Daredevil Neînfricatul de Frank Miller și John Romita jr.


Daredevil Neînfricatul de Frank Miller și John Romita jr. (ilustrații)
Nota mea: 5 of 5 stars

Seria de benzi desenate scoase de cei de la Lex Comics se întregește cu Daredevil și nu cu orice volum Daredevil, ci chiar cu cel care a ajuns să fie catalogat de Miller drept Biblia Daredevil, volum care se poate compara ca importanță cu privire la începutul istoriei unui personaj cu volumul Batman: Year One.

În Hell′s Kitchen din Manhattan un puști pe nume Matt își duce traiul alături de tatăl său, boxer profesionist. Viața celor doi este dificilă, mai ales de când tatăl său a început să aibă probleme cu lumea interlopă care l-a transformat într-un bătăuș recuperator. Un accident nefericit îl lasă pe Matt fără vedere și astfel îl cunoaște pe Stick care-l ia sub aripa sa protectoare și-l antrenează pentru a-l ajuta să-și ascută simțurile, transformându-l într-un adevărat luptător. Relațiile tatălui lui Matt îi aduc acestuia moartea când refuză să piardă un meci, iar Matt decide să se răzbune, acesta fiind primul pas în direcția eroului mascat care va fi Daredevil.

Mi-a plăcut foarte mult banda în primul rând datorită ilustrației old-school pe care a abordat-o Romita jr.

Desenatorul chiar declara la un moment dat că cea mai bună lucrare a sa este Daredevil Neînfricatul atât datorită calității scenariului cât și aportului propriu cu privire la desene. 

Când Miller vrea să creeze o poveste extraordinară poate să o facă, dovadă stând chiar volumul de față. Nu doar că reușește să creeze un personaj credibil, dar dramele din spatele dorinței lui Matt de a deveni un luptător al dreptății sunt cât se poate de bine ancorate în realitate. Bineînțeles că Miller strecoară în povestea lui Matt anumite aspecte sociale care țin de problemele cu care americanii de rând se confruntau în perioada anilor 1980, cartierul rău famat din Manhattan fiind spațiul perfect pentru nașterea unui supererou precum Daredevil. Evoluția lui Matt în Daredevil este naturală, Miller nu exagerează nicăieri dezvoltarea acestuia, lăsând impresia că lucrurile vin de la sine, nu transmite nicăieri că Matt visează la o astfel de carieră, ba dimpotrivă, după răzbunarea morții tatălui său, Matt decide să devină avocat, întoarcerea în Hell′s Kitchen trezind în acesta instinctele de apărare a oamenilor din cartierul său, instincte care-i spun că statutul de luptător cu mască poate să fie mai util acestora decât poziția de avocat în costum. Spre deosebire de multe alte personaje, Daredevil nu ajunge un vigilante datorită setii aprige de răzbunare. Daredevil este Daredevil datorită nevoii oamenilor de a se simți protejați, nevoii de a avea un exemplu aproape de ei, nevoii de dreptate care trebuie să se facă în momentul în care legea și instituțiile statului se feresc să intervină datorită cartierelor rău famate care nu prezintă interes politic.

Volumul tradus de cei de la Lex Comics este cu adevărat un eveniment care merită să fie păstrat în biblioteca oricărui fan de benzi desenate, indiferent de-i acontat de DC sau Vertigo sau alte companii din industrie. Pe lângă povestea desenată, volumul oferă cititorului și o serie de schițe din interiorul benzii și variante de coperți, povestea colaborării lui Romita jr. cu Frank Miller la crearea poveștii, precum și scenariul în original cu adnotările de mână făcute pe marginea textului bătut la mașină. 

De ce 5 stele: este o notă combinată care merge atât către scenarist și desenator cât și către Lex Comics, cei care au făcut efortul de a traduce și organiza acest volum în limba română.

