Despre dragoste și alți demoni de Gabriel Garcia Marquez


 

Despre dragoste și alți demoni de Gabriel Garcia Marquez

Nota mea: 5 din 5 stele

NOTA BENE: Recomand, dată fiind implicarea editurii RAO în publicarea cărților unor persoane cu probleme penale, lecturarea cărții într-o altă limbă:

https://www.bookdepository.com/search?searchTerm=of%20love%20and%20other%20demons&search=Find+book

Tânăra Sierva Maria este mușcată pe când avea 20 de ani de un câine turbat. Considerând că Sierva Maria este posedată de diavol sau turbată, Inchiziția o trimite la mânăstire, unde preotul Cayetano Delaur se îndrăgostește nebunește de ea și încearcă să-i facă mai ușor de îndurat viața măcinată de răutățile și cruzimile celor din mânăstire. Astfel se înfiripă o poveste de dragoste pasională și mistuitoare între Sierva Maria și Cayetano Delaur.

Ăsta este genul de poveste de dragoste pe care o aștept de la Marquez! Profundă, pasională, ireală, magică, mistică, mistuitoare! Scriitura lui Marquez și imaginația sa debordantă pot să fie la fel de intense în romane scurte, precum cel de față, sau în adevărate cărămizi, precum Un veac de singurătate. În Despre dragoste și alți demoni, Marquez comprimă senzația de abandon total pe care o trăiește îndrăgostitul, așa cum refuză să o facă în Dragostea în vremea holerei, și face întreaga poveste nu doar credibilă, ci și fascinant de intensă.

Dar despre ce vreau să vorbesc cu adevărat este o cheie (zic cheie deși s-ar putea să fie o interpretare personală) care mi-a atras atenția în acest roman: și anume rolul Inchiziției, al religiei, al cutumelor și credințelor învechite în distrugerea de vieți omenești. Sierva Maria și Cayetano Delaur sunt victimele iubirii necedate lui dumnezeu. Inchiziția decide că Sierva Maria este turbată și posedată de diavol pentru că a fost mușcată de un câine turbat. Nu prezintă semne, dar asta nu contează pentru cei cu al treilea ochi în frunte, iar purtătorii onomatopeelor demiurgice decid că Sireva este posedată deoarece nu corespunde comportamentului pe care ar trebui, în mod normal, să-l aibă, dat fiind că a fost mușcată de un câine turbat. Fascinația lui Cayetano, cumva amintind de fascinația față de fructul interzis, față de Sierva m-a făcut să mă gândesc la extazul mistic pe care unii credincioși îl amintesc adeseori în pragul epifaniilor. Îndrăgostit nebunește, Cayetano pare că el e cel turbat, cel ce-și pierde rațiunea, controlul și care se aruncă cu disperare în brațele Siervei, ea devenind dumnezeu, rai, iad, CUVÂNT. Cert este că cei doi nu au voie, nu li se permite să ridice iubirea față de aproape, față de sexul opus la rangul de extaz mistic, la stadiul de iubire supremă de care nu se poate trece întrucât sentimentul pur de iubire este doar pentru demiurg. Aici intervine, zic eu, marea problemă a religiei, în general, a Inchiziției în special, a personajelor religioase din cartea lui Marquez într-un mod intim și dedicat: indiferent de cât va dura iubirea pe care o persoană o simte față de cealată, indiferent cât de carnală și distrugătoare de tabu-uri este, chiar nu-i posibil să depășească, să fie îndreptățită chiar, să fie deasupra iubirii față de zeități? Oamenii cerșesc iubirea, atenția și grija unui dumnezeu, de ce nu se pot mulțumi, de ce nu s-ar mulțumi cu iubirea unora ca ei? Și ce este greșit în asta? E cumva o relație adulterină pe care demiurgul o condamnă? Sau totul se petrece doar în mințile purtătorilor de șoapte? Iubirea lui Sierva și Cayetano este sfâșiată de dinții câinilor turbați care, îmbăloșați de disprețul pentru rasa umană, macină-n caninii lor ascuțiți singurul lucru care mai poate salva un om de la pierzanie.

