Următorul cadru de Ciubotariu, Forsea, Moldovan, Obert, Pamfil, Popescu, Talambă, Toma, Sava, Ungureanu

Următorul cadru de Ciubotariu, Forsea, Moldovan, Obert, Pamfil, Popescu, Talambă, Toma, Sava, Ungureanu

Nota mea:  3 din 5 stele 

Later edit: am primit un comentariu bine venit din partea lui Robert Obert (unul dintre autori): „Multumim pentru review. O completare importanta ar fi ca scenele in care totul izbucneste in flacari nu sunt o referinta la tragedia din Colectiv, ele au fost desenate cu luni bune inainte de incident si este o coincidenta la care nu ne asteptam. Nu am vrea sa cream o impresie gresita” 

Mulțumesc pentru observație care este atât în interesul acestei recenzii cât şi a autorilor şi viitorilor sau foştilor cititori.

Înainte să mă apuc să scriu despre Următorul cadru, am văzut ceva discuții pe vreo două grupuri de benzi desenate în care m-am aciuat și eu. Le-am ignorat total. De ce? Întrucât nu vroiam să fiu influențat de părerile care erau acolo. 

Am citit banda, mi-a plăcut, nu foarte mult, dar exact cât trebuie ca să o consider o bandă bunicică. Mi-au plăcut desenele foarte mult. Pe alocuri umorul este ok, nu m-a dat pe spate dar nici nu am strâmbat din gură a dezgust. Nu mi-a plăcut absolut deloc referirea la dezastrul din Colectiv – nu cred că este cazul să facem glume pe acest subiect, cel puțin nu încă, poate niciodată, cert este că e nițel cam prea devreme ca să facem bâză pe marginea nenorocirii care s-a întâmplat acolo. Pentru mine este un punct sensibil care m-a deranjat. Poate că mi-a influențat și nota finală această glumiță de prost gust.

Ideea mi-a plăcut și recunosc că aș fi interesat să mai citesc benzi de acest gen. Nu știu cât de original e conceptul, nici nu mă interesează sincer să fiu, nu vânez originalitate cu orice preț, mă interesează ca banda desenată să-mi ofere o lectură plăcută, desenele să mă atragă și să nu-mi zgârie retina, iar dacă am parte de ceva umor cât de cât bunicel, eu mă declar fericit. După cum spuneam, mi-a plăcut ideea. Să primești un cadru pe care să-l continui, să nu ai idee despre poveste pentru că nu lucrezi cu un scenariu în spate, îmi pare o treabă care te-ar putea scoate din minți dacă ești desenator, însă cei din gașca Următorul cadru cred că au fumat aceeași iarbă și au băut aceeași cantitate de alcool frățește, ca să fie pe cât posibil pe aceeași lungime de undă. 

Pentru mine, Următorul cadru este un câștig pentru bedeul românesc. Da, se putea mai bine, mereu este loc de mai bine, dar asta nu înseamnă că este un album cu care să vânezi țânțari și muște (deși cred că s-ar potrivi, are formatul perfect pentru o astfel de îndeletnicire). 

Povestea originală sau nu, nu mă interesează foarte tare. Nu asta m-a atras la volum, cât conceptul din spatele său. Ok, sunt clișee, sunt glumițe răsuflate, sunt personaje neaoșe de care sunt sătul, dar totul se potrivește cumva, pușcă per total în haosul dement și amuzant la care au participat desenatorii. Nu văd pe nimeni citând vreodată din Următorul cadru, nici punând cadre din el pe undeva, deși unele-s chiar faine, cert este că banda oferă câteva zeci de minute de distracție, iar asta contează pentru mine foarte mult.

Mi-a plăcut foarte mult, era să uit, modul în care au jonglat cu stilurile pe care le-au adoptat pentru unele cadre câțiva desenatori. Mi-au părut foarte inspirate (mai jos am să pun câteva poze cu unele dintre aceste cadre care mi-au plăcut).

Sincer, cred că dacă ești un împătimit al benzii desenate ar trebui să citești acest volum. Dacă ești fan doar Marvel sau DC sau mănânci pe pâine benzi desenate cult, tot ar trebui să arunci un ochi peste Următorul cadru, nici nu știi ce cadru ar putea să-ți sară în ochi și să-ți placă. De ce să ratezi ocazia?