Volumul se poate comanda aici: lexshop.ro

Prezentarea editurii:

Un copil zglobiu ca toți copiii, Matt face parte dintre aceia care cred în bine și care, poate de aceea, sunt ținta predilectă a celor care se cred stăpânii lumii. Un accident cumplit, căruia îi cade victimă pe când încearcă să salveze viața unui bătrân, îl răpește definitiv vederea. În loc ca acest lucru să îl înfrângă, Matt descoperă în sine o putere ce depășește orice așteptare. Voința și inteligența sa ieșite din comun îl ajută să profite de pe urma acuității supranaturale a simțurilor rămase pentru a face ca lumea să devină un loc mai bun și mai sigur. Misiunea nu e deloc ușoară, căci piedici sunt la tot pasul. Însă primul lucru pe care îl învață un orb este cum să nu se împiedice. Iar Matt nu e un orb ca toți ceilalți.

Frank Miller este cunoscut pentru poveștile întunecate pe care le-a scris și desenat în titluri aflate și astăzi printre preferințele multor cititori de benzi desenate. Titluri publicate din nou și din nou, printre ele numărându-se Batman: The Dark Knight Returns (1986), Sin City (1991) sau 300 (1998). Însă poate cele mai notabile povești ale sale îl au centrul acțiunii pe Daredevil, doar unul din eroii creați de Stan Lee dar dezvoltat de Miller. El este de asemenea și creatorul personajului Elektra.

Talentul de ilustrator al americanului John Romita Jr (abreviat în domeniu JRJR) se mai regăsește și în benzile desenate Kick-Ass.

Cele cinci volume care alcătuiesc albumul de față au apărut în perioada octombrie 1993 –  februarie 1994 și au cunoscut un succes răsunător.

Ai urmărit deja cele două sezoane ale serialului de pe Netflix? Acest album se va dovedi a fi o lectură savuroasă pentru tine, iar dacă nu ai văzut încă serialul cu siguranță banda desenată te va convinge că nu este vorba deloc de o poveste banală cu supereroi ruptă de realismul sângeros al lumii crimelor, ci chiar pe dos.

Top 10 Benzi de la DC – Locul 2


Nu știu…Chiar nu știu. Au rămas două locuri, iar pe ele trebuie să pun două dintre benzile mele preferate, de către trei dintre creatorii mei preferați, dar nu știu dacă pot să pun una deasupra celeilalte. Așa că oficial, le iubesc pe amândouă la fel de mult și le-aș apăra și lăuda până în pânzele albe, m-aș război cu troli răbufniți din cea mai neagră pucioasă și aș străpunge (verbal desigur, pentru că suntem oameni civilizați) pe orice demon nebulos care încearcă să le conteste valoarea(căci doar o asemenea creatură ar îndrăzni). Dar pentru că Segepop consideră cel puțin una dintre ele ca fiind penibilă(nu am îndrăznit să îl întreb de cealaltă), mă scoate din dilemă.

aici <– locul 3

Dark Knight Returns

de…scrie sus

Au mai rămas lucruri de spus de Dark Knight Returns? Sigur că da. Pentru o bandă atât de discutată, s-au spus suspect de puține lucruri despre ea și tocmai acele lucruri care nu o fac chiar spectaculoasă. Cu fiecare frântură de înțelegere a mediului benzii desenate pe care o capăt, crește și admirația mea pentru DKR. Pentru că este o adevărată încoronare a tot ceea ce se putea face la acea vreme cu banda desenată și încă pe atât. Stilistic, formal, conceptual, din aproape toate punctele de vedere este o bijuterie.

Are o narațiune densă, dar deloc laborioasă, cu pas susținut riguros și totuși armonic mulțumită grilei de patru pe patru panouri, care s-ar putea foarte bine să fie una dintre cele mai de succes formule structurale. Iar în umbra fiecărei afirmații bombastice, sub fiecare frază necizelată, se ascund elemente organice, naturale și idei subtile, cu atât mai mult în arta care plătește constant tribut lui Hugo Pratt, pe lângă faptul că profită din plin de descoperile stilistice ale foștilor asistenție ai lui Neal Adams (în principal Chaikin, Sienkiewicz și Miller însuși).

