Operele ales ale lui T.S. Spivet – Reif Larsen


Acum zece minute am terminat cartea lui Reif Larsen iar corzile care reacţionează de obicei la cărţile bune,interesante, bine scrise, vibrează temeinic. Sinapsele scurtcircuitează admirativ.

Reif Larsen a construit un puşti extrem de inteligent pentru vârsta sa de doispreceze ani  cu o capacitate de analiză şi observaţie superb de simplă şi, in acelasi timp, complexă (în funcţie de situaţie, bineînţeles). T.S. Spivet este un mic cartograf, genial, care câştigă premiul Baird al celor de la Smithsonian cu largul concurs al unui prieten şi al mamei sale şi este invitat să-şi ridice premiul din Washington, de la sediul muzeului. Cu această ocazie, tânărul Spivet pleacă într-o călătorie temerară de-a latul Americii cu trenul, singur-singurel. Călătoria este fascinantă, dar nu numai datorită evenimentelor care se întâmplă, ci, în primul rând datorită descoperirilor pe care le face puştiul despre sine şi familia sa. Ajungerea sa în Washington şi cunoaşterea celor de acolo, a profesorului Ibsen în special, îi oferă şansa de a se maturiza şi de a învăţa ce înseamnă minciuna, ipocrizia, goliciunea care se cască în sufletul celui care aleargă după succes şi faimă precum şi redescoperirea importanţei familiei. Calatoria lui T.S. Spivet şi întâmplările care l-au încercat până la sfârşit dau senzaţia de un drum iniţiatic, o aventură menită a-l învăţa pe tânărul plin de întrebări şi căutător de adevăruri cu ce se mânăncă meniul acesta extrem de variat cu feluri de mâncare adeseori neplăcute care este viaţa.

Personajul bine construit, ferm, concis, cu mici scăpări pe ici-colo în limbaj, însă analiza pe care o face diferitelor lucruri chiar lasă impresia că vorbeşte un copil. Mici observaţii foarte amuzante fac adeseori deliciul cărţii. Unele care sunt făcute la adresa adulţilor m-au făcut să mă simt sărac şi uşor idiot, mai ales pentru că sunt adevărate. Inocenţa pierdută o dată cu transformarea în adult nu cauzează durere decât în momentul în care conştientizezi pierderea sa. Această carte m-a durut.

Deşi mi s-a părut uşor forţat pe alocuri, unele evenimente fiind cam prea extraordinare (de aici şi concluzia pe care am tras-o cum că autorului îi repugnă la maxim oraşul Chicago), cu câteva personaje care ar fi putut să aibe parte de o creionare mai puternică şi cu un început puţin mai alert (primele o sută şi ceva de pagini chiar nu oferă niciun indiciu asupra jumătăţii finale a cărţii care este superbă), per total romanul merită citit, merită avut, merită discutat şi recomandat. Trebuie să spun că primele pagini te prind, te atrag însă la un moment dat s-ar putea să îţi vină să laşi cartea de-o parte. Nu o fă pentru că pierzi o carte chiar bună. Tehnoredactare în general ok. Prezentare grafică: foarte bună. Preţul: printre puţinele cărţi care reflectă cu adevărat calitatea fizică şi scriitoricească, adicătelea cartea îşi face toţi banii.

Mai trebuie să le mulţumesc celor de la Editura Vellant care au fost foarte drăguţi cu mine şi cu Elena şi ne-au făcut cadou această carte pe care ne-o doream foarte foarte mult, deşi nu am meritat-o întru totul. Mulţumim încă o dată. 🙂

Îmi place să cred că în fiecare din noi este un T.S. Spivet şi că fiecare cartografiem în felul nostru lucrurile care ni se par importante, lucrurile pe care nu le înţelegem, locurile din care vrem să facem parte. Dacă călătoria către premiul tău încă nu a început sau eşti deja pe drum, ia-l alături de tine pe tânărul T.S. Spivet. Se poate dovedi un tovarăş de drum foarte plăcut şi de nădejde.

Trei citate faine:

Privindu-i ochii, am înţeles deodată felul în care adulţii pot să se agaţe  pentru perioade îndelungate de timp de o stare, mult după ce evenimentul s-a sfârşit, mult după ce au fost trimise cărţi poştale şi toată lumea a depăşit faza. Adulţii erau colecţionari de emoţii învechite, nefolositoare.

 

Cum devine copilul adult?

Proba nr. 9: erai bănuitor în privinţa copiilor şi a motivaţiilor lor.

