V-am spus că am văzut Deadpool?


Ooooh, da, l-am văzut chiar din prima zi în care a apărut în Timișoara! De la lucru, țuști cu un prieten la cinema ca să-l vedem pe multașteptatul Deadpool.

L-am văzut, am râs, ne-am oprit după aia la o bere și un whisky după care ne-am hotărât să ne uităm la trilogia lui Nolan dedicată lui Batman.

Deadpool este un film ușurel, cam de doi bani, făcut pentru publicul larg și care are foarte puține în comun cu personajul Marvel care este muuuuuuult mai savuros în comics-uri. Ok, sarcasmul cretin și idiot marca înregistrată Deadpool este prezent în film, însă povestea din film este mai degrabă un mutant nereușit între 50 de umbre ale lui Grey și filmele de halva cu vampiri. 

Deadpool îndrăgostit care suferă și este chinuit de o dragoste pe care a pierdut-o pentru că nu mai are curajul să se prezinte în fața iubitei din cauza felului în care arată nu are nici o treabă cu Deadpool cel psihopat care ia pe toată lumea care-i stă în cale la morcov. Nu am văzut în toată viața mea un personaj mai dual ca Deadpool. Nici măcar eu nu sunt atât de dual. 

Majoritatea glumelor sunt slăbuțe dar nu au cum să fie altfel, dată fiind povestea construită în film. Scenele de acțiune sunt delicioase și aduc foarte mult a Romeo must Die, Matrix și Wanted (de unde am scos filmul ăsta????). Regia nu rupe gura târgului. Nici nu există pretenții de la ea deoarece mergi la un film care trebuie să te distreze și să distreze publicul larg, fapt care se întâmplă. Ryan Reynolds joacă foarte fain și cred că e alegerea perfectă pentru Deadpool.

Ca și fan al benzilor desenate cu Deadpool, filmul mi-a părut de nota 4. Dacă nu l-aș fi cunoscut pe Deadpool și adevăratul său potențial, aș fi dat nota 6 pentru că nu este un film chiar mediocru cu super eroi și primește notă de trecere datorită umorului. Dar Deadpool din filmul Deadpool este un Deadpool castrat. N-are balls decât arareori. Și atunci când are sunt atât de false încât mai că-ți este milă de el. 

Dincolo de asta, filmul este plictisitoooooooor!!!! Cui îi pasă cum a ajuns Deadpool, Deadpool? Poate doar cei care nu-l cunosc ar vrea să știe. Nu are cum să nu-ți placă Deadpool!!! Oamenii de pe această planetă zărghită iubesc psihopații! Prin urmare, de când interesează pe cineva cum a ajuns un psihopat așa în loc să vezi cât de talentat este psihopatul în a fi psihopat? De ce o poveste de dragoste anostă și clișeistică urcată în cârca unui personaj care tot timpul nu face altceva decât să se picure pe ele clișee? Plus că în tot filmul sunt maxim două scene de acțiune! Iar una dintre ele, scena de final, este una dintre ele! Care-i scurtă! Adică scenele alea super șmechere din trailer care au loc pe pod sunt toată faza de acțiune super șmecheră care face și filmul să se laude că e action! Șmaf-șmaf, douăzeci de perechi de palme tuturor celor implicați în producția și creația acestui film! Mi-ați tras țeapă, urâților!

Campania de marketing de care a avut și are parte filmul este mult mai interesant de urmărit decât filmul în sine, sincer să fiu, și chiar vă recomand să dați like paginii de facebook a filmului dacă vreți să vă distrați în fiecare zi cu Deadpool. Scenariștii ar cam avea de învățat de la echipa de marketing și dacă ar fi mers pe filmul lor, Deadpool ar fi fost muuuult, muuuuuult mai tare!

Să vă spun să mergeți la Deadpool? Nu știu, m-ați asculta? Mergeți dragilor! Mergeți și vedeți dacă o să fiți dezamăgiți sau nu. Mie mi-a plăcut dar am simțit și nu câh! din cauza producătorilor care s-au hotărât să facă un film super comercial în jurul căruia se învârt roiuri scârboase de muște.

 

 

Oscar 2016 – pe scurt despre alte filme nominalizate


Nici timpul nu-mi permite, nici nu prea mai am răbdare să scriu despre fiecare film în parte în detaliu. Nici nu mi-au plăcut multe dintre nominalizări, trebuie să recunosc, indiferent de este vorba despre cel mai bun actor sau actriță în rol principal sau secundar.

Prin urmare, am să le trec rapid în revistă și am să punctez lucrurile care mi-au plăcut sau nu la celelalte filme din lista nominalizărilor. Nu am văzut nici măcar un singur film din categoria cel mai bun film străin deoarece nu am reușit să le găsesc niciunde. În rest le-am văzut pe toate.

Trumbo – Jay Roach

Povestea lui Dalton Trumbo, unul dintre regizorii americani care s-au înscris în partidul comunist și care au ajuns să fie vânați și transformați în paria în perioada Războiului Rece.

Mi-a plăcut foarte mult filmul, de la regie până la scenariul care este plin de dialoguri spumoase, personaje și actori. Un film categoric mai bun, din punctul meu de vedere, decât Mad Max, Spotlight și Brooklyn la un loc. Amuzant, tragic, inteligent, Trumbo este un film pe care vrei să-l revezi.

Nu înțeleg de ce a fost nominalizat doar pentru un singur Oscar, nominalizare pe care Cranston nu are cum să o transforme într-o victorie pentru că se luptă cu DiCaprio. Trumbo este marele outsider al acestei ediții.

Un film excelent pe care nimeni nu trebuie să-l rateze!

Nota: 8.8

Steve Jobs – Danny Boyle

Filmul nu este despre viața lui Steve Jobs cât despre trei lansări cheie ale unor produse Apple.

Mă așteptam mai mult de la Boyle (Trainspotting, Slumdog Millionaire) dar ce putea să facă mai mult cu acest film? Scenariul nu i-a oferit nici o șansă dar aici e și vina lui deoarece chiar putea să refuze proiectul.

Scenariul este haotic, dialogurile salvează cât de cât impresia generală că privești un film care se bazează pe un scenariu scris pe genunchi într-