Batman VS. Superman: Dawn of Justice

Cât am mai așteptat filmul ăsta! Și cât am fost de dezamăgit…

Înainte să vorbim despre film, haideți să vedem cine sunt vinovații pentru el, mai întâi. 

Regizorul Zack Snyder este reponsabil pentru tot felul de dubioșenii de o calitate mai mult decât îndoielnică și care frizează prostul gust. A făcut 300, Suckerpunch, Man of Steel și a dat de pământ cu o capodoperă pop ca Watchmen. Zack poate că este fascinat de benzile desenate și universul DC, dar asta nu înseamnă că și pricepe măcar o iotă din ceea ce ar putea să fie respectivele povești mutate pe ecran. De pământ dă și cu Batman vs. Superman bine de tot, stați liniștiți.

Cine-s fabuloșii scenariști? Chris Terrio e cel care a scris scenariul la Argo. Ce să zic, să scrii un scenariul după o poveste adevărată, clar te recomandă să scrii scenariul pentru un film bazat pe eroi de benzi desenate…. Speranțele mele erau legate de prezența lui David S. Goyer, cel care a lucrat cu Nolan la trilogia The Dark Night și pentru că a mai are trecute în CV câteva filme destul de faine cum ar fi Dark City și seria Blade. Dar, se pare, mintea din spatele Batman-ului întunecat și plin de probleme la tărtăcuță care are inamici numai unul și unul este cea a lui Nolan. Prin urmare, șansele ca Batman vs. Superman să fie un super film era destul de scăzute de la început.

Dar speranța moare ultima… Mai ales că Nolan era dat ca producător. Fapt care se vede, sincer să fiu, pe alocuri. Sunt cadre care poartă de departe semnătura lui Nolan. Adică Batman are probleme psihice din ce în ce mai grave, ca o continuare degradării pe care acesta o acuză încă din Sfânta Trilogie, iar Superman încearcă să fie cât mai uman posibil. Până când amândoi devin total idioți…

Batman devine pur și simplu obsedat de Superman dintr-un motiv destul de pueril. Până la urmă, ca și luptător împotriva criminalității, știi foarte bine că există posibilitatea unor pierderi colaterale, mai ales când dai piept cu demenți precum Joker sau Bane, dar se oftică iremediabil când Superman salvează o întreagă planetă de la distrugere și îi strică lui Wayne o clădire și-i omoară, fără intenție, un prieten bun. Bine, se poate spune că totuși povestea este puțin mai profundă, că problema cu Superman e că e un zeu care nu răspunde autorităților, că nimeni nu-l poate opri etc. Dar asta nu are absolut nici o treabă cu realitatea din film. Adică singurul mod în care Batman pricepe să-i ceară niște explicații lui Superman este să-i propună să-și dea la gioale parte-n parte. Ce să zic, pentru cât de deștept e Wayne, a cam reacționat ca un mardeiaș de cartier care-și pierde vremea prin birturi. 

Lex Luthor, ah, Lex Luthor… Se pare că Joker-ul a rămas în sufletul tuturor celor care l-au văzut. Atât de mult încât încearcă să-l copieze cu orice preț. Lex Luthor este o copiuță după Joker-ul lui Nolan. Clar și evident.

Dacă m-aș mai apuca să vă povestesc alte lucruri din film, atunci probabil că nu v-ar mai atrage pentru simplul motiv că vi l-am spus și știți la ce să vă așteptați, prin urmare nu am să o fac, însă mă simt nevoit să vă atrag atenția asupra faptului că sunt foarte multe momente ilogice care enervează și strică toată povestea.

Deși DC Comics are personaje mult mai faine decât Marvel, cei la Marvel reușesc cumva să facă filme mai faine. Speram ca Warner Brothers și DC Comics să fi învățat ceva din relația cu Nolan dar se pare că nu. Marvel-ul chiar știe cum să stoarcă de bani industria comics-urilor care începe să prindă din ce în ce mai mult la public. Cei de la Marvel se pare că sunt nițel mai deștepți.

E ok să vedeți filmul, totuși. E o experiență interesantă, nu spectaculoasă, dar suficient de interesantă cât să nu-ți pară rău că ai dat banii pe bilet.

