Romania: tara mea trista, plina de popor


Din ce în ce mai des dau peste tot felul de articole care întreabă tinerii şi nu numai din România de ce mai stau în ţara asta. Răspunsuri sunt foarte multe şi din păcate extrem de diferite, ceea ce înseamnă enorm de multe nemulţumiri. Culmea este că în doar câteva zile am avut parte de unele evenimente care m-au făcut să înţeleg nu doar tristeţea celor ce trăiesc aici ci şi ura pe care o nutresc unii. Am să vă povestesc ce am păţit sâmbătă, când a început de fapt acest circ infernal care m-a făcut să scriu acest blog.

  1. Am un credit la GE Money şi din păcate nu am reuşit să plătesc luna această, până astăzi, de fapt, rata pe care o aveam de plătit.

Plus că la un moment dat datorită faptului că am fost plecat prin ţară şi extrem de ocupat am decalat într-un fel, habar nu am cum, plata ratelor.

În fine, sâmbătă primesc un telefon de la o domniţă care lucrează pentru această bancă şi începe să mă informeze asupra întârzierii.

Îi spun că ştiu însă că nu pot efectiv să efectuez această plată pentru că nu am luat salariul luna aceasta şi că toţi banii pe care i-am avut au fost 800 de lei (o lună întreagă) şi că nu am reuşit să plătesc rata, normal.

La care domniţa îmi spune că înţelege dar dacă nu plătesc mă dă la biroul de credite şi nu mai pot să fac nici un împrumut timp de 4 ani.

Eu sunt de acord cu ea şi o întreb dacă are vreo soluţie, pentru că uite că se pare că nu am cum să plătesc această datorie.

La care domniţa plină de profesionalism iniţiat de politica băncii, sunt sigur, îmi spune să mă împrumut de la prieteni sau cunoscuţi pentru că altfel ajung la biroul de credite şi nu mai pot să iau nici un împrumut timp de 4 ani.

Am întrebat-o dacă îşi bate joc de mine şi dacă mă crede tâmpit. I-am mai spus că mai am de altfel datorii de 750 de lei şi că salariul pe care am să-l iau, jumătate din el o să se ducă pe datorii şi că nu pot până pe data de 05.07 să plătesc această datorie.

La care domniţa îmi spune că toţi avem probleme dar avem familie, prieteni, etc. oameni la care putem apela şi dacă tot m-am împrumutat de 750 de lei de ce nu aş putea să mă mai împrumut de 85.

Am rămas complet trăznit.

Am întrebat-o dacă altă soluţie nu vede, cum ar fi de exemplu ca banca să mă păsuiască cu o lună şi să îmi extindă contractul cu o lună sau orice altă soluţie, la care domniţa îmi spune veselă că ba da, este posibil însă trebuie să veniţi cu o lună înainte.

What the fuck?

Păi aveam eu de unde să ştiu domniţă dragă că am să rămân fără bani acum o lună? La care draga de ea începe din nou cu împrumutul de la prieteni.

I-am explicat că nu mai vreau să vorbesc cu ea pentru că nu îmi oferă soluţii la care dumneai foarte supărată îmi spune că ea stă sâmbătă la lucru pentru a suna clienţii nesimţiţi ca mine (nesimţiţi nu a zis, dar aşa mă simt eu pentru că nu am minimul de bun-simţ să am bani şi dacă nu am să mă împrumut de undeva să plătesc).

La care mintea mi s-a blocat şi i-am spus că nu mai pot vorbi şi am închis telefonul.

Vreau şi eu să îmi spună careva dacă sunt atât de aberant când aştept ca o bancă, cu o imagine, cu pretenţia de profesionalism şi care cunoaşte situaţia economică a unei ţări în care are sucursale, poate să vină cu o astfel de abordare faţă de clienţi. Aceasta este o soluţie de tip bancar, un serviciu financiar, o firmă care se ocupă cu tranzacţii şi servicii financiare poate să îndrăznească sau doar să gândească să sune clientul dator şi să-i spună să se împrumute de la prieteni sau familie pentru că altfel îi bai mare? Aşa este noul profesionalism bancar?

Vă rog să mă luminaţi şi pe mine în această problemă pentru că pe mine mă tentează să îi anunţ la OPC sau să îi dau în judecată pentru că m-au jignit cu astfel de sfaturi. Să înţeleg că sunt un om extrem de trist, singur, incapabil şi iresponsabil pentru că nu am primit salariul şi nu mai vreau să mă împrumut de la prieteni pentru că nu mă simt bine?

