Acolo unde nu mai e trotuar/Where de Sidewalks Ends de Shel Silverstein


Acolo unde nu mai e trotuar/Where de Sidewalks Ends de Shel Silverstein
Nota mea: 5 of 5 stars

Am citit cartea de cum am primit-o de la editură. Până la momentul la care scriu acest articol am recitit-o de cel puțin cinci ori. Vlăduț este fascinat de poeziile ritmate ale lui Shel Silverstein, chit că le aude în română sau engleză.

Motivul pentru care recenzia a întârziat atât de mult a fost faptul că nu știam cum să scriu articolul astfel încât cititorii mei să-și dea seama că este o carte extraordinară, o carte eveniment, un volum care nu are voie să lipsească din nici o bibliotecă din România, indiferent de e bibliotecă pentru adulți sau copii. 

Fanteziile lui Silverstein sunt fabuloase! Mișcă-mă, Frișcă-mă, Pișcămă-n sus/Ickle me, Pickle me, Tickle me too este una dintre poezioarele cu o muzicalitate care mai că te fac să sari de pe scaun și să țopăi în timp ce urli-n gura mare versurile. Este una dintre poeziile preferate ale lui Vlăduț. 

Mie mi-au plăcut foarte mult: E mai întuneric ca afară, Gigi Reactoru′ și Televizoru′, Nu-i nicio deosebire, UPS! Nu pot să spun că a fost vreuna la care să nu mă fi distrat sau care să nu-mi fi plăcut. Absolut toate sunt inspirate și amuzante.

Întreaga carte parcă invită la joc, la dans, la sărit și la urlat. Desenele care adeseori însoțesc versurile sunt menite să cristalizeze și mai bine imaginea pe care ți-o formezi în timpul lecturii, trezindu-te râzând cu gura până la urechi.

Sincer să vă spun mi-aș dori ca toată lumea care poposește la acest articol să-și cumpere această carte, atât de frumoasă este. Recent am aflat că în momentul de față că tirajul s-a epuizat. Mă bucură enorm deoarece asta înseamnă cu sute de copii și de adulți se distrează alături de năzdrăvanul Shel Silverstein.

Traducerea lui Florin Bican face cinste originalului, nici nu se putea altfel dat fiind faptul că cei doi autori par să semene în dragostea pe care o au pentru joc și umor, iar imaginația și inteligența ascuțită sunt elementele definitorii care-i reprezintă pe amândoi.

Îmi simt cuvintele sărace, nici acum nu sunt convins că articolul de față este suficient cât să prezinte cum se cuvine cartea lui Silverstein și să arate ce comoară avem la îndemână, prin urmare las însuși autorul să vă vorbească: 

De ce 5 stele: cred că pozele de mai sus demonstrează de la sine nota acordată 🙂

 

Interviu Firesc cu Florin Bican


Florin Bican

1 – Eu știu despre Florin Bican că: a câștigat Trofeul Arthur pentru Reciclopedia de povești, că a scris inedita Și v-am spus povestea așa, că are un profil de facebook pe care pune constant desene care mai de care mai amuzante și că l-a pomenit Radu Paraschivescu într-un articol din Esquire citându-i câteva versuri care mi-au bântuit tinerețea. Ce știe Florin Bican despre Florin Bican?

Florin Bican știe despre Florin Bican că îl ia mereu prin surprindere – atât cu trecutul, cât și cu prezentul său. Nu știu dacă lucrurile care mi se întâmplă chiar sunt surprinzătoare sau doar am eu o capacitate ieșită din comun de a fi surprins. Mă surprinde, de pildă, că, după absolvirea facultății, am fost trei ani profesor de rusă în satul Tufa de lângă București. Că, după 2000, am fost cinci ani profesor de engleză la Munchen. Că am scris ce am scris și am tradus ce am tradus. Până la urmă și că am citit ce am citit, listele mele de lecturi constituindu-se în mod cu totul aleatoriu, mai mult prin derapaj. Până la urmă, asta știe Florin Bican despre Florin Bican – că-i place să citească, să scrie și să traducă. OK, și să pună desene amuzante pe Facebook…

2 – Eu v-am comparat cu Bill Willingham care a scos de la naftalină personajele basmelor clasice și le-a înțolit cu vorbe, probleme și aventuri conforme spiritului timpului actual. Thriller, acțiune, dramă, erotism. Toate scoase de sub bagheta vechilor povestitori pentru a fi repuse în lumina reflectoarelor moderne. Având în vedere că aproape același lucru îl faceți și dumneavoastră în Reciclopedia, aș vrea să știu dacă se simte nevoia resuscitării personajelor clasice pentru a ne întoarce mințile de adulți spre inocența copilăriei sau pentru că personajul basmului clasic este pur și simplu o sursă excelentă de inspirație și umor?

