Pirateria salvează România


Bag de seamă că în ciuda unor oaze de luciditate discuțiile despre piraterie se învârt în jurul a două clișee; promotorii venind cu interogații de genul: ”da ce-s prost să dau bani?”, iar acuzatorii făcând afirmații precum: ”puștanii ăștia după ce-și sparg banii pe manele și alcool îmi fură capodoperele. Marș de pe peluza mea. Nu mă interesează că v-a îngropat subit viscolul.”.

În primul rând trebuie să ridic o problemă. Mi se pare că trebuie făcută o distincție între pirateria intelectuală clasică și asta internautică (nu-i chiar fină linia ce încerc să o trasez, dar excepțiile sunt relativ puține). Amândouă încalcă diferite drepturi și legi, dacă nu chiar aceleași, dar asta digitală se oprește la un punct. Dacă prima comite furturi intelectuale (unde intră și piratatul de chiloți/wiskey/telefoane) iar apoi folosește profitul neimpozitat și nereglementat pentru a finanța activități ilegale mult mai urâte, chiar violente, cea de-a doua doar comite furturi intelectuale, iar în cel mai rău caz îl împiedică pe cutărel artist să facă cine știe ce excentricitate sau exces absurd. Și aici se opresc efectele negative, care pentru noi consumatorii nu contează; de fapt nici pentru creatori nu contează, ci doar pentru corporațiile mârșave, așa-i?

După cum am zis mai demult, distribuția digitală ar deschide niște avantaje (disponibilitate, diversitate și persistența produsului – lucruri care mie mi se par mult mai importante decât mirosul hârtiei, sau alți draci subiectivi și romantici) pe care până acum nu mult timp doar canalele ilegale le-au oferit. Dar încetul cu încetul lucrurile se schimbă spre mai bine. Industria jocurilor video mi se pare că e într-un loc aproape ideal la momentul de față prin Steam și GoG (poate și Onlive). Dar doar pentru că în unele cazuri pirații fac o treabă mai bună oferind mai multe produse, mai bine și mai repede clientului, asta nu îi face o alternativă chiar dezirabilă. Lăsând la o parte pierderile (care sunt discutabile și uneori poate un pic aproape îndreptăție, într-un fel), un dezavantaj pentru noi, consumatorii și pentru întreaga industrie construită în jurul unei forme de divertisment este tocmai gratuitatea produsului.

  • Lipsa tranzacțiilor înseamnă lipsa creșterii economice. Economia este o chestie complicată, în care intervin mulți factori, unii influențați de lucruri imprevizibile sau înafara controlului nostru, cu situații în care ecuațiile și teoriile clasice nu funcționează, dar într-o situație ideal-optimistă în principiu, după cum spune și celebra pildă biblică, banii strânși la ciorap nu cresc în valoare (se vede că Iisus era evreu). Ei trebuie să se miște, neavând intrinsec vreo importanță ci desemnând un potențial, care potențial odată împlinit duce societatea cu un mic pas mai aproape de progres și prosperitate. Deci dacă nu mișcăm moneda prin tranzacții, lucrurile stau pe loc, nimic nu se realizează și canci prosperitate. De asemenea, odată introdusă valoarea într-o industrie, ea nu prea mai pleacă de acolo. Deci poate am vrea mai puține șaormerii și mai multe librării sau teatre sau cinematografe.

  • (mai mult 1.5) Nu există motivație pentru obținerea de venit în plus, mai ales în persoane care au deja oarece venit asigurat. Problema asta apare la persoane cam de până la vârsta mea, dar are consecințe care se vor vedea mai târziu pentru că nu se dezvoltă ambiție, viziune, spirit antreprenorial, spirit de concurență și apare o lipsă de forță de muncă. Sau poate e doar cazul meu. Din moment ce am văzut puști de 13 ani care munceau (scriind cod, nu altfel), se prea poate să fiu doar eu un puștan privilegiat. Oricum, nu tu venit în plus care să fie cheltuit, înseamnă nici creștere economică.  Plus viitoare generație ratată.
  • Publicul nu este educat să plătească, să doneze, să investească, să miște banii în vreun fel, ceea ce afectează foarte urât micii artiști nesusținuți de vreo companie sau chiar micii întreprinzători de care depinde orice piață, cultură și societate sănătoasă.

  • Print gratuitatea produsului nu se încurajează gândirea critică. Nu apare niciun motiv pentru introspecție și analiză. Nu apare nevoia alege între a procura 100 de numere din Uncanny X-Men, pentru că ți-a plăcut cum arăta o copertă, și From Hell, capodopera lui Alan Moore și Eddie Campbell. Aici problema este o lamă dublă, fiindcă pirateria elimină raporturile dintre preț, cantiate și calitate, ceea ce în teorie ar face mai ușoară analiza operei pe baza meritelor sale, fără a considera alte probleme, dar tocmai această dilemă este rezolvată elegant de o parte foarte importantă a industriei: recenzorii și criticii.