De ce 3 stele: pentru că-i simpatic, dar nu genial. E amuzant, dar nu te dă pe spate. Pentru că-i haotic și dement.

Prezentarea editurii:

Data aparitie: 1 iunie 2016

„Următorul Cadru” e un album-experiment desenat de nu mai puțin de 10 autori români. Fără scenariu stabilit înainte, fără vreo direcție impusă! Fiecare autor a desenat un cadru, după care a dat mai departe, următorul fiind obligat să continue acțiunea și să finalizeze cadrul sau în mai puțin de 24 de ore, după care să dea mai departe, de unde și conceptul de Ping Pong Comics. 

 

72 de pagini de acțiune, umor și surprize la tot pasul, desenate de Toma Alexandru, Alexandru Ciubotariu, Vlad Forsea, Robert Obert, Andrei Moldovan, Xenia Pamfil, Ionuț Popescu, Valentin Sava, Alexandru Talambă și Octav Ungureanu. 

Moartea Căpitanului America – Omul care a subminat America de Ed Brubaker

Moartea Căpitanului America – Omul care a subminat America de Ed Brubaker (Scenariu),  Mike Perkins (Ilustrații), Steve Epting (Ilustrații),Jackson Butch Guice (Ilustrații), Roberto de la Torre (Ilustrații), Lee Weeks (Ilustrații)

Nota mea: 3 din 5 stele

Steve Rogers a murit! Bucky Barnes îi preia locul încercând să se dovedească demn de a purta scutul pe care bunul său prieten l-a purtat în atâtea confruntări eroice.

Sharon Carter se trezește prizoniera lui Red Skull și încearcă să înțeleagămotivul pentru care acesta o ține prizonieră, cu atât mai mult cu cât Red Skull se pare că încearcă să preia puterea politică în America într-un mod democractic, însă făcând apel la tertipuri care, culmea, îl implică chiar pe Căpitanul America! 

Este posibil ca Steve Rogers să nu fi murit și să fie sub influența lui Red Skull?!?!?

Povestea e faină, doar e Brubaker la mijloc (Criminals, Batman: The Man Who Laughs, Batman: Gotham Knights, Gotham Central, Detective Comics, Fatale, The Fade Out, Velvet), iar desenele sunt și ele foarte faine. 

Brubaker știe să te țină cu sufletul la gură, face acest lucru și în volumul de față, reușind să complice narațiunea astfel încât aproape că i-a iești un thriller politic cu suficientă acțiune cât să te ducă cu gândul la filme în genul seriei Bourne. 

Nu am de gând să bontănesc foarte mult tastatura pe marginea acestei benzi desenate deoarece nu cred că are nevoie de o analiză mai profundă întrucât Căpitanul America merită toată atenția bedefililor români și cred că s-a și bucurat de ea.

Am să mă opresc, în schimb, un timp la problemele de redactare, probleme care sunt multe și dese și enervante. Atât de enervante încât nu-ți mai vine să mai citești banda… Nu am să scriu, dar am să pun câteva poze ca să vedeți despre ce este vorba. Nu se poate așa ceva… Chiar nu…

De ce 3 stele: pentru că e o bandă desenată alertă, cu un scenariu bun, cu ilustrații foarte faine care se pliază perfect pe narațiunea rapidă, sufocantă și plină de adrenalină pe care Brubaker o construiește.

 

Daredevil Neînfricatul de Frank Miller și John Romita jr.

Daredevil Neînfricatul de Frank Miller și John Romita jr. (ilustrații)
Nota mea: 5 of 5 stars

Seria de benzi desenate scoase de cei de la Lex Comics se întregește cu Daredevil și nu cu orice volum Daredevil, ci chiar cu cel care a ajuns să fie catalogat de Miller drept Biblia Daredevil, volum care se poate compara ca importanță cu privire la începutul istoriei unui personaj cu volumul Batman: Year One.

În Hell′s Kitchen din Manhattan un puști pe nume Matt își duce traiul alături de tatăl său, boxer profesionist. Viața celor doi este dificilă, mai ales de când tatăl său a început să aibă probleme cu lumea interlopă care l-a transformat într-un bătăuș recuperator. Un accident nefericit îl lasă pe Matt fără vedere și astfel îl cunoaște pe Stick care-l ia sub aripa sa protectoare și-l antrenează pentru a-l ajuta să-și ascută simțurile, transformându-l într-un adevărat luptător. Relațiile tatălui lui Matt îi aduc acestuia moartea când refuză să piardă un meci, iar Matt decide să se răzbune, acesta fiind primul pas în direcția eroului mascat care va fi Daredevil.

