Seria Detectivii Aerieni: Dosarul popcorn și Dosarul clopoțeilor de Crăciun de Ana Rotea


Dosarul Popcorn de Ana Rotea                                                          Dosarul clopoțeilor de Crăciun de Ana Rotea        

Nota mea: 5 din 5 stele                                                                         Nota mea:  5 din 5 stele

Nu obişnuiesc să judec vreo carte în funcţie de autorul ei. Ştiu, sunt critici sau profesori sau mai ştiu eu ce învăţaţi care îi sfătuiesc pe cititori să plaseze bine o scriitură în cadrul biografiei autorului, şi mai bine în vremurile în care a fost scrisă şi analizeze acest întreg atunci când discută despre o carte. Nu zic nu, cel mai adesea este foarte instructiv să faci toate astea, însă nu pot uita nici întrebarea unui îndrăgit filosof francez: “Ce contează cine scrie?” ca un ecou al binecunoscutei “legi” a cunoaşterii: nu contează cine garantează pentru o afirmaţie, contează dacă e adevărată. Am făcut această plictisitoare introducere pentru a clarifica un lucru: nu apreciez o carte mai mult pentru că e scrisă de un autor român şi nici nu recomand vreodată cărţi scrise de autorii români doar pentru a promova “cultura autohtonă”. Dacă o carte e mai bună decât Un veac de singurătate, atunci o recomand prietenilor, altminteri m-aş bucura dacă ar citi cartea lui Marquez şi nu cu ultimele apariţii de carte românească.  

În literatura pentru copii însă lucrurile stau, cum era de aşteptat, aşa şi aşa. Oricât de imparţial ai vrea să fii cu autorul, capacitatea de receptare uşoară a textului  îţi modifică mult perspectiva. Altfel şi abrupt spus, chiar dacă aş vrea să o compar pe Ana Rotea cu Sally Gardner şi pe Detectivii aerieni cu trupa Aripi şi Co. nu pot trece peste faptul că poveştile şi “cazurile” detectivilor autohtoni sunt mai pe înţelesul copiilor şi, din pricina aceasta, mai pe placul lor. O clientă îmi spunea în preajma Crăciunului că se bucură nespus de apariţia cărţii Rostogol merge acasă, pentru că astfel copiii săi au poveşti pe care le pot lesne pricepe; ei nu mai pot înţelege acum Hansel şi Gretel sau alte basme asemenea în care părinţii îşi abandonează copiii flămânzi în pădure câtă vreme propriii părinţi sunt toată ziua pe capul lor şi îi îndoapă în fel şi chip. Şi chiar şi în absenţa unor astfel de elemente fantastice, poveştile de pe alte meleaguri au mai tot timpul ceva străin, greu sau imposibil de înţeles pentru copii, de la detalii ce necesită o explicitare în josul paginii cu privire la, de pildă, structura şi programa din învăţământ sau banalele lanţuri de hypermarketuri cu tipurile de produse pe care le comercializează până la gusturile personajelor, la sărbătorile şi obiceiurile lor de zi cu zi.

Asta nu înseamnă că cele două cărţi în discuţie au singurul avantaj de a fi autohtone, deşi atârnă mult la cântar faptul că cele două cazuri se petrec în timpul vacanţelor de vară, respectiv de iarnă, că protagoniştii stau la bloc şi îşi caută indiciile prin cartier, prin piaţă, la restaurantul chinezesc în primul caz, sau, în cel de-al doilea, în parcul în care primarul a improvizat un orăşel al copiilor cum obişnuiam să îi spunem sau că cele două cazuri sunt cât se poate de plauzibile în zilele şi în lumea noastră. Autoarea reuşeşte să pătrundă întru totul în universul personajelor sale. Limbajul, descrierile, comportamentul celor patru copii (şi-un căţel) sunt cât se poate de naturale, de parcă un adult nici nu ar fi pus mâna pe vreun pix sau pe vreo tastă ca să le creioneze. Şi totuşi umorul, replicile sunt la fel de delicioase pentru cei mari pe cât sunt de serioase pentru cei mici. Ba chiar, de la un volum la altul am avut impresia că autoarea se perfecţionează, că nu mai lasă nici o frază nefinisată, că nu e nimic în plus sau în minus, că atenţia i s-a îndreptat la fel de mult pe modul de construcţie al poveştii pe cât s-a îndreptat asupra poveştii înseşi. Ce poveste?

