Oscar 2016 – pe scurt despre alte filme nominalizate


Nici timpul nu-mi permite, nici nu prea mai am răbdare să scriu despre fiecare film în parte în detaliu. Nici nu mi-au plăcut multe dintre nominalizări, trebuie să recunosc, indiferent de este vorba despre cel mai bun actor sau actriță în rol principal sau secundar.

Prin urmare, am să le trec rapid în revistă și am să punctez lucrurile care mi-au plăcut sau nu la celelalte filme din lista nominalizărilor. Nu am văzut nici măcar un singur film din categoria cel mai bun film străin deoarece nu am reușit să le găsesc niciunde. În rest le-am văzut pe toate.

Trumbo – Jay Roach

Povestea lui Dalton Trumbo, unul dintre regizorii americani care s-au înscris în partidul comunist și care au ajuns să fie vânați și transformați în paria în perioada Războiului Rece.

Mi-a plăcut foarte mult filmul, de la regie până la scenariul care este plin de dialoguri spumoase, personaje și actori. Un film categoric mai bun, din punctul meu de vedere, decât Mad Max, Spotlight și Brooklyn la un loc. Amuzant, tragic, inteligent, Trumbo este un film pe care vrei să-l revezi.

Nu înțeleg de ce a fost nominalizat doar pentru un singur Oscar, nominalizare pe care Cranston nu are cum să o transforme într-o victorie pentru că se luptă cu DiCaprio. Trumbo este marele outsider al acestei ediții.

Un film excelent pe care nimeni nu trebuie să-l rateze!

Nota: 8.8

Steve Jobs – Danny Boyle

Filmul nu este despre viața lui Steve Jobs cât despre trei lansări cheie ale unor produse Apple.

Mă așteptam mai mult de la Boyle (Trainspotting, Slumdog Millionaire) dar ce putea să facă mai mult cu acest film? Scenariul nu i-a oferit nici o șansă dar aici e și vina lui deoarece chiar putea să refuze proiectul.

Scenariul este haotic, dialogurile salvează cât de cât impresia generală că privești un film care se bazează pe un scenariu scris pe genunchi într-o singură noapte de o armată de scenariști adunați în jurul unor sticle de whisly.

Actorii nu m-au impresionat, mai puțin Kate Winslett care are merita statueta dacă nu ar fi fost surclasată într-un mare stil de Jennifer Leigh. Fassbender a fost mai degrabă un Fâssbender.

Filmul mi s-a părut o pierdere de timp. Nu știu și nu pot să înțeleg ce ar putea să placă la el și este un mare chix din punctul meu de vedere.

Nota: 6.4

The Danish Girl – Tom Hooper

Nu știu cum să formez o propoziție în care să vă spun despre ce este vorba în acest film pentru că nici mie nu mi-a fost foarte clar ce am văzut, mai puțin faptul că un tinerel își dorește foarte mult să fie transsexual in Danemarca anilor 1920.

Redmayne se pare că s-a prins de felul în care se face biznis la nivel de Oscar și și-a mai luat un rol dubios, cel al transsexualului din The Danish Girl. Dacă nu era DiCaprio, cred că lua statueta deși sincer să fiu cred că încă are mari șanse să o împuște pentru că subiectul filmului este unul la care lumea trebuie să rezoneze că altfel încep oamenii să se uite urât la tine.

Regia nu are nimic spectaculos, scenariul lasă de dorit deoarece este foarte subțirel, actorii fac treabă bună dar degeaba deoarece filmul se pierde în uitare în momentul în care apare genericul de final.

E clar care este scopul acestui film: să apară pe lista de nominalizări la Oscar. Din punctul meu de vedere este acel gen de film care te face să-ți dai seama cât de prețios este timpul din viața ta.

Nota: 6.7

Carol – Todd Haynes

Două femei dezvoltă o relație amoroasă care devine din ce în ce mai complicată și periculoasă pentru ambele.

Todd Haynes nu e Hitchcock. Dacă era, atunci Carol ar fi fost un film care te-ar fi lăsat fără aer. Așa, e doar un filmuleț de gâsculițe în care două femei cu capul în nori fug de viața pe care o au doar de dragul de a trăi altfel – asta este impresia mea, dacă mi-a scăpat mesajul filosofic al filmului, vă rog să mă corectați.

Regia plictisitoare și banală, scenariul previzibil, monoton și melodramatic cât cuprinde te face să urăști decizia că ai ales să vizionezi acest film.

