Amintiri. Viața mea înainte și după Perestroika de Mihail Gorbaciov

Amintiri. Viața mea înainte și după Perestroika de Mihail Gorbaciov
Nota mea: 3 of 5 stars

E simpatic Gorbaciov în Amintiri dar nu știu, sincer să fiu, pe cine poate păcăli. Faptul că perestroika a dus la căderea blocului comunist l-a transformat într-un fel de Prometeu modern, însă dacă-i citești cu atenție amintirile, îți dai seama că domnul Gorbaciov a fost, este și va rămâne un comunist convins.

Deși volumul de amintiri ar trebui să fie dedicat exclusiv relației cu soția sa, Raisa, cartea fiind dedicată dumneaei, ajunge totuși să fie o carte despre lupta politică și ideologia care l-a condus în această luptă, paginile în care Raisa apare fiind destul de puține.

Dincolo de acest aspect, Gorbaciov mi-a apărut ca un politician cu o personalitate slabă, un aparitcik dedicat, umflat de ideologie comunistă care s-a dedicat întru totul sistemului însă venind din interiorul său și luptându-se cu neajunsurile unui aparat plin de imperfecțiuni încă de la naștere, ajunge să creadă că el poate să fie salvatorul său datorită în primul rând faptului că a reușit să se descurce chiar onorabil în funcțiile pe care le-a deținut, încălcând adeseori regulile pentru a putea avea rezultatele care se doreau.

Aceste dese încălcări care i-au adus succes și care l-au ridicat în fața ochilor mai marilor conducători l-au convins că sistemul trebuie să sufere modificări. Însă modificările trebuiau să fie în spiritul sistemului. Or, după cum a putut și dumnealui să observe, sistemul era atât de bolnav încât în momentul în care a încercat revitalizarea acestuia, nu a avut în mâini decât un cadavru, perestroika nefiind altceva decât giulgiul tras peste stârv.

Este adevărat că vizitele în străinătate poate că i-au deschis ochii, însă nu s-a dezis niciodată de comunism. Democrația sovietică și dragostea de pace, un dubios construct cu aspect belicos în natura sa, nu aveau nimic de-a face cu ceea ce Gorbaciov vedea în Occident, însă era cert în inima sa că și-n comunism se pot face lucrurile cam la fel, că doar comunismul prin validitatea sa științifică este unica variantă corectă pentru viitorul omenirii. 

Faptul că nu a reușit să scape de limba de lemn spune suficiente despre Gorbaciov și capacitatea sa de a gândi în afara sistemului. Inclusiv constructele lingvistice precum accelerare sau reconstrucție sunt în străfundul lor verbalizări specifice realismului socialist – acel realism închipuit, născut din obsesiva nevoie de justificare a unui sistem economic, politic și social ireal și imposibil de înțeles. Gorbaciov vrea să lase impresia că a suferit alături de poporul său, cel puțin la început înțelegând aceste suferințe pe care comunismul le-a adus oamenilor pe care i-a condus, trâind în condiții mizere, condiții de neconceput pentru orice altă persoană neîndoctrinată precum Gorbaciov. Nu și-a plâns de milă, nici nu a plâns cuiva de milă, drumul spre socialismul adevărat este presărat cu sacrificii. Drumul spre putere este presărat cu sacrificii și, dacă-l faci, nu ai decât de câștigat. Abnegația lui Gorbaciov i-a oferit șansa de a conduce Rusia, de a ajuta la căderea comunismului și de a rămâne în istorie. Însă nu acesta era planul său, nici pe departe. Se observă la o lectură atentă că Gorbaciov pe alocuri se identifică cu Lenin, cel puțin asta-și dorea: să fie un nou Lenin care să ducă socialismul acolo unde Lenin a dorit, iar Gorbaciov poate să o facă pentru că are din ce greșeli să învețe și știe ce să nu repete.

Volumul se citește foarte ușor, scurtele momente în care izbucnești în râs datorită umorului involuntar al lui Gorbaciov fiind extrem de savuroase. Concluziile finale la care am ajuns după lecturarea amintirilor acestuia se pot cristaliza și mai bine dacă sunt însoțite de Cortina de fier a Annei Applebaum sau chiar de volumul lui Lucian Boia, Strania istorie a comunismului românesc.

De ce 3 stele: pentru că nu merită mai mult, cele trei stele fiind câștigate de Gorbaciov datorită umorului involuntar și a incapacității sale de a înțelege timpurile în care a trăit. Pentru el, săracul, premiile, laudele și strângerile de mână care au urmat după căderea comunismului încă sunt greu de înțeles, parcă refuzând să accepte faptul că rolul său în căderea implacabilă a comunismului este unul pur accidental, iar filosofia sa de membru de partid îndopat cu propagandă comunistă a fost tot în spiritul ideologiei căreia i s-a dedicat toată viața. Un om trist, până la urmă, un politician slăbuț măcinat de sentimente paranoide care încă-l chinuie, din nefericire redactarea amintirilor sale nu cred că-l vor ajuta să depășească vreodată momentele din trecut, cu atât mai mult cu cât nu a lăsat nici o clipă senzația că a reușit să înțeleagă spiritul vremurilor pe care le-a trăit.

Prezentarea editurii:

În primăvara lui 1985, Mihail Gorbaciov, abia ales secretar general al Partidului Comunist al URSS, începea un proces de reformare a întregului sistem economic și politic sovietic. Ceea ce avea să devină cunoscut drept perestroika („reconstrucție“) a durat doar șase ani, până în decembrie 1991, când Gorbaciov și-a dat demisia din funcția de președinte al URSS.