De fapt sunt deja două, două cazuri: unul cu o dispariţie a unui porcucşor de Guineea pe care Marlău, Gesicaflecer, Bolumbo, Scupidu şi Şerloc încearcă să o rezolve întrecându-se cu o echipă concurentă numită Fafeflafi, caz care se ramifică şi se complică suficient de palpitant şi de inteligent cât să garanteze un început de serie care să capteze atenţia cititorilor (şi să câştige Trofeul Arthur) şi cel de-al doilea, care, deşi tematic, implicând dispariţia a câtorva mii de clopoţei de Crăciun care urmau să împodobească un întreg parc, poate fi citit în orice anotimp; mai mult decât un aer de sărbătoare pe care îl respiră cel de-al doilea volum, mie mi s-a părut că aici primează autenticitatea, familiaritatea şi grija extraordinară a autoarei la fiecare detaliu şi mai ales la modul în care construieşte personaje secundare nemaipomenit de caraghioase şi de pline de persoanlitate.

Deşi plasate într-o atmosferă cât se poate de reală, “cazurile” Anei Rotea mi-au adus aminte, cum pomeneam mai sus, de seria Aripi şi Co. Deşi aceasta îşi duce veacul în lumea zânelor, a pisicilor vorbitoare şi a căpcăunilor, ambele serii de aventuri detectivistice au parte de suspans, de umor, de imaginaţie şi inteligenţă, de naturaleţe şi mai ales de un curs cumva ascendent: pare-se că următoarea carte nu are cum să dezamăgească, autoarele au înţeles cum stau lucrurile în lumea copiilor, a detectivilor şi a adulţilor care le scriu poveştile, de acum nu trebuie decât să le lăsăm să îşi facă treaba şi să ne bucurăm de cărţile lor.

De ce 5 stele (pentru fiecare volum): Pentru că la un loc avem o serie de nota 10, bineînţeles.

Pânza Charlottei de E.B. White


 

Pânza Charlottei de E.B. White
My rating: 5 of 5 stars

Coperta patru enumeră cu rigurozitate topurile care de care mai redutabil în care Pânza Charlottei se găseşte pe locul fruntaş: Topul celor mai bune 21 de cărţi pentru copii (BBC Culture), Top 100 cărţi de proză pentru copii (Children’s Book Guide), Top 100 cele mai bune cărţi pentru copii din toate timpurile (School Library Journal), Topul celor mai vândute cărţi pentru copii (Publishers Weekly), Topul profesorilor pentru cele mai bune 100 de cărţi pentru copii (National Education Association), Topul părinţilor pentru cele mai bune 100 de cărţi pentru copii (Parent&Child). Desigur, există nenumărate topuri. în fruntea unora se afla Pânza Charlottei, în fruntea altora Regele tuturor sălbăticiunilor, Pădurea fermecată, Watership Down sau Harry Potter, iar ele ţin cont de nenumăraţi factori. Nu mă pot gândi, totuşi, la un top în care Pânza Charlottei să nu se găsească în primele 5 cărţi. Poate doar unul pentru copii foarte mici – cartea nu are ilustraţii defel în ediţia românească  şi, în general, mi s-a părut destul de dificil să îi explic unui copil de doi ani felul în care apar pânzele de păianjen şi ce înseamnă, de fapt, viaţa unui păianjen cu etapele sale.