Blanchett și Mara joacă foarte bine, este o încântare să le vezi, însă nu au cum să salveze acest fiasco.

Un film slăbut care nu ar trece de nota 6 dacă nu ar fi fost nominalizat la Oscar.

Nota: 5,8

45 years – Andrew Haigh

Aniversarea celor 45 de ani de căsnicie se transformă într-o cursă către salvarea relației datorită unei scrisori în care soțul este anunțat că s-a găsit cadavrul iubitei sale de dinainte de actuala soție.

Un film superb care nu înțeleg de ce nu se bucură de mult mai multă atenție. Regia este de-a dreptul sufocantă: poți să tai tensiunea cu cuțitul, atât de bine reușește Haigh să redea drama celor doi bătrâni care-și simt relația pe marginea prăpastiei. 

Scenariul este foarte bine scris, emoțiile cresc progresiv până la momentul în care simți că inima îți bate incredibil de tare de emoție deși nu îți dai seama cum ai ajuns cu nervii atât de întinși deoarece cursul filmului îți lasă impresia că lucrurile se așează oarecum.

Rampling este excepțională și ar merita Oscar-ul din plin!

Un film care trebuie și merită văzut, fiind o adevărată revelație pentru această perioadă a anului!

Notă: 8,9

Joy – David O. Russell

O porcărie de la cap la coadă. M-am chinuit, efectiv, să văd acest film până la capăt. Fără cap și fără coadă, filmul este chinuitor de enervant. Nu văd de ce juriul o consideră atât de excepțională pe Jennifer Lawrence deoarece pe mine m-a scos din minți mimica ei tot filmul.

Notă: 5

Creed – Ryan Coogler

Rocky Balboa acceptă să-l antreneze pe fiul fostului său rival și prieten Apollo Creed.

Rocky este nemuritor, asta-i clar și dacă mai are câtva suc de stors în vene, atunci să se stoarcă cât mai este Stallone în viață. Nu de alt dar mai sunt și spectatori ca mine care mai au ceva ani de trăit și care încă mai rezonează la apariții de ale lui Balboa pe ecran.

Regia este cuminte, la locul ei, nu rupe gura târgului dar nici nu enervează. Scenariul este făcut pe calapodul filmelor cu luptători: decizia luată să devii cel mai bun, cauți antrenor, acesta refuză după care acceptă, urmează antrenamentul și ajungi să rupi gura târgului în momentul în care faci o figură frumoasă la nivel mondial.

Un film fain care nu are cum să nu prindă la publicul masculin cu un Stallone care arată că a învățat în sfârșit actorie și care nu-și dă în stambă și e cât se poate de profesionist.

Nota: 7.4

The Hateful Eight – Quentin Tarantino

8 pistolari se întâlnesc blocați de un viscol puternic într-o căbănuță pe un vârf de munte. Pistoalele tremură în tocuri, iar sângele tuturor clocotește în vine în așteptarea unei înfruntări sângeroase.

E Tarantino! Cadre bine trase, pline de tensiune, imagini care-ți rămân fixate pe retină timp îndelungat după ce filmul este gata, personaje însetate de sânge care nu ezită în a-l vărsa cu prima ocazie, o poveste alambicată și plină de neprevăzut este ceea ce Tarantino oferă cu plăcere spectatorului.

Toți actorii care ajung să lucreze cu Tarantino își descoperă latura întunecată și și-o dau pe față pentru că Tarantino nu știe altă cale. Jackson rupe, bineînțeles! La fel și Roth, Madsen, Russell, Leigh etc. O echipă dementă care se potrivește perfect demenței care guvernează filmul și mintea lui Tarantino!

Trebuie să vezi filmul ăsta! Nu are cum să nu-ți placă! E amuzant, sângeros, palpitant, un film care este exact așa cum trebuie să fie un film!

Nota: 8,8

Ex Machina – Alex Garland

Un geniu nebun reușește să creeze inteligența artificială.

Nu mă așteptam de la Garland să reușească o regie atât de spectaculoasă și surprinzătoare. Scenariul, care este scris tot de el, e foarte bine construit. Tensiunea crește treptat și încetul cu încetul simți cum te iau fiorii reci pe șira spinării. Finalul este unul apoteotic care te lasă mască.