Filme de Oscar: Still Alice – Richard Glatzer, Wash Westmoreland

Nominalizări:

Best Performance by an Actress in a Leading Role
Julianne Moore

 

Intrigă: O femeie de succes în floarea vârstei cu o familie frumoasă și fericită este diagnosticată cu o formă rară de Alzheimer. Boala înaintează foarte rapid și este ereditară, Alice fiind pusă în situația de a-și pregăti familia și viitorul pentru momentele în care nu o să mai fie ea însăși.

Regia: decentă. Nimic fenomenal, potrivită pentru o dramă.

Scenariu și dialoguri: scenariul este bunicel pentru că povestea este sumbră și apăsătoare. Evoluția personajului este bine studiată și intriga se dezvoltă cu un ritm destul de ridicat fără a lăsa în urmă subiecte neîncheiate. Dialogurile sunt sensibile și evocă cu succes problemele de familie și relațiile dintre membrii acesteia.

Personaje: Alice este un personaj memorabil. Din păcate este singurul care merită reținut, restul fiind lăsați de izbeliște și cam de umplutură. Fiica jucată de Kristen Stewart ar fi avut o șansă, dacă nu ar fi fost jucată de Kristen Stewart…

Actori: Julianne Moore este spectaculoasă! Filmul merită văzut chiar dacă nu-ți plac dramele doar ca să vezi cum arată o actriță care știe cum să joace un rol. Este adevărat că o ajută și scenariul, dar, fără talentul ei, filmul ar fi putut să fie o dramă de duzină de care să nu-și aducă nimeni aminte.

Soundtrack: simpatic – la fel de apăsător ca și filmul.

Replici cheie: Dr. Alice Howland: Hi, Alice. I’m you. And I have something very important to say to you. Huh… I guess you’ve reached that point when you can answer any of your questions. So this is the next logical step. I’m sure of it. Because what’s happening to you, the Alzheimer’s – you could see it as tragic. But your life has been anything but tragic. You’ve had a remarkable career, and a great marriage, and three beautiful children. All right. Listen to me, Alice. This is important. Make sure that you are alone and go to the bedroom. In your bedroom, there’s a dresser with a blue lamp. Open the top drawer. In the back of the drawer, there’s a bottle with pills in it. It says ‘take all pills with water’. Now, there are a lot of pills in that bottle, but it’s very important that you swallow them all, okay? And then, lie down and go to sleep. And don’t tell anyone what you’re doing, okay?

Impresii: Still Alice este o dramă bună care are marele noroc de a fi jucată magistral de o Julianne Moore care trăiește personajul cu toate fibrele corpului ei. Nu știu cum a reușit această interpretare de excepție, dar este, categoric, una dintre cele mai bune interpretări feminine pe care le-am văzut în ultimii ani.

Nota 7

Filme de Oscar: Whiplash – Damien Chazelle

Nominalizări:

Best Motion Picture of the Year Jason Blum Helen Estabrook David Lancaster

Best Performance by an Actor in a Supporting Role J.K. Simmons

Best Writing, Screenplay Based on Material Previously Produced or Published Damien Chazelle

Best Achievement in Editing Tom Cross

Best Achievement in Sound Mixing Craig Mann Ben Wilkins Thomas Curley

Intrigă: un tânăr baterist se înscrie la un conservator elitist și-și dorește foarte mult să fie observat și preluat de unul dintre cei mai exigenți profesori.

Regia: superbă!!! Chazelle e tinerel și plin de idei. Unele bune, altele foarte proaste – vezi experiența sa ca scenarist și regizor. Cu Whiplash a reușit să facă o capodoperă pe care, zic eu, doar spiritul unui tânăr visător o putea face. Plin de vervă, de antren, cu o lejeritate specifică tinereții, camerele lui Chazelle dansează, se luptă, se mișcă pline de patos și parcă trăiesc ceea ce filmează! Scenele când tobele își fac de cap sunt fenomenal filmate! Sunt adevărate mini-capodopere! Un film care merită cu adevărat nominalizarea Academiei pentru cel mai bun film al anului.

Scenariu și dialoguri: scenariul este bun cu o mică excepție pe care nu pot să o divulg ca să nu vă stric filmul. Exceptând o mică exagerare, povestea este perfect construită și scrisă. Dialogurile sunt foarte bine gândite și niciun personaj nu spune absolut nimic în plus. Toate cuvintele sunt drămuite cu grijă parcă pentru a proteja armura vizuală a personajelor.