Nu cred că personajele clasice au nevoie să fie resuscitate, ci mințile noastre, supuse îndelung și fără milă unei perspective clasice sau clasicizante. Personajele clasice și poveștile lor au început prin a fi contemporane cu publicul care se bucura de ele. Însă trecerea timpului a introdus între text și cititori o distanță care a ajuns pricina unei venerații străine de spiritul textului. Dacă, inițial, publicul asculta povestea relaxat și se lăsa, catarctic, în voia trăirilor pe care i le provoca, cu timpul a ajuns să o asculte în poziția de drepți, care nu e prea prielnică trăirilor. De aceea, infuzia de contemporaneitate într-un text consacrat ne clătește percepția și ne ajută să luăm poziția „pe loc repaus”, din care vom putea gusta și varianta clasică a textului în cauză. Pentru că personajul basmului clasic este, indiscutabil, „o sursă excelentă de inspirație și umor”. Și, pe deasupra, e scutit de copyright – ca să-l citez pe Bill Willingham. À propos, mulțumesc de comparație.

3 – Vertigo vă contactează pentru că vrea să vă propună o serie de benzi desenate al cărui scenariu să fie scris de dumneavoastră. Care ar fi subiectul propus și cum l-ați prezenta în câteva propoziții?

Într-un București pleoștit de încălzirea globală își fac apariția pâlcuri de pinguini umanoizi. Aceștia produc și livrează localnicilor un nou tip de înghețată, care-i face aparent imuni la temperaturile aberante. Pinguinii sunt acceptați fără rezerve și li se permite să se stabilească în București, urmându-și nestingheriți propriul mod de viață. Li se alătură tot mai mulți pinguinii și toți continuă să producă masiv înghețată. O comercializează foarte avantajos pentru ei, ajungând rapid deținătorii principalelor mijloace de producție.

În București se construiesc primele lăcașe de cult dedicate lui Pingu I’ngu, zeitatea supremă a pinguinilor. Acestea au forma unor imense cornete de înghețată. Numărul și înălțimea lor continuă să crească, ajungând să domine complet arhitectura locală. Din vârful turnurilor răsună aproape constant chemarea la rugăciunea pinguinească: „Pinguinguinguinguuuuu”. Simultan, se raționalizează înghețata distribuită bucureștenilor.

Intrați în sevraj, bucureștenii se conformează automat condițiilor impuse de pinguini pentru a le furniza cantități minime de înghețată. Cu ajutorul liderilor politici, convertiți in corpore la pinguinism în schimbul avantajelor materiale, ocupanții construiesc gigantice instalații frigorifice, care generează temperaturi polare în tot orașul.

Treptat, pinguinii îi forțează pe localnici să adopte credința, obiceiurile și comportamentul lor, obligându-i să-și țină brațele legate pe lângă corp de la umeri până la coate și picioarele legate între ele de la șolduri până la genunchi, pentru ca mișcările lor să fie similare cu cele ale pinguinilor.

Populația semi-paralizată de frig și convertită cu forța la pinguinism este concentrată în pingulaguri – patinoare împrejmuite cu sârmă ghimpată – unde, sub supravegherea unui pinguinstitutor – un fel de profesor de pinguinologie – studiază cartea sfântă a pinguinilor, Pingua Franca.