Să înţeleg că banca nu îţi poate oferi soluţii în situaţii de criză ca şi client dar poate să plătească angajaţi suplimentar care să îţi ofere soluţii de tip cămătăresc?

Vă rog luminaţi-mă pentru că mă simt extrem de prost, singur şi părăsit.

2. Mi-s sătul de cefele late mitocăneşti gen România şi în speţă cele de Timişoara.

O ceafă era să-mi facă un masaj cu finalizare la urgenţe pe motiv de mers cu maşina din dotare Q7 pe trotuar spre un loc de parcare mai umbros. Accelerat, urcat bordură, lovit doi oameni (eu şi un cetăţean nesimţit care la rândul lui nu avea maşină sau avea, dar nu la el, şi mergea pe trotuar) şi ajuns vesel şi sprintenior la locul umbros (loc cu răcoare la care îi doresc să ajungă la fel de repede cum a urcat maşina pe trotuar). I-am găsit ca un bun creştin ce sunt şi scuză: ceafa prea lată i-a blocat vederea periferică.

Alte două cefe s-au postat în faţa librăriei unde lucrez pe motiv de ploaie sau de cod galben temporar. Deşi i-am rugat să încerce să nu îmi blocheze intrarea în librărie, cu toate că ar fi jucat excelent rolul de cerberi postmoderni, şi să-mi lase clienţii să-mi intre în librărie (cu atât mai mult cu cât un biet nene cu ochelari se chinuia să se strecoare printre cefe şi picioare goale vârâte în pantofi), aceştia au ripostat inocent: Da’ unde să mergem bă? Nu vezi că plouă? Nu am reuşit să le văd ochii de ceafă dar am încercat o împăcare şi i-am întrebat dacă i-am deranjat cumva la care mi-au răspuns prieteneşte că nu. La fel de prietenesc am bătut şi eu o ceafă pe umăr şi i-am răspuns că mă aşteptam la asta, dar speranţa moare ultima. Mai tare a fost reacţia la adresa colegei mele care le-a atras şi ea atenţia, iar distinsele cefe au ripostat cu faza clasică din copilărie şi cartierele de ţigani din scumpa noastră ţărişoară: Tu ştii cine sunt eu bă? Cumpăr spaţiul ăsta şi pe tine şi tot că-l ştiu pe patron! Oare contează că patronul librăriei ar putea să-i cumpere dacă şi-ar pune mintea cu el toată familia, arborele genealogic, locul unde s-a născut şi locşorul din Rai ori Iad? Cred că în curând exact aşa or să fie duse orice dispute de orice tip în România: băăă io pot să cumpăr aia şi aia şi pe tine şi cu asta i-ai închis gura oricui. Să mai îndrăznească careva să spună că nu sunt bani în România şi că este criză când se pot atât de uşor cumpâra şi vinde chestii.

Hi, hi, să nu uit: cefele după oprirea ploii au subliniat că pleacă la Loid să mănânce pentru că acolo nu-i dă nimeni afară. Nu ştiu ei ce experienţe au avut, dar nici pe mine nu m-a dat nimeni afară dintr-un restaurant atâta timp cât am făcut consumaţie. Sau au pus deja banii deoparte pentru cumpărarea librăriei şi vor să-şi deschide cont pentru când vor fi bogaţi?

3. Cireaşa de pe tort este mirosul insuportabil de pişat, căcat şi transpiraţie poposit în centrul Timişoarei. Unde dai cu pasul e imposibil să nu dai şi cu nasul de un iz ce-ţi ameninţă stomacul la revoltă. Ca să nu mai spun de cerşetorii care atacă turiştii ce trec pe Aba Iulia. Mă mir că mai au oamenii curajul să ceară lămuriri de la băştinaşi. Oricum am observat că instinctul lor este după îţi cer o informaţie duc mâna la buzunar. O fi vre-un salut la ei sau o reacţie la noi?

Chiar mă gândesc ce dracu’ ne mai ţine în ţara asta? De ce nu plecăm toţi cei care suntem puţini mai luminaţi şi cu ceafa mai puţin mai umanoidă şi să-i lăsăm să trăiască cum vor ei?

