Interviu Firesc: Kim Leine


Mi-a plăcut atât de mult Profeții din Fiordul Veșniciei încât l-am și căutat pe autor și l-am rugat cu maxim tupeu să-mi acorde un interviu. Kim Leine a acceptat imediat și uite așa am onoarea de a-l găzdui pe blog. (Citește recenzia romanului aici)

Sper ca interviul să vă placă și să vă convingă, dacă mai este cazul, că Profeții din Fiordul Veșniciei chiar este o carte care merită citită.

Lectură plăcută!

1 – I don’t like the introductions of the interviews, the first question, so please feel free to say anything that comes into your head: you can present yourself, talk about you, say anything you would like to share with your readers and are seldom able to:

Kim Leine: My first novel („Kalak”, 2007) was autobiographical. I was then 45 years old, and I needed a new start in life, and to settle things in my life so far. The novel was written out of a sense of necessity. Previously I had written three books, that have never been published (and never will be, I hope), and these books were not written out of necessity but of an idea of „writing literature”. They weren’t any good. Not until I had went through a big crisis and come out of it, I found the necessity in the new novel („Kalak”), which eventually was published, and was quite successful. So the point, and the reminder to myself and anybody else, is always, when starting a new novel: Find the necessity in your project.

2 – When I was reading you novel, Prophets of Eternal Fjord I was struck by a special sensation and I remembered Mario Vargas Llosa’s beautiful novel The War of the End of the World. I found the same pleasure in your novel as I did when I was reading Llosa’s novel and I was looking for a deeper understanding of character’s psychology. Did this novel inspired you somehow?

K.L.: I haven’t read Vargas Llosa yet. I have him on my reading list. I have on my working table a huge pile of books waiting to be read. But the strange thing is that every time I take one book out of it to read, the pile gets even higher. How is that? It defies every natural law and common sense, and it’s very frustrating. But sooner or later I will get to Vargas Llosa too. Thanks for reminding me!

3 – Jean-Jacques Rousseau said: “Man was born free and he is everywhere in Chains” – and you have built your novel around this quote. Sartre said: “the Hell is Others” and Nietzsche stipulated: “whoever fights Monsters should see to it that in the process he does not become a Monster. And if you gaze long enough into an Abyss, the Abyss will gaze back into you.” Morten Falck seems like a character which went to hell, took a look in the abyss and the abyss looked back at him with burning eyes.  The big arson set him free or just his chains where hardened by the fire?

K.L. : Rousseaus sentence presents us with an impossible paradox of life: We are free, and we are in chains. At the same time! Hence the conjunction „and” and not „but”. The chains and the freedom aren’t opposites. It becomes Morten Falck’s project of life to understand the truth of this sentence, that to become a full person, he has to embrace both the chains and freedom, like we all do. I think that maybe he ends up with some sort of understanding of this fact, but that time of realization falls outside the fram of the novel, as the novel focuses on his struggle and his misconception of life, not the harmony and peace of his last years.

4 – I preffered to read your novel just in the key of Rousseau quotes but there are so many intriquing facts and problems which you came close to. How did your novel was received by the church?

K.L. : Very well. Danish priests love it. I am often being invited to do readings in churches, and even an occasional sermon speach. And I’m an atheist! This shows how wonderfully undogmatic and undprejudiced and willing to go into dialogues the Danish lutheran church is. Other religions coud learn from this. Several priests have written to me that they appreciate the novel, also for its theological matters. And even though I am an outspoken atheist, I love the church. I am very fond of the church room, how it has listened to thousands of people’s mournings and prayers and cries and joys and psalms for centuries. This is an important thing in our history and our culture. So I don’t mind to be called a „culture-christian”.

5 – It seems like you have done a lot of documentation before starting to write this novel. Was there any moment when you felt that you should throw everything away and renounce to write the story of Morten Falck? I am asking you this because it looks to me like an incredible and monotonous job which I could never have done.

