Sursa: pagina de facebook Adina Popescu
1 – În primul rând, felicitări pentru câștigarea Trofeului Arthur! În al doilea rând: cine este Adina Popescu?
Uneori, mai ales în ultima vreme, îmi pun și eu aceeași întrebare 🙂 Și mă simt ca Alice, care trece prin diferite experiențe aiuristice, se micșorează sau crește fără măsură, rătăcește drumul, ca mai apoi să-l regăsească și, la un moment dat, are o replică (cel puțin în varianta pe vinil a poveștii, din copilăria mea): „M-am săturat să fiu ba mare, ba mică… vreau să fiu ca la început!” E un personaj care mi-e foarte drag. Dar mă simt așa și din cauza faptului că în ultimii 10-15 ani am tot trecut de la una la alta, revenind mereu, inevitabil, la scris. Asta se întâmplă pentru că în România nu-ți permiți să fii doar scriitor, să zicem, și cu atât mai puţin doar autor pentru copii (scrisul pentru copii l-am privit multă vreme ca pe un hobby). Așadar, dacă mă întrebai acum 10 ani, aș fi răspuns fără să mă gândesc prea mult că sunt jurnalistă la Dilema veche (ceea ce mai sunt și astăzi, de altfel). Însă, între timp, am lucrat și la câteva filme documentare, un pic în televiziune, am scris un „manual de șpagă”, dar și „povești adevărate”, am colaborat la reviste pentru copii, dar și la reviste de pamflet, am predat cursuri de jurnalism, am făcut și investigații serioase, dar și reportaje pe jumătate fictive. Multe dintre aceste lucruri le-am făcut doar pentru a supraviețui (financiar) și le consider acum o mare pierdere de vreme. Altele le-am făcut cu plăcere (film documentar). Însă mi-aș dori să fiu scriitor „cu normă întreagă”.
2 – Cum s-a născut O istorie secretă a Țării Vampirilor?
S-a născut în urmă cu mai bine de 10 ani, când citeam multe romane fantasy, abia descoperisem genul. După ce am citit toată seria Harry Potter care m-a încântat atunci, așa cum m-a fascinat și fenomenul pe care l-a generat, m-am ambiționat cumva – mi-am propus să scriu un fantasy cu personaje din mitologia românească. Ideea a fost de la bun început de recuperare/reciclare a acestor personaje și punerea lor în valoarea printr-o „teleportare” în lumea noastră contemporană. Așadar, un soi de „modernizare” și reinterpretare a basmelor clasice față de care copiii (și nu numai) au o respingere tocmai din cauza limbajului arhaic, a situațiilor în care nu se regăsesc. Basmele noastre, oricât ar fi ele de frumoase, se petrec într-o lume (fantastică) care astăzi nu mai este credibilă. Așa cum satul românesc de astăzi nu mai are nicio legătură cu satul din trecut.
Cartea s-a legat greu, am abandonat-o și am reluat-o de mai multe ori. Primele variante nu mai seamănă deloc cu ceea ce există acum. În primul rând, eu nu știam cum să scriu un roman (astfel de lucruri nu se învață la școală, cel puțin nu în România, unde nici măcar cursuri de scriere creativă nu există) și am învățat din mers și din propriile greșeli. În al doilea rând, povestea începea să se dezvolte luxuriant, erau prea multe personaje, prea multe ițe și începea să mă copleșească. Mă pierdeam în ea.
Pagina oficiala de facebook a trilogiei: O istorie secretă a Țării Vampirilor
3 – Care este scopul acestei trilogii fantastice? Mai exact, ce urmărește autoarea Adina Popescu cu această extrem de complexă serie fantastică, care sapă atât de adânc în memoria basmului și a credințelor populare românești?
Deși cartea are mai multe paliere de lectură – și pentru copii, dar și pentru adulți (cu ironiile la adresa sistemului politic, de pildă, dar și multe alte parabole), cred că totul se poate reduce la ceva foarte simplu: nevoia de poveste. Nevoia de poveste autentică care există în fiecare dintre noi, indiferent de vârstă, ea nu trebuie să dispară, într-o lume prozaică, într-o societate de consum în care orice personaj cumsecade poate fi vândut la supermarket (sub formă de jucărie, bomboană etc.). Fără poveste, ne amenință pe toți Sfârșitul. De aceea trebuie să continuăm să trăim în Basm, să nu știm niciodată dacă gunoierul de pe stradă nu e cumva un căpcăun sărman de pe Tărâmul Celălalt care a migrat aici pentru că acolo murea de foame, dacă mamele noastre nu sunt cumva niște zâne sau dacă profa nesuferită de chimie nu este, de fapt, o ghionoaie etc.
4 – Am rămas cu impresia că sunt două Adine care scriu cartea: o Adină care retrăiește copilăria și se transformă într-o adolescentă îndrăgostită de fanteziile din basme și o Adină matură care cerne nisipul care s-a adunat peste coperțile vechilor povești pentru a dezvălui adevărate pepite cititorului contemporan. Dacă impresia mea este adevărată, când preia controlul Adina cea mică sau, mai exact, când o lași pe cealaltă Adină să se amestece în poveste?
Răspunsul se leagă foarte bine de prima întrebare 🙂 Și eu mă întreb de multe ori care din cele două Adine ia cuvântul. În Povestiri de pe Calea Moșilor a fost mai simplu – acolo s-a manifestat (aproape) doar Adina mică. Aici e mai complicat însă.
5 – Ce-ți dorești să schimbe romanul tău în lumea scriitorimii românești și în mintea și sufletul cititorului neaoș?
