Ready Player One de Ernest Cline
Nota mea: 5 din 5 stele
Cel mai tare science-fiction citit de mine anul ăsta!!!
Wade Watts o arde în 2044 așa cum mulți ca noi o ard în 2016 – pe net. Doar că Wade e obligat să trăiască în realitatea virtuală întrucât acolo merge la școală, acolo are prieteni, de acolo poate să facă bani, tot de acolo i se poate trage moartea la fel de ușor cum tot de acolo se și poate îmbogăți.
Wade e conectat aproape non-stop la OASIS, o lume virtuală inventată de James Halliday, un geek pe care Wade îl idolatrizează, nu doar datorită invențiilor fenomenale cât și din pricina obsesiei pe care Wade a dezvoltat-o datorită lui James față de tot ceea ce înseamnă cultura pop americană din anii 1980. Când Halliday moare, neavând moștenitori, lasă un anunț în OASIS că averea sa va reveni jucătorului care va reuși să rezolve ghicitorile și misiunile pe care acesta le-a pregătit.
Precum mulți alții, Wade începe să scormonească după Oul de Paşte (comoara) ascunsă de Halliday, însă nu prea are bani și nu prea-și permite să părăsească planeta unde-și are școala. Din fericire, un scurt moment de genialitate îi dezvăluie lui Wade că prima cheie s-ar putea să fie chiar sub nasul său. Prima cheie îi aduce lui Wade un avans în fața celorlalți jucători, dar și o extrem de periculoasă rivalitate cu o corporație care este în stare și de crimă pentru a obține victoria finală.
Am citit cartea acum câteva luni și nu-mi vine să cred că scriind articolul despre ea încă mă mai entuziasmez! Ernest Cline e dat naibii de genial!
Pe lângă faptul că e o adevărată enciclopedie ambulantă când vine vorba despre cultura pop din 80, Cline reușește să bage tot felul de detalii și replici în cartea sa într-un mod cât se poate de natural. Nimic nu pare băgat forțat, nici o trimitere nu deranjează, nici o replică nu e forțată, totul se leagă frumos și armonios, parfumul decadei în care m-am născut simțindu-se ca acasă în cartea lui Cline. Pe undeva isteria lui Cline legată de anii 80 mi-a adus aminte de Thomas Pynchon care și el este în stare să o ia razna atât de radical cu privire la o anumită perioadă încât să-și bombardeze cititorul cu o tonă de informații. Bineînțeles că o diferențe de calitate între Pynchon și Cline, dar mă bucură că mai este cineva în stare să facă așa ceva la un nivel accesibil oricui și fără să fie pe substanțe dubioase.
Am avut marele noroc să mă nasc în România, o țară întârziată din toate punctele de vedere, prin urmare am trăit și eu anii 80 americani, chiar dacă zece ani mai târziu. Anii 90 și începutul anilor 2000 au fost exact anii 80 trăiți de americani. Aceleași jocuri în sălile de jocuri care făceau furori la americani cu o decadă în urmă, serialele care impresionau adolescenți care erau oameni în toată firea la momentul la care le vedeam eu, cărți, filme, toate acestea se trăiau la intensitate maximă în adolescența mea. Astfel am avut șansa, probabil, să simt și eu puțin din nebunia entertainment-ului care a marcat America în anii 1980. Nu aveam cum să nu mă atașez de ceea ce mi se oferea, prin urmare nu am avut cum să nu mă bucur ca un copil de cartea lui Cline.
Dincolo de fericirea infantilă și ingenuă pe care am trăit-o alături de Ready Player One e talentul de scriitor al lui Cline care scrie bine, al naibii de bine. Deloc previzibil, cu un talent înnăscut în a construi personaje de care să te îndrăgostești, cu un umor nebun și o inteligență ascuțită, Cline a reușit să mă înnebunească. Entertainment curat în care clișeele au locul lor deoarece și-au câștigat respectivul loc în istorie întrucât au fost inventate în anii 80.
Nu cred că are cum să nu placă cartea lui Cline, îmi este de-a dreptul imposibil să cred că există pe planeta asta un om care să fi trăit cu ceea ce s-a întâmplat în anii 1980 și să nu iubească cartea. E prea talentat și inteligent Cline, iar lumea pe care o readuce la viață este prea plină de viață ca să nu placă. E dragoste la prima citire, fără drept de apel. Nici nu mă miră nota de pe goodreads acordată la momentul la care scriu articolul de mai bine de 330 00 de cititori. Cline m-a extaziat atât de tare încât m-a făcut să vreau să văd și filmul Pixels, o porcărie de film pe care l-am văzut și am regretat profund ulterior, însă atât de bine și de fain a reușit Cline să-mi aducă aminte de minunățiile care mi-au marcat adolescența.
De ce 5 stele: pentru că este o carte care merită/trebuie citită de absolut toți cei care au trăit la fel ca mine măcar o parte din ceea ce însemnat entertainment-ul electronic și vizual din anii 80 – și nu am spus american pentru că nu e vorba doar despre cel american, e mult mai mult de atât, cunoscătorii știu la ce mă refer 🙂
Prezentarea editurii:
Senzatia Science Fiction a anului : o calatorie cinematica prin univers, plina de aventuri si o poveste deja clasica despre maturizare.
Este anul 2044 si lumea noastra a ajuns un loc in care n-ai vrea sa traiesti. Am ramas farar petrol. Ne-am distrus climatul. Foametea, saracia si bolilele sunt pretutindeni.
Precum multi altii, Wade Watts evadeaza din aceasta realitate trista conectându-se zile intregi la OASIS, o utopie virtuala larg raspândita unde poti sa fii tot ce vrei tu sa fii si poti trai, iubi si calatori pe oricare dintre cele zecile de mii de planete care alcatuiesc lumea virtuala.
Şi ca aproape tot restul oamenilor, Wade este obsedat de lozul de loterie suprem care sta undeva ascuns in aceasta realitate virtuala: fondatorul OASIS, James Halliday, care moare fara mostenitor, a promis sa lase mostenire intreaga avere si controlul realitatii virtuale celui care va reusi sa ajunga la capatul vânatorii de comori prin intreagul univers virtual pe care a pus-o la cale inainte de moartea sa.
Ani intregi, milioane de oameni au incercat fara success sa duca la capat cautarea si sa descifreze indiciile inspirate din cultura anilor `80 lasate in urma de James Halliday. Atunci când Wade devine primul om care reuseste sa rezolve primul puzzle din vânatoare, el intra intr-o cursa pe viata si pe moarte cu alti mii de concurenti si asta va schimba complet lumea lui.
razvanvanfirescu.wordpress.com 