Personaje: interesante și puternice! Sunt două personaje centrale și ambele sunt memorabile! Confruntarea dintre cei doi este atât de intensă încât ai impresia că se ciocnesc doi titani! Ambele personalități sunt de o forță artistică atât de puternică încât se cutremură lumea când se încleștează pentru câștigarea publicului și impunerea viziunii artistice asupra interpretării muzicii.

Actori: atât Miles Teller cât și J.K. Simmons sunt amândoi spectaculoși ca întreg filmul de altfel! Senzațional joc care merită și trebuie văzut!

Soundtrack: EXCEPȚIONAL! Vă las în compania lui deoarece cuvintele nu pot exprima spectacolul muzicii:

Replici cheie: Terence Fletcher: Do you think you’re out of tune? What are you… there’s no fucking Mars Bar down there, what are you looking at? Look up here, look at me. Do you think you were out of tune?

Metz: Yes.

Terence Fletcher: THEN WHY THE FUCK DIDN’T YOU SAY SO?

 

Impresii: din punctul meu de vedere este unul dintre cele mai fascinante filme pe care le-am văzut în ani buni de zile. Spectaculos prin idee, execuție și prezentare, Whiplash este genul de film pe care-l poți vedea și revedea la nesfârșit! Este un film care poate să fie considerat, fără nicio reținere, drept o operă de artă!

Nota 10

Filme de Oscar: The theory of everything – James Marsh

Nominalizări:

Best Motion Picture of the Year Tim Bevan Eric Fellner Lisa Bruce Anthony McCarten

Best Performance by an Actor in a Leading Role Eddie Redmayne

Best Performance by an Actress in a Leading Role Felicity Jones

Best Writing, Screenplay Based on Material Previously Produced or Published Anthony McCarten

Best Achievement in Music Written for Motion Pictures, Original Score Jóhann Jóhannsson

Intrigă: viața de familie a lui Stephen și Jane Hawking.

Regia: decentă. James Marsh are o aplecare spre astfel de subiecte delicate, dacă te uiți la filmele pe care le-a făcut de-a lungul carierei sale. La niciun film nu a rupt gura târgului cu o regie remarcabilă, nu o face nici acum. Totul este bine făcut, dar nu excepțional. Știe să lucreze cu camera, cu decorurile, cu actorii, știe să tragă cadre dar nu impresionează mai mult decât e cazul într-un film cu o poveste înduioșătoare.

Scenariu și dialoguri: cunoscându-l pe Hawking, dialogurile nu au cum să fie altfel decât spumoase, inteligente și amuzante. Sunt câteva replici ușor stupide, bănuiesc că Anthony McCarten are de-a face cu ele, puțin melodramatism menit să sensibilizeze audiența și cam atât. Scenariul se inspiră din cartea lui Jane Hawking și, per total, mi s-a părut un film menit să satisfacă, de fapt, ieșirile de voyeurism ale publicului mondial.

Personaje: Stephen Hawking și Jane Hawking – două personaje interesante și cu o poveste uimitoare și înduioșătoare – o rețetă de succes perfectă.

Actori: buni. Atât Felicity Jones cât și Eddie Redmayne merită cu prisosință nominalizările. Au reușit să facă pe alocuri ca filmul să pară alcătuit din scurt metraje personale ale familiei.

Soundtrack: unul dintre cele mai bune pe care le-am auzit la filmele nominalizate anul acesta.

Replici cheie: Jane Hawking: So, I take it you’ve never been to church?

Stephen Hawking: Once upon a time.

Jane Hawking: Tempted to convert?

Stephen Hawking: I have a slight problem with the celestial dictatorship premise.

 

Impresii: din punctul meu de vedere filmul este făcut pentru voyeuri. Nu m-am simțit bine văzând acest film și, dacă nu-l cunoști pe Hawking, poți să rămâi cu impresia că este doar o povară și un om care a chinuit inutil de mult o femeie. Relațiile și problemele de căsnicie ale familie Hawking sunt tulburătoare și m-au făcut să mă simt de parcă citeam un ziar de scandal care săpa după mizerii. Îmi pare rău, dar nu sunt atât de „pasionat” de Stephen Hawking încât să mă intereseze atât de tare viața lui personală. Filmul este făcut ca să se vândă, ca să aducă încasări și ca să fie cumpărat de marele public care poate gusta astfel de drame.

Nota 6