Sfârșitul a fost aproape de Bogdan Costin


My rating: 4 of 5 stars

Știați că am dat numele unui personaj în cartea lui Bogdan Costin? Nu prea aveați de unde să știți, astfel că vă zic eu acum: personajul Răzvan Zamfirescu este tizul meu. 🙂 

Dar cartea nu este despre mine, nici despre personajul căreia i-am împumutat numele, povestea este puțin mai complicată și mai palpitantă. 

E 2012 și unii oameni știu că sfârșitul lumii urmează să se întâmple pe 21 decembrie. Emil, IT-istul unei agenții de publicitate e ferm convins că sfârșitul lumii vine și se pregătește de ceva timp pentru el. A reușit să înțeleagă toate semnele și să-și dea seama că omenirii i-a sunat ceasul. O răpește pe Mariana, colega sa de la contabilitate, și o închide în beciul special amenajat ca să facă față haosului care va urma. Însă sfârșitul lumii se lasă așteptat, sfârșitul care nu se mai petrece nu este luat în calcul de Emil complet nepregătit pentru respectiva variantă… Iar lucrurile se complică nespus când Apocalipsa întârzie, mai ales când tu o aștepți cu maximă certitudine.

Cel de-al doilea roman al lui Bogdan Costin este puțin mai întunecat decât primul. De data aceasta Bogdan a preferat să acorde și mai multă atenție problemelor de ordin social, matrimonial și psihologic cu care se confruntă tinerii de treizeci, patruzeci de ani, marșând pe o analiză profundă și bine temperată a tarelor ce reprezintă o generație din care și eu, și el, facem parte.

 Deși umorul specific lui Bogdan este încă prezent, Sfârșitul a fost aproape  este sensibil diferit de Cum să faci primul milion. Mai filosofic și mai atent la personaje, Bogdan Costin reușește să scrie un roman care nu doar că te ține lipit de paginile sale, dar îți și pune mintea puțin la contribuție.

Sfârșitul anticipat și atât de dorit de Emil nu se petrece, însă un sfârșit se întâmplă pentru toate celelalte personaje. O dată ce Apocalipsa nu se petrece, viața lui Emil nu mai are rost, iar restul personajelor, angajați la aceeași angenție, se trezesc cu noi opțiuni, cu noi vieți, de parcă sfârșitul imaginar al lui Emil i-a marcat pe toți și i-a ajutat să renască din propria cenușă. Toți au probleme, toți sunt nemulțumiți, toți au polițe de plătit, cu toții se simt blocați într-un cerc vicios din care nu reușesc să iasă. Evenimentele care se întâmplă în 21.12.2012 sparg acest cerc vicios și le redau tuturor liberatea la care doar visau.

Dat fiind faptul că autorul este el însuși un publicitar, nici lumea din romanele sale nu poate fi altfel. Deosebit de interesantă mi pare viața acestor publicitari, cu fixurile și metehnele lor, cu filmele pe care și le fac în cap, cu modul de a vedea viața, mod care-mi aduce aminte de tinerii de pe Wall Street. Nu știu de ce am impresia că această zonă mai are multe povești dubioase și incitante de spus, iar Costin o să mă mai surprindă-n viitor cu ceva.

Scriitura este alertă, dialogurile amuzante, când e cazul, bine închegate, iar părţile în care autorul analizează cu atenţie diferite aspecte sociale, politice sau economice ale societăţii româneşti ante-apocalipsă fac deliciul romanului. Cert este că Bogdan Costin începe să stăpânească din ce în ce mai bine secretele meseriei de scriitor. 

Mi-a plăcut romanul lui Bogdan Costin și nu spun asta întrucât am împrumutat numele meu unui personaj (cel care iese cel mai bine din toată nebunia) ci pentru că Bogdan chiar scrie fain, deși mai merge cizelat pe ici-colo și nu ar strica puțin mai multă atenție la construcția finală, este un scriitor cu forță, cu tupeu, un scriitor care știe să observe, să analizeze și să ofere cititorului o lectură de calitate. 

Mi-aș dori foarte mult ca Bogdan să poată doar să scrie și să nu fie unul dintre acei scriitori de weekend, după cum mi-a spus chiar el. E ok și ca scriitor de weekend, însă poate mult mai mult. Dacă în Cum să faci primul milion l-am comparat cu BEE, acum Costin a ajuns să-mi aducă aminte de marii scriitori realiști contemporani care surprind clipe banale din viață și le imortalizează în povești care înfioară cititori de pe toate continentele. 

 De ce 4 stele: pentru că Bogdan Costin scrie fain, scrie bine şi oferă plăcerea lecturii deoarece şi lui îi face plăcere să scrie. Aştept cu nerăbdare următorul său volum. 