Foarte, foarte, foarte fain filmul. Este mult mai bun decât multe dintre nominalizări, ca să nu mai zic cât de interesant și palpitant ajunge să fie la un moment dat. Merită văzut, chiar merită, indiferent dacă-ți plac sau nu filmele cu iz SF.

Nota: 7,8

Straight Outta Compton – F. Gary Gray

Un videoclip gangsta-rap lung de două ore – cam asta ar fi de spus despre Straight Outta Compton.

E simpatic filmul, asta pot să spun, însă nu e genul meu de film pentru că nu este genul meu de muzică. Prea mulți bași și prea mult rap pe minut ca să mă mai pot bucura de ce văd.

Nu m-a plictisit, nu m-a enervat, ceea ce într-un final este chiar bine având în vedere că unele filme de mai sus m-au scos din sărite. Cred că merită o șansă din partea oricărui cinefil, iar fanii genului muzical se vor bucura de-a dreptul de acest film.

Nota: 7

Inside Out – Pete Docter, Ronnie Del Carmen

Fericirea, Frica, Supărarea, Scârba și Tristețea (sper să-mi acceptați traducerea) au grijă de amintirile noastre și ne ajută să fim cine suntem. Tânăra Riley se mută cu familia într-un oraș nou, iar sentimentele tinerei o iau razna și tot ceea ce au construit se duce de râpă și îi aruncă într-o mega aventură.

Filmul e fain, l-am văzut cu Elena și ne-a plăcut destul de mult. Am râs, nu ne-am enervat, nu am avut foarte multe critici de adus, ceea ce se întâmplă destul de rar la filmele marca Disney, ceea ce înseamnă că, într-un final Inside Out este un film pe care îl recomandăm la unison.

Nu sunt foarte multe de spus despre Inside Out decât că merită văzut în familie și că oferă maxim de distracție pentru o animație.

Nota: 7

Anomalisa – Charlie Kaufman, Duke Johnson

Vă spun sincer, nu am înțeles nimic din acest film. Ceea ce mi s-a părut super deștept la început s-a transformat într-o poveste dezlânată din care nu se mai pricepe absolut nimic.

Are sau nu probleme cu capul? Experiența sexuală cu Lisa este sau nu reală? Și de ce absolut toată lumea în afară de Michael și Lisa au exact aceeași voce??? Ce naiba se întâmplă și despre ce e vorba până la urmă aici?

Nu știu dacă să-l recomand sau nu pentru că nu vreau să apuce și pe altcineva durerile de cap care m-au apucat pe mine. Din punct de vedere tehnic, filmul este foarte fain făcut, aici chiar este o experiență interesantă. Și cam atât…

Nota: 6

Shaun the Sheep Movie – Mark Burton, Richard Starzak

Când ziua liberă pe care oile vor să și-o ofere merge prost pentru că rulota în care și-au închis fermierul ajunge în oraș, animalele hotărăsc să meargă după el și să-l aducă înapoi – așa începe o nebună aventură în care oile trebuie să facă lână Marelui Oraș.

Teribil de amuzant este filmul de la început până la sfârșit. Am râs în hohote, fapt care nu mi s-a mai întâmplat de ceva timp deși am văzut ceva comedii în ultima vreme.

Foarte fain și interesant realizat filmul – îmi place acest gen de animație foarte mult. 

Mi-aș dori ca Shaun the Sheep să câștige Oscar-ul doar pentru că m-a făcut să râd cu lacrimi. Atât. Câteodată nu e nevoie de mai mult.

Nota: 8.8

Boy & the World – Ale Abreu

Un băiețel pleacă în căutarea tatălui său și are parte de aventura vieții sale.

Foarte frumos film… O execuție de excepție care emoționează și te bucură vizual cu fiecare minut pe care-l vezi. Cred că este filmul cel mai îndreptățit să primească Oscar-ul, chiar dacă Inside Out este cel care cred că o să ia statueta.

Vă recomand acest film pentru că este o capodoperă în adevăratul sens al cuvântului. Foarte frumos și înduioșător.

Nota: 9

When Marnie was there – Hiromasa Yonebayashi

O adolescentă antisocială devine obsedată de o casă părăsită și descoperă o prietenă care are o serie de povești foarte surprinzătoare.

Din punct de vedere tehnic, animația este foarte, foarte faină. Este o încântare vizuală, în stilul studioului Ghibli care au și anunțat că vor lua o pauză de făcut lung metraje animate. Povestea este emoționantă și dramatică așa cum doar cei din Studioul Ghibli știu să facă.

