Scurtă istorie a șapte crime de Marlon James


Scurtă istorie a șapte crime de Marlon James

Nota mea: 5 din 5 stele

Foarte, foarte, foarte mișto cartea! Mare, uriașă, un monstru de 700 de pagini dar nici nu le-am simțit! Marlon James e posedat de muze! Nu știu ce fumează de scrie în halul ăsta, dar ar trebui să dea și la alții pentru că damn! that shit is gooooood!

Nu am să pierd foarte mult timp cu prezentarea subiectului:

Jamaica, 3 decembrie 1976, șapte indivizi încearcă să-l asasineze pe Bob Marley înainte de concertul acestuia, Zâmbește, Jamaica! Tentativa eșuază, alegerile generale sunt aproape, găștile din ghetto-uri sunt la cuțite, oameni mor, se împart arme în stânga și-n dreapta, agenți CIA încearcă să facă jocurile politice, lorzi ai drogurilor să câștige influență, politicienii să-și atragă armele de partea lor, cetățeni jamaicani să scape din iad. O poveste care se întinde pe 30 de ani.

În primul rând: această carte nu este despre Bob Marley!!!  E mai mult decât atât! E despre politică, droguri, moarte, trădări. Despre ghetto. Despre oameni care nu au șansa de a avea o viață normală, fără amenințarea morții la orice colț de stradă. Despre lipsa educației, despre tineri care nu au dreptul la educație pentru că e nevoie de ei să ducă lupte sângeroase în numele dealerilor de droguri. Despre visători și despre compromisurile pe care ajung aceștia să le facă într-o societate bolnavă.

Povestea te ține în suspans vreme de 700 de pagini. Citești cu sufletul la gură, dar pe îndelete, problemele atacate în carte se vor cernute, disecate cu atenție, nu le poți citi în diagonală dacă vrei să înțelegi despre ce scrie Marlon James. Așa cum Iisus a primit numele de Mesia, la fel Bob Marley este denumit Cântărețul de jamaicanii lui James pentru că Marley este cel care poate aduce salvarea. Depersonalizat, urcat în sfere metafizice datorită muzicii lui, Marley este cel care pune în versuri și în muzică dorințele și visurile jamaicanilor. Marley este o icoană, o imagine a libertății, a viitorului, se hrănește din mundan, dar trăiește dincolo. 

Cartea este plină de momente de cruzime, de clipe de suspans extrem, de evenimente sângeroase șocante care te fac să vrei să o lași deoparte, însă lumea pe care James o expune atât de cursiv și natural cititorului este exact astfel. Nu te poți ascunde de ororile din cartea lui James o dată ce ți-ai propus să pășești în ea. Și știi că așa este pentru că ghetto-ul jamaican și criminalii din carte deja s-au insinuat în sufletul tău.

Personajele sunt toate, dar absolut toate! fascinante! Că vorbim de Papa-Lo, Josey Wales, Shotta Sherrif (mafioți), Barry Diflorio, Doctor Love, William Adler (agenți CIA), Demus, Bum-Bum (pușcași, carne de tun, dependenți de droguri), Nina Burgess, Dorcas Palmer (cetățean obișnuit), Alex Pierce (jurnalist), absolut toate personajele sunt bine conturate, cu rol clar definit, ușor de plăcut sau de detestat, cert este că absolut fiecare are personalitate, unele chiar au una memorabilă.

Scriitura este cireașa de pe tort! Fiecare personaj are vocea sa specifică, cu ticuri verbale, cu modul personal de a transmite ceea ce simte, vede, experimentează! Stilul lui James poate să fie deconcertant pentru cititor, recunosc, însă este cel mai potrivit pentru a trata genul de problemă pe care o propune. 30 de ani. Interese multiple. Mulți oameni implicați. Lupte duse pe alte continente și țări. Clase sociale diferite. Sunt mult prea multe elemente de luat în calcul, dar James reușește să le unească pe toate într-o singură orchestră care cântă înnebunitor de fascinant!

Prin urmare, avem poveste construită pas cu pas, încet și sigur, fără momente moarte, plină de violență și sânge, personaje memorabile care se cer citate, indiferent de vorbesc corect sau nu, totul genial adus la un loc printr-o scriitură care-ți lasă impresia că citești o carte scrisă la mai multe mâini. Cum să nu vrei să o citești?!?!? E aproape perfecțiune! 

De ce 5 stele: pentru că e bun, bun, bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun,bun, bun!!!!

Prezentarea editurii:

Pe 3 decembrie 1976, în perioada preliminară alegerilor generale din Jamaica şi cu două zile înainte ca Bob Marley să apară în concertul pentru pace Zâmbeşte, Jamaica!, menit să atenueze tensiunile politice din Kingston, şapte indivizi înarmaţi au luat cu asalt locuinţa cântăreţului. În atac au fost răniţi Marley, soţia sa şi impresarul lui, plus câteva alte persoane. Vinovaţii nu au fost prinşi şi ancheta oficială a rămas prea puţin transparentă, dar pe străzile capitalei jamaicane sângerosul eveniment a căpătat, cu timpul, proporţii aproape mitice.

 

Scurtă istorie a şapte crime este o explorare în profunzime a acelei perioade instabile şi primejdioase din istoria Jamaicăi şi a urmărilor sale pe termen lung. Marlon James plăsmuieşte cu măiestrie cronica vieţii unui şir întreg de personaje memorabile – asasini profesionişti, lorzi ai drogurilor, jurnalişti, prostituate, agenţi CIA –, pe parcursul a treizeci de ani şi traversând mai multe continente, pentru a le reuni destinele în Jamaica anilor ‘90, radical schimbată. Palpitant şi inventiv, ambiţios şi irezistibil, Scurtă istorie a şapte crime este unul dintre cele mai fascinante şi remarcabile romane ale secolului XXI.