Efectele politicii lui au fost incredibile, provocând nu doar dezmembrarea URSS și prăbușirea regimului comunist în toată Europa de Est, ci și căderea Cortinei de Fier și reunificarea Germaniei. Nu este de mirare că, în Rusia, Gorbaciov este considerat de majoritatea populației drept principalul vinovat de disoluția URSS-ului și de pierderea statutului de superputere. Le-a dat rușilor libertate, dar erau ei pregătiți să o primească?

Occidentul, pe de altă parte, i-a apreciat meritele indiscutabile pe plan extern – reducerea tensiunilor Războiului Rece, diminuarea arsenalului nuclear, inițierea retragerii trupelor sovietice din Afghanistan, neintervenția în afacerile interne ale țărilor din fostul bloc estic. În 1990, pentru toate aceste merite i s-a acordat Premiul Nobel pentru Pace.

La 84 de ani, Mihail Sergheevici Gorbaciov rămâne unul dintre cei mai influenți (și controversați) oameni ai secolului XX.

„Indiferent de ceea ce ar putea spune acum despre perestroika oponenții și criticii ei, a fost o perioadă uimitoare… Am deschis un drum pe care se putea merge mai departe. Am făcut ceea ce trebuia făcut: am dat oamenilor libertate, transparență, pluralism politic, democrație. I-am făcut liberi!“        (Mihail Gorbaciov)

O trecere rapidă prin istorie: Rusia în secolul XX – David R. Maples

Click pe poza si cumpara cartea! Transport gratuit 😉

Rusia în secolul XX de David R. Marples
My rating: 4 of 5 stars

 

Editura Meteor Press este una dintre editurile mele favorite când vine vorba despre cărți de istorie. Deși uneori o pot da în bară cu mult talent, majoritate cărților de specialitate sunt bune către foarte bune.

Rusia în secolul XX a profesorului universitar canadian David R. Marples este una dintre acele cărți cu care Meteor Press are motive să se mândrească. Pe goodreads.com autorul este necunoscut. Necunoscut mi-a fost și mie până recent, trebuie să recunosc, însă nu prea înțeleg de ce este necunoscut la nivel mondial, ca să fiu sincer.

Marples face o muncă de cercetare pe care o structurează aproape perfect în volumul de față. Nu este ușor să treci în revistă și să comprimi în 450 de pagini istoria unuia dintre cele mai zbuciumate state a secolului trecut. Însă Marples o face și o face bine.

Volumul se deschide cu o prezentare a Rusiei la sfârșit de secol XIX, trece în revistă problemele țarismului și ale societății rusești, pentru ca, mai apoi, să urmărească instaurarea comunismului și să sfârșească cu Rusia lui Putin.

Întreg volumul îți lasă impresia că este construit de parcă ar fi fișe de curs adunate, atent scrise astfel încât să-ți reducă riscul de a pica examenul la materia Rusia din secolul XX. Este adevărat că, dacă nu ai deloc habar de istoria Rusiei s-ar putea să găsești cartea enervantă pe ici, pe colo pentru că sunt capitole care ar putea să fie mai bine dezvoltate și cărora le lipsesc, evident, informații, însă, dacă ești cât de cât familiarizat cu istoria Rusiei, volumul de față îți va părea interesant și destul de util mai ales dacă vrei să-ți amintești unele detalii.

Volumul nu cred că e pentru specialiști, chiar dacă Marples nu o dată expune opinii diferite ale istoricilor cu privire la anumite evenimente după care vine și cu interpretarea proprie pentru simplul motiv că lucrarea este mult prea generală. Economia, societatea, cultura, politica externă și internă a Rusiei, toate se găsesc în capitolele dedicate câte unui conducător sau unei anumite perioade de timp. Or, o astfel de lucrare care tratează cu atâta ușurință probleme atât de diferite, nu este altceva, din punctul meu de vedere, decât o lucrare dedicată împătimiților de istoria comunismului, a Rusiei și a secolului XX cât și a celor care-și doresc o cultură generală bogată ca să poată participa la Vrei să fii milionar.

Volumul lui Marples merită citit deoarece munca pe care a depus-o acest individ extrem de erudit merită toate atenția publicului specializat sau nu. Abundența de informații nu te sufocă datorită modului în care este transmisă și pregătită de livrare către cititor, iar diferitele domenii care sunt atacate și expuse spre discuție, sunt suficient de bine explicate pentru a fi înțelese și „gustate”.

Se vede pregătirea de profesor a lui Marples din modul în care scrie, din felul în care și-a structurat volumul și din acele scurte descrieri ale unor personalități. Faptul că Marples este enciclopedic se observă din multitudinea de exemple pe care le dă din cărțile de literatură, pe lângă cele de specialitate, pe care le-a citit. Impresia mea este că Marples citește cu o poftă și cu viteză demonică și are o memorie a unei întregi turme de elefanți, altfel nu știu cum ar fi putut scrie un astfel de volum atât de complex.

De ce 4 stele: mi-a plăcut cartea, chiar foarte mult, dar nu se poate să-ți propui atât de multe fără să ai scăpări și, mai ales, să epuizezi ditamai subiectul în doar 450 de pagini. David R. Marples nu este, cel puțin nu încă, nici Kershaw, nici Ferguson, nici Arendt, din păcate, însă are toate șansele, zic eu, să devină un istoric de referință.