O animație de senzație pe care ar fi păcat să o ratați. Ar fi frumos ca Ghibli să primească Oscar-ul exact cu acest ultim film înainte de marea pauză…

Nota: 9

Sicario – Denis Villeneuve

Un agent FBI dedicat carierei și legii este trimis într-o misiune teribilă la granița dintre SUA și Mexic.

Tuturor filmelor din acest articol le-am câteva cuvinte, Sicario ar avea nevoie de mult mai multe pentru a vă spune cât de fain este de fapt. Implicațiile psihologice ale misiunii asupra agentului Kate, politica FBI-ului față de traficul de droguri, viziunea oamenilor politici americani asupra acestei situații, sunt doar o serie de elemente pe care filmul le atinge cu succes, totul îmbrăcat într-un film de acțiune rapid și interesant.

Regia este de bună calitate, actorii își fac treaba foarte bine, filmul este un tot care nu are cum să nu placă.

Nota: 8.5

5 filme de văzut în weekend (sau nu) – SF + thriller


Oblivion – Uită, dacă poți

Am început să văd și eu filme care, cică merită văzute în 2013 și am început cu sf-urile, mai ales că tocmai ce am avut aventura vieții mele recent. 🙂

Deci, țac-pac, am ales Oblivion. Nota este mare, este Tom Cruise, prezentări interesante etc. L-am văzut și am rămas surprins. Băi, WTF!?!?! Ce-i cu povestea asta? Ce-i cu finalul ăsta? Ce-i cu filmul ăsta care vrea să spună și să facă o grămadă de chestii interesante și să aibe mega suspans, dar dă un chix exemplar.

Hai să vă explic încercând, pe cât posibil, să nu divulg foarte mult din povestea filmului. Tom Cruise este un inginer care se ocupă de reparația dronelor care păzesc diferite sectoare de pe Pământul ruinat de căutătorii violenți și sălbatici. Cum, necum, inginerul nostru, Jack, are tot felul de amintiri de dinainte de distrugere, amintiri care-l fac să nu fie foarte cuminte si regulamentar când pleacă în misiuni. Colega sa de echipă, Julia, îl admonestează de fiecare dată, însă îl susține, oarecum, în ieșirile sale.

Booon! Omul nostru iese, își face o căsuță care să-l ajute să retrăiască viața uitată de dinainte de răzbel până când dă de femeia care îi tot apare în amintiri și totul o ia razna.

Ce să zic, previzibil tată… de la un capăt la celălalt, filmul este previbil… Nu trebuie să fii un geniu ca să te prinzi de evoluția filmului. Plus că dialogurile sunt slabe, felul în care sunt prezentate și construite personajele lasă de dorit, acțiunea este tărăganată ca să se îtnindă filmul pe 2 ore, lumea pe are o prezintă este extrem de artificial și superficial concepută, tot filmul este făcut de parcă intelectul celor care le este adresată pelicula este extrem de limitat.

N.B. – cum mama naibii se face că toți au exact aceleași amintiri și că pot să reia fazele de acolo de unde un alt inginer le lasă!?! Chiar atât de prost pare publicul din 2013?

Concluzie: film slab, nota de 7,1 excesiv de mare, plictisitor, previzibil, superficial. Dacă-ți place foarte mult Tom Cruise sau Morgan Freeman sau ești un fan SCI-FI așa cum sunt eu, atunci poți să te uiți, însă doar dacă-ți dorești foarte mult și ai mult timp liber.

Nota mea: 5 cu indulgență.

 

After Earth – Cum să te plictisești cu Will Smith

 

Cică filmul ăsta e SF. Mda. Este. Pentru că plictiseala pe care ți-o poate oferi este de domeniul fantasticului și este necesară foarte multă știință…

Sincer, nici nu am răbdare să scriu foarte multe despre acest film, atât de înfiorător de prost este. Acțiunea este jalnică, povestea ultra patetică și clișeistică, actorii înfiorător de slabi, regia monotonă și dialogurile la limita suportabilității.

Măcar Oblivion a avut parte de o regie decentă și o implicare afectivă a regizorului în acest proiect, After Earth a fost tratat de parcă a fost copilul nedorit al unei echipe de oameni plictisiți din cadrul industriei.