K.L. : There was of course a good deal of research. But most of it I did after I wrote the first blueprint. The most important thing to do first was to establish a narrative flow. And if you have a lot of detailed academic knowledge of the things you are going to tell a story about, the telling becomes restrained and much too controlled. So I just wrote i through. And then I started to do the core research, lifting elements from the research back into the novel. I read basic Greenlandic and Danish history, historical novels of all kinds, letters and diaries by priests from their stay in Greenland and so forth. I also went to the Eternal Fjord, a real place in West Greenland, now completely desolate, where Habakuk and Maria Magdalena, the two Greenlandic Christians in the novel, had lived and where their Christian free congregation was founded. Finally I had historians to read the manuscript and correct most of the incorrectnesses. It wasn’t as big a task as it may seem, and I really enjoyed it. But after this research I had to write the novel all over again to make things right. It all took me about two years all in all.

6 – How do you think your novel fits in consumerist time? Did you targeted a certain type of readers or you just wrote what your “demon” told you?

K.L. : I just follow the white rabbit and try to oblige to the demand of the story. I don’t think of the readers when I write. But when revising it I do think of who will be reading it, and what things I have to explain, and how much I want to provoke and make people laugh and so on. I do certainly write for an audience, but the awareness of the audience comes in quite late in the writing process.

7 – If you could recommend a movie to Morten Falck, a movie that could save him from his torment, what movie would it be? And what book?

K.L. : I think that the film would be something with humour and self irony, because he is a little short of these to qualities: Life of Brian. The novel should be something from his own times, but written later, so that he can see himself from a more modern perspective: Barry Lyndon by Thackeray

8 – Morten Falck is more of a believer or is he a rationalist as he says? What do you think? What would you like your readers to think? How would you have wanted him to be and he failed you, if he did, of course?

K.L. : He is both. He is a split person. He is split between flesh and spirit, sexual desire and moral obligations, religion and science, bourgois life and savageness. This is what drives him through life, and thus through the novel.

9 – Do you think that the history is a continous repetition? If yes, how do you see Morten Falck looks and would do now, in our time, and how do you see Morten Falck in the future?

K.L. : I see Morten Falck as the birth of the modern man (with emphasis on „man”; women, through women’s liberation, had to wait another hundred years). He comes out of the dark midieval ages, leaves god behind him and thus becomes split. This is a basic condition for all modern people, so I think his type is everywhere around os today. Morten Falck is us, men and women.

10 – On my last question I prefer to let the interviewer ask a question that he would like to receive at an interview but he never gets it. Please, feel free to ask yourself the question and answer it.

K.L. : Question: Why have you written such a long novel?

Answer: I love the long epic. Most long novels are boring and plain bad, but when they are good, they are really good. And you remember them for several years, maybe all your life. I find the big epic novel so generous. It can take in all other forms – the short story, the poem, the letter, the diary, the crime story and so on. And it can do so within the frames of the very same novel. I think that is very generous, and generousity is the human quality that I appreciate the most.

Thank you very much for your time and I hope that Romanian readers will enjoy your novel as much as I did. In my opinion, as I already state it in my review, is one of the best translation that I have read this year. I really wish you to hit and to stay in many Romanian lecturing clubs and I hope we will read soon another translation of your latest novels.

Interviu Firesc cu Bogdan Costin a.k.a. BEE-ul mioritic


Cu mândrie vă spun că am reușit să iau și eu primul meu interviu pentru acest blog! Bogdan Costin, autorul romanului Cum să faci primul milion, a fost deosebit de prietenos și a acceptat să răspundă la câteva întrebări. Vă doresc să vă bucurați de răspunsurile lui așa cum am făcut-o eu.

Ah, da, nu m-a răbdat inima să nu închei unele răspunsuri ale scriitorului cu câte o remarcă din partea mea – vina îi aparține în totalitate lui Bogdan Costin pentru că mi-a lăsat impresia de întâlnire live deși am comunicat prin intermediul unui document word.