Eu am vrut să scriu doar o poveste altfel. Care să se opună cumva invaziei de inorogi, gnomi, elfi, vampiri și vrăjitoare care vine din Vest. Multe dintre aceste personaje și povești funcționează pe copy/paste, însă cititorii, mai ales copiii, le preferă pentru că s-au obișnuit cu stereotipurile lor. Știu la ce să se aștepte și că totul e cu happy-end. Ei bine, avem și noi personajele noastre și le consider nedreptățite pentru că nu sunt în atenția publicului. Suferă pentru că sunt uitate, nepovestite. Și ar fi minunat – nu îndrăznesc să sper la asta – dacă personajele și poveștile noastre ar ajunge și la cei din Vest.
6 – Cine este pricoliciul și de ce l-ai ales pentru a-i încredința un rol atât de important în prima parte a trilogiei tale?
Inițial personajul principal nu era un pricolici. Era un personaj sofisticat, inventat, artificial – un zân. Pricoliciul apărea doar ca supporting character, în Crângul Pantofarilor, un soi de admirator secret al zânului. Un prieten a citit câteva capitole și mi-a spus „Ce tare e pricoliciul!” M-am gândit mai mult la el și mi-am dat seama că reprezintă perfect ceea ce voiam să transmit de fapt – ideea de personaj uitat, nepovestit de mult, sortit să dispară. Personajul care trebuie salvat, primind în dar o poveste. Am avut cumva dreptate, niciunul dintre copiii din școlile prin care am fost nu auzise până acum de pricolici.
Pagina oficiala de facebook a trilogiei: O istorie secretă a Țării Vampirilor
7 – Ce regizor ți-ai dori să-ți ecranizeze cartea dacă ar fi ca Hollywoodul să-ți facă o astfel de propunere?
De curând, am făcut un exercițiu – am recitit Hobbitul (una dintre cărțile mele preferate, o recitesc cam o dată pe an) și imediat am văzut filmele lui Peter Jackson. Umorul savuros din carte lipsește aproape cu desăvârșire în filme. În schimb, un paragraf de șase rânduri de „bătaie” se transformă într-o scenă de 10 minute de acțiune. Totul în film devine „epic”. Nu zic nici că-i bine, nici că-i rău, e pur și simplu altceva. Cred că m-ar amuza foarte tare să văd ce ar face Peter Jackson cu cartea mea 🙂 și dacă ar vedea în pricolici un soi de Gollum. Însă ca stil, cartea se aproprie mai degrabă de Guillermo del Toro și de Labirintul lui Pan.
8 – Ce cărți te-au inspirat decisiv în scrierea trilogiei și ce cărți ai recomanda pentru a-ți înțelege mai bine romanul și pentru a putea aprofunda scriitura?
În afară de Harry Potter, care m-a ambiționat, așa cum spuneam, în carte sunt strecurate mici omagii aduse unor povești sau scriitori celebri. Cred că am primit influențe, nu prea se poate altfel. De pildă, volumul doi conține chiar în primele capitole un astfel de omagiu adus Ciumei lui Camus, din nou una dintre cărțile mele preferate.
Însă cărțile pentru documentare au fost cu totul altele. În primul rând minunata „mitologie românească” a lui Marcel Olinescu, o carte interzisă în timpul comunismului, astăzi uitată. O altă mitologie a poporului român a lui Tudor Pamfile, dicționarul de mitologie generală al lui Victor Kernbach. Pentru volumele următoare, trebuie să revăd neapărat Vladimir Propp. Sunt cărți de specialitate pe care le recomand doar dacă sunteți cu adevărat interesați de așa ceva, de „ingineria” basmului și de originile poveștilor.
Pagina oficiala de facebook a trilogiei: O istorie secretă a Țării Vampirilor
9 – Din punctul meu de vedere, am avut de-a face cu o scriitură densă, complexă, plină de substanță, cu dese trimiteri subliminale la situația politică și socială a României contemporane. Cât de mult ai intervenit ulterior asupra scriiturii originale pentru a o face mai accesibilă publicului larg și care crezi că este impactul acestor mesaje ascunse asupra cititorului?
Am revenit de multe ori încercând să simplific textul, să renunț la paranteze, la descrieri și tot nu sunt mulțumită pe de-a întregul. Am ajuns ca în final să citesc totul cu voce tare, doar ca să mă cenzurez și să tai. Și mie mi se pare pe alocuri o scriitură densă. Pentru următoarele volume însă, mi-am propus mai mult dinamism, mai multă acțiune.
10 – Cum ar vrea Adina Popescu să încheie un interviu? Adică ce întrebare ar vrea Adina Popescu să primească și rar, sau niciodată, nu primește și care este răspunsul la această întrebare?
Am primit o întrebare din partea unui puști de 11 ani din Râmnicu Vâlcea care m-a năucit: „Cum pot să devin și eu personaj în cartea dvs.?” Nu mă gândisem că mă va întreba un copil așa ceva.
„Și ce ai vrea să fii?” l-am întrebat la rândul meu. S-a gândit un pic. „Păi… aș vrea să fiu un zmeu!” „Nu prea poți să fii zmeu, pentru că zmeii sunt voinici și tu ești mic. Ce ai zice însă de un pui de zmeu?” A fost repede de acord. Mă voi ține de promisiune – în volumul trei va exista un pui de zmeu, fiul lui Verde Grâu, pe care o să-l cheme Florin.
razvanvanfirescu.wordpress.com 