Colecția ”Relații ceho-române în bandă desenată” – Karel Liman #arhitect şi Dolky-n trei straie


Karel Liman #arhitect

Karel Liman #arhitect de Maria Surducan
My rating: 4 of 5 stars 

Pe Maria Surducan am „cunoscut-o” datorită lui Prâslea și nu am avut o recenzie foarte măgulitoare la adresa romanului grafic. Karel Liman #arhitect este cu totul și cu totul altceva.

Despre ce este vorba: O tânără vizitează Peleșul, Pelișorul și Castelul Bran și postează pe facebook impresii și poze din timpul vizitei. Prietenii comentează și oferă informații importante cu privire la istoria, arhitectura și viața arhitectului care a proiectat amintitile castele.

Subiectul este arhitectul ceh Karel Liman și munca sa depusă în serviciul coroanei regale române. Din mâinile și mintea lui Liman au iești trei minuni arhitecturale: Peleș, Pelișor și Castelul Bran.  Colecția ”Relații ceho-române în bandă desenată” oferă prin intermediul volumului gândit și desenat de Maria Surducan o adevărată odă în banda desenată memoriei arhitectului.

Biografie și nu prea, Karel Liman #arhitect este un melanj perfect între ghidul turistic standard pe care-l poți lua de la colț de stradă, o fițuică în care sunt trecute câteva detalii disparate despre arhitectul Karel Liman și o ficțiune adaptată perfect la cerințele contemporaneității. Rezultatul este o fascinantă banda desenată care te lasă cu gura căscată!

Scenariul e drăguț, nu e o capodoperă, dar este inovator și interesant. Comentariile publicate de prieteni sunt mult prea oficiale și cu prea multe informații extrem de detaliate ceea ce deranjează puțin pentru că nu sună veridic. Omagiul adus lui Karel Liman la sfârșitul volumului, însă, este de o frumusețe și de o sensibilitate deosebite. Atât din punct de vedere grafic cât și scenaristic.

Desenele sunt pur și simplu fenomenale! Am stat cu ochii-n paginile cărții și mă uitam pierdut la detaliile minuscule pe care Maria le-a desenat cu migală! Panourile sunt de o bogăție extraordinară care te surprind și te fac să uiți că ai în față o bandă desenată și ajungi să crezi că te uiți, de fapt, la un ghid turistic plind cu poze. Fenomenal rezultat! Superbă execuție!

Probabil că stilul acesta ușor copiativ nu este foarte gustat în domeniu și nu se bucură de foarte mult respect, dar mie mi-a plăcut foarte mult cu atât mai mult cu cât a părut a fi o muncă imensă în spatele respectivelor panouri.

Mi-a plăcut mult Karel Liman #arhitect și, uite-așa, așteptările mele de la Maria Surducan au început să crească și mai mult.

O altă recenzie aici:

webcomics.ro

Dolky-n trei straie

Dolky-n trei straie de Ileana Surducan şi Petra Dobruska
My rating: 4 of 5 stars 

Despre ce este vorba: un road-trip prin satele cehești din Banat.

Ei bine, ideea nu este extraordinară. Ușor banală. Deci, singura șansă pe care o mai are romanul este ca experiențele celor două tinere care s-au încins la construcția lui să aibă parte de subiecte cât se poate de interesante. Din fericire acest lucru se întâmplă datorită locuitorilor pe care i-au întâlnit și pe care i-au adăpostit printre paginile volumui.

Pe când citeam cartea mi-am adus și eu aminte de oamenii de la mine din zonă. Oameni simpli care nu vedeau diferențele de rasă, nație și cultură așa cum noi, cei de la oraș, le vedem și le percepem. Ei nu prea au astfel de prejudecăți pentru că în comunitățile mici, de obicei, fiecare om își are atât de bine și de clar rânduit locul încât fără el comunitatea este posibil să se ducă de râpă sau să piardă foarte mulți membri. În momentul în care cineva din afară intervine în comunitate și seamănă vrajbă, aceasta se poate aprinde rapid ca o mână de paie înmuiate în benzină și la fel de repede se poate și stinge. Asta au surprins și cele două autoare a volumului Dolky-n trei straie: simplitatea nevoilor și respectul pentru ceilalți: este suficient ca o mână de străini să-și poată întemeia familii care să trăiască timp de generații pe pâmânt românesc fără probleme.

