Pirateria salvează România


Bag de seamă că în ciuda unor oaze de luciditate discuțiile despre piraterie se învârt în jurul a două clișee; promotorii venind cu interogații de genul: ”da ce-s prost să dau bani?”, iar acuzatorii făcând afirmații precum: ”puștanii ăștia după ce-și sparg banii pe manele și alcool îmi fură capodoperele. Marș de pe peluza mea. Nu mă interesează că v-a îngropat subit viscolul.”.

În primul rând trebuie să ridic o problemă. Mi se pare că trebuie făcută o distincție între pirateria intelectuală clasică și asta internautică (nu-i chiar fină linia ce încerc să o trasez, dar excepțiile sunt relativ puține). Amândouă încalcă diferite drepturi și legi, dacă nu chiar aceleași, dar asta digitală se oprește la un punct. Dacă prima comite furturi intelectuale (unde intră și piratatul de chiloți/wiskey/telefoane) iar apoi folosește profitul neimpozitat și nereglementat pentru a finanța activități ilegale mult mai urâte, chiar violente, cea de-a doua doar comite furturi intelectuale, iar în cel mai rău caz îl împiedică pe cutărel artist să facă cine știe ce excentricitate sau exces absurd. Și aici se opresc efectele negative, care pentru noi consumatorii nu contează; de fapt nici pentru creatori nu contează, ci doar pentru corporațiile mârșave, așa-i?

După cum am zis mai demult, distribuția digitală ar deschide niște avantaje (disponibilitate, diversitate și persistența produsului – lucruri care mie mi se par mult mai importante decât mirosul hârtiei, sau alți draci subiectivi și romantici) pe care până acum nu mult timp doar canalele ilegale le-au oferit. Dar încetul cu încetul lucrurile se schimbă spre mai bine. Industria jocurilor video mi se pare că e într-un loc aproape ideal la momentul de față prin Steam și GoG (poate și Onlive). Dar doar pentru că în unele cazuri pirații fac o treabă mai bună oferind mai multe produse, mai bine și mai repede clientului, asta nu îi face o alternativă chiar dezirabilă. Lăsând la o parte pierderile (care sunt discutabile și uneori poate un pic aproape îndreptăție, într-un fel), un dezavantaj pentru noi, consumatorii și pentru întreaga industrie construită în jurul unei forme de divertisment este tocmai gratuitatea produsului.

  • Lipsa tranzacțiilor înseamnă lipsa creșterii economice. Economia este o chestie complicată, în care intervin mulți factori, unii influențați de lucruri imprevizibile sau înafara controlului nostru, cu situații în care ecuațiile și teoriile clasice nu funcționează, dar într-o situație ideal-optimistă în principiu, după cum spune și celebra pildă biblică, banii strânși la ciorap nu cresc în valoare (se vede că Iisus era evreu). Ei trebuie să se miște, neavând intrinsec vreo importanță ci desemnând un potențial, care potențial odată împlinit duce societatea cu un mic pas mai aproape de progres și prosperitate. Deci dacă nu mișcăm moneda prin tranzacții, lucrurile stau pe loc, nimic nu se realizează și canci prosperitate. De asemenea, odată introdusă valoarea într-o industrie, ea nu prea mai pleacă de acolo. Deci poate am vrea mai puține șaormerii și mai multe librării sau teatre sau cinematografe.

  • (mai mult 1.5) Nu există motivație pentru obținerea de venit în plus, mai ales în persoane care au deja oarece venit asigurat. Problema asta apare la persoane cam de până la vârsta mea, dar are consecințe care se vor vedea mai târziu pentru că nu se dezvoltă ambiție, viziune, spirit antreprenorial, spirit de concurență și apare o lipsă de forță de muncă. Sau poate e doar cazul meu. Din moment ce am văzut puști de 13 ani care munceau (scriind cod, nu altfel), se prea poate să fiu doar eu un puștan privilegiat. Oricum, nu tu venit în plus care să fie cheltuit, înseamnă nici creștere economică.  Plus viitoare generație ratată.
  • Publicul nu este educat să plătească, să doneze, să investească, să miște banii în vreun fel, ceea ce afectează foarte urât micii artiști nesusținuți de vreo companie sau chiar micii întreprinzători de care depinde orice piață, cultură și societate sănătoasă.