Să nu îi credeți pe cei care vă spun că Miller l-a transformat pe Batman într-un psihopat monoideatic. E nuanță în caracterizare și dialog, iar comportamentul personajelor reacționează la ambianță(știi, ca în realitate). Batman este un bătrân prins într-o lume ce se dărâmă în jurul său, care își vede prietenii neputincioși sau corupți, iar pe tineri lipsiți de idealuri în numele cărora să clădească o lume mai bună. Vina pentru îndobitocirea personajului cade pe umenii lui Dixon și a editorilor de la diferitele benzi din linie, care nu au înțeles motivul pentru succesul lui DKR.

Dark Knight Returns funcționează ca o deconstrucție a lui Batman prin recrearea originii supereroului, funcționează ca pur și simplu o bandă de acțiune prin ritmul imprimat fiecărei acțiuni exagerate, funcționează ca bandă cu supereroi vorbind pe larg despre ideea de moștenire, de influență și datorie, funcționează ca analiză a ideii de supererou în lumea reală mult mai bine decât o va face Watchmen vreodată(și mi-am promis că nu o să vorbesc despre asta), funcționează ca bandă de artă prin apoteozarea experimentelor din Ronin și a culorilor lui Varley.

Este întradevăr un clasic care își merită un loc de frunte în istoria întregii benzi desenate, nu numai a celei cu supereroi.

…Doar atâtea paragrage? Dar mai am poze de pus :((

locul 1 –> aici

O listă cu benzi anglofone


#1 – Maus de Art Speigelman

Cartea care le-a început pe toate(mă rog, început e un termen cam puternic, dar a dat startul unei mișcări de literalizare a benzii desenate și a revitalizat multe aspecte ale industriei, în special ce țin de alternativă) și una dintre puținele lucrări canonice care în momentul de față poartă același impact asupra cititorului ca atunci când a fost scrisă. Asta pentru că pe lângă caracterul istoric, bibliografic, informativ, are un centru de mare densitate a trăirilor. Nu este vorba numai despre persecutarea evreilor de către naziști, ci și despre lucruri universale precum relația cu părinții, moșteniri culturale, sentimente de vinovăție. De abia aștept să fie adusă în țară.

#2 – Blankets de Craig Thompson

Până acum e un singur bildungsroman în care m-am regăsit(cărțile 2 și 3 din Lanark). Din nefericire nu e Blankets, deși în puncte cheie seamănă. În schimb, unde eu am fost și încă sunt panicat, deprimat, frustrat, dărâmat, intern dezarticulat, avatarul domnului Thompson a reușit să găsească refugiu și scăpare în mici plăceri, să înțeleagă ce se întâmplă și să facă alegerile pe care vrea. Este o poveste despre familie și iubire și pierderea credinței, însă lipsită de tragism sau furie. Plus că e desenată foarte bine. Adică, foarte bine.

#3 – Black Hole(se bate cu X’ed out care cred că s-ar putea să fie mai bun, doar că nu e încă terminat) de Charles Burns

Simbolurile, doamne, simbolurile! Artă superbă, personaje și situații atât de reale(mă rog, exceptând evidenta boală ciudată) și de întunecate.

#4 – All Star Superman
scenariu de Grant Morrison, iar arta de Frank Quitley și Jamie Grant

De fiecare dată când mă uit prin banda astă mă cuprinde un sentiment acut, incredibil de puternic de fericire și încredere. Dacă asta nu e frumusețe, atunci nu știu ce e.

#5 – Black Orchid
scenariu de Neil Gaiman iar artă de Dave McKean(Lucia o să mă omoare că am pus o bandă de McKean sub una cu Superman)

Sooo pretty + Divina Comedia cu supereroi. Să nu uităm de arta superbă a lui McKean.

#6 – Ronin de Frank Miller și Lyn Varley

E plină de energie plus Miller încercând să asimileze stilul lui Moebius și Goseki Kojima. Nu e frumos, dar e spectaculos. Precum privind la un boa cum digeră un elefant(Saint-Exupéry refference FTW). Plus referințe biblice, ambiguitate psihologică și samurai.