Rebegiți de frig, leșinați de foame și cretinizați de Pingua Franca, bucureștenii se transformă încet, dar sigur, în pinguini. Extincția lor pare iminentă…

DAR în canalele care brăzdează subsolul orașului s-a refugiat un grup de rezistență condus de Mitică Popescu. Împreună cu asociații săi și cu Mița, dinamica sa parteneră, Mitică face incursiuni la suprafață pentru a recupera și reabilita victimele pinguinilor, pe care le adaugă trupelor sale de guerilă. În curând strânge o adevărată armată și o dotează cu arme cu aurolac, inventate și asamblate de el în subteran. Efectul acestora asupra pinguinilor este devastator, dar lupta lui Mitică și a Miței nu este nici ușoară nici de scurtă durată. Fiecare episod al ei va ilustra o confruntare spectaculoasă, în care ingeniozitatea, curajul și umorul autohton îi vor ajuta pe partizani să triumfe în fața fanatismului perdant al pinguinilor.

 si-v-am-spus

4 – Care este scopul și originea cărții Și v-am spus povestea așa?

Dacă prin „origine” înțelegem sursa (de inspirație), ar trebui s-o iau mai pe ocolite…

Gonzalo de Berceo, un scriitor spaniol din secolul XIII, declara, vorbind despre sursele sale de inspiraţie: „Al non escribimos sin non lo que leemos” – adică, noi nu scriem decât ceea ce citim. Cu asta voia să spună că, pentru el, singura sursă de inspiraţie valabilă era literatura. Câteva sute de ani mai târziu, mă regăsesc în aceeaşi situaţie: mă inspir în primul rând din ceea ce am citit, deşi, faţă de Berceo, am o poziţie privilegiată – am acces la încă şapte secole de literatură din care să mă inspir…

Unii vor spune, poate, că adevărata sursă de inspiraţie este Viaţa. Le voi răspunde că Viaţa însăşi copiază literatura, după cum demonstra, cu exemple convingătoare, Oscar Wilde, contrazicându-l pe Aristotel, care declarase, la rândul său, că arta imită, sau copiază, natura. Pentru mine însă literatura este viaţă, deci se poate spune că mă inspir şi din viaţă. Iar când viaţa din care te inspiri este condensată sub formă de basme, nu cred că există sursă de inspiraţie mai nutritivă…

Dar dacă inspiraţia este rezultatul unei acumulări de poveşti citite, auzite şi trăite, totul în jurul nostru e poveste: sunete, imagini, senzaţii, întâmplări. Când combinaţia de poveşti din experienţa fiecărui om ajunge la o concentraţie optimă, fiecare om devine, la rândul său, un potenţial scriitor. Asta s-a întâmplat şi cu mine. Iar de ajutat, m-au ajutat foarte mulţi oameni, în foarte multe feluri.

Dacă ai întreba, de exemplu, un pom, „Cum ţi-a venit ideea să faci mere”, cum credeți că ar răspunde? Dacă ar fi un pom onest, nu ar putea răspunde decât într-un singur fel, şi anume că, răsărind el însuşi dintr-o sămânţă de măr, n-ar fi avut cum să-i vină ideea să facă… banane. Aşa mi s-a întâmplat şi mie: formându-mă pe baza unor asemenea lecturi, nu puteam decât să scriu o asemenea carte.

Dacă aș încerca să asociez originea cărții cu un anume moment, pot spune că ideea mi-a venit, în sensul că mi-a fost oferită, la Târgul de Carte Bookfest, ediţia 2013, în timpul unei discuţii. Însă un moment de inspiraţie nu ajunge pentru o carte întreagă. El trebuie reeditat înaintea fiecărei propoziţii pe care o scrii ca să aduni acea carte. Iar de multe ori, momentul iniţial de inspiraţie este atât de ascuns într-un noian de „întâmplări”, încât nici nu-l observi.

„Scopul” cărții este încă și mai obscur – dacă va fi având vreun scop… În primul rând, scopul meu a fost să mă achit de o obligație – cea de a preda cartea la Editura Arthur. Dar acest scop s-a „ramificat” pe parcurs într-o mulțime de sub-scopuri și ultra-scopuri, ținând de fiecare frază, de fiecare capitol. Oricum, în mare, scopul meu a fost s-o termin de scris.

 

5 – Toată lumea care a îndrăznit vreodată să pășească pe tărâmuri fantastice știe că bidivii pot vorbi. Având în vedere experiența pe care ați avut-o cu aventuroșii cai care au spus povestea altfel, credeți că aceștia vorbesc doar când au ceva de spus sau au tot timpul ceva de spus și noi nu-i ascultăm cum se cuvine?