 

Prezentarea editurii:

21.12.2012. Probabil cel mai faimos sfirsit al lumii din istoria omenirii, datorat internetului. Totusi, putini au crezut ca acesta chiar va avea loc. Emil Pop, taciturnul IT-ist al unei agentii de publicitate, e unul dintre ei. Cu citeva zile inainte, el o va rapi pe Mariana, colega lui de la Contabilitate, si o va duce in buncarul sau. Zilele petrecute acolo, in asteptarea unei apocalipse putin probabile, ii vor aduce Marianei revelatii neasteptate, in timp ce lumea de la suprafata va deraia de la cursul ei firesc atunci cind cei care o cunosc vor constata disparitia sa. 

Noul roman al lui Bogdan Costin este o satira la adresa unei civilizatii pe cit de moderne si de avansate tehnologic, pe atit de dominate de frica, in toate formele ei. Nu atit de cea a extinctiei totale, cit de micile frici care ii tin captivi pe oameni in inconfortabilele buncare ce devin propriile lor vieti, odata cu deziluziile aduse de trecerea timpului. 

„Ambitia mea e sa scriu cea mai trista si mai comica poveste din lume. Nu cred ca mi-a iesit inca partea cu «din lume», nici cu «cea mai», dar o sa mai insist. Cartea de fata nu e despre sfirsitul lumii, ci despre cum continua ea sa existe, cu bune si rele, tinuta laolalta, ca sa nu se destrame, parca mai degraba de o frica omniprezenta decit de legile fizicii. Am incercat sa transpun in universul mic al unei agentii de publicitate problemele lumii contemporane, asa cum le resimt eu. – Bogdan Costin

Și v-am spus povestea așa – Florin Bican


Click pe poza si cumpara cartea! Transport gratuit 😉

Și v-am spus povestea așa. Aventurile cailor năzdrăvani rememorate de ei înșiși  de Florin Bican
My rating: 4 of 5 stars

Săptămâna asta v-am pregătit ceva surprize. Cărţile lui Florin Bican fac parte dintre ele. Reciclopedia şi Şi v-am spus povestea aşa, de exemplu, au fost două surprize extrem de plăcute pentru mine pe care vreau să le împărtăşesc cu voi.

Mai întâi am făcut cunoştinţă cu Reciclopedia, dar despre ea zilele următoare pentru că vă pregătesc ceva nemaivăzut.

După Reciclopedie am luat imediat la lecturat a doua carte scrisă de Florin Bican – Și v-am spus povestea așa.

Ei bine, de această dată, Bican nu mai atacă-n versuri basmele, ci le rescrie în proză, frumos, în cadru organizat.

Un cal fermecat este prins de un spân care este pe jumătate om, pe jumătate schelet și-l transformă și pe el după chipul și asemănarea noului stăpân. Jumătate de Iepure Șchiop, noul nume al căluțului fermecat, își vede jumătatea din carne cum o ia la fugă și-și pierde orice speranță de a redeveni vreodată întreg. Din fericire există un Făt-Frumos și o frumusețe de prințesă care-l salvează de spân pe căluțul nostru și, ca să vezi minune, mai vin și alți copitați năzdrăvani care încep să-și depene aventurile. Pe măsură ce bidivii își povestesc propriile variante la aventuri ce ne par cunoscute, jumătatea pierdută a lui Jumătate de Iepure Șchiop începe să fie dezgropată și se ițește încetul cu încetul din pământ. Oare vor reuși năzdrăvanii să-l ajute cu poveștile lor pe Jumătate de Iepure să fie din nou întreg?

Bican este Willingham al României. Ne poartă prin cunoscutele basme românești precum Făt-Frumos cu părul de aur, Tinerețe fără bătrânețe sau Povestea lui Harap-Alb, însă povestitori sunt caii care i-au purtat în spate pe eroii principali.

Interpretările lui Bican sunt deosebit de hazlii, inteligente și fascinante. E adevărat că, pe măsură ce înaintezi în basmul și explicațiile lui Bican, începi să-ți dai seama că varianta lui Bican parcă are mai mult sens decât originalul. Parcă se încheagă mai bine. Parcă te-ndeamnă la crezare. Ei bine, trebuie să recunoaștem că, totuși, Bican a avut avantajul de a lucra pe o poveste deja scrisă și gândită de la zero și a avut un oarecare timp de studiu dedicat criticii, dar asta nu presupune că narațiunea nu e bine construită și captivantă.

M-a surprins tonul autorului care nu scrie nici pentru copii, nici pentru adulți. Scriitura sa nu se adresează unei vârste în mod special și, îmi pare, poate fi accesibilă oricărui cititor, indiferent de e în ciclul primar sau tocmai ce a împlinit 30 de ani. Ușurința cu care Bican înnoadă poveștile te seduce și te face să vrei să devii cel mai bun prieten al lui.