Mi-am adus aminte de faza de căcat pe care au făcut-o CNA-ul cu clipul celor de la Caţavencu în care gazetarii îşi făceau reclamă la un număr din revistă referitor la ministrul ungur al culturii româneşti şi îi considerau (pamfletar bineînţeles că altfel oricum nu s-ar fi pus problema (sic!) drept cuceritori şi cotropitori ai unui popor leneş (caută numărul 26 din Caţavencu Asta are, asta n-are, asta e discriminare). Maistorii CNA au răspun unei sesizări ai altor maistori unguri care s-au simţit discrminaţi (de ce? De ruşine că alt popor mai muncitor nu au găsit de cucerit sau pentru că nu avem cultură peste care să domnească?). Colac peste pupăză CNA-ul cu un ochişor finuţ de critic antropolog co doctorat în etică şi-a dat seama că sintagma de popor leneş poate să lezeze fr’un ceţăţean român care de obidă să înceapă să muncească ca să demonstreze cât de tare se înşeală Caţavencii. Haidi bre mă leşi! De când se simte românul naşpa când este făcut leneş că încă mai este la modă trasul mâţii de coadă şi frecatul mentei indiferent de funcţie şi salariu în minunatul spaţiu mioritic. Ce să zic, zdravănă jignire făcută unui popor care se mândreşte cu făcutul de nimic.

Şi dacă tot am ajuns la Caţavencu am citit un interviu cu o tanti Raluca Turcan. Dacă nu ştiţi cine e citiţi Caţavencu sau daţi pe google un search pentru că nu am chef să-i scriu biografia. Faza este că tantia m-a supărat foarte tare când a spus asta:

Reporterul: Cum vă simţiţi creierul după ce vă uitaţi două ore la ştirile mogulilor?

R.T.: Aproape stimulat. Ca după una dintre lecturile soft ale adolescenţei: Stephen King sau Sandra Brown. Alegeţi dumneavoastră (Academia Caţavencu nr.26, 2010, pag.4)

Da, tipa este blondă.

Băăăăăi du-te tu de deşteaptă şi citită cultă ce eşti! Îmi cer scuze pentru cititori dar e vina tastelor care empatizează cu mine.

Chiar nu pot să înţeleg cum pizda măsii pot să compari Stephen King cu Sandra Brown, cum poţi să spui că astea-s lecturi soft ale adolescenţei şi cum dracu după ce spui asta mai ajungi şi vicepreşedinte de partid şi şef de comisie pentru cultură, arte, media. Fiţi-ar Sandra Brown de râs să-ţi fie că văd că bine ţi-a prins de ai ajuns aşa de sus într-un timp aşa de scurt.

Mă aştept ca şi Cinabru să-mi apere şi să-mi susţină spumele cu atât mai mult cu cât este şi el un fan Stephen King.

Oare dacă Stephen King ar afla că o blondină dintr-o ţară uitată de civilizaţie dar nu şi de maimuţe îl consideră egalul Sandrei Brown ar mai accepta să i se traducă romanele în România? Dar de fapt, doar în ţara asta pot să existe astfel de comparaţii pentru că doar aici totul este posibil.

Nu pot să nu mă întreb ce înţelege duduia prin hard dacă King şi Sandra Brown este soft. Cred că face foarte fericit un bărbat în aşternuturi, mai ales pentru că nu cred că a ajuns la de Sade, Apollinaire sau, mai recent, Alain Robbe Grillet.

Sunt din ce în ce mai convins că pe viitor miniştrii culturii vor da citate din Can-can, Libertatea sau altă presă culturală de genul.

Cred că îmi dau seama de ce unii oameni nu pleacă din România:

-oamenii în genul unora de mai sus îşi dau seama că doar aici pot supravieţui şi avea un rol determinant în societate. Altundeva probabil că ar fi fost suprimaţi conform teoriei lui Darwin

– Paraziţii nu au de ce să plece din România pentru că este o continuă sursă de inspiraţie şi este singurul mod în care îşi pot exercita mesianismul. Dacă stau bine să mă gândesc, nu m-ar mira dacă Iisus ar arăta ca Cheloo şi ar ţine o predică pe un pult cam aşa: bă dă-vă-n pula mea că pe voi nu vă vrea nici dracu’!

– cei ca mine stau de frică şi din încăpăţânare;

– cei bătrâni de ciudă;

– iar copii pentru că nu au de ales.

Am băgat şi Paraziţii aici pentru că tare îmi place piesa asta şi am vrut să o bag în post.

Concluzia este conform înţelepciunii străvechi româneşti: România este o ţară de toată pula ce fute pe toată lumea-n cur pentru că prea pute a căcat.

Numai bine.