N.B. – faza cu călătoria inițiatică la vulcan, marca Frodo din Lord of the Rings, a lui Kitai este atât de penibilă încât nu cred că a putut păcăli pe careva.

Concluzie: suficient de slab și stupid încât să merite nota 1 (unu)!

 

Star Trek Into Darkness – Din întuneric vine salvarea!

În sfârșit un film decent pe scena SF și primul film ok și memorabil pe care-l văd în 2013!

J.J. Abrams știe carte, este clar, iar echipa de scenariști este recunoscută drept una care știe meserie (Now you see me, Transformers, episoade din Fringe etc.).

Odiseea lui Kirk continuă, de data aceasta el fiind numit căpitan pe USS Enterprise și este pus în situația de a-l înfrunta pe supra-omul Khan alături de prietenul său Spock.

Filmul curge frumos, te prinde, scenele de acțiune sunt făcute ca lumea, J.J. Abrams pune în valoare decorul futuristic și profită de el ca să te facă să-ți aduci aminte de ce îți plăcea Star Trek. Dialogurile sunt savuroase, replicile și contrele dintre Spock și Kirk sunt extrem de faine, clișeele își găsesc locul și nu deranjează parcă atât de tare, personajele sunt foarte bine construite și ajungi să te atașezi de ele, deși sunt reinventate și restaurate pentru secolul XXI.

Oh, oh, să nu care cumva să-l uit pe Scotty! Personaj secundar care mie îmi era, în varianta originală a serialului, interesant și nu prea, dar acum mi-a plăcut la nebunie de el. Ca să nu mai spun că Simon Pegg îl joacă bestial!

Recomand Star Trek Into Darkness cu toată încrederea și plăcerea, mai ales că l-am văzut după două stupidități de filme. Se pare că franciza a fost reinventată și reînviată cu succes de J.J. Abrams și de echipa formată din Roberto Orci, Alex Kurtzman și Damon Lindelof.

N.B. – când Enterprise este atacată și o parte din navă spartă, mai mulți membri ai echipajului sunt aruncați în spațiu. Nu știu de ce am impresia că acei oameni or ar fi trebuit să se dezintegreze instant datorită vitezei cu care nava circulă, ori că,  măcar, ar îngheța. Un membru, cel puțin, apucă chiar să se țină câteva secunde de o bară, inconjurat de spațiu și apucă să urle, ba chiar să dea din mâini și din picioare în timp ce pică…. undeva… 🙂

Concluzie:  nu sunt fanul lui Chris Pine, nu reușesc să-l înghit mai deloc, dar am trecut peste această nepotrivire de caracter și l-am acceptat pe tot parcursul filmului. Nu știu datorită cui, poate că Zachary Quinto a avut ceva de spus.

Nota: 8 cu felicitări.

 

Trance – Danny Boyle ne fierbe la foc mic

Danny Boyle este foarte cunoscut pentru filmele sale atipice și cu subiecte care mai de care mai ieșite din comun. Trance nu este un film care să fie ușor de încadrat și nici de lăsat deoparte.

Simon (James McAvoy) este un licitator de obiecte de artă care participă la o lovitură de milioane pentru a fura pictura Vrăjitoare în aer a lui Goya.

Problema este că Simon se decide că vrea pictura în valoare de 25 de milioane de lire sterline pentru el, trăgându-i o țeapă exemplară lui Frank (Vincent Cassel), tâind pânza din ramă. Din păcate pentru Simon, Frank îi face cadou lui Simon cu ocazia jafului, o minunata amnezie care-l face să uite unde a dosit pânza subtilizată. O dată revenit din comă, Simon și Frank realizează că nu-și mai amintește nimic și decid să apeleze la un hipnoterapeut, Elizabeth Lamb (Rosario Dawson), pentru a afla unde a ascuns Simon pânza. Și de aici începe nebunia!

Trance e un film plin de răsturnări de situație, plin de vervă și antren, nu te lasă nicio clipă să te dezmeticești! Boyle reușește cu foarte mult talent să te păstreze tot timpul filmului în zona gri, în zona în care te simți un biet peștișor captiv în rețeaua tenebroasă gândită de Danny Boyle, Joe Ahearne și John Hodge. La un moment dat nu îți mai dai seama dacă ești în transă alături  de Simon sau în realitate. Firul epic este foarte bine construit, nu lasă loc și nici timp de gândire privitorului, răsturnările de situație venind ca un tăvălug peste privitor. Te simți, efectiv, de parcă ești pus pe scaunul electric, cu Danny Boyle rânjind sadic la chinul tău.