  • Fără să aducă un avantaj imediat consumatorului, această categorie de oameni, oricum destul de urâți atât de public și creatori, s-ar putea diminua sau chiar dispărea. Însă ea are un rol vital despachetând intelectual produsele descoperind operele de artă sau rebuturile scârbavnice găsite în ele. Ceea ce crește valoarea operelor pentru că se crează un sistem cât de cât coerent în cadrul căruia să valoreze ceva. Iar pe lângă asta, nu cred că putem nega puterea transfigurativă a unei adnotări asupra unei opere  sau chiar o perspectivă nouă și interesantă adusă de o cronică făcută cum trebuie de o persoană inteligentă. De asemenea, această poziție înseamnă o serie de slujbe, iar pentru importanța slujbei vezi punctele 1 și 2/1,5.

  • Având atât de multă media la dispoziție face supraconsumul de media nu doar mult mai ușor, dar prin piratare cresc riscurile ca el să se realizeze cu produse de calitate îndoielnică. Efectele supraexpunerii sunt multe, diverse și variază de la individ la individ, dar în majoritatea cazurilor alterează sistemul său referențial, anomalizează interacțiunea cu alți indivizi și după cum mi s-a teoretizat de către o persoană care ar trebui să știe câte ceva despre domeniu, solicită mental fără sens și nu oferă spațiu pentru momente de introspecție.

Știu că multe dintre puncte se apropie periculos de mult de a fi strawmen, cel puțin îmi place să cred că nu sunt deja, problemele adresate existând în sisteme mult mai complicate, iar că lucrurile nu sunt în realitate chiar cum le-am pictat eu acolo (e sărăcie lucie și nu-ți permiți să dai banii pe filme, studenții muncesc să-și plătească chiria și să nu moară de foame-habar n-am de ce mi se pare mie că lucrurile nu sunt chiar așa-, opiniile criticilor influențează prea puțin pe cele ale cititorilor și asta se vede de exemplu la box office, suprasaturarea se poate obține și altfel-vezi Don Quijote- etc.), dar astea sunt totuși niște lucruri care mi se pare că sunt mult prea rar aduse în discuțiile despre subiect și ar trebui totuși cel puțin punctate. Pe termen lung cred că afectează societatea mult mai mult decât ar face-o un simplu furt.

PS: Chiar dacă pirateria mi se pare în principiu o chestie destul de nasoală, o practic și cred că ea face și niște lucruri bune, înafara prețului inexistent, care nu știu dacă e o chestie benefică. Este de datoria producătorilor, creatorilor și a celorlalți consumatori să creeze condițiile în care cumpăratul unui produs este de preferat descărcări sale ilegale. În niciun caz nu este treaba unui guvern să-și bage coada în Internet cu măsuri exagerate, potențial dăunătoare intimității individului și libertății de exprimare prin tratate făcute cu neștirea populație la cererea corporațiilor care se simt amenințate de new media.

Motive pentru care consider eu că benzile cu supereroi sunt desconsiderate


-Blackest Night-

-cu dialog îmbunătățit-

În Europa existând deja o tradiție mai puțin sau mai mult puternică de benzi influențate de cele francofone, mai realiste, dar și mai umaniste decât cele anglofone, acestea din urmă, în special cele americane, au pătruns mai greu în acest spațiu geografic(trebuie să regândesc serios topica, parcă aș fi Yoda). La asta a contribuit prostul renume cauzat de cele foarte populare tipărite pe hârtie ieftină și spălate în culori proaste, dar și mediul foarte conservator în care erau create(CCA). Iar când în sfârșit apar benzi care să capete un renume înafara comunității juvenile americane, ele fie se construiesc pe o analiză atentă și cinică a întregii culturi pe care noi nu am cunoscut-o, fie descoperă procedee utilizate de mult în vechiul continent. Watchmen și Dark Knight au fost publicate acum mai bine de două decenii, însă tot sunt folosite drept vârfuri de lance în încercările de a valida critic benzile cu supereroi. Problema cu atitudinea asta este că sugerează absența progresului în banda de gen până la ele și chiar după ele. Dar despre sanctificarea lucrărilor influente parcă am vorbit.

Totuși, în banda cu supereroi se mai păstrează cu sfințenie un alt canon: continuitatea. Oamenii iubesc continuitatea și stabilitatea din acest mediu. Țin ca poveștile să traseze linii clare și să știe sigur care povești sunt adevărate și care nu, de parcă un anumit event sau chiar anunț ar arde toate revistele care nu mai sunt ”reale”. Tocmai de aceea, cele mai bine vândute benzi înafara celor apoteozate, sunt cele eveniment, pentru că în ciuda poveștii slabe care le caracterizează în general, aduc schimbări, uneori nu doar superficiale a status quoului. Iar cu astfel de benzi se ia contact la început. Civil War cred că a fost a treia bandă pe care am citit-o după Planet Hulk și câteva numere din Deadpool de Kelly, pentru că la momentul respectiv numai despre asta vorbeau interneții care se ocupau de așa ceva. Poate cândva o să vorbesc și despre ea, dar nu prea văd rostul pentru că s-au zis destule și nu prea am ce să zic. În schimb, Blackest Night eventul de la DC, început vara trecută și terminat destul de recent, este unul dintre cele mai aclamate titluri de acest tip din ultimii ani și într-un fel înțeleg de ce. Dar asta nu înseamnă că e ceva de capul lui.