P.S. acest blog este scris fără nicio dorinţă de a părea cult, deştept, eminent, elitist, bine scris, inteligent, cu un target sau cu o dorinţă de schimbare. Acest post este un pamflet conform cu ţara în care a fost scris.

Război întru cuvânt


Scriu să-mi dau și eu proverbialii doi cenți în legătură cu problema ateismului în România și să supăr pe toată lumea cum fac de obicei când vorbesc despre ceva care chiar interesează pe unii. Noi nu avem o comunitate atee, cel puțin nu cum se întâmplă în S.U.A. Avem o mână de bloguri, câteva foarte inteligente, unele mai puțin, dar la fel de necesare, mulate pe tipul de discurs ateist american, ai căror proprietari se citesc, poartă dialoguri și cam atât, pe partea vizibilă. Da știu, că în București este ieșirea aia la bere. Nu e destul și mi se pare că ratează punctul oleacă(******* idioms). Problema e următoarea: tipul de discurs american nu merge în contextul românesc. Violența cu care își refulează frustrările este destul de îndreptățită din toate punctele de vedere. Au fundamente istorice, culturale și sociale pentru a pleda pentru acceptarea ateismului și pentru secularizarea instituțiilor statului. Întreaga lor cultură a fost contramandată în anii 50 și 60 de către doctrina bisericească. Figuri foarte importante din viața lor culturală au fost atee, deiste sau foarte rezervate în ceea ce privește credința și religia.

La noi nu se poate spune așa ceva din moment ce viața culturală a luat naștere sub patrimoniul Bisericii(că dacă cineva ar fi putut să învețe să citească fără să fie preot sau nobil s-ar fi întâmplat lucrurile mai devreme asta este partea a doua), iar cele mai mitologizate figuri istorice și-au câștigat renumele construind mănăstiri, având relații foarte prietenoase cu Biserica Ortodoxă și apărând creștinismul de păgâni. Iar dacă asta nu ar fi destul, pun mâna și pe figuri care au fost destul de clar înafara creștinismului, precum Mihai Eminescu, și le poartă drept stindarde. Secțiuni imense din literatura noastră sunt ortodoxe prin excelență. Rebreanu dormea cu Biblia la cap, Călinescu a construit Cartea Nunții în jurul ideilor dogmei creștine cu privire la căsătorie(și a textului balzacian, dar asta nu contează).

În mod evident asta nu le reduce în niciun fel valoarea, pentru că noi, ca niște oameni normali care înțelegem cultura și arta, nu o analizăm din punct de vedere religios. Nu căutăm în operele culturale mijloace de a ataca religia sau de a o propaga, iar în momentul în care ei fac asta, ar trebui să piardă orice pretenții de spiritualizare a omului, ar avea. Arta se împlinește prin ea însăși și ca atare ne împlinește și pe noi care luăm parte în felul nostru(eu într-un mod foarte pasiv și consumatoricesc, recunosc) la conceperea ei. Cultura, nici nu este nevoie de artă înaltă, eliberează de superstiții și dogme, de nevoia de religie, iar acum este atacată crunt la nivelul liceului prin ridicarea forțată a propagandei religioase la nivelul unor capodopere.
Titlul articolului este întradevăr numele unui blog creștin, dar nu intenționez să îl atac. Mi se pare destul de inofensiv, mai ales comparativ cu blogul lui Savatie Baștovoi, sau cu Apologeticum. Cu toate acestea sunt uimit cât de corect este ales numele. Asta pentru că singura lor armă este cuvântul. Noi venim cu idealuri raționale, ei au de partea lor tradiția, cultura, frica, ura…cuvântul. Omul fiind o ființă destul de irațioanlă, de care credeți că ascultă?

Militanții nu atacă concepte, ci vorbe, iar lucrul acesta merge mult mai bine la noi decât în alte părți tot din cauza contextului istoric. În S.U.A. bisericile sunt foarte atomicizate, cu numeroase culte, biserici protestante și secte, toate într-un anumit grad de confluct; motiv pentru care nu se poate crea o dogmatică foarte puternică, care să reziste îndelung la scrutinul intelectualilor. Motivele pentru care încă mai rezistă în era Internetului sunt mărimea și izolarea comunităților(după cum se vede foarte bine prin Texas) și acțiunile din spatele fricii roșii, reîmprospătate recent de administrația Bush. Dar astea se corodează încetul cu încetul, motiv pentru care pledează tot mai des în victime.

