Bookfest 2015: Piatra Sângelui de Timotei Drob


Piatra sângelui de Timotei Drob

Notă: 1 din 5 stele

După cum am mai spus pe blog, colecția Relații ceho-române în benzi desenate îmi pare un proiect binevenit și benefic pentru banda desenată românească.

Când am auzit de Piatra sângelui am fost entuziasmat, însă dezamăgirea s-a instaurat treptat pe măsură ce înaintam în lectură și s-a dezvoltat într-o adevărată furie când am ajuns la sfârșitul volumului.

Din punct de vedere grafic romanul mi-a plăcut foarte mult. Consider că, dată fiind tema volumului, alegerea lui Drob ca și desenator este perfectă. Fețe pătrate, diavolești, parcă scoase din Divina Comendie sunt ideale ca să sublinieze amoralitatea și cruzimea războiului.

Ca să înțelegeți ce vreau să spun: suntem în 1778 și personaje principale sunt soldații din regimentul imperial Brechainville care se ciocnesc de armata otomană undeva pe lângă Orșova. Luptele sunt violente, oamenii mor de foame și dizinterie, moralul este la pământ, iar conducătorii oștirilor încearcă să-și îmbărbăteze luptătorii deși nu prea au cu ce altceva să-i amăgească decât cu iluzia unei victorii extrem de improbabile.

După cum spuneam, desenele se potrivesc la perfecție.

Marea problemă, însă, este textul. Care este sub orice și în afara oricărei critici! Cum se poate ca niște soldați la 1778 să folosească cuvinte gen „intrigantă” sau „deprimat” și să strige „OMG!” când văd cum înaintează armata rivală? Ca să nu mai spun că vocabularul este când de mahala, când de-a dreptul elevat! WTF? – ca să rămân în asentiment cu traducătorul/redactorul etc.?

M-am gândit să-i dau 3 stele romanului după care mi-am dat seama că ar fi o palmă morală la adresa celorlalte volume și artiști care au participat la construcția benzilor anterioare. Prin urmare nu am de ales decât să-i dau o singură stea pentru că o merită cu prisosință. Nici măcar desenele nu salvează de la derută cititorul care a așteptat cartea așa cum am făcut-o eu.

De ce 1 stea: pentru că nu are nicio treabă cu ceea ce înseamnă, de fapt, Relații ceho-române în banda desenată și pentru că este o adevărată jignire la adresa intelectului cititorului care are colecția mai sus numită. Păcat, mare păcat…

O recenzie de la Alin:

http://www.webcomics.ro/2015/05/piatra-sangelui-impresii-pe-fuga/

Colecția ”Relații ceho-române în bandă desenată” – Mickey pe Dunăre și Wings of Steel


Am ezitat destul de mult înainte de a scrie articolul despre benzile desenate din Colecția ”Relații ceho-române în bandă desenată” pentru că am văzut recenzii care se apropie foarte mult de analiză/critică literară în cel mai pur sens al cuvântului.

Articolele respective m-au făcut să mă simt destul de neconfortabil cu ideile pe care le aveam în cap cu privire la ceea ce urma să scriu pentru că eu, un simplu cititor, nu vreau să disec, să autopsiez cărțile pe care le citesc cu răceala specifică unui mânuitor de bisturiu critic. Eu citesc și scriu despre ce citesc din plăcere, nu din datorie, nu pentru glorie sau bani. Scriu despre cărți pentru că, dacă mi-au plăcut, îmi doresc ca toți cei care-mi citesc articolele să le citească la rândul lor, iar dacă nu mi-au plăcut, să le ignore pentru că e suficient timpul meu pierdut cu respectivele volume. Așa că, am să vă spun câteva cuvinte despre primele două benzi din  Colecția ”Relații ceho-române în bandă desenată” în stilul meu. Și țin să vă anunț din start că mi-au plăcut foarte mult!

Mickey pe Dunăre

Mickey pe Dunare

Mickey pe Dunăre de Cristian Dârstar şi Alexandru Berceanu
My rating: 4 of 5 stars 

Despre ce e vorba: august 1968. Câțiva turiști cehoslovaci pe litoralul românesc veniți să se distreze. Le ajung la urechi ştiri despre invadarea Cehoslovaciei de către tancurile țărilor semnatare ale Pactului de la Varșovia pentru a-l înlătura de la putere pe Dubcek și a opri drumul reformist inițiat de acesta, iar concediul se transformă într-o fugă către țara natală cu orice preț, mai ales că informațiile primite sunt trunchiate iar posibilitățile de întoarcere în Praga par a fi aproape nule.