1 – În primul rând: pentru că detest întrebările de start de interviu, gen „cine ești, două vorbe despre tine etc.” tâmpeniile alea de întrebări cum erau prin oracolele de le scriam prin liceu,  drept urmare prima întrebare nu există. Poți să spui orice-ți trece prin cap:

Salut, Răzvan. Mă bucur că ne-am cunoscut în online. Mulţumesc pentru recenzia romanului meu. Când ne vedem şi în offline, dau o bere offline.  – R van F – Mulțumesc pentru cartea faină pe care ai scris-o, deci suntem chit. Dar nu refuz niciodată o bere! 

2 – Ce te-a făcut să vrei să scrii?

Nu cred că am vrut să scriu. M-am apucat de scris la un moment dat, să văd ce iese. E ca-n muzică, în Marea Britanie, sa zicem. Îţi plăcea Beatles, te apucai de chitară şi uite-aşa au tot apărut formaţii de muzică mişto de atunci. De mic am citit foarte mult. Bunica mea era învăţătoare şi bibliotecară în satul în care am copilărit. Lipsit fiind de presiunea şi birocraţia de care se loveau alţii pentru a împrumuta cărţi, eu am devorat toată biblioteca aia. Dumas, Jules Verne, tot. Apoi am ţinut-o tot aşa şi mai târziu. Cândva am început să scriu. Chiar şi meseria mea e legată de scris. Sunt copywriter. Apoi am avut şi câteva confirmări ale presupusului meu talent în direcţia asta. Prima pe la 21 de ani. După care nu am mai scris timp de 10 ani, că m-am luat cu asta, cum îi zice, trăitul vieţii, apoi iar m-am apucat. Am scris câteva piese de teatru şi am luat premii cu ele, vreo două mi s-au şi jucat. Ştii piesa în care juca Toma şi care-l enerva teribil pe personajul principal din roman? Ei, fix în stagiunea asta se joacă la Teatrul Naţional de la Cluj. Atentatul se numeşte 🙂 Dar cu teatrul m-am lămurit, nu-i de mine, acolo trebuie să fii şi mai înregimentat în sistem decât cum e în lumea literară, aşa că am trecut la roman. Până acum un an nu mă credeam în stare să termin unul. Nici să alerg 20 de kilometri nu mă credeam în stare să alerg vreodată. E mişto senzaţia când poţi face lucruri de care nu te credeai în stare cu zece ani înainte. Deci scriu. Nu ştiu exact de ce. Poate din cauza deziluziei care vine odată cu vârsta adultă când constaţi că nimic nu e cum ţi-ai imaginat cu douăzeci de ani în urmă. Poate din cauză că simt tot mai acut cum trece timpul. Habar n-am, nu e treaba mea să aflu asta, doar scriu. Mamă, cât am scris şi la răspunsul ăsta… şi e doar începutul. Cenzurează şi tu ce crezi, dacă nu încape pe site 🙂 Da ştii ceva? Faci un interviu cu un writer, nu cu un copywriter. Dacă ma intervievai ca şi copywriter eram nevoit să-ţi dau răspunsuri mai scurte decât întrebarea.    – R van F – vorba lungă… bogăția scriitorului. Jos cenzura! 

3 – Care sunt scriitorii care crezi că te-au ajutat să-ți formezi stilul?

Am un singur idol absolut pentru care nu am ezitat să dau nişte coate în gură unor doamne şi domnişoare în mulţimea celor care voiau să obţină neapărat un autograf de la el, la Bookfest în 2012: Michel Houellebecq. În romanele lui am văzut cel mai bine cum poţi exprima lucruri grele (existenţialism, Cioran), viziuni triste şi tulburătoare despre absurdul existenţei umane, într-o formă extrem de accesibilă şi amuzantă. În rest, cred că am furat meserie de la toţi scriitorii care mi-au plăcut. Un pic de la Palahniuk, un pic de la Vonnegut, de la Hemingway, Salinger, Llosa, Dostoievski, Ionescu, Cormac McCarthy, Scott Fitzgerald, Nick Hornby şi mulţi alţii. A, şi să nu uit de Tarantino, ale cărui scenarii la Pulp Fiction şi Reservoir Dogs pot sta alături de orice operă dramatică, zic eu.