Așa cum a descoperit Gulliver în episodul final al călătoriilor sale,ajungând în țara Houyhnhnm-ilor, caii sunt înzestrați nu doar cu rațiune ci și cu darul vorbirii. Și nu numai că vorbesc tot timpul, dar tot timpul au ceva foarte interesant de spus. Deci merită ascultați cum se cuvine. După ce mi-am făcut ucenicia în grajdul lui Gulliver, am deprins limba cailor și asta m-a ajutat să pricep discursul eroilor cabalini și să-l pot reproduce, sper, convingător.

6 – Pe cine ați prefera ca studio de animație să vă ecranizeze și de ce: Pixar, Disney sau Studio Ghibli?

Indiscutabil, Studio Ghibli… Dacă va continua să producă filme și după 2015. Pentru că mi-a plăcut cum au reușit să creeze atmosfera în ecranizarea cărții lui Joan G. Robinson When Marnie Was There. Fără să fiu neapărat un fan al cărții respective.

7 – Vă rog să-mi spuneți câteva cărți pentru copii pe care ar fi indicat să le citească adulții și alte câteva pentru adulți pe care ar fi indicat să le citească copii.

În general, nu sunt pentru separarea celor două tabere în ceea ce privește lectura. Cred că e bine ca oricine să citească orice, indiferent de vârstă, pentru că fiecare vârstă permite o perspectivă unică și irepetabilă asupra unei cărți. O carte citită la vârste diferite devine cărți diferite. Dar de dragul jocului, voi încerca să întocmesc o listă de propuneri. Este, inevitabil, o listă aleatorie, subiectivă și limitată. Deci – cărți pentru copii recomandate adulților: Eleanor Estes, The Hundred Dresses (1944, SUA), Margaret Wise Brown, Goodnight Moon (1947, SUA), Fodor Sándor, Cipi, acest pitic uriaș (Csipike, a gonosz törpe, 1966, România), Tetsuko Kuroyanagi, Totto-chan, the Little Girl at the Window (窓ぎわのトットちゃん, 1981, Japonia), Stian Hole, Garmann’s Summer (Garmanns sommer, 1981, Norvegia), Werner Holzwarth (text) și Wolf Erlbruch (ilustrații), The Story of the Little Mole Who Went in Search of Whodunit (Vom kleinen Maulwurf, der wissen wollte, wer ihm auf den Kopf gemacht hat, 1989, Germania), Janne Teller, Nothing (Intet, 2000, Danemarca), Maria Parr Waffle Hearts (Vaffelhjarte, 2005, Norvegia), Shaun Tan, Tales from Outer Suburbia (2008, Australia), Wojciech Bonowicz, Tales by Nutty Teddy (Bajki Misia Fisia, 2012, Polonia). Și acum cărți pentru adulți recomandate copiilor: Giovanni Boccaccio, Decameronul (Il Decamerone, 1351, Italia), Boris Vian, Spuma zilelor (L’Écume des jours, 1947 Franța), J.D. Salinger, De veghe în lanul de secară (The Catcher in the Rye, 1951, SUA), R. K. Narayan, Ghidul (The Guide, 1958, India), Mihail Bulgakov, Maestrul și Margareta (Мастер и Маргарuта, 1967, URSS), Richard Brautigan, Pescuitul de păstrăvi în America (Trout Fishing in America, 1967, SUA), Kurt Vonnegut, Abatorul numărul cinci (Slaughterhouse-Five, 1969, Statele Unite), Haruki Murakami, Kafka pe malul mării (海辺のカフカ, 2002, Japonia), T. O. Bobe, Cum mi-am petrecut vacanța de vară (2004, România), Petre Barbu, Blazare (2005, România).

8 – Ce visează Florin Bican când: doarme, scrie, e cu ochii deschiși, inventează versuri.

Cai verzi pe pereți – fără excepție…

9 – Care credeți că este drumul pe care autorii români care scriu literatură pentru copii și tineret ar trebui să-l urmeze astfel încât să ajungă cel mai repede la sufletul cititorilor?

În primul rând să citească „literatură pentru copii și tineret” (și nu numai). Și apoi să comunice cu copiii și tineretul respectiv ori de câte ori au ocazia, punându-se la mintea lor.

10 – Cum ar vrea Florin Bican să încheie un interviu? Adică: ce întrebare ar vrea Florin Bican să primească și rar, sau niciodată, nu primește și care este răspunsul la această întrebare?