 

Mi-e jenă s-o recunosc, dar cu toate că eram destul de sigur că aproape tot ce spunea era foarte rasist şi greşit, îmi cam plăcea Ricky. (…) Nu ascultam ce spune, mă interesa doar atmosfera de siguranţă oferită de cabină. Era un lucru rău? Oare ce se întâmplă când cuvintele sunt rele, dar sentimentul de dincolo de ele este bun?

 

Cartea poate fi găsită pe rafturile librăriilor Librarium (Cartea de nisip – Timisoara, Book Corner – Cluj, Avant-Garde – Iaşi) si pe situl editurii Vellant.

Lectură plăcută.

Curcubeul gravitatiei – Thomas Pynchon


Sunt cred că la a zecea tentativă de a scrie o recenzie la Curcubeul gravitaţiei de Thomas Pynchon şi nu sunt sigur că am să pot nici acum să duc la bun sfârşit această sarcină extrem de dificilă. După cum probabil că unii dintre voi au văzut, am încercat pe măsură ce înaintam cu cititul romanului să-mi las impresiile pe blog. Am renunţat la această idee pentru că am rămas cu impresia că nu spune absolut nimic eventualului cititor, mai ales că îmi doresc, ca şi librar să trezesc interesul pentru o carte bună şi nu să mă laud cu ce am citit. Având în vedere că tot nu mă simt în stare să fac o recenzie ca lumea la roman, m-am gândit ca în acest articol să redau unele fragmente din recenziile începute şi care nu m-au mulţumit în totalitate, evitând astfel publicarea lor.

Aş mai vrea să atrag atenţia asupra faptului că în această semi recenzie fragmentele pe care le-am ales din tentativele de recenzii de până acum sunt introduse complet aleatoriu. Mai concret: am ales fragmentele, le-am băgat într-o urnă şi le-am extras la întâmplare după care le-am publicat.

•••

“realism magic? înclin spre realism narcotic. Sky of Diamonds şi tropism. neurotropism? tropism inversat? tropism inversat. scato-tropism?

sunt 12 pagini superbe! nu ştiu ce substanţă a ingerat Pynchon când a scris aceste rânduri dar au facut o treabă extrem de bună. nu e un delir, dar este delirant. cuvintele nimicesc eventualele imagini ce vor să prindă contur în minte cu ajutorul senzaţiilor amestecate, năucitoare, colcăitoare, născătoare de o ireală excitaţie catatonică. textul pulsează precum un buboi puruios, un coş gigantic, galben, încins cu clasicul colier roşu, dureros şi nevrotic. cravaşeaza raţiunea cu aceste pulsaţii infectate subcutanat, însă nu te aduc la climaxul spargerii pungii infectate ci te lasă undeva înaintea pragului, prostit, pierdut, claustrofob.

pare mult? în cazul de faţă, mult e prea puţin…

Spus”

•••

“Imagineazăi sfârşitul acestui capitol sub forma unui coş din care va ieşi un fum alb sau negru, singurul juriu care va decide dacă Thomas Pynchon şi al lui Curcubeu al gravitaţiei este o carte menită a fi citită din scoarţă în scoarţă fiind tu. La mine fumul alb a inundat apartamentul.”

•••

„pasaje lungi, apăsătoare, plăcute, stranii. scris complex, amestecat, puţin rupt, dar închegat în totalitatea redării imaginii de fond. un fel de comics cu imagini neclare cu dialoguri inexistente dar metafore ce trec dincolo de simplitatea cuvintelor.”

•••

„descrierea biroului lui Slothrop este savuroasă. o pagină şi jumătate de enumerare a lucrurilor adunate de-a lungul timpului pe o masă. ukulelele oare vor să sublinieze un eventual dar care va să vină pentru Pirat din biroul celor doi prieteni din ACHTUNG mai devreme sau mai tarziu?”

•••

„suficient acid paranoidal cât să-l facă pe orice dependent semiputrezit în mormânt să prindă o erecţie. secvenţă statică, lungă, subţire, exact cât trebuie de albă.”

•••

„Personajul lui Pynchon precum şi ceilalţi actori din jurul său se adună într-o nebunească şi dezaxată povestire care poate fi comparată, ca şi avengură şi demenţă, doar cu aventurile celor din Looney Tunes (Slothrop fiind un supra-sexuat şi sexual Bugs Bunny).”

•••

„Ceea ce face Thomas Pynchon în Curcubeul gravitatiei este monstruos, genial, meta-paranoic, supra şi extra-licitat, excitant şi redundant exact cât trebuie încât să provoace climax după climax beletristic în doar două pagini.”

•••

„Thomas Pynchon ţese povestire după povestire, istorioară lângă istorioară, personaj după/lângă personaj, într-un mod ameţitor, caleidoscopic şi halucinant astfel încâ la un moment dat îţi vine să te ridici de nebun în picioare şi să spui: Salut, numele meu este … şi sunt alcoolic, narcoman, etc.”