În estul Europei, chiar dacă în formă Biserica Ortodoxă este foarte granulară, ea își cunoaște interesul și reușește să creeze un front comun împotriva sectelor, celorlalte religii și a ateilor. Conflictele interne nemaifiind atât de puternice au reușit să țeasă o teologie atât de deasă și de agresivă încât este aproape imposibil să i te opui. Cel puțin nu în mod direct. Nu după modelul american. Asta pentru că au avut timp să se îngroape în cultura românească și să pună mâna pe cuvânt, să îl măsluiască, să îl pângărească, să îi poată schimba definiția după vrerea lor.

Ați observat asta, nu? Cum stalinist, comunist, leninist și ateist sunt interschimbabile. Cum secular, rațional și materialist sunt folosite în același context. Au un talent în a transfera conotațiile negative prin asociații obscure. Se folosesc de ignoranță și opacitate pentru a surpa semnificația unor concepte foarte clare, cum ar fi Teoria Evoluției, folosind foarte des ideea de Darwinism, de parcă ar fi o dogmă, un alt cult sinistru. Iar de parcă nu ar fi destul, pledând ignoranță o transformă, atacând omul de paie pe care l-au construit, sperând să distrugă adevarata teorie în schimb. Ceea ce se și întâmplă în mințile lor lugubre și ale ovinelor bipede care îi urmează.

Însăși ideea de ateism a fost tranfigurată în gurile lor mocirloase. Suntem sataniști(deși asta ar presupune credință), demoni, posedați, avortatori și homosexuali(de parcă ar fi ceva intrinsec malefic în alte înclinații sexuale). Credința nu este o problemă de alegere, nu este un act premeditat, nu este o bifă pe un chestionar, iar lipsa credinței cu atât mai puțin. Pot întradevăr să mă las manipulat în așa hal încât să ajung să cred că dacă sărut o frescă, viața mea se va îmbunătăți; pentru asta sunt ritualurile, pentru asta se fac slujbele și rugăciunile în public, deși Iisus ne învăța cu totul altceva. Sunt metode de a îți manipula într-o oarecare măsură subconștientul să inventeze pentru tine un Bau-Bau astral în care să nu crezi, dar ce pot să fac pentru a nu crede.

Pentru a nu crede este de ajuns un singur lucru. Până la vârsta când ajungi să fii capabil de raționamente, să nu fii obligat să crezi și să trăiești într-un mediu relativ decent. Ceea ce la noi nu se întâmplă. Se predă religie în școală din clasa I până în a XII-a. Pentru mulți, mai ales în mediul rural unde de obicei predă un preot, până și asta este destul, chiar dacă părinții nu sunt foarte înclinați către cele bisericești. După acest stadiu, pentru a-ți pierde credința este nevoie de episoade instrospective intense, de informare, studii, eventual suport moral, dar și de ceva care să declanșeze aceste precese. Acel ceva poate fi o tragedie, dar aici Biserica a monopolizat acest lucru, sprinjinul moral căutându-se foarte des în fața icoanelor și a preoților, preferându-se iluziile decât acceptarea realităților mai dure ale vieții. Acel ceva poate fi pur și simplu o idee, atât religioasă cât și non/antireligioasă, care să pună pe gânduri. Dar și aici biserica este acoperită, prin teologia stufoasă la care m-am referit mai devreme. Nu există lucru pe care să nu îl poată explica, în timp ce știința, raționalul, caută răspunsuri încontinuu.

Despre dificultățile pierderii credinței recomand clipurile tipului ăstuia . Cel puțin mie mi se par, dacă nu foarte bune, atunci măcare foarte illustrative pentru multe dintre lucrurile pe care le-am spus aici.

Văzând asta, lucrurile ar părea clare: trebuie să cimentăm o comunitate în jurul idealurilor ateiste. Dar care sunt acestea ? Nu sunt. Ateismul reprezentând pur și simplu o lipsă, nu obligă individul să adere la nicio ideologie sau mod de a privi viața. Nu obligă la toleranță, la știință, la idealism sau mizantropie. Cum să realizăm comunitatea și cultra atee dacă nu avem lucruri care să ne lege? Trebuie să avem, eu zic să le descoperim. Trebuie să avem lucruri mai bune de făcut decât să dezvăluim tot timpul mârșăviile cultelor. Eu zic să demonstrăm mai întâi că suntem oameni, membri funcționali ai societății, poate mai funcționali decât frații noștri religioși, să construim o platformă culturală solidă și de abia apoi să creăm și să susținem figuri cu scopul de a ataca religia. Trebuie să punem înapoi mâna pe cuvânt!

Okai, acum mă întorc în grotă.