Scenariul este bine scris și dialogurile destul de bine închegate. Mi-a plăcut foarte mult că atât graficianul cât și scenaristul au reușit să comunice foarte bine povestea turiștilor cehoslovaci, frica, panica și atmosfera apăsătoare care s-a lăsat deodată asupra lor și le-a stricat concediul. O colaborare care a avut un rezultat suprinzător ce m-a impresionat și emoționat.

În mod special mi-a plăcut puștanul Pavel care îl ascunde pe Mickey de privirile soldaților ruși convins fiind că-l vor reține pentru că nu are pașaport, pe care-l pierde într-o clipă de neatenție în valuri și se aruncă după el trăind un scurt moment de integrare în universul fantastic al imaginației lui Disney și al desenelor sale animate, Mickey pe care-l regăsește după câțiva zeci de ani și care-l face pe Pavel să rememoreze, într-un gest proustian ușor forțat, concediul alături de părinți din august 1968. Aventura copilului păzitor de Mickey Mouse dă o gravitate filosofică întregii povești, dincolo de implicațiile politice și sociale ale comunismului și de intruziunile agresivului URSS în viața și cultura popoarelor din blocul estic european, pentru că puștiul visează la libertate în felul său ingenuu, proiectându-și idealul umanist în imaginea unui personaj de desene animate venit de pe un continent unde, se spune, democrația și libertatea sunt un dat, nu un scop pentru care să lupți și să mori. Copilul cu Mickey în brațe lasă senzația că este o alegorie a Cehiei cea renăscută din propria-i cenușă, de sub șenilele tancurilor sovietice și din sângele vărsat de cetățenii praghezi. De au vrut să nu să lase impresia asta, sincer, nu mă interesează, însă consider foarte important că o bandă desenată reușește să pornească astfel de idei în mintea unui cititor. Nu știu dacă-s mulți ca mine, dar sunt sigur că sunt destui care nu doar citesc benzi desenate fără să-și folosească și ochii luminoși ai minții pentru a privi în profunzimile unor astfel de povești desenate și vorbit-scrise.

In Dunare

Unele idei mi s-au părut ușor trase de păr: vezi masa chefliilor de diferite nații care beau și râd și discută politică, totul petrecându-se în jurul lui Mickey Mouse cel furat de la Pavel, de parcă Mickey, care tronează ca un fel de Cassandră până când sfărșește vulgar înecat în bere, ar fi chiar visul american exprimat, cum altfel, într-un construct de masă plastică ieftină prelucrată-n uzinele comuniste. Sau senzația că România e un fel de Occident în exercițiu de dincolo de Cortina de Fier. Dar poate că nu e decât mintea mea hiperactivă, nicidecum vrerea autorilor transmiterea de astfel de mesaje subliminale precum cele semnalate mai sus.

Din punct de vedere grafic banda este cel puțin interesantă. Când panourile sunt aranjate frumos în pagină, când o iau razna și sunt împrăștiate aparent haotic, când personajele sunt pierdute în panorame abia schițate cu decoruri mai mult induse care-și fac privitorul să-și pună imaginația la contribuție și să încerce să finiseze în mintea lui imaginea finală, când apar detalii care te fac să stai cu ochii-n bandă și să te lași să visezi.

Din punctul meu de vedere este o bandă desenată pe care absolut nimeni nu ar trebui să o rateze, o bandă desenată care deschide o colecție de excepție care-și merită un loc în absolut orice bibliotecă din România.

 O altă recenzie:

Webcomics.ro

Wings of Steel

Wings of Steel

Wings of Steel de Adrian Barbu şi Jiri Sitler
My rating: 4 of 5 stars 

Despre ce este vorba: Povestea pilotului ceh Josef Balejka și a camarazilor săi Josef Frantisek, Vilem Kosar și Matej Pavlovic.

Mi s-a părut foarte interesant că desenele aduc foarte mult cu grafica folosită în panourile pe care propaganda comunistă le avea împrăștiate în toate locurile unde puteai să agăți așa ceva.

Nu știu dacă a fost programat sau nu acest demers, dar face tot farmecul benzii. Nu cred că e pagină în care să nu dai peste un desen pe care l-ai putea printa în dimensiuni mult mai mari și, adăugându-i un slogan comunist dedesubt, să nu îl poţi expune la vreun avizier. Grafica romanului este așezată sub dualitatea desen de propagandă și desen artistic, rezultatul este unul satisfăcător și interesant, însă nu spectaculos.