•••

„Mizanscenele lui Pynchon sunt geniale şi fantastice, morbide şi pornografice, ireale şi excitante. Nimic la Pynchon nu este suficient! Cuvintele în mâinile sale transformă camera într-un vagonet care rulează cu o viteză ameţitoare pe şinele unui roller-coster proiectat de Escher! Dacă William S. Burroughs a inventat nimic nu e real, totul e permis, Thomas Pynchon sigur pune în practica sintagma omului cenuşiu”

•••

„Dacă Curcubeul gravitaţiei ar fi fost un game-board atunci Pynchon i-ar fi depăşit şi pe Teuber şi pe Weder şi pe Vaccarino, pentru că în jocul său, jucătorii fac regulile şi modifică tabla iar resursa principală nu este niciodată în pericol terminare şi oferă intense surprize celui ce ştie să profite de Magia Paranoiei. Aici nimeni nu câştigă şi toată lumea participă condiţionat, condiţia fiind simplul fapt că exişti. Jocul lui Pynchon este jocul lumii întregi, potenţat din plin de supradoze narcotice, condiţionări pavloviene şi paranoia.”

•••

„Chiar acum mă gândesc la Arcimboldo care construia portrete din legume, fructe sau animale şi exact aşa îmi apare şi Curcubeul gravitaţiei în faţa ochilor. O faţă a unui Big Brother, …………. Omul întunecat, animalic, neîncrezător, condiţionat de propriile reguli şi metehne, încapsulat în cele cinci simţuri ale sale, simţuri ce nu încetează a provoca explozii ucigătoare în jurul său.”

•••

Concluzie: dacă aş fi pus să aleg o singură carte pe care să o iau cu mine pe o insulă pustie, aş alege Curcubeul gravitaţiei şi cele două readere.

P.S. O traducere excelentă semnată Rareş Moldovan.

Ultimele lecturi si Orele irosite ale lui Razvan cu cartea Angelei Lambert


Iată că nu a trecut nici măcar o lună din binecuvântatul an 2011 şi am dat deja de trei cărţi proaste (de două eu şi de una Elena).

Prima dintre ele, şi cea mai îngrozitoare, este Viaţa irosită a Evei Braun în viziunea Angelei Lambert. Nu prea am înţeles titlul, după ce m-am apucat de carte şi am citit cam o sută de pagini şi am mai citit câteva rânduri pe ici, colo, în primul rând pentru că această carte pare a fi dedicată MAMEI autoarei şi modului de lucru al AUTOAREI!!! Deci, mai fair-play ar fi fost ca volumaşul să se “intitulească”: Viaţa extraordinară dar extrem de neinteresantă a mamei unei autoare care a scris o carte despre Eva Braun. Am ajuns la acest pamflet feminist (nu este deloc aşa, dar încă lucrez la metaforele dedicate cărţii) pentru că mi s-a părut interesant personajul care a trăit în preajma lui Hitler şi nu prea a fost băgată în seamă de istorici. Am crezut că voi afla lucruri noi şi interesante atât despre soţia luată în faţa morţii de către Marele Conducător cât şi despre el şi felul în care era văzut de oamenii din jurul său. Dar ţeapăăăă! În primele o sută de pagini o să afli despre cum crede Angela Lambert că poveştile fraţilor Grimm au influenţat negativ copiii nemţi şi i-au făcut doritori de vărsare de sânge uman şi iubitori de violenţă nazistă. O să afli că Eva Braun era de mică cochetă şi că se îmbrăca la fel cu mama lu’ Angela Lambert şi că nu se ştie cât de important era Crăciunul în familia Braun, dar sigur era foarte fain în familia mamei lu’ tanti Angela. O să mai afli că… dar de fapt o să mai afli un căcat pentru că NU O SA PUI MANA PE CARTEA ASTA!!!!!!! Sincer, mai bine citeşti o carte de poveşti copilului tău, dacă ai şi dacă nu ai copil, mai bine beleşti două zile ochii în televizor decât SA CITESTI PORCARIA ASTA!!!!!

A doua carte pe care nu am putut să o duc la bun sfârşit deşi părea a fi interesantă este Hotul de trupuri de James Bradley. Cartea se vrea un thriller şi poate că este în ultima sută de pagini pentru că din primele sute de pagini… pare a fi… altceva… Este scrisă destul de bine, autorul intercalează gândurile personajului principal în derularea evenimentelor, viaţa curge întrerupt, bla bla. Problema este că nu se întâmplă absolut nimic! Şi te saturi până la urmă şi de descrierile cadavrelor şi a Londrei medievale sărăcăcioase şi mizere bântuită de criminali şi alcoolici mai mult sau mai puţin anonimi şi te saturi şi de consumul de opiu care nu face de fapt deloc mai interesantă cartea… Nu o recomand nici măcar dacă te plictiseşti foarte foarte tare la un moment dat şi ai avea-o la îndemână, nu de alta dar s-ar putea să vrei să te sinucizi de plictiseală.