4 – Dacă ar fi să-ți scrii un scurt blurb pentru cartea ta, maxim 3 propoziții, cum ar suna?

Un fost publicitar foloseşte fascinaţia morţii sau frica oamenilor de moarte pentru a promova produsele clienţilor săi. Marea sa lovitură, prin care vrea să facă un milion de dolari, implică un actor ratat, diagnosticat cu o tumoare pe creier, căruia îi promite tot un milion de dolari şi cu care se va împrieteni. Vor merge cei doi până la capăt cu planul lor?  – R van F – Adevăratul blurb al cărții se poate citi doar pe https://razvanvanfirescu.wordpress.com

Pagina de facebook a cartii

5 – Am auzit că BEE te recitește în draci, Palahniuk te invidiază și Guy Ritchie vrea să-ți ecranizeze romanul. Ai vreo relație specială cu ei? I-ai cumpărat?

Palahniuk m-a impresionat în primul rând prin stil, dar îmi plac doar câteva cărţi de-ale lui. Sunt fan Lock, Stock şi Snatch ale lui Guy Ritchie de când au apărut (dar Tarantino e tăticul tuturor). Trebuie să recunosc că nu am citit nimic de BEE până nu m-ai comparat cu el în recenzia ta. Acum tocmai am terminat American Psycho şi am înţeles la ce te refereai. Da, personajele sunt asemănătoare, scriitura e asemănătoare, doar că americanul e mult mai extrem. Dar îţi mulţumesc, comparaţia e măgulitoare.  – R van F – Tu ești singurul responsabil, mein Herr.

6 – Cine ai vrea să-ți ecranizeze romanul: alege un regizor român, unul european și unul de la Hollywood și argumentează de ce i-ai alege.

Român: un regizor mai pasionat de poveste decât de cadre artistice şi stilistică cinematografică. Şi care să nu fie îndrăgostit doar de propriile scenarii. Nu ştiu dacă există, nu-mi vine un nume în cap.

European: simplu, Guy Ritchie. Te aşteptai la un reprezentant al cinematografiei europene în sensul clasic al cuvântului? Neaahh.

Hollywood: ştiu că sună deja a tupeu, dar asta a fost natura întrebării: Tarantino. Sau dacă pe el îl considerăm indie, atunci fie, David Fincher, deşi romanul meu nu e atât de dark cum îi plac lui poveştile.

7 – Cât de mult adevăr se regăsește în romanul tău (mă refer la chestiile referitoare la industria publicitară)?

În afară de ideea cu moartea care ar fi imposibil de aplicat în realitate, aproape tot. Adică genul de oameni pe care poţi să-i întâlneşti, presiunile, stresul, competiţia permanentă, lipsa de timp, dorinţa de a evada mereu contrazisă de conştiinţa faptului că lucrezi într-unul dintre cele mai privilegiate domenii din toate punctele de vedere, cel puţin la noi în ţară, cam tot e adevărat.

8 – Vinde-ți cartea în câteva cuvinte:

Cel mai occidental roman românesc scris în 2013. Sau poate chiar din ultimii 70 de ani?

9 – Cu ce te diferențiezi tu față de ceilalți scriitori români contemporani?