Mi-a plăcut foarte mult banda în primul rând datorită ilustrației old-school pe care a abordat-o Romita jr.

Desenatorul chiar declara la un moment dat că cea mai bună lucrare a sa este Daredevil Neînfricatul atât datorită calității scenariului cât și aportului propriu cu privire la desene. 

Când Miller vrea să creeze o poveste extraordinară poate să o facă, dovadă stând chiar volumul de față. Nu doar că reușește să creeze un personaj credibil, dar dramele din spatele dorinței lui Matt de a deveni un luptător al dreptății sunt cât se poate de bine ancorate în realitate. Bineînțeles că Miller strecoară în povestea lui Matt anumite aspecte sociale care țin de problemele cu care americanii de rând se confruntau în perioada anilor 1980, cartierul rău famat din Manhattan fiind spațiul perfect pentru nașterea unui supererou precum Daredevil. Evoluția lui Matt în Daredevil este naturală, Miller nu exagerează nicăieri dezvoltarea acestuia, lăsând impresia că lucrurile vin de la sine, nu transmite nicăieri că Matt visează la o astfel de carieră, ba dimpotrivă, după răzbunarea morții tatălui său, Matt decide să devină avocat, întoarcerea în Hell′s Kitchen trezind în acesta instinctele de apărare a oamenilor din cartierul său, instincte care-i spun că statutul de luptător cu mască poate să fie mai util acestora decât poziția de avocat în costum. Spre deosebire de multe alte personaje, Daredevil nu ajunge un vigilante datorită setii aprige de răzbunare. Daredevil este Daredevil datorită nevoii oamenilor de a se simți protejați, nevoii de a avea un exemplu aproape de ei, nevoii de dreptate care trebuie să se facă în momentul în care legea și instituțiile statului se feresc să intervină datorită cartierelor rău famate care nu prezintă interes politic.

Volumul tradus de cei de la Lex Comics este cu adevărat un eveniment care merită să fie păstrat în biblioteca oricărui fan de benzi desenate, indiferent de-i acontat de DC sau Vertigo sau alte companii din industrie. Pe lângă povestea desenată, volumul oferă cititorului și o serie de schițe din interiorul benzii și variante de coperți, povestea colaborării lui Romita jr. cu Frank Miller la crearea poveștii, precum și scenariul în original cu adnotările de mână făcute pe marginea textului bătut la mașină. 

De ce 5 stele: este o notă combinată care merge atât către scenarist și desenator cât și către Lex Comics, cei care au făcut efortul de a traduce și organiza acest volum în limba română.

Volumul se poate comanda aici: lexshop.ro

Prezentarea editurii:

Un copil zglobiu ca toți copiii, Matt face parte dintre aceia care cred în bine și care, poate de aceea, sunt ținta predilectă a celor care se cred stăpânii lumii. Un accident cumplit, căruia îi cade victimă pe când încearcă să salveze viața unui bătrân, îl răpește definitiv vederea. În loc ca acest lucru să îl înfrângă, Matt descoperă în sine o putere ce depășește orice așteptare. Voința și inteligența sa ieșite din comun îl ajută să profite de pe urma acuității supranaturale a simțurilor rămase pentru a face ca lumea să devină un loc mai bun și mai sigur. Misiunea nu e deloc ușoară, căci piedici sunt la tot pasul. Însă primul lucru pe care îl învață un orb este cum să nu se împiedice. Iar Matt nu e un orb ca toți ceilalți.

Frank Miller este cunoscut pentru poveștile întunecate pe care le-a scris și desenat în titluri aflate și astăzi printre preferințele multor cititori de benzi desenate. Titluri publicate din nou și din nou, printre ele numărându-se Batman: The Dark Knight Returns (1986), Sin City (1991) sau 300 (1998). Însă poate cele mai notabile povești ale sale îl au centrul acțiunii pe Daredevil, doar unul din eroii creați de Stan Lee dar dezvoltat de Miller. El este de asemenea și creatorul personajului Elektra.