Poveștile sunt cunoscute, personajele la fel, ba autorul chiar pune pasaje întregi din basmele pe care le repovestește ceea ce înseamnă că pășim pe drumuri știute. Ce nu știam eu și nici tu, cititorule, este că lucrurile s-au întâmplat și altfel, iar căiuții năzdrăvani nu o dată au salvat situația, povestea, prințul și prințesa.

Și v-am spus povestea așa este una dintre acele cărți pentru copii pe care le citești cu un zâmbet larg pe buze și abia aștepți ca piticul care vorbește acum în dodii să înceapă să povestească cu tine despre basmele pe care i le-ai citit. Eu abia aștept să discut critic la adresa lui Bican cu Vlăduț.

De ce 4 stele: deoarece cartea este foarte bine construită, bine scrisă și ilustrată, poveștile amuzante și personajele ușor de îndrăgit – o întoarcere plină de haz pe terenul basmului românesc.

Soldații. Poveste din Ferentari – Adrian Șchiop


Click pe poza ca sa cumperi cartea! Transport gratuit 😉

My rating: 4 of 5 stars

Costin a început sarabanda și a dat startul periplului meu printre scriitorii români care au făcut vâlvă recent. Am trecut pe la Braniște, m-am oprit la Teleșpan și m-au surprins surprins Soldații lui Șchiop.

Am luat-o pentru simplul motiv că am vrut să văd care-i, până la  urmă, nivelul lui Șchiop comparativ cu un alt autor tânăr care mi-a plăcut. Atât și nimic mai mult. Nu cumpăr și nu citesc cărți din cauza izului de scandal pe care-l târâie după ele.

Un tânăr, Adrian (poate chiar autorul, cine știe…) își petrece viața în Ferentari pentru că-și face doctoratul, zice el, pe manele. Or unde găsești tu loc mai potrivit pentru studiu decât Ferentariul, pare-se? Doctorandul se împrietenește cu tot felul de interlopi, dubioși, „bagabonți“, foști pușcăriași, formându-și o adevărată pepinieră de caractere care mai de care mai interesante și de la care are ce învăța. În același timp își găsește și un iubit: Alberto. Fost pușcăriaș, Alberto se bagă-n sufletul lui Adrian și, astfel, un fel de relație se înfiripă între cei doi. Însă cât de multă iubire adevărată și câtă foame de bani și dorință de salvare din mlaștina mahalalei este în sufletul lui Alberto? Adrian va începe, încet-încet să vadă, să simtă, să știe… Însă niciodată nu este ușor să pui piciorul în prag când vine vorba de dragoste…

Primele 50-60 de pagini m-au enervat cumplit. Nu mi-au plăcut greșelile de exprimare și gramaticale care mă zgâriau direct pe creier. Nu le-am depășit nici până-n ziua de azi. Un impuls ca să termin, totuși, romanul a fost Irvine Welsh care, fiind cunoscut scriitorilor români și copiat cât se poate când se poate, are un stil asemănător de scriitură care redă limbajul practicat în suburbiile Scoției.

Această semi-împăcare realizată am reușit să vizualizez personajele și Ferentariul lui Șchiop. Și bine am făcut.

Șchiop este un scriitor inteligent, foarte atent la detalii, Ferentariul și caracterele mahalalei construindu-se frumos sub tastele autorului, abil manipulator al trăirilor societății românești cu privire la problema minorităților de orice fel, un talentat și pasionat observator al psihologiei de mahala, al culturii și evoluția României din punct de vedere cultural, social și politic.

Șchiop scrie foarte bine, însă faptul că uită uneori ce imagine și ce personaj reprezintă scriitura lui, este ușor debusolant. Limbajul pretențios se amestecă cu limbajul simplu, agramat de mahala, amestecul nelucrând deloc în interesul cărții.

Marele avantaj al volumului Soldații este, din punctul meu de vedere, felul în care personajul principal gândește, vorbește, își feliează viața și trăirile. Viziunea asupra societății, intepretarea pe care o dă celor care trăiesc în Ferentari, modul în care îi tușează pe cei cu care intră-n contact, toate aceste detalii îl fac pe Adrian un personaj în al cărui univers și minte îți vine să te pierzi și cu care ajungi, la un moment dat, să rezonezi.

Soldații este, categoric, unul dintre romanele românești pe care trebuie să le citești, un roman al cărui scriitor sper din toată inima să nu se oprească din scris și nici stilul să nu și-l schimbe foarte mult.

De ce 4 stele: pentru că povestea lui Șchiop este bine scrisă. Personajele bine construite. Ritmul alert, viu, convingător. Ce să mai, un roman dintre cele mai bune pe care le-am citit anul acesta.