Departe de a fi eu însămi, din păcate, o iubitoare de animale şi departe de a fi iubitoare de porci oricât de fashionable ar fi această pasiune, am pus cartea undeva în primul rând ca să fiu absolut sigură că, de îndată ce Vlăduţ va învăţa să citească o va găsi la îndemnână. O frumoasă lecţie de viaţă care vine, pentru a câta oară?, de la animale şi încă de la unele pe care suntem obişnuiţi să le ignorăm chiar şi în poveşti, dacă nu punem la socoteală nemaipomenitele aventuri ale lui Spiderman. Pentru a-l salva pe porcul Wilbur peste măsură de sensibil şi naiv de la friptura de Crăciun o păienjeniţă, Charlotte pe numele ei mic, îşi pune în joc toată inteligenţa, calmul şi priceperea şi, cu ajutorul animalelor de prin curtea destul de amabile de altfel, deşi nu grozav de inteligente, dar şi a şobolanului Templeton, egoist şi viclean, reuşeşte să îl facă pe porcul domnului Zuckerman o adevărată vedetă.

S-au spus multe despre Pânza Charlottei şi pe bună dreptate. O lecţie despre prietenie şi iscusinţă venită nu doar de la Charlotte, dar şi de la cine te aştepţi mai puţin – urâciosul şobolan Templeton. Una despre încredere în oameni şi alta despre încredere în animale. O lecţie despre bucuriile copilăriei, alta despre loialitate. O lecţie despre trecerea timpului şi despre cum trebuie să valorifici această trecere, despre felul în care poţi să te foloseşti de propria soartă pentru a înfrumuseţa şi salva vieţile altora. Pânza Charlottei trebuie neapărat citită de părinţi. Poate de către părinţi copiilor, poate fiecare pe cont propriu cu propriul exemplar în mâini. Nu contează cum şi când o citiţi, important e să o faceti. Internetul e plin, pe de altă parte, de avertismente privind filmul care, se pare, nu se ridică la înălţimea cărţii. Poate o fi aşa, poate n-o fi. Ştiu însă, că, cel mai adesea, e bine să începeţi cu povestea scrisă, mai ales când e una de cince stele, uneori nici nu mai ajungi la film.

Prezentarea editurii:

O păienjeniţă şi o copilă îşi unesc forţele pentru a salva cel mai straşnic porc care s-a născut vreodată. 

LOCUL 1 ÎN:

Topul celor mai bune 21 de cărţi pentru copii 

BBC Culture

Topul celor mai vândute cărţi pentru copii 

Publishers Weekly 

Top 100 cărţi de proză pentru copii

Children’s Books Guide

Top 100 cele mai bune cărţi pentru copii din toate timpurile

School Library Journal

Topul profesorilor pentru cele mai bune 100 de cărţi pentru copii

National Education Association

Topul părinţilor pentru celor mai bune 100 de cărţi pentru copii

Parent & Child  (Scholastic)

Wilbur este un porcuşor sensibil, care iubeşte pe toată lumea. Pentru el o viaţă fericită înseamnă o porţie bună de mâncare şi prieteni dragi alături. Chiar şi stăpânii care îi puseseră gând rău ajung să înţeleagă ce minune au în ogradă. Iar Wilbur, porcul care leşină de emoţie ca nimeni altul, răspunde bunătăţii cu dragoste şi loialitate.

Domnul Sconcs de David Walliams


Domnul Sconcs de David Walliams

My rating:  3 of 5 stars 

Asemănarea cu Roald Dahl nu se datorează numai ilustratorului. Daca aş fi citit cartea fără să ştiu numele autorului, pe Roald Dahl l-aş fi bănuit. Poate tocmai asemănarea aceasta pe care am găsit-o izbitoare m-a făcut să nu îi acord Domnului Sconcs patru stele.