Din punct de vedere grafic cartea nu m-a impresionat. Este desenată ușor naiv, ceea ce nu e deranjant, dar nici nu m-a făcut să ador cartea.

Povestea simplă, este cursivă și are mare noroc pentru că oamenii care se adăpostesc printre pagini au povești interesante și te atașezi într-o oarecare măsură de ei și mai că-ți vine să vrei să-i cunoști.

Dolky-n trei straie este un volum simpatic care-și merită locul în colecție.

La încheierea articolului dedicat și ultimelor două volume ale colecției aș vrea să atrag atenția asupra valorii și muncii din spatele cărților publicate și să adaug că, zic eu, această serie merită toată atenția publicului și ar merita să fie cumpărată astfel încât tirajul de câteva sute de bucăți să fie forțat să crească la câteva mii de exemplare. Da, cred cu tărie că este o colecție care merită să fie prezentă în foarte, foarte multe biblioteci.

Prâslea cel Voinic și merele de aur (roman grafic) – Maria Surducan


Click pe poza si cumpara cartea!

My rating: 3 of 5 stars 

 

Am intrat în febra benzilor desenate neaoșe, febră declanșată de o vizită într-o librărie.

M-am oprit și la Prâslea cel voinic pentru că m-a făcut curios următorul panou:

2

Interesant, nu?

 

Ia, fii atent, încă o reinterpretare a unui basm!

Ce să zic, după Florin Bican și Willingham, e absolut normal să am ochiul mai ascuțit.

Am citit volumașul în maxim o oră.

Și mi-a plăcut. Nu mi s-a părut spectaculos, dar bunicel și potrivit de a fi așezat în biblioteca mea de benzi desenate, secţiunea BD-uri româneşti – categoric da!

Nu prea am înțeles de ce fețele personajelor sunt desenate de parcă ar fi asiatici și de ce unul dintre frați arată precum masca din V for Vendetta, dar trecând peste aceste mici răutăți, Prâslea cel voinic al Mariei Surducan se poate lua la subraț și savura la lumina veiozei și-n liniștea canapelei.

Desenele nu sunt pe gustul meu (am observat genul ăsta de desen la câțiva desenatori din burta peștelui dacic și nu-mi place deloc), dar unele sunt suficient de puternice cât să te tragă în poveste. Nu, nu cred că are șansa de a deveni un bestseller, de a prinde puștanii și de a-i face dependenți de astfel de romane grafice, nu, nu cred că se poate bate cu super-eroii lui Marvel sau cu întunecații răufăcători de la Vertigo pentru că pică exact între. Am exagerat cu Marvel și Vertigo, vă dați seama că doar nu-s picat în cap, încă știu ce vorbesc. Ce vreau să spun este că romanul grafic Prâslea cel voinic lovește cu brio, direct bulls-eye, în ținta mediocrității. Nu-i nici bandă exclusivistă, artă ermetică cu mesaje subliminale, nici o banda comercială care să rupă gura librăriilor.

Povestea bunicică se pierde în meandrele seducătoare ale steam-punk-ului, și se pierde cu atâta talent încât se rupe și firul epic pe ici-colo, așa că în loc să te trezești într-o fantezie hibridă care să molfăie cu poftă basmul clasic românesc cu pretențiile și aplecările contemporane, te trezești cu un bol alimentar în care greu mai distingi ce tocmai ai mestecat.

Am fost dezamăgit? Puțin da. Mă așteptam la mai mult. Nu la foarte mult, dar la mai mult.

Degeaba ai panouri foarte faine pe care-ți curg ochii ,dacă nu reușești să le cadrezi în evoluția întregului roman. Degeaba ai gândit o poveste cel puțin interesantă dacă-i trântești un sfârșit de parcă abia așteptai să se termine travaliul îndelungat pe care cartea l-a presupus.

L-am luat pentru că m-a atras.

L-am citit pentru că mi-a șoptit ceva.

L-am recenzat ca să-l recomand.

Da, nu este un roman grafic excelent, dar este unul decent, simpatic. Un roman grafic românesc pe care ar fi păcat ca împătimiții sau puștanii ce caută benzi desenate prin librării să nu-l citească. Nu pentru că ar putea descoperi lumea basmului clasic românesc, ci pentru că au în față o lume care sigur îi va atrage.

De ce 3 stele: pentru că se poate și mai bine de atât ceea ce mă face să aştept cu interes următorul roman grafic al Mariei Surducan