Un BEE de România și al său Bucharest Psycho – Bogdan Costin si Primul milion


Click pe poza si cumpara cartea! Transport gratuit 😉

My rating: 4 of 5 stars

N-oi fi eu puștanul ăla din Al șaselea simț, dar trebuie să recunosc că am un simț când vine vorba de cărți. Deși coperta nu prea te îmbie să pui mâna pe ea, am reușit, cumva, să rămân interesat. Pe Bogdan Costin l-am simțit de pe goodreads – nu prea vânez literatură românească și nu citesc decât dacă al șaselea simț livresc îmi dă ghes – nu mă mândresc cu asta ci doar expun o stare de fapt. Pus pe lista de „de citit” într-o noapte văd cartea cum stă cuminte în grămada ce-și așteaptă rândul și o iau la răsfoit. Mi-a luat două zile să o citesc.

Știi cum ai s-o citești? Pe nemâncate, nedormite, nenimic. Costin are un ritm nebun care mi-a adus aminte de scriitori precum Bret Easton Ellis, Palahniuk – varianta cuminte – sau Moore.

Un publicitar suficient de sătul de job și deprimat de viață se hotărăște să ia lumea-n piept și să se îmbogățească. Zis și făcut. Mai greu făcutul, însă câteva conjuncturi favorabile îl ajută să pună pe roate un bussines în care sunt implicate diferite companii cărora le face reclamă cu ajutorul a diferiți sinucigași sau decedați din varii motive. Din una-n alta, publicitarul îl cunoaște pe Toma, un actor ratat, căruia-i propune o afacere care-i poate îmbogăți cu un milion de dolari pe fiecare dintre ei. Schema e simplă: Toma trebuie să fie el însuși în continuare doar că, la un moment dat, ar fi indicat să-și ia viața. După care poate încasa milionul. Îți sună ciudat? Habar n-ai ce te așteaptă.

Nu mă așteptam ca Bogdan Costin să fie atât de alert, să fie atât de dezbărat de mucezeala comunistă care adastă-n literatura noastră. Costin scrie ca pentru vestici. Orice persoană de pe planeta asta poate citit Primul milion și o să râdă, o să empatizeze cu personajele, poate vizualiza aventurile lor, își va dori să viziteze orașul în care s-a petrecut toată tărășenia.

Publicitarul lui Costin îmi aduce a American Psycho al lui BEE clar. Un Bucharest Psycho mai puțin violent și dement decât cel al lui BEE, însă clar dus, clar pierdut în lumea în care totul se rezumă numai la bani. Un hedonist pur cum de la BEE încoace eu nu am mai văzut. Poate doar Buster Rant Casey îi mai poate egala pe cei doi pomeniți mai sus.

Costin e și el publicitar și asta se vede din carte. Nu știu dacă e scenarită, dar boala lui e molipsitoare pentru că ajungi să vezi ca pe un film tot ce se întâmplă-n carte. Dacă avea mai mult noroc și se năștea în Anglia, nu m-ar fi mirat dacă Guy Ritchie ar fi pus de-un film cu el.

L-am lăudat suficient, pe bună dreptate zic eu, pentru că sunt și ceva minusuri. Unele glume sunt forțate, altele slăbuțe rău, câteva prea auzite. Acțiunea este trenată pe alocuri, parcă Costin se gândea mai mult la somn decât la plăcerea de a scrie. Personajele sunt bine dezvoltate, însă par redundante, mai ales publicitarul care, la un moment dat, pare a fi chiar uman, chiar ajunge uman, deși nu asta mi-a lăsat impresia că vrea Costin să facă cu el. Publicitarul e răul, cruzimea, amoralitatea pură într-o lume în care fraierii de yuppies țopăie ca tâmpiții după curul șefilor pentru a-și permite să se angajeze la rate imposibile și să le dea acces la femei suficient de superficiale cât să nu-și bată capul nici măcar cu simularea orgasmului – de unde a venit asta?

Deși are minusuri pe ici-colo, romanul lui Bogdan Costin merită toată atenția cititorilor români, indiferent de vârstă și gust. Pentru că, în primul rând, reușește să facă cu Primul milion ceea ce a făcut Coupland cu Generația X pentru o generație de oameni care au uitat ce înseamnă, de fapt, viața, blocați fiind în clădiri imense de sticlă, abuzați de mașini luxoase, amețiți de metrii pătrați nemăsurați ai caselor de vânzare, secătuiți de femei rapace precum mlaștinile din filmele de groază și antrenați în curse de viteză contra unui cronometru care este tot timpul dat înapoi de marii păpușari ce flutură teancuri de bancnote nou-nouțe care rânjesc cu subînțeles și promit îndeplinirea tuturor viselor.

De ce 4 stele: pentru că mă bucură enorm că am citit un român, care putea foarte bine să fie american, francez, neamț, canadian, australian, care poate fi citit și savurat fără nicio problemă de un american, francez, neamț, canadian, australian.