Povestea este cea a unei familii scoase parcă dintr-o caricatură de Quentin Blake: mama, doamna Fărâmă – candidată pentru Parlamentul Marii Britanii, mereu mai elegantă şi mai ridicolă decât este cazul, cu părul întotdeauna ţeapăn din pricina fixativului şi cu taiorul perfect călcat, sora Annabelle, pricepută nevoie mare la activităţi extraşcolare care se întind pe patru pagini printre care: dans, step, jazz contemporan, break-dance, hip-hop, krumping,  mers pe picioroange, pictură pe broaşte de porţelan, antrenament pentru Turul Franţei, stagiu pe lângă un neurochirurg, cântat la oboi, sărituri cu schiurile in Elveţia, olărit în avion,, înot pe Canalul Mânecii, kick-boing thailandez, întreţinerea motocicletelor, fabricarea lumânărilor, îngrijirea vidrelor etc., tatăl – un pasionat de muzică prins într-o fabrică şi Chloe, o fetiţă de 12 ani care într-o zi intră în vorbă cu Domnul Sconcs rămânându-i datoare cu niscavai cârnaţi şi, temporar, Domnul Sconcs însuşi, vagabondul de pe bancă, cel care face baie o singură dată pe an şi a cărui poveste se dovedeşte cutremurătoare, unicul aliat al lui Chloe într-o lume în care mama o desconsideră, sora îi face zile negre, tatăl nu o poate ajuta, iar colegele de şcoală o necăjesc mereu.

În cel mai scurt timp, din pricina programului doamnei Fărâmă care include, printre altele, alungarea tuturor vagabonzilor de pe străzi, Domnul Scons îşi va găsi adăpost în magazia familiei. Ce va descoperi Chloe în spatele manierelor impecabile şi a bunului gust autentic de care dă dovadă domnul Sconcs nu doar că va da peste cap întreaga familie, dar cumva ajunge de importanţă pentru conducerea ţării. De altfel, întâlnirea dintre Domnul Scons şi Primul-Ministru  mi-a amintit atât de mult de cea dintre Regină şi Marele Uriaş Prietenos încât spuneam că mi-aş fi pierdut banii într-un pariu privind identitatea autorului.

Nu am citit Bunicuţa Hoţomană şi nici Băiatul miliardar, deşi am pus de ceva vreme ochii pe ele. Cumva, mereu apărea ceva înainte. Noua colecţie de primăvară a editurii Arthur în care văd cu bucurie că se poată galbenul, după ce toată toamna a fost cafenie (nu atât la Art, cât în zona de noutăţi) m-a făcut să încep cu acest Domn Sconcs şi să îmi petrec o după-amiază cu o carte şi un film, în cel mai plăcut mod posibil.

De ce 3 stele? Pentru că este o carte distractivă, emotionantă şi surprinzătoare, plină de curaj, bunăvoinţă şi de lecţii de viaţă frumos împachetate.

Prezentarea editurii:

Duhoarea domnului Sconcs se simte de la două poşte. Asta nu e neapărat de mirare, pentru că trăiește pe străzi.

Dar bătrânul se dovedeşte a fi un prieten de nădejde şi micuţa Chloe îl găzduiește pe ascuns în magazie. Surprizele nu se opresc aici. Între timp casa ei devine scena unor situaţii inedite, iar domnul Sconcs scoate la iveală propriile mistere. Pentru că fiecare vagabond are povestea lui.

O carte de David Walliams, autorul bestsellerurilor Băiatul miliardar și Bunicuța hoțomană.

Povestea Ellei de Gail Carson Levine


Povestea Ellei de Gail Carson Levine

My rating:  5 of 5 stars 

Dacă s-ar zice că fiecare an în cărţi este întocmai precum prima/primele cărţi pe care le citeşti pe 1 ianuarie, atunci aş fi incântată şi mi-aş spori considerabil aşteptările pentru 2016 mai ales că şi următoarele cărti citite au fost pe măsură. Începutul anului m-a prins dormind, dar dormind cu două cărţi în mână – Povestea Ellei în stânga şi What if? în dreapta. Până când îmi voi da seama ce şi cum aş putea scrie despre What if? pot încerca să explic de ce Povestea Ellei este o nemaipomenită surpriză pe care nu aş fi bănuit-o nicicând în spatele condurului de Cenuşăreasă de pe copertă şi al titlului care nu îmi spunea nimic, deşi înţeleg acum că volumul este câştigător al Newbery Honor şi că pe undeva există şi un film cu Anne Hathaway destul de popular.