 

„Cum am putea descrie monumentala Scurtă istorie a şapte crime? E un roman epopeic în toate sensurile cuvântului: copleşitor, mitic, excesiv şi ameţitor de complex. În plus, e brut, dens, violent, sarcastic, comic, zguduitor şi epuizant – o mărturie a ambiţiei şi talentului prodigios ale autorului.” – The New York Times

„Scurtă istorie a şapte crime este un roman extraordinar despre putere, corupţie şi minciuni. Nu cred că există unul mai bun în acest secol.” – Irvine Welsh, autorul romanului Trainspotting

O cale îngustă spre nordul îndepărtat de Richard Flanagan


O cale îngustă spre nordul îndepărtat de Richard Flanagan

My rating:  3 of 5 stars 

Man Booker Prize este un premiu care dă rareori greș atât în selecție cât și în premierea titlului. Însă se mai întâmplă să o mai dea și-n bară, ca orice premiu de prestigiu, întotdeauna vor fi voci care au ceva de comentat la adresa câștigătorului.

La Flanagan nu sunt foarte multe de spus. Este acolo, în zonă, chiar a scris o carte care poate împușca un premiu de genul Man Booker Prize atât datorită temei cât și datorită personajului principal care nu are cum să nu prindă la publicul larg.

Dar toate la rândul lor. Mai întâi să vă spun vreo două vorbe despre povestea lui Dorrigo Evans:

La cei 77 de ani ai săi, Dorrigo este un respectabil veteran care se lansează în aventuri amoroase superficale și este sătul de onorurile publice care i se aduc. Dorrigo începe să rememoreze perioada în care se afla în război și în care a fost închis în lagărul japonez de unde se selectau deținuții care trebuiau să lucreze la calea ferată care leagă Birmania de Thailanda.

Sunt două probleme mari și late cu volumul lui Flanagan: eroul principal care parcă arată cât e de bun și altruist doar pentru a primi laude ulterior și modul în care autorul a ales să-și construiască romanul.

Dorrigo aduce mai mult cu un mitoman, sincer să fiu. Cu un limbaj pretențios, înflorit, ademenitor și metaforic, Dorrigo parcă-și pregătește terenul pentru a impresiona, acesta fiind scopul său final. Nu contează ce urmează să spună, preambulul pe care l-a pregătit atât de migălos îi dă dreptul să dezvolte oricum următoarea poveste deoarece acesta oricum este un om extraordinar care nu merită decât să doarmă pe lauri. Un ilustru necunoscut care face tot posibilul să fie în lumina celor mai puternice reflectoare. Dincolo de comportamentul dubios al personajului, acesta nu pare absolut deloc real. Adică am cunoscut la viața mea personaje cu pregătire academică care nu puteau să comunice sub nicio formă colocvial în situațiile care cereau acest tip de comunicare, însă Dorrigo pare mai degrabă un actor care vrea cu orice preț să impresioneze. Facil și superficial, spoit și boit, Dorrigo lasă impresia de personaj forțat propășit.

Scriitura este greoaie și pe alocuri deranjantă. Flanagan face abuz de metafore și adeseori dai peste comparații ușor ilare. Trecerea dintr-un plan în altul, din prezent în amintirile lui Dorrigo, se face abrupt și de multe ori se produce în urma unor observații pe care personajul le face la adresa unor trăsături fizice și care te bulversează deoarece nu înțelegi cum și de ce l-au făcut urechile iubitei, de exemplu, să se întoarcă în lumea îngrozitoare a lagărului. Flanagan încearcă efectul rememomării cu care Proust a impresionat și revoluționat literatura, doar că autorului australian nu-i iese deloc. 

Într-un final cartea nu este groaznică însă nu cred că merită statutul de capodoperă. Flanagan a încercat, i-a reușit un bestseller, însă nu-l văd să intre în cartea de aur a literaturii și nici să devină un clasic. Până la urmă este o scriitură facilă care poate ajunge la sufletul maselor, însă nu impresionează nici prin construcție, nici literar, nici prin personaje. 

De ce 3 stele: pentru că dincolo de metehnele pe care le-am descris mai sus, cartea are publicul ei care se poate bucura fără nici o problemă de scriitura lui Flanagan. 

Alte recenzii:

Fructitza

Constantin Piștea

Bookish style

Prezentarea editurii:

În mijlocul lagărului de prizonieri de război condamnați să construiască o cale ferată între Birmania și Thailanda, cunoscută sub numele de Calea ferată a morții, chirurgul Dorrigo Evans, comandantul lagărului, este torturat de povestea de dragoste pe care a trăit-o cu tânăra soție a unchiului său cu doi ani în urmă. În strădania lui de a-și salva oamenii de înfometare, de holeră, de persecuții, Dorrigo primește o scrisoare care îi schimbă pentru totdeauna cursul vieții.

O poveste despre dragoste și moarte cu multiplele lor fațete, despre război și despre adevăr, în care eroul își trăiește experiența de viață numai pentru a descoperi tot ceea ce a pierdut.


„Romanul lui Flanagan reprezintă un moment de cotitură în literatura australiană.”        (Peter Carey)

„O adevărată capodoperă.”        (The Guardian)