Astfel am citit cartea lui Marquez, cu aceste gânduri m-a lăsat și m-am bucurat de lectură într-un mod în care rar îmi este dat să o fac. Că acesta este mesajul autorului sau nu, nu prea contează pentru mine, cert este că m-a pus pe gânduri, m-a făcut să mă înfurii, mi-a trezit trăiri intense, senzații care sunt întotdeauna binevenite și de dorit.

De ce 5 stele: pentru că e, din punctul meu de vedere, o capodoperă.

Prezentarea editurii:

In 1942, intr-o manastire din america latina sint scoase la lumina
ramasitele lumesti ale unei adolescente, sierva maria de todos los
angeles.splendida ei podoaba capilara masoara douazeci si doi de metri
lungime… Sa fie oare aceasta descoperire fructul imaginatiei
inflacarate a autorului? Reala sau fictiva, ea reprezinta punctul de
plecare al unei inedite povesti de dragoste, desfasurate pe fundalul
pitoresc si decadent al cartagenei, la mijlocul secolului al xviii-lea.
Sierva Maria este muscata la virsta de douazeci de ani de un ciine.
Banuind-o de turbare sau ca ar fi posedata de diavol, inchizitia o
trimite la o manastire, unde, alaturi de exorcistul ei, Don Cayetano
Delaura, traieste o pasiune nebuna, distructiva si, prin urmare,
blestemata…
Prin aceasta capodopera situata la cumpana dintre istorie si legenda,
misticism si erotism, Gabriel García Márquez depaseste granitele
realismuluimagic. Poezia si maiestria stilului sau transforma aici scena
magicianului aventurier intr-un minunat iconostas baroc.

Anunțuri

Tăcere – Shusaku Endo – Când Dumnezeu tace…


Click pe poza ca sa cumperi cartea!

Tăcere de Shusaku Endo
My rating: 5 of 5 stars

 

Tulburător roman despre viața misionarilor creștini în Japonia anilor 1600.

Sebastian Rodrigues, Juan de Santa Marta și Francisco Galupe îl conving pe părintele Valignano să-i lase să plece în căutarea preotului Ferreira, preot care i-a învățat teologie și despre care umblă vorba că s-a lepădat de creștinism. Părintele Ferreira este un nume mare, un idol pentru cei trei datorită minunilor pe care le-a făcut pe pământul japonez, ajutând la construcția de biserici și așezăminte pentru proaspeții creștini. Cei trei pleacă spre Japonia cea înecată în sânge datorită noilor legi extrem de dure cu privire la creștini și misionari, pentru a-l căuta pe Ferreira și a continua misiunea sfântă de misionari. Știu că există riscul de a fi torturați și uciși dar chipul lui Hristos îi călăuzește și poveștile despre Ferreira le dau curaj. Însă, o dată ajunși pe insula cea strașnic rânduită de samurai, credința le va fi pusă la grea încercare și pentru prima dată vor auzi cu adevărat tăcerea lui Dumnezeu.

Shusaku Endo are o forță de expresivitate care te subjugă, te înfioară, te face să tremuri alături de personajele pe care ți le trece prin fața ochilor. Ecce Homo. Ecce Homo. Ecce Homo. Aceștia sunt oamenii pe care eu, Shusaku Endo, ți-i prezint. Judecă-i.

Asta este impresia cu care am parcurs tot romanul. Endo construiește trei personaje, un fel de sfântă treime, scuzați blasfemia, care se completează de-a lungul romanului.

Japonezul creștin laș Kichijiro care trădează constant și revine, de fiecare dată, cerșind iertare și spovedanie.