În primul rând, eu nu cred că a fi scriitor e ceva care automat te plasează undeva prin preajma zeilor. E doar o ocupaţie. De multe ori e doar un autoconsult psihologic. Nu eşti mega super tare că eşti scriitor, de cele mai multe ori nu înseamnă decât că eşti un inadaptat, un om care nu ştie să-şi trăiască viaţa ca şi ceilalţi oameni, nu e nici o glorie în asta. Scrii ca să nu o iei razna. Cred că şi aici mă diferenţiez faţă de mulţi scriitori, la modul cum văd faptul de a fi scriitor. După care: Pentru mine, povestea e mai importantă ca stilul. Scriu despre lumea din jurul meu, lumea de azi, pentru că pentru mine scrisul e o încercare de a o înţelege. Se întâmplă atât de multe lucruri în ultimii 20 de ani, lumea s-a schimbat atât de mult în ultimii 20 de ani, atât în România cât şi pe toată planeta, că mă mir când văd scriitori care încă scriu despre obsedantul deceniu sau despre trăirile lor intime sau despre lumea satului mitic (my ass) românesc. Pe ei chiar nu-i zdruncină că acum 20 de ani nu existau telefoane mobile, nici internet, iar lucrurile se întâmplau în cu totul alt ritm şi oamenii erau complet diferiţi? Toţi marii scriitori, dar absolut toţi, au scris despre lumea din jurul lor, despre schimbările pe care le simţeau în oamenii din jurul lor, chiar şi atunci când îşi plasau acţiunea cu 200 de ani în urmă. Dar vreau să precizez că nu mă diferenţiez faţă de toţi scriitorii români de azi. Sunt câţiva care fac acelaşi lucru pe care îl fac şi eu.

10 – De ce Cum să faci primul milion?

Asta mă întreb şi eu. Dintr-un calcul greşit. Am crezut că va fi evident pentru toată lumea că e vorba despre un roman, o satiră, nu despre o carte motivaţională. Titlul e însă atât de puternic împământenit ca ceva motivaţional că unii librari chiar pun cartea pe rafturile cu alte „how to”-uri, iar altora le e jenă să dea like pe facebook paginii romanului, să nu zică prietenii lor că au luat-o razna şi s-au apucat de astfel de lecturi 🙂 Mă întreb dacă trebuia să-i dau alt titlu. Deşi mi se pare în continuare binişor ales, pentru că oferă fiecărui cititor două „metode” de a face primul milion care de fapt sunt două viziuni diferite despre ce înseamnă până la urmă „succesul în viaţă”, ca să mă exprim aşa, tot clişeistic.

11 – Se vinde bine cartea ta? Dacă nu, de ce, ce-i lipsește? Dacă da, de ce, ce are în plus?

Se vinde pe dracu’. Adică se vinde ok pentru un autor complet necunoscut, un debutant, dar nici pe departe atât de bine pe cât mi-am imaginat eu că se va vinde. Când a apărut am crezut sincer că o să spargă pentru că: are poveste, e modern, e scris într-un stil accesibil, are umor, nu e despre comunism, avea toate premisele să devină un roman pop. Între timp m-am prins că treaba asta depinde de mai mulţi factori. Gen promovarea (culmea, nu m-aş fi gândit, ca publicitar), PR-ul personal al autorului, renumele ca scriitor. Poate şi să aparţii lumii literare, unei facţiuni a ei cel puţin, ceea ce nu se întâmplă în cazul meu şi nici nu se va întâmpla.

12 – De ce nu l-ai făcut pe publicitarul dement și mai dement? Ți-a fost frică să mergi la extrem pentru că publicul nu ți-ar fi înțeles personajul? Sau ai vrut să-l faci mai uman?

Nu am vrut să-l fac exclusiv cinic şi dement, a fost intenţia mea să-l fac mai uman. Că e şi el ca toţi românii. Nu merge până la capăt cu nimic. Plus că nu e doar vina lui că e aşa. E şi consecinţa societăţii în care trăieşte, adică a României de azi. Chiar mă gândeam că dacă aş fi trăit într-o altă ţară, una din occident, nu mi-aş fi putut niciodată imagina această poveste. Până la urmă, am vrut să vorbesc prin intermediul lui despre ambiguitatea răului, despre posibilitatea explicării într-o cheie pozitivă a oricărui rău pe care îl faci, datorată relativizării valorilor care se produce atunci când focusul cade exclusiv pe bani.   – R van F – O cheie interpretativă pe care eu am ratat-o, sincer să fiu, dar care are sens. Mulțam de clarificări pentru că eu, așa cum am spus și-n întrebare, am crezut că ți-a fost frică de extreme.

13  – Ai un nou roman în lucru? Despre ce e vorba, poți să ne spui?