  • Print gratuitatea produsului nu se încurajează gândirea critică. Nu apare niciun motiv pentru introspecție și analiză. Nu apare nevoia alege între a procura 100 de numere din Uncanny X-Men, pentru că ți-a plăcut cum arăta o copertă, și From Hell, capodopera lui Alan Moore și Eddie Campbell. Aici problema este o lamă dublă, fiindcă pirateria elimină raporturile dintre preț, cantiate și calitate, ceea ce în teorie ar face mai ușoară analiza operei pe baza meritelor sale, fără a considera alte probleme, dar tocmai această dilemă este rezolvată elegant de o parte foarte importantă a industriei: recenzorii și criticii.

  • Fără să aducă un avantaj imediat consumatorului, această categorie de oameni, oricum destul de urâți atât de public și creatori, s-ar putea diminua sau chiar dispărea. Însă ea are un rol vital despachetând intelectual produsele descoperind operele de artă sau rebuturile scârbavnice găsite în ele. Ceea ce crește valoarea operelor pentru că se crează un sistem cât de cât coerent în cadrul căruia să valoreze ceva. Iar pe lângă asta, nu cred că putem nega puterea transfigurativă a unei adnotări asupra unei opere  sau chiar o perspectivă nouă și interesantă adusă de o cronică făcută cum trebuie de o persoană inteligentă. De asemenea, această poziție înseamnă o serie de slujbe, iar pentru importanța slujbei vezi punctele 1 și 2/1,5.

  • Având atât de multă media la dispoziție face supraconsumul de media nu doar mult mai ușor, dar prin piratare cresc riscurile ca el să se realizeze cu produse de calitate îndoielnică. Efectele supraexpunerii sunt multe, diverse și variază de la individ la individ, dar în majoritatea cazurilor alterează sistemul său referențial, anomalizează interacțiunea cu alți indivizi și după cum mi s-a teoretizat de către o persoană care ar trebui să știe câte ceva despre domeniu, solicită mental fără sens și nu oferă spațiu pentru momente de introspecție.

Știu că multe dintre puncte se apropie periculos de mult de a fi strawmen, cel puțin îmi place să cred că nu sunt deja, problemele adresate existând în sisteme mult mai complicate, iar că lucrurile nu sunt în realitate chiar cum le-am pictat eu acolo (e sărăcie lucie și nu-ți permiți să dai banii pe filme, studenții muncesc să-și plătească chiria și să nu moară de foame-habar n-am de ce mi se pare mie că lucrurile nu sunt chiar așa-, opiniile criticilor influențează prea puțin pe cele ale cititorilor și asta se vede de exemplu la box office, suprasaturarea se poate obține și altfel-vezi Don Quijote- etc.), dar astea sunt totuși niște lucruri care mi se pare că sunt mult prea rar aduse în discuțiile despre subiect și ar trebui totuși cel puțin punctate. Pe termen lung cred că afectează societatea mult mai mult decât ar face-o un simplu furt.

PS: Chiar dacă pirateria mi se pare în principiu o chestie destul de nasoală, o practic și cred că ea face și niște lucruri bune, înafara prețului inexistent, care nu știu dacă e o chestie benefică. Este de datoria producătorilor, creatorilor și a celorlalți consumatori să creeze condițiile în care cumpăratul unui produs este de preferat descărcări sale ilegale. În niciun caz nu este treaba unui guvern să-și bage coada în Internet cu măsuri exagerate, potențial dăunătoare intimității individului și libertății de exprimare prin tratate făcute cu neștirea populație la cererea corporațiilor care se simt amenințate de new media.

Distribuție digitală și piraterie


În introducere trebuie să spun că toate informațiile pe care le voi releva mi-au fost transmise de către anonimi cu proxy prin Wikileaks. Eu nu m-am atins în viața mea de așa ceva, iar până în secunda în care m-am hotărât să scriu asta, singurii pirați de care știam erau Johnny Depp și Orlando Bloom. A, și îmi propun ca de acum articolele să fie mai scurte de 600 de cuvinte. Voi vorbi la cel mai general mod cu putință, pentru a-mi prezenta perspectiva asupra fenomenului, fiindcă nu prea văd rostul scrierii unui articol mamut, greu de citit, când știu că nu scriu foarte bine și pot să fac multe mai mici.