Scenariul este destul de bine scris și organizat pentru o biografie în bandă desenată. Am citit varianta în limba engleză a benzii, nu știu dacă sunt diferențe sau nu între cea în română și aceasta și nu sună deloc rău, chiar dacă nu asta-i limba originală în care a fost proiectată.

Nu știu foarte multe despre protagoniștii volumului și trebuie să iau de bun tot ce stă scris în carte. Lucru care nu mă deranjează pentru că povestea nu e exagerată și nici eroii nu-s hiperbolizați.

Mi-a plăcut Wings of Steel și e cât se poate de potrivită în Colecția ”Relații ceho-române în bandă desenată”. Nu e la fel de fascinant ca Mickey pe Dunăre dar merită să cumpărat cot la cot cu primul volum. Nu știu ce tiraje au, dar sper din toată inima să fie mari și să se vândă ca pâinea caldă pentru că cei care au muncit la realizarea colecției merită cu vârf și îndesat recunoștința financiară din partea cititorilor.

O altă recenzie:

Webcomics.ro

Prâslea cel Voinic și merele de aur (roman grafic) – Maria Surducan


Click pe poza si cumpara cartea!

My rating: 3 of 5 stars 

 

Am intrat în febra benzilor desenate neaoșe, febră declanșată de o vizită într-o librărie.

M-am oprit și la Prâslea cel voinic pentru că m-a făcut curios următorul panou:

2

Interesant, nu?

 

Ia, fii atent, încă o reinterpretare a unui basm!

Ce să zic, după Florin Bican și Willingham, e absolut normal să am ochiul mai ascuțit.

Am citit volumașul în maxim o oră.

Și mi-a plăcut. Nu mi s-a părut spectaculos, dar bunicel și potrivit de a fi așezat în biblioteca mea de benzi desenate, secţiunea BD-uri româneşti – categoric da!

Nu prea am înțeles de ce fețele personajelor sunt desenate de parcă ar fi asiatici și de ce unul dintre frați arată precum masca din V for Vendetta, dar trecând peste aceste mici răutăți, Prâslea cel voinic al Mariei Surducan se poate lua la subraț și savura la lumina veiozei și-n liniștea canapelei.

Desenele nu sunt pe gustul meu (am observat genul ăsta de desen la câțiva desenatori din burta peștelui dacic și nu-mi place deloc), dar unele sunt suficient de puternice cât să te tragă în poveste. Nu, nu cred că are șansa de a deveni un bestseller, de a prinde puștanii și de a-i face dependenți de astfel de romane grafice, nu, nu cred că se poate bate cu super-eroii lui Marvel sau cu întunecații răufăcători de la Vertigo pentru că pică exact între. Am exagerat cu Marvel și Vertigo, vă dați seama că doar nu-s picat în cap, încă știu ce vorbesc. Ce vreau să spun este că romanul grafic Prâslea cel voinic lovește cu brio, direct bulls-eye, în ținta mediocrității. Nu-i nici bandă exclusivistă, artă ermetică cu mesaje subliminale, nici o banda comercială care să rupă gura librăriilor.

Povestea bunicică se pierde în meandrele seducătoare ale steam-punk-ului, și se pierde cu atâta talent încât se rupe și firul epic pe ici-colo, așa că în loc să te trezești într-o fantezie hibridă care să molfăie cu poftă basmul clasic românesc cu pretențiile și aplecările contemporane, te trezești cu un bol alimentar în care greu mai distingi ce tocmai ai mestecat.

Am fost dezamăgit? Puțin da. Mă așteptam la mai mult. Nu la foarte mult, dar la mai mult.

Degeaba ai panouri foarte faine pe care-ți curg ochii ,dacă nu reușești să le cadrezi în evoluția întregului roman. Degeaba ai gândit o poveste cel puțin interesantă dacă-i trântești un sfârșit de parcă abia așteptai să se termine travaliul îndelungat pe care cartea l-a presupus.

L-am luat pentru că m-a atras.

L-am citit pentru că mi-a șoptit ceva.

L-am recenzat ca să-l recomand.

Da, nu este un roman grafic excelent, dar este unul decent, simpatic. Un roman grafic românesc pe care ar fi păcat ca împătimiții sau puștanii ce caută benzi desenate prin librării să nu-l citească. Nu pentru că ar putea descoperi lumea basmului clasic românesc, ci pentru că au în față o lume care sigur îi va atrage.

