Noua eră și ”noua” televiziune


Un articol de către Dafnis Varvitsiotism scris în 2002 pentru publicația ”Parakatathiki”, preluat de către revista Familia Creștină(din câte îmi dau seama o rebranduire a Presei Ortodoxe) în numărul 7 din 2010. Scuze pentru calitatea scanului. Din câte am verificat nu a apărut pe siteul publicației.

Edit: Sper să fie articolul mai ușor de citit acum

 

 

 

 

Educație anticreștină


Într-un număr mai vechi din Presa Ortodxă,  am găsit un articol deschis cu următoarele cuvinte.

Propriu societățile postmoderne contemporane e fuga de Dumnezeu! Adică, într-o astfel de societate orice aduce aminte de prezența lui Dumnezeu în spațiul public și în inimile oamenilor trebuie pus sub semnul întrebării, contestat, îndepărtat și înlocuit de urgență. Graba și ura cu care vedem că au loc toate aceste lucruri lasă impresia că s-a săvârșit o crimă!

Arhitecții societății atee socotesc ca pe o crimă educarea copilului în familie în spiritul credinței creștine. Prin urmare, educației i se acordă o atenție deosebită în societatea în care existența lui Dumnezeu este negată.

Un copil care ascultă cuvântul Evangheliei de la cea mai fragedă vârstă are toate șansele de a-l primi și a-l lucra la maturitate. Dar copilul care nu-l aude are mult mai multe șanse să rămână necrendincios pe tot parcursul vieții. Căci un om care crește în albia cuvântului lui Dumnezeu cu greu poate fi păcălit și sedus de cuvintele oamenilor – ideologii care nu urmăresc decât moartea omului prin glorificarea lui. În timp ce un copil crescut în atmosfera închisa a ideologiilor moderne care-l neagă pe Dumnezeu va fi o pradă mult mai ușoară la vârsta maturității.

În această perspectivă, trăsătura fundamentală a sistemului educațional modern și a ideologilor care doresc să posede sufletele copiilor este îndepăratarea acestora de părinți și integrarea lor în sisteme uniformizatoare precum creșele, grădinițele, școlile publice, locuri unde îndoctrinarea lor prin diferite ideologii ateiste devine mult mai ușoară.