#7 Jimmy Corrigan: The Smartest Kid On Earth de Chris Ware

Sunt destul de sigur că merită un loc mai sus în listă, pentru că nu cred că nu poți aprecia măiestria tehnică de care dă dovadă și puterea melancoliei pe care o evocă. Mi-e lene să restructurez lista.

#8 – Bodyworld de Dash Shaw
http://www.dashshaw.com/bodyworld.html
Fuck! Fuck! Fuck! M-o bulversat, m-o metamorfozat. Și am citit-o sub formă de webcomic!

#9 – League of Extraordinary Gentlemen

scenariu de Alan Moore

artă de Kevin O’Neill

Atât de amuzant și de inteligent și de bine făcut și îmi place atât de mult de arta lui Kevin O’Neill. From Hell e un pic mai serioasă și mai densă, adică mult mai densă și după multe standarde(în general și după ale mele, dar acum sunt într-o altă dispoziție) ar fi mai bună, dar League of Extraordinary Gentlemen e mult mai distractiv de citit.

#10 – Ice Haven de Daniel Clowes

Cred că de abia cu asta Clowes a ajuns la o maturitate artistică. Nu știu sigur dacă narativ, pentru că încă de la început în Oddball dădea dovadă de un puternic simț al personajelor și al dialogului, însă aici este mai ambițios, iar din punct de vedere artistic dezlănțuie o multitudine de stiluri mânuite foarte bine și precis.

Top 10 povești cu Batman – Locul 1


și motivul pentru care îmi place așa de mult de el ca personaj

Locul 1 – Dark Knight Returns și să îți fie rușine dacă nu te-ai gândit la asta.

După cum sper că am evidențiat un pic în listă, deși nu acesta a fost scopul ei, Batman este un personaj complet diferit, în funcție de cel care îl scrie, perioada în care o face și artistul care îl desenează. Poate să fie un erou byronic, un bufon, un răzbunător înfiorător, o figură de-a dreptul demonică, sau chiar un tată. Și până la urmă, de aceea îmi place așa de mult.

Frank Miller avea în cap doi Batmen. Unul portretizat în Year One, altul în Dark Knight Returns. Și chiar dacă cel din Year One este mai uman, mai realistic, DKR îmi pare mult mai personală, în ciuda acțiunii, a excesului și violenței din poveste. Year One este o poveste scrisă așa cum trebuie scrisă, făcută ca la carte, grefând ușurel și cu destul bun simț elemente de horror peste noir, însă în absența artei lui Mazzuchelli, ar fi fost artificială. În Dark Knight, Batman este bătrân pentru că altfel nu îl putea Miller scrie și desena, implicându-se artistic în poveste. Batman trebuia să fie mai în vârstă decât el. Și chiar îmbătrânit, cu un pic de Eastwood în chip și maniersime, ceva lipsea. Era nevoie de un glob colorat de viață și uimire lângă gigantul impunător parcă din marmură și onix. Fără Robin, orice Robin, Batman nu este cu adevărat Batman, fiind lipsit de funcția paternă.

Batman este tipul ăla mare, neinteligibil și un pic înspăimântător care totuși te privește cu căldură și îți pune o mână mare, grea pe cap sau pe umăr drept afecțiune. Batman este ocupat, concentrat și totuși, te ia în lumea sa,transformându-și munca riguroasă și exactă într-un joc, de dragul tău. Chiar dacă doar un om, Batman îți pare din piatră făcut, iar prin acțiunile sale lasă de înțeles că poți și tu ajunge precum el, că e bine să fii precum el, insă în final alegerea este a ta. Batman este un mit din carne și oase, care îmbătrânește, ale cărui acțiuni i le poți recontextualiza și reinterpreta, peste ani înțelege, dar a cărui legendă personală nu slăbește, doar că se ridică deasupra lui și a ta. Cu mantia-i plutind măreață, rămâneți doar voi doi, doi oameni, insă el, chiar și cu chipul descoperit, tot este Batman.

 

Mai multe aici.