Sebastian Rodriguez, misionarul înarmat cu credință, bântuit de chipul Mântuitorului și de greutatea misiunii ce-i stă pe umeri, hotărât să se dedice cauzei creștinătății indiferent de împrejurări.

Și părintele Ferreira, cel prins între mit și realitate, cel precum o figură demiurgică pe tot parcursul povestirii, mai puțin atunci când slăbiciunea îi este descoperită și voalul dumnezeiesc se risipește sub ploile torențiale nipone.

Cele trei personaje nu pot exista, nu se pot defini unul fără celălalt. La fel cum povestea unuia nu ar avea niciun sens sau rost fără a celorlalți. Toți sunt legați, se confundă, se întregesc, se implică unul în viața celuilalt fără a-și da seama.

Rodriguez este imaginea lui Hristos, mergând aproape întrutotul pe urmele și pe îndoielile umane ale acestuia, încercând să înțeleagă tăcerea lui Dumnezeu și propriul comportament.

Kichijiro pare a fi acel Sfânt Duh, acea fantomă dumnezeiască care-și lasă amprenta peste tot, care conduce din umbră și intervine în momentele cheie pentru a pune lucrurile pe un anumit făgaș. Deşi adeseori comparat cu Iuda, Kichijiro pare mai mult de atât, pare a-i reprezenta şi pe acei creştini rămaşi fără lideri spirituali care, înspăimântaţi de cruzimea legilor, se simt părăsiţi atât de îndrumătorii sufleteşti cât şi de însuşi Dumnezeu, pendulând între renunţarea la credinţa creştină şi dorinţa de a rămâne în tainele învăţăturii lui Hristos. Kichijiro este un personaj complex în care se regăsesc multe dintre problemele oamenilor supuşi prigonirii anticreştine, adunând totodată şi problemele societăţii nipone de atunci, societate ce pare a fi dornică de a răsturna paradigma, de a schimba religia ca pe un semn că vechea ordine socială şi politică trebuie schimbată.

Ferreira, îndrăznesc să spun, este figura paternă a Dumnezeului creştin. La început pluteşte tăcut deasupra capului celor doi misionari care ajung pe insulele nipone, călăuzindu-i silenţios cu ajutorul unui caracter, construit din poveşti aproape mitice, însă nu reuşeşte nicicum să prindă rădăcini pe solul japonez, un sol care usucă seminţele credinţei plantate de misionari alături de un soi de oameni care-l transformă pe Dumnezeul creştinătăţii într-un zeu cu atribute specifice idolilor lor. Ferreira cel căzut este atât imaginea incapacităţii credinţei creştine de a se impune în Japonia cât şi a diferenţelor culturale dintre cele două continente.

Endo îşi construieşte excelent personajele, dezvoltându-le cu răbdare, întregindu-le pe măsură ce povestea evoluează, aproape fiecare propoziţie aducându-şi aportul spre formarea cât mai complexă şi profundă a caracterelor celor implicaţi în roman.

O scriitură densă, structurată precum un eseu ştiinţific, nici o pagină în plus pentru a se arăta talentul de jucător pe terenul limbajului, totul contribuind la ţeserea unei naraţiuni adânci, care supune atenţiei cititorului anumite aspecte alte condiţiei umane şi ale diferenţelor culturale dintre Orient şi Occident la mijloc de secol XVII.

Un roman care merită şi trebuie citit şi-l recomand cu deosebită plăcere. Nu prevăd nicio dezamăgire.

De ce 5 stele: pentru că, din punctul meu de vedere, este un roman aproape perfect, fără artificii menite a-ţi lua ochii, fără nimic în plus, totul e aşezat perfect în universul scris de Endo, nerămânând semne de întrebare sau puncte de suspensie. Un alt mare atu este faptul că Endo a reuşit să scrie un roman complex şi complet de doar 200 de pagini, pe când alţi autori s-ar fi pierdut în reverii de sute de pagini.