Ella este extrem de inteligentă, jovială, frumoasă, plină de umor şi extrem de iubitoare, întocmai ca prinţesele din poveşti cărora, cu propriile arme, Ella le face concurenţă.  Doar că, spre deosebire de acestea, Ella este ”binecuvântată” cu darul supunerii de la naştere, astfel că în faţa oricăror surori sau mame vitrege, în faţa unui căpcăun sau a unui prinţ Ella nu ar putea nicicând să spună „nu”. Lucrul acesta o pune în mare încurcătură adesea, mai ales că s-a văzut nevoită să se supună unicei porunci date de mama sa, aceea de a nu pomeni nimănui despre darul primit de la zâna Lucinda la naştere. După moartea mamei, Ella rămâne în grija tatălui – un negustor avar şi nepriceput şi a bucătăresei Mandy, bună prietenă a mamei sale. Povestea este relativ simplă: Ella este blestemată şi trebuie să scape de blestem. Pentru asta va face o călătorie prin ţinuturi periculoase, va îmblânzi cele mai îndărătnice creaturi, ba chiar îl va întâlni şi pe prinţul din poveşti, desigur, doar că lucrurile vor lua o turnură neplăcută. De aici, bineînţeles, vin şi acele momente pe care le veţi întâlni adesea în filmele americane în care prinţesa/iubita/frumoasa face tot felul de acţiuni autodistructive pe care nu le poate explica nicicum. Mai vin şi acele poveşti reciclate, în special Cenuşăreasa şi Frumoasa din pădurea adormită, care te-ar putea face să crezi că Povestea Ellei nu dă dovadă de suficientă imaginaţie cât să-şi construiască firul propriu de întâmplări fantastice. Zâne, uriaşi, căpcăuni, elfi, cavaleri, all the usual suspects

Cu toate astea, Povestea Ellei este extrem de inteligentă. Un basm modern, plin de umor, cu un personaj principal atât de plăcut încât o face pe Alba ca Zăpada să pară mama vitregă, cu întâmplări cursive, exagerate, desigur, doar ne aflăm în plin tărâm fantasy, dar niciodată gratuite, legate logic, pline de emoţie pe alocuri, care te fac nu doar să trăieşti cu intesitatea povestioara, ci şi să îţi păstrezi întipărit pe buze, de la un capăt la celălalt, un zâmbet pe care doar basmele ţi-l pot aduce.

De ce 5 stele: câtă vreme cartea este în mod declarat o reluare a basmelor clasice şi câtă vreme imaginaţia şi noutatea la o poveste fantasy pentru copii trebuie să fie pe cele dintâi locuri în cazul în care cineva s-ar apuca să facă o ierarhie? Pentru că Gail Carson Levine mi-a arătat că şi umorul, lejeritatea şi buna dispoziţie pot fi câteodată în fruntea listei şi că, o dată ce accepţi asta, poţi să te laşi în voia poveştii, aşa că nu  mai ai nimic de pierdut.

Prezentarea editurii:

Neînfricata Ella este complet neputincioasă în faţa unei… porunci. La naşterea ei, Lucinda, o zână zăpăcită, i-a făcut un dar cât se poate de neobişnuit: darul supunerii. Biata de ea trebuie acum să îndeplinească orice ordin, oricât de caraghios sau de nedrept ar fi. Iar mama şi surorile ei vitrege îi cunosc secretul şi profită de el ca să-i facă viaţa un chin.
    
În această rescriere a basmului Cenuşăresei, Ella nu stă cu mâinile în sân în aşteptarea unui salvator, ci porneşte chiar ea în căutarea Lucindei, ca să anuleze o dată pentru totdeauna blestemul care o înrobeşte.
     
Povestea Ellei e o carte fermecată cu zâne, căpcăuni, elfi şi cavaleri şi cu o eroină pe care n-ai cum să nu o îndrăgești.