Adevarul este ca am fost foarte curios sa vad ecranizarea lui David Cronenberg dupa Pranzul dezgolit insa nu prea am avut timp sa il vad pe indelete asa cum mi-am dorit. Intr-un final, am reusit sa-l vad si am ramas masca cu o singura replica care se repeta mereu in capul meu: Ce dracu’ a fost asta?!
Exact asta a fost prima mea reactie dupa vederea filmului si se datoreaza amestecului fictiunii cu autobiografia lui William S. Burroughs. un crochiu interesant, fascinant de evenimente reale si fictionale, decupate din romanul lui W.S.B si aranjate pe pelicula astfel incat sa iti sicaneze retina si sa vrea mai mult si mai mult desi nu este deloc usor sa accepti multe dintre imagini. Am spus „decupat” pentru ca scrierea lui W.S.B nu este deloc usoara si Naked lunch este extrem de complex si alambicat si imposibil de redat, afisat, re-imaginat, descris, etc. iar singurul mod prin care ai putea sa filmezi imaginatia lui Burroughs este prin a decupa, a taia bucatele din total pentru a le arata pe fiecare separat pentru ca doar asa poti mai apoi sa intelegi intregul. La fel ca si mozaicurile lui Lewis Lavoie, unele imagini din Naked lunch ar fi avut inteles luate separat dar in nici un caz sens daca nu le-ai integra in imaginatie si jocul suprarealist propus de Burroughs. Pentru a intelege filmul si imagistica acestuia ar trebui sa te dai inapoi douazeci de metri pentru ca doar atunci poti sa vezi imaginea lui Lincoln conturandu-se din spatele Galei care admira Mediterana.
Filmul mi-a placut foarte mult. Amestecul de care am pomenit mai sus este facut exceptional iar sentimentele de trezire brutala la realitate alterneaza cu imagini de cosmar si grotesc astfel incat te simti lasat prada unei alte lumi, extrem de reale si apasatoare, uitand ca este doar o fictiune. Filmul se rupe uneori, desi este mult mai legat decat cartea, insa uneori se actiunea se rupe si te arunca intr-un vartej de senzatii pe care le traiesti din empatia pe care o ai cu personajul, altfel fiindu-ti imposibil sa intelegi ceva din ce se intampla. Cred ca este unul dintre cele mai bune filme vazute de ceva timp pentru ca este subtil si melancolic, sumbru si grotesc, cosmaresc si hiperbolic, burlesc si tragic, totul la un loc, fara a-si pierde din mesaj sau sa cada in derizoriu.
Am ramas cu impresia ca filmul este o revelatie, ti se reveleaza precum o credinta. Singura diferenta fiind ca ti se reveleaza credinta celui ce a scris aceasta povestire apasatoare si incarligata. W.S.B. nu poate fi inteles datorita acestui film, ci doar din cartile si biografiile lui, si nici atunci perfect, insa acest film are marele talent sa ti-l reveleze precum o luna plina care iese din nori si iti descopera ungherul intunecat care iti era ferit privirii.
Stiu ca nu ma pricep la facut recenzii la filme si nici nu am sa pot sa fac vreodata recenzii asa cum se cer si se cauta, pentru ca filmele pe care le vad si imi plac sau de care ma atasez, nu mai pot sa le descriu rece si distant, tot ce mai pot sa fac este sa redau placerea si senzatiile pe care le-am trait in timpul vizionarii.
Filmul lui Cronenberg si al lui W.S.B. este un film de si despre dragoste. Un film despre ce inseamna dragostea pentru si fata de organele genitale de orice fel. Un film despre dragostea de dependenta si dependenta de dragostea irealului si a evadarii din viata spre moarte. Un film despre dragostea de viata data de dragostea de moarte.
Naked lunch este un film de dragoste ca oricare altul. Singura diferenta este ca aici, dragostea se manifesta in underground-ul ascuns al fiintei umane si al irealului sublim de sumbru al unui insingurat.
razvanvanfirescu.wordpress.com 