Ca şi continuare la întrebarea 11, eu cred că cea mai bună promovare a romanului meu e să scriu unul şi mai bun. Lucrez la asta. O să fie un roman scurt şi dens, ceva genial, o poveste care o să rămână în istoria literaturii universale. Un roman  pe care l-ar putea regiza Tarantino sau Rodriquez, dacă tot m-ai băgat în paradigma asta. O să fac în curând şi o promoţie legată de el, cuplată şi cu vânzarea romanului existent deja în librării. O să pun la bătaie numele personajelor din acest nou roman. Aşa că, dacă vrei ca pe unul să-l cheme Răzvan Zamfirescu şi să împarţi eternitatea cu mine, dă like la pagina Cumsafaciprimulmilion şi fii pe fază!   – R van F – I am all-in with eyes and ears!

14 – Ți-a fost frică de gura lui R van F și recenzia la cartea ta când ai văzut că o citește?

Băi, nu. Cum ai zis şi tu de al şaselea simţ, cam aşa ceva mi s-a dezvoltat şi mie în acest an legat de bloggerii literari, în general. Simţeam că o să-ţi placă. Să-ţi zic de ce. Bloggerii, spre deosebire de criticii oficiali, citesc mult mai mult şi mai variat. Citesc mai multă literatură pop, mai mulţi occidentali şi americani, simt nevoia şi de poveste, nu doar de stil mega elaborat (şi greoi de cele mai multe ori, dacă mă întrebi). Criticii literari am impresia că citesc doar ce se potriveşte deja cu paradigma în care sunt ei dpdv literar. Asta când citesc. Că unii nu citesc nici când sunt membrii în juriul unui concurs literar prestigios, cum ar fi de exemplu, Augustin Frăţilă. Mă refer desigur la Daniel Cristea-Enache pe care l-am prins imediat după ce s-au anunţat romanele finaliste de anul ăsta că nici măcar nu citise romanul meu înscris în concurs. Între timp l-a citit şi mă bălăcăreşte pe contul lui de Facebook în aplauzele găştii lui de mămăiţe universitare. Treaba lui, dar n-am putut să mă abţin să nu-l pomenesc şi aici 🙂 Contactul cu el doar mi-a confirmat că mă simt mult mai în largul meu printre bloggerii literari decât printre aşa zişii mari critici literari şi alte oficialităţi din lumea asta care seamănă izbitor cu cea a politicii sau a funcţionarilor mărunţi de la poştă.

15 – Dacă s-ar face cover-uri după cărți, ce volum ai lua la rescris și ce ai schimba la el?

De cele care mi-au plăcut foarte mult nu m-aş atinge niciodată. Mai degrabă le-aş trola pe alea care nu-mi plac. De exemplu, aş lua Alchimistul şi l-aş face pe ciobanul ăla să îi crape capul cu un topor înţeleptului când îi livrează speech-ul ăla motivaţional şi apoi să îşi taie venele pentru că îşi dă seama că viaţa e un mare fâs lipsit de orice sens.

16 – Ce-ți place și ce nu la blogul lui R van F?

Îmi place că e sincer, că e liber. Scrii acolo păreri pozitive şi negative în egală măsură, dar mereu se vede că totul vine de la un om pasionat, pardon, obsedat de lectură. Nu-mi place că încă nu e destul de cunoscut, că nu face parte încă din juriul de bloggeri al Nobelului românesc mai sus amintit, adică fără nici o ironie mai devreme, concursul Augustin Frăţilă. Poate la anul.  – R van F – Uffff, mulțumesc pentru aprecieri, dar nu cred că mă prinde statutul de jurat pentru un astfel de concurs. Mie-mi place să mă cert și nu-mi place să nu am ultimul cuvânt (vezi și interviul de față). Sunt suficiente capete pătrate ca să se mai adauge unul.

Ți-a plăcut interviul? Atunci arată-i scriitorului că-ți este pe plac. Eu spun că merită și-ți recomand romanul lui Bogdan Costin. Vezi recenzia romanului aici.

Click pe poza de mai jos și cumpără cartea!