Elena s-a lovit de Căpcăunii veseli a lui Daniel Pennac. Şi-a dorit toate cărţile lui Pennac şi le are pe toate care au apărut până acum pentru că a crezut că este comparabil cu Woodhouse (şi datorită unor recomandări care au făcut aceste comparaţii) şi datorită Necazurilor cu şcoala care au fost destul de ok (şi mie mi-au plăcut primele 50 de pagini deşi nu prea diger funny stuff-uri). A citit-o şi s-a chinuit cu ea pentru că nu înţelege cui se adresează, e boooooring, pentru că lucrurile care se întâmple sunt fade şi limbajul folosit este şcolăresc cu intruziuni vulgare fără rost. Elena dixit: Pennac nu are talent scriitoricesc, cu toate că deţine şi pune în practică instrumentele necesare pentru construirea unui roman. Se pare că nu se poate dezice de pregătirea sa profesorală.

Tot Elena, tot dixit: Un pelican la castelul Blandings nu este cel mai bun roman al lui Woodhouse din cele citite până acum (adică better stick to Jeeves).

Mai multe detalii o să primiţi o dată când o să aibe mai mult chef de vorbă.

Booon. Astea fiind zise şi copiii culcaţi, hai să trecem la lucruri mai serioase.

Deşi nu pot să spun că o recomand, este una dintre cărţile care mi se par destul de interesante mai ales datorită muncii depuse de autor şi a modului ştiinţific abordat de către acesta. Biblioteca lui Hitler scrisă de Timothy Ryback este una dintre foarte multe cărţi dedicate bibliofilului care a fost autorul Mein Kampf-ului. Recunosc că studiul mi s-a părut destul de incitant şi că mi-a oferit unele informaţii destul de importante pe care nu le aveam. Plus că îmi plac genul acesta de studii sociologice de la Masacrul pisicii încoace pentru că se par extrem de utile şi explicative în timp pentru cei interesaţi. Ia foarte important şi demn de observat este modul destul de profesionist cu care autorul tratează problema. Deşi sunt sigur că există alte volume mult mai bine documentate şi cu informaţii mult mai valoroase referitoare la biblioteca dictatorului, eu altceva nu am avut la îndemână şi pentru moment mă declar mulţumit. Repet, nu recomand cartea decât celor pasionaţi ca şi mine de figurile dictatoriale şi de cel de-al doilea război mondial sau celor care sunt interesaţi de diferite modalităţi interesante de studiu sociologic (pfuai cât m-a chinuit fraza asta!). De ce nu apare RAO pe prima pagina cand dai search pe google cronica unei morti anuntate RAO???

Cronica unei morţi anunţate este ultima lectură recentă pe care am ingurgitat-o. Am citit-o într-o duminică şi la cafea şi pe budă şi în pat şi la o bere băută în bucătărie. Micro-romanul mi-a plăcut, m-a distrat, m-a convins că Marquez merită să-i acorzi timp îndelungat din viaţa ta. Cu toate că merită să o citeşti şi să o recomanzi, mai bine o recomanzi prietenilor să o ia de la bibliotecă pentru că RAO ţi-o dă la infimul preţ de 40 de lei!!!!!!! Nici 200 de pagini la 40, God damn it man, nici măcar cuvântul sfânt coborât spre pământ nu-i aşa de scump SI-I SFANT!!!!!

Cam atât pentru moment. Promitem să vă mai plictisim.

Răzvan şi Ilena.

Jumate tie, cititorule.


Acest articol este dedicat tuturor celor care cauta de nebuni prin anticariate si dau bani grei pe carti doar-doar le-or avea finally in biblioteca. Mai are fr’un rost sa spun ca au si o gramada de viniluri?

AnticariatulTau.ro iti ofera oportunitatea de a-ti cumpara toate acele carti pe care ti le doreai de foarte mult timp si nu le gaseai la un pret pe care doar in vis il puteai concepe.

Am profitat si eu de aceasta nebunie de promotie si ma declar mai mult decat satisfacut de achizitiile ce vor ajunge la mine saptamana viitoare.

Dar despre ele am sa va povestesc dupa ce am sa le primesc, rasfoiesc si fac loc in biblioteca 😀

P.S. Atentie: AnticariatulTau.ro nu face aceasta promotie pentru ca vinde haine si este extrasezon.