Talentul de ilustrator al americanului John Romita Jr (abreviat în domeniu JRJR) se mai regăsește și în benzile desenate Kick-Ass.

Cele cinci volume care alcătuiesc albumul de față au apărut în perioada octombrie 1993 –  februarie 1994 și au cunoscut un succes răsunător.

Ai urmărit deja cele două sezoane ale serialului de pe Netflix? Acest album se va dovedi a fi o lectură savuroasă pentru tine, iar dacă nu ai văzut încă serialul cu siguranță banda desenată te va convinge că nu este vorba deloc de o poveste banală cu supereroi ruptă de realismul sângeros al lumii crimelor, ci chiar pe dos.

Deadpool omoară Universul Marvel de Cullen Bunn și Dalibor Talajic

Deadpool omoară Universul Marvel de Cullen Bunn și Dalibor Talajic

My rating:  3 of 5 stars 

Mi-s fan Deadpool. Deadpool este în top 5 eroi de bandă desenată alături de Batman, The Punisher, Lucky Luke și Spawn.

Am așteptat cu nerădbare volumul tradus în limba română, cum altfet, că doar în sfârșit pot să-mi fac și eu o bibliotecă de bandă desenată tradusă. Însă am fost dezamăgit. Crunt.

Deadpool din seria Deadpool este un netot psihopat, dar teribil de amuzant. La fel este și în jocul care i s-a dedicat și pe care l-am savurat pe consolă. Însă Deadpool-ul lui Bunn și Talajic aduce mai mult cu o petardă fâsâită care-ți strică tot cheful de scandal și distracție în seara de Anul Nou indiferent de cât de băut ești.

Bunn nu are povești foarte faine la activ, cică Deadpool Kills Deadpool totuși este destul de bună, mai puțin seria The Sixth Gun, serie pe care o citesc cu plăcere. Însă la volumul de față povestea este atât de siropoasă și plicticoasă și fără nerv și fără adrenalină și fără umor încât zici că Deadpool a pus gând rău inclusiv cititorului, nu doar Universului Marvel.

Pe lângă faptul că toată lumea știe că Deadpool e psihopat, nu se explică de ce, totuși, Deadpool o ia aiurea pe câmpii. Există, este adevărat, o oarecare încercare care cică ar trebui să explice de ce turbează mortăciunea cu mască însă nu este suficientă ca să fie și credibilă sau să ajute povestea.

Scenele de luptă sunt anoste și scurte! Foarte scurte! Enervant de scurte! Din punct de vedere vizual Talajic nu impresionează, deși coperțile sunt destul de faine și singurele panouri memorabile, de altfel, desenatorul a lăsat impresia că nu tratează cu seriozitate povestea, simplificând-o la nivel vizual nepermis de mult.

Singurul panou care mi-a plăcut este mai jos:

În rest, nu prea m-a dat pe spate, așa cum am mai spus.

Glume slabe care mai bine lipseau, o poveste dezlânată care pune prea multă presiune pe personaj și-l lasă pe acesta ca prin simpla prezență să susțină o istorioară superficială, lupte scurte și dialoguri mult prea simple fac din volumul Deadpool Omoară Universul Marvel o bandă desenată mediocră.

Singurul motiv pentru care am dat 3 stele în loc 2 pe goodreads a fost strict faptul că-mi place foarte tare personajul, deși Deadpool-ul lui Bunn nu este Deadpool care-mi place mie. 

Deși am fost destul de critic, recomand volumașul pentru că merită să poposească în biblioteca oricărui împătimit de bandă desenată care este în căutarea unui nou erou favorit. Până la urmă este o oarecare distracție pe care Bunn și Talajic o oferă și care se poate savura la o cafea într-o dimineață în care nu ai chef să citești presa.

De ce 3 stele: pentru că tot greul cade pe umerii personajului, scenaristul preferând să țeasă o poveste slăbuță și fără urmă de umor. Deadpool are toate atuurile pentru a fi un scenarist bun, însă nu este unul pentru că se pricepe mai bine la a fi psihopat. Nici nu mă miră că s-a dus glonț la cei care au făcut volumul pentru a-i ușura de căpățână după ce a văzut ce au făcut aceștia. Nu-l condamn. Același lucru aș fi făcut și eu în locul lui.