Și mi se pare normal ca o asemenea demonstrație de prost-gust, dar și de închistare habotnică să îndepărteze cititorul care nu a crescut cu așa ceva, a cărui copilărie nu a fost marcată de Green Lantern și Aquaman sau de Firestorm. Banda asta m-a făcut să mă întreb dacă mai are rost să îmi bat capul cu benzile pe care încerc să le apăr. După aia am găsit Anihilation și mi-am revenit.

Is it a Care Bear? Is it a pokemon? No, it's a shitty comic!

 

Blackest Night începe cu un tip lingând un craniu. Și asta sintetizează tot ce se întâmplă mai încolo: gest inutil, după gest inutil, după gest inutil…Înțelegi unde vreau să ajung. Premiza sincer este destul de tare, chiar dacă plagiată un pic de la Marvel Zombies, anume o serie de eroi se întorc din morți sub formă de zombi și eliberați de umanitate se descarcă de toate regretele și sentimentele reprimate în timpul vieții.

The Specter este una dintre cele mai puternice entități din universul DC(Superman este un muc pe lângă el), iar zombificat ar trebui să fie awesome și înfricoșător...numai că nu mai apare deloc în bandă, nu se mai zice nimic de el...Ugh!

 

Cel puțin în teorie, pentru că aici apare prima problemă. Până și Marvel Zombies, bandă publicată mai mult în glumă, este mai adâncă și vorbește mai mult despre personaje decât Blackest Night, bandă scrisă ca încoronare a unui an întreg de povești. Înafara câtorva insulte nu foarte interesante, interacțiunile cu Black Lanternii(pentru că zombi nu sună bine) se rezumă la luptă, eventual ucideri violente fără implicații psihologice.

Apoi, nici după ce am citit tie-inurile care explică apariția mult prea târzie a unor eroi, tot nu mi-a lăsat impresia de vastitate a conflictului, sau a pericolului în care se află personajele. Tot conflictul are loc în oraș, într-un spațiu închis, dacă nu mă înșel, într-un singur oraș… Ăia buni primesc mereu aliați, i se mai rupe lui Atom costumul, apare’ șefu negrișorilor, mai stă Firestorm să moară, dar cam atât. Niciun moment care să afecteze cu adevărat soarta conflictului și să te facă să te întrebi cum dracu or să scape. Asta și pentru că este dureros de evident ce vor face la final.

A și ghiciți ce fel de lantern apare mai încolo, pentru că dacă își unesc razele nu e destul să bată bossul. #-o

 


Arta e ok, făinuță uneori, portretizează bine acțiunea, doar că toți Black Lanternii arată cam la fel și nu se mai diferențiază aproape deloc de pe la jumătatea seriei. Dar și asta este din vina poveștii. Banda este una slăbuță. Are niște găuri enervante rău în poveste, tot potențialul de caracterizare a personajelor se pierde după al treilea număr, iar toate referințele culturale parcă prevestesc finalul penibil pe care speram să nu îl folosească.

Ăștia nu au niciun scop în bandă. Mă rog, altul înafară de a da naștere altor miniserii inutile și tâmpite(deși...)

 

De ce a plăcut, totuși? Marketing puternic, tie-inuri nu foarte multe și care chiar relevă câte ceva despre eveniment, poveste foarte digerabilă și puternic bazată pe acțiune…toate ar putea fi motive și au contribuit, dar nu acesta este cu adevărat motivul, ci modul cum folosește continuitate.

Credeți-mă, e mai bine așa. Dialogul lor se rezumă în cel mai bun caz la ceva de genul ”Liga a fost nașpa cu noi, așa că trebuie să vă mâncăm inimile”, ori, așa cum se întâmplă de cele mai multe ori, referințe culturale.

 

Cadrul în care să se petreacă Blackest Night a fost construit timp de un an în mai multe titluri, deci oamenii știau la ce să se aștepte, spre deosebire de Final Crisis care a fost aproape periferică universului, neavând legătură cu aproape niciun tie-in, iar apoi, tot spre deosebire de Final Crisis modifică continuitatea și alterează status-quoul, dar față de evenimentele de la Marvel, face asta într-un mod pozitiv. Nu moare niciun personaj mult iubit, nu sunt scoși eroii în ilegalitate, nu vine un nebun la conducerea lumii. Nu își asumă riscuri așa că toată lumea poate răsufla fericită. Este echivalentul unui film de acțiune care arată ok și la care poți numai bine să ronțăi în voie floricele.