă că împart cu toată lumea. De când a împărţi, împărtăşi este o crimă? Al dracului creştini, hi, hi.

Pentru că furtul înseamnă să posezi ceva ce nu-i al tău, ori tot ce nu e al meu, l-am făcut al meu şi am şi facturi şi bonuri fiscale pentru a demonstra asta.

Pentru că a aprecia înseamnă şi a împărtăşii cu alţii ceea ce ţi-a plăcut. Ori dacă acest lucru, este un lucru rău, atunci trebuie să recunosc că nu înţeleg în ce lume trăim.

Stimabili făuritori de ACTA nu o să faceţi mai mulţi bani dacă încercaţi să stopaţi pirateria invadând şi violând intimitatea consumatorului de rând. Sfatul meu prietenesc este de a vă gândi ce au păţit indivizii care au încercat să “securizeze” populaţii pentru că le era frică că mesajul lor nu va fi înţeles (vezi Hitler, Ceauşescu, Mussolini, etc.).

Lăsaţi oamenii să vină la voi de bună voie.

Mulţumesc.

Semneaza petitia daca te mai vrei liber:

https://secure.avaaz.org/en/eu_save_the_internet_spread/?flUuHcb&pv=306

Care-i faza cu bicliştii şi motocicliştii?


Pe foarte multe maşini găseşti un sticker cu Atenţie la motoclişti. La posturi de radio auzi că se fac tot felul de chestii organizate de poliţie pentru atenţionarea şi educarea şoferilor în trafic în ceea ce priveşte motocicliştii şi bicicliştii.

La un moment dat am crezut că este o treabă ok, însă nu e! Patru biciclişti şi trei motociclişti care mi-au ieşit în cale în numai ultimele două zile m-au făcut să scriu acest post.

Toţi biciclişti mi-au venit de pe sens unic şi a trebuit aproape să scrijelesc maşinile parcate pentru a le oferi spaţiul necesar să treacă pe lângă mine pentru că altfel nu aveau loc. Pe interzis!!!! Mai are rost să spun că a trebuit să plec cu viteza intai? Schimbat trei trepte, consumat benzină în plus, doar pentru că maistorii biciclişti nu dau doi bani pe regulile de circulaţie (în cazul în care le cunosc).

Un motociclist a plecat pe roşu. Era exact lângă mine când a luat decizia să dea ignore la cele zece secunde pe care le mai arăta încă semaforul… Comment?

Un altul era să zboare în genul Superman peste maşina mea pentru că băiatul nu ştie şi nici nu vrea să circule cu viteza normală şi pe spaţiul dedicat participanţilor la trafic conform legii. Nu tălică, el făcea slalom cu circa 80 la oră printre maşini iar eu când am vrut să schimb banda după ce m-am asigurat mă trezesc cu un scrâsnet de roţi foarte aproape de portiera mea şi cu un în pizda mă-tii foarte clar. What? Bă tâmpitule, comment?

Ultimul, dar nu cel din urmă şi în niciun caz cel de pe urmă, deşi îmi doresc să fie aşa, slalom printre maşini pe o străduţă îngustă când BANG! o oglindă de la o maşină. Comment?

Pe cei care fac slalom printre maşini ca să fie primii la semafor, cei care fac slalom cu 80-100 la oră prin oraş, deja nu îi mai trec, pentru că sunt la ordinea zilei. Fraţii lor de mai sus se pare că trag tare din urmă să-i întreacă la “năzdrăvănii”.

Concluzia pe care pot să o trag după aceste evenimente interesante este una singură: Faceţi ceva program de trezire a biroţilor la realitate şi poate că nu o să mai moară în halul în care mor, poate că vor începe să fie respectaţi în trafic, poate că dacă vor arăta puţin respect pentru regulile de circulaţie aşa cum este normal şi logic poate că se vor îmbunătăţi relaţiile dintre şoferi şi bikeri.

Oricine a păţit vreo chestie nasoală în trafic fie de-i biker fie de-i şofer şi vrea să-şi verse oful, e binevenit la comentarii.

Eu unul, până nu văd o intenţie din partea celor pe două roţi, vă spun sincer că nu am să mai subscriu şi nici nu am să am înţelegere faţă de plângerile atât de dese ale acestora. Fără supărare.

P.S. acest articol a fost scris ieri (09.06.2011). Astăzi când îl postez, dis de dimineaţă o domniţă pe bicicletă îmi sare în faţă venind destul de repejor pe contrasens….. Comment?