De ce 3 stele: pentru că se poate și mai bine de atât ceea ce mă face să aştept cu interes următorul roman grafic al Mariei Surducan

Berlin, Vol. 2: City of Smoke – Un roman grafic excelent


Berlin, Vol. 2: City of Smoke
Berlin, Vol. 2: City of Smoke by Jason Lutes
My rating: 5 of 5 stars

A doua parte din trilogia Berlinului este puțin mai profundă decât precendenta. Jason Lutes decide să-și implice activ personajele în politicul care începe să fie din ce în ce mai violent și mai prezent pe străzi.
Berlin – City of Smokes este de-o complexitate remarcabilă. Lutes este foarte dedicat studiului acelei perioade și reface cu o atenție de ceasornicar societatea de atunci, acordând în mod egal atenție atât politicului cât și vieții de noapte din Berlinul anilor 20.
Din punct de vedere social avem de-a face cu scenele cluburilor de jazz care au explodat și în Germania interbelică, cluburi în care au început să cânte formații formate din jazzmeni negri de peste Ocean și care au prins la publicul neamț. Cluburile de homosexuali în care orgiile și abuzurile de droguri erau la ordinea zilei. Locațiile secrete erau foarte bine ascunse și se intra, de obicei, doar pe bază de parolă sau ca și invitat al unui membru mai vechi. Cluburile de homosexuali erau una dintre petele de pe obrazul Germaniei care era încă destul de conservatoare, pată pe care propaganda nazistă nu va ezita să o scoată în evidență și pe care o va șterge cum va ajunge la putere.
Pe de altă parte avem viața grea a șomerilor, a muncitorilor care nu câștigau suficienți bani pentru a pune ceva pe masă, a copiilor ajunși orfani datorită ciocnirilor violente dintre extemiști și organele statului. Șomerii trași la față care dormeau pe străzi erau victime sigure atât pentru naziști cât și pentru comuniști care nu ezitau să-i racoleze și să-i arunce în războiul de stradă unde, adeseori, mureau.
Personajele principale ale lui Lutes sunt în continuare Marthe Muller și Kurt Severing. Însă, de data aceasta, li se adaugă și Silvia, fata care și-a pierdut mama în timpul paradei interzise de 1 Mai organizată de comuniști, un copil dintre cei mulți care sunt strânși de aceștiai de pe stradă, îndoctrinați și educați în manevre de luptă corp la corp. Deși nu este o fire violentă, suferința și foamea o transformă pe Silvia într-o sălbăticiune însetată de sânge. Silvia este imaginea degradării umane în care Berlinul se afundă din ce în ce mai mult.
Severing începe să se îndoiască de munca sa și de ideologia pe care o susține iar Marthe se pierde în cluburile promiscue lesbiene. Fumul din titlul volumului este perdeaua groasă necesară să ascundă mizeria umană care începe să dea pe dinafară din una dintre cele mai frumoase capitale europene.
Din punct de vedere grafic, Lutes se axează de această dată pe panouri care sunt dedicate mai mult clipelor tragice prin care trec personajele alese spre a fi descrise. Panourile sunt excelente, pline de suspans și sensibilitate, panoramele berlineze fiind lăsate deoparte pentru a-și transporta cititorul direct în miezul acțiunii pentru o înțelegere profundă a trăirilor oamenilor din acea perioadă.
Complexitatea romanului lui Jason Lutes poate fi înțeleasă doar dacă cititorul cunoaște foarte bine istoria Germaniei interbelice. Inserarea uciderii lui Horst Wessel precum și a discursului lui Goebbels la moartea acestuia nu este deloc o chichiță menită a face romanul mai interesant. Moartea lui Wessel a fost un adevărat impuls pentru partidul nazist care și-a intensificat atacurile și propaganda împotriva comunismului și a forțelor de ordine al statului. De asemenea, din unele puncte de vedere, uciderea lui Wessel a însemnat și eliminarea opticii socialiste care a fost, la un moment dat, o parte integrantă a partidului nazist. Goebbels însuși susținea comparația lui Hitler cu Lenin (den bessen Lenin), comparație care a fost ștearsă din istoria partidului nazist.
Abia aștept partea a treia trilogiei lui Jason Lutes chiar dacă vor fi câțiva ani de așteptare. Romanele sale sunt cu adevărat inteligente, bine scrise, excelent desenate și sunt, până la urmă, adevărate lecții de istorie la îndemâna tuturor.
P.S. – nu am acordat foarte multă atenție formației de jazz Cocoa Kids pentru că nu mi s-a părut chiar atât de importantă apariția lor în Berlinul anilor 20, un Berlin care încă nu era total sălbăticit și închis în ideologia nazistă.

View all my reviews