Actorii sunt excelenți, având parte de un scenariu puternic și un regizor atent la calitățile lor. Regia este inteligentă, atentă la detalii și cu foarte multe cadre menite a te țintui în fotoliu, cadre trase rapid precum doze de narcotice care induc privitorul într-o transă profundă.

N.B. – filmul pare puțin tras de păr pe ici-colo, dar, per total, este atât de bine făcut încât, eu unul, am fost dispus să las de la mine și să mă bucur de această bijuterie cinematografică a anului 2013.

Concluzie: un thriller fain, cum de mult nu am mai văzut. Merită un 8, chiar un 8,5 pentru efortul depus de întreaga echipă într-o perioadă în care cinematografia se întrece în stupidități.

 

Now you see me – văd, văd, dar nu pricep

E cam răutăcios titlul pentru că mi-a plăcut această găselniță de film.  E un thriller simpluț cu un ingredient surpriză care mie mi-a plăcut: magicieni.

Patru tineri magicieni, Daniel Atlas (Jesse Eisenberg), Jack Wilder (Dave Franco), Henley Reeves (Isla Fisher) și Merrit McKinney (Woody Harrelson) sunt adunați de o persoană misterioasă pentru a forma un grup special. Cei patru călăreți, după cum s-au intitulat, dau spectacole fantastice de magie, însă atipice: show-urile lor înseamnă lovituri financiare de mare amploare. Aceste acțiuni le pun în cârcă un agent FBI violent și răzbunător, Dylan Rhodes (Mark Ruffalo) și un agent novice din cadrul Interpolului, Alma Dray (Melanie Laurent). Ca să fie meniul complet și povestea mai interesantă, un fost magician, acum hotărât să dezvăluie secretele breslei, Thaddeus Bradley (Morgan Freeman), îi urmărește și el, dorindu-și să le deconspire atacurile și magia pentru a-i prezenta publicului drept niște hoți și șarlatani.

Povestea este drăguță. Nu vă luați după toate aberațiile cum că ar semăna cu Prestige sau alte din astea pentru că nu seamănă și nu are nicio treabă acest film cu celălalt. Poate doar pentru că sunt magicieni în el… dar atât. Filmul nu este extraordinar iar nota de pe imdb este corectă, însă Trance, sincer, este mult mai bun decât Now you see me. Dacă îți merge puțin mintea, ai să-ți dai seama cine este în spatele acestei afaceri cam pe la 3 sfert din film. Deci, nu este chiar atât de genial cum îl pomenesc unii alții.

Regia este simpatică, tipic americană, exagerată, flamboaiantă, fură ochii și adoarme mintea. Nimic spectaculos, nimic imposibil de uitat. Cadre standard, camere așezate așa cum ne învață domnul profesor la școală, publicul bălește, noi ne umplem buzunarele.

Scenariul merge. Filmul a fost gândit pentru a fi un block-buster. Oricine merge la acest film trebuie să-i placă și să-l recomande, deci trebuie să fie simplu ca și poveste, însă spectaculos în prezentare. Obiectiv atins. Unele moment de magie sunt atât de exagerate încât mai mai că te încearcă o ușoară rușine că te uiți la acest film și că echipa care l-a făcut s-a gândit să facă așa ceva. Răsturnările de situație sunt ascunse ca să-ți dea impresia de profunzime, însă această șmecherie o vezi în orice filmulet și istorioară care vrea să pară deșteaptă, însă scriitorul își cunoaște limitele.

Actorii. E simplu. Unii sunt buni pentru că sunt buni, iar alții nu au nicio șansă, indiferent de ce film fac, dar industria îi păstrează datorită fețișoarei. Jesse Eisenberg va fi întotdeauna un wannabe, iar Woody Harrelson a crazy motha fucka! Michael Caine și Morgan Freeman sunt acolo unde trebuie să fie, bineînțeles, iar Mark Rufallo a fost în regulă (nu știu dacă am să reușesc vreodată să înțeleg dacă acest actor este bun sau nu…).

N.B. – film simpluț, drăguț, merită văzut mai ales într-un weekend cu prietenii sau familia. Nu este la fel de stupid precum multe alte filme apărute în acest an, deci, vi-l recomand cu plăcere și încredere. Nota: 6,8 datorită magicienilor.