Unul dintre cele mai importante motive ale popularității pirateriei stă în gratuitatea actului, din mai multe puncte de vedere. Asta este la mintea cocoșului. Problema vine însă la corelarea numărului copiilor piratate cu o pierdere fictivă de profit. Ceea ce dacă băieții care se ocupă de asta, din orice industrie că toate au probleme, ar recunoaște drept fals, apoi și-ar asuma răspunderea pentru proasta administrare a unor factori, iar în final ar lucra pentru ameliorarea lor și îmbunătățirea experienței clientului, în final ar face mult mai mult bine atât industriei cât și consumatorilor. Numărul imens de copii piratate(o cifră exactă nu vă pot da pentru că mi-e lene să caut ceva recent) vă va trezi suspiciuni și vă va face să vă întrebați, cum poate cineva să joace atâtea jocuri, să se uite la atâtea filme și seriale, să citească atâtea benzi, în alea șase ore pe care, tehnic, le mai are libere. Iar răspunsul este că nu poate. Descărcările alea sunt făcute în mare parte de elevi și studenți, în mare parte din Europa de Est, unde tocmai din cauza asta vitezele de Internet sunt atât de ridicate comparativ cu alte regiuni, iar acești pirați oricum nu ar avea putere de cumpărare. Pe deasupra, descarcă foarte mari volume de informație pur și simplu pentru că pot,  fără a o consuma complet sau chiar deloc.

Să amintim unul dintre cele mai importante avantaje ale procurării digitale a unui produs, fie pe care legală sau ilegală. E ușor. E o tranzacție la distanță de câteva clickuri, care îți permite în general să capeți exact secvența de informație pe care o dorești. Modularitatea este un lucru importante, iar Appel a înțeles asta și o duce foarte bine. La fel și TellTale cu jocurile lor episodice. La fel și Dark Horse cu viitoarea lor aplicație pentru iPad care prevăd că va face concurență serioasă lui comiXology. Iar asta o poți face de oriunde ai acces la o conexiune decentă, mai ales dacă nu este vorba despre jocuri sau filme. Din anumite puncte de vedere, domnii pirați se achită din start mai ușor de asta, pentru că nu ești nevoit să îți lași identificatori personali și detalii financiare, în același timp, dată fiind natura operațiunilor, siteurile dedicate distribuirilor ilegale sunt mult mai puțin vizibile și accesibile.

Însă ce ar putea face o distribuire organizată și legală, iar pirateria nu ar putea? Pe lângă faptul că este suținută industria. Tehnic, o mai bună calitate a produsului achiziționat comparativ cu cel sustras. Ceea ce din păcate, cel puțin la jocuri și benzi este fals, spre deosebire de muzică și filme, acesta fiind motivul pentru care o duc un pic mai bine aici. Așa că notă pentru distribuitori: ”nu îmi băga DRMuri tâmpite în joc, scanează dracului pozele alea la o rezoluție seriosă și nu îmi băga tot felul de artificii de DX10 în viewer pentru că nu la ele mă uit”. Asta vă transmit acei oameni care nu au cum altfel să se bucure de entertainmentul lor preferat și vor să vă bage bani în buzunare.

Alt lucru pe care îl poate face descăracarea legală, coparativ cu cea ilegală, este crearea unei comunități un pic mai critice. Teoretic pare contraintuitiv, din moment ce companiile sunt interesate să promoveze tot ceea ce este vandabil și prin extensie probabil mediocru. Dar, pe lângă problema vârstei și a educației celor care se bucură neinvitați navigând interneții pe nave împodobite cu cranii, mai apare și interesul consumatorului de a se simți satisfăcut, hotărându-se asupra celor ce vor fi procurate, după un scrutin mai intens.

`tui; depășit de mult limita autoimpusă și n-am zis nici jumate din cele ce vroiam să le zic. Aștept înjurăturile voastre.

PS: Poate nu se înțelege, dar nu vreau să vă ard toate copiile solide ale lucrărilor voastre preferate, așa cum pare să fi înțeles domnul kyubival. Departe de mine acest gând. Vreau pur și simplu să existe și opțiunea asta.