Oferta unui răspuns „în alb” îmi amintește de răspunsul la întrebarea absolută din The Hitchikers Guide to the Galaxy, pe care cel mai avansat computer al omenirii îl pritocise ani de zile. Când a venit cu răspunsul – „patruzeci și doi” – programatorii și-au dat seama că fără întrebare, răspunsul e inutil. Și s-au apucat degrabă să construiască un computer și mai pricopsit, care să le calculeze întrebarea pentru acel răspuns…

În cazul de față mi-aș dori o întrebare finală la care să pot răspunde citând unul dintre pasajele dragi mie din Biblie… Deoarece nu mă simt în stare s-o formulez, presupun că mi-ați pus-o deja și, mulțumindu-vă pentru generozitatea de mă fi lăsat să-mi aleg întrebarea, vin cu citatul: „Și Pavel, stând în mijlocul Areopagului, a zis: Bărbați atenieni, în toate vă văd că sunteți foarte evlavioși. Căci străbătând cetatea voastră și privind locurile voastre de închinare, am aflat și un altar pe care era scris: „Dumnezeului necunoscut”. Deci pe Cel pe Care voi, necunoscându-L, Îl cinstiți, pe Acesta Îl vestesc eu vouă. Dumnezeu, Care a făcut lumea și toate cele ce sunt în ea, Acesta fiind Domnul cerului și al pământului, nu locuiește în temple făcute de mâini, nici nu este slujit de mâini omenești, ca și cum ar avea nevoie de ceva, El dând tuturor viața și suflare și toate. Și a făcut dintr-un sânge tot neamul omenesc, ca să locuiască peste toată fața pământului, așezând vremile cele de mai înainte rânduite și hotarele locuirii lor, ca ei să caute pe Dumnezeu, doar L-ar pipăi și L-ar găsi, deși nu e departe de fiecare dintre noi. Căci în El trăim și ne mișcam și suntem, precum au zis și unii dintre poeții voștri: căci ai Lui neam și suntem”. (Faptele apostolilor, cap. 17: 22-28) Sublinierea îmi aparține…

Habemus victorem! Căștigătorul concursului Firesc și al pachetului Florin Bican este…


Fericitul câștigător al pachetului de cărți semnate de magnificul Florin Bican este Roxana Popa!

Felicitări Roxana, felicitări tuturor participanților! Ne-am bucurat enorm de comentariile voastre, am râs, ne-a făcut plăcere să vă cunoaștem, vă mai așteptăm pe la noi!

În finală au intrat 4 comentatori, nu divulgăm nume din motive de securitate familială. Vlăduț a vrut neapărat să-și spună și el părerea, astfel că i-am dat dreptul de ultim cuvânt – în cazul lui, ultimă mână.

Ne bucură că am dus la bun sfârșit acest prim concurs de pe blogul nostru și, ne dorim ca următoarele să atragă cât mai mulți cititori!

Mulțumim Editura Arthur pentru ajutor și premiu!

 

Editura Arthur prezintă: Lansări și evenimente speciale în săptămâna 17-23 noiembrie


Libraria Bastilia și Editura Arthur au plăcerea de a vă invita la lansarea cărții Și v-am spus povestea așa. Aventurile cailor năzdrăvani rememorate de ei înșiși de Florin Bican, cu ilustrații de Mircea Pop.
Evenimentul are loc luni, 17 noiembrie, de la ora 19,00, la mansarda Al 9-lea cer din incinta librăriei Bastilia, Piața Romană nr. 5.
Invitați: Răzvan Exarhu, Marin Mălaicu-Hondrari, Laura Albulescu

 

20 noiembrie, Târgul de carte Gaudeamus, București

Un căluț desenat îți aduce un rabat de nerefuzat.

Vino cu un cal năzdrăvan desenat de tine* la standul editurii Arthur din cadrul Târgului de carte Gaudeamus, joi, 20 noiembrie și îți oferim o reducere de 50% la cărțile lui Florin Bican.

*sunt aprobate inclusiv desenele făcute pe tabletă sau cele schițate pe genunchi în standul editurii.

21 noiembrie, Târgul de carte Gaudeamus, București

Zi de ateliere lejere

 

12:00 Atelier cu Mircea Pop – Cum să-ți tunezi calul năzdrăvan?

12:30 Atelier de benzi desenate cu Adina Popescu și Alexandru Ciubotariu

13:00 Atelier de poezie cu Flron Bican

Paper-and-Pencil-ateliere-modificare

 

22 noiembrie, Târgul de carte Gaudeamus, București

Ziua literaturii pentru copii Made in România

11:00 Lansare Și v-am spus povestea așa de Florin Bican

Participă: Adina Popescu, Florentina Sâmihăian, Laura Grünberg, Horia Corcheș

11:30 Lansare Istoria lui Răzvan de Horia Corcheș

Participă: Florin Bican, Adina Popescu, Cosmin Borza, Alexandru Ciubotariu

12:00 Lansare volum colectiv Cui i-e frică de computer  juniorii

Participă: Laura Grünberg, Florin Bican, Florentina Sâmihăian, Ioana Nicolaie, Adina Popescu

13:00 Anunțarea laureaților concursului de creație literară Trofeul Arthur

Juriul va prezenta argumentele pe baza cărora au ales manuscrisele câștigătoare pentru cele trei categorii de vârstă avute în vedere în cadrul concursului (0-7 ani, 8-14 ani, 14+).

Juriul este format din Elisabeta Roșca, Adina Popescu, Florentina Sâmihăian și Florin Bican.

Cum să râzi curat, nereciclat – Reciclopedia lui Florin Bican


Click pe poza si cumpara cartea! Transport gratuit 😉

My rating: 5 of 5 stars

În săptămânile în care nu am pus nimic pe blog nu am stat chiar degeaba. S-a înfiripat o relație specială între Răzvan cel mai tinerel și cărțile Editurii Arthur. Deși nu rezonam tot timpul, recunosc că majoritate volumelor citite de la Arthur sau Young Art mi-au fost pe plac. Prin urmare am decis că aș vrea ca și cititorii mei fideli să se bucure de cărțile pe care le citesc și le îndrăgesc, punând astfel la cale un concurs în colaborare cu Arthur și Young Art. Da, primul concurs de pe blogul meu! Un concurs care mă bucură și sper să vă entuziasmeze și pe voi. Așadar, țineți aproape pentru că săptămâna asta vi se pregătește ceva!

Una peste/sub/după/lângă alta eu, de fapt, vroiam să vă povestesc vreo două lucruri despre Reciclopedia lui Florin Bican.

Florin Bican e un fel Bill Willingham autohton – parcă v-am mai spus asta dar comparaţia mi se pare mult prea potrivită ca să renunţ degrabă la ea. Reinventează vechile personaje și poveștile folclorului românesc aducându-le în contemporaneitate.

În Reciclopedia, Bican îl ia pe Făt-Frumos și-l transformă în Bulă la vrerea unui Spân liftier la un hotel din Paris. Care e deznodământul vă las pe voi să-l descoperiți însă vreau să vă spun că Făt-Frumos al anilor două mii se ocupă cu salvarea propriei piei și lasă prințesele în plata lor.

Pe lângă Făt-Frumos o să ne mai întâlnim cu Marean, care face liceul militar în Uzbekistan pentru că nimeni nu are ac de cojocul lui, și cu Robert care se întrece la un concurs de înjurături cu profesoara de limba română care-l convinge că adevăratele înjurături nu se învață pe stradă ci, mai degrabă, citind clasicii literaturii românești.

Desene de Matei Branea

Scrisă-n versuri și animată de desenele lui Matei Branea, Reciclopedia este una dintre cărțile care ți se vor lipi de suflet.

Bican e teribil de amuzant și versurile sale curg parcă dintr-o cisternă plină cu gaz ilariant. Efectiv nu te poți opri din râs! Deși nu sunt un fan al poeziei și nici nu pot să spun că mă pricep foarte mult la acest stil literar, Bican m-a atras în lumea imaginată de el și m-a cucerit definitiv cu umorul său pentru că povestea se leagă-n rimele lui de parcă un țesător invizibil prinde cuvintele și le dă viață. Da, la Bican totul curge și se formează rapid, transportându-te printre hohote de râs în fascinanta și nebunatică lume a scriitorului.

Reciclopedia e genul de carte pe care o vei reciti până la adânci bătrâneți și la care vei râde de fiecare dată.

De ce 5 stele: pentru că este extrem de amuzantă, pentru că este foarte inteligent scrisă, pentru că te poate scoate din orice depresie, pentru că abia ce ai terminat-o și îți vine să te apuci din nou de ea.

Și v-am spus povestea așa – Florin Bican


Click pe poza si cumpara cartea! Transport gratuit 😉

Și v-am spus povestea așa. Aventurile cailor năzdrăvani rememorate de ei înșiși  de Florin Bican
My rating: 4 of 5 stars

Săptămâna asta v-am pregătit ceva surprize. Cărţile lui Florin Bican fac parte dintre ele. Reciclopedia şi Şi v-am spus povestea aşa, de exemplu, au fost două surprize extrem de plăcute pentru mine pe care vreau să le împărtăşesc cu voi.

Mai întâi am făcut cunoştinţă cu Reciclopedia, dar despre ea zilele următoare pentru că vă pregătesc ceva nemaivăzut.

După Reciclopedie am luat imediat la lecturat a doua carte scrisă de Florin Bican – Și v-am spus povestea așa.

Ei bine, de această dată, Bican nu mai atacă-n versuri basmele, ci le rescrie în proză, frumos, în cadru organizat.

Un cal fermecat este prins de un spân care este pe jumătate om, pe jumătate schelet și-l transformă și pe el după chipul și asemănarea noului stăpân. Jumătate de Iepure Șchiop, noul nume al căluțului fermecat, își vede jumătatea din carne cum o ia la fugă și-și pierde orice speranță de a redeveni vreodată întreg. Din fericire există un Făt-Frumos și o frumusețe de prințesă care-l salvează de spân pe căluțul nostru și, ca să vezi minune, mai vin și alți copitați năzdrăvani care încep să-și depene aventurile. Pe măsură ce bidivii își povestesc propriile variante la aventuri ce ne par cunoscute, jumătatea pierdută a lui Jumătate de Iepure Șchiop începe să fie dezgropată și se ițește încetul cu încetul din pământ. Oare vor reuși năzdrăvanii să-l ajute cu poveștile lor pe Jumătate de Iepure să fie din nou întreg?

Bican este Willingham al României. Ne poartă prin cunoscutele basme românești precum Făt-Frumos cu părul de aur, Tinerețe fără bătrânețe sau Povestea lui Harap-Alb, însă povestitori sunt caii care i-au purtat în spate pe eroii principali.

Interpretările lui Bican sunt deosebit de hazlii, inteligente și fascinante. E adevărat că, pe măsură ce înaintezi în basmul și explicațiile lui Bican, începi să-ți dai seama că varianta lui Bican parcă are mai mult sens decât originalul. Parcă se încheagă mai bine. Parcă te-ndeamnă la crezare. Ei bine, trebuie să recunoaștem că, totuși, Bican a avut avantajul de a lucra pe o poveste deja scrisă și gândită de la zero și a avut un oarecare timp de studiu dedicat criticii, dar asta nu presupune că narațiunea nu e bine construită și captivantă.

M-a surprins tonul autorului care nu scrie nici pentru copii, nici pentru adulți. Scriitura sa nu se adresează unei vârste în mod special și, îmi pare, poate fi accesibilă oricărui cititor, indiferent de e în ciclul primar sau tocmai ce a împlinit 30 de ani. Ușurința cu care Bican înnoadă poveștile te seduce și te face să vrei să devii cel mai bun prieten al lui.

Poveștile sunt cunoscute, personajele la fel, ba autorul chiar pune pasaje întregi din basmele pe care le repovestește ceea ce înseamnă că pășim pe drumuri știute. Ce nu știam eu și nici tu, cititorule, este că lucrurile s-au întâmplat și altfel, iar căiuții năzdrăvani nu o dată au salvat situația, povestea, prințul și prințesa.

Și v-am spus povestea așa este una dintre acele cărți pentru copii pe care le citești cu un zâmbet larg pe buze și abia aștepți ca piticul care vorbește acum în dodii să înceapă să povestească cu tine despre basmele pe care i le-ai citit. Eu abia aștept să discut critic la adresa lui Bican cu Vlăduț.

De ce 4 stele: deoarece cartea este foarte bine construită, bine scrisă și ilustrată, poveștile amuzante și personajele ușor de îndrăgit – o întoarcere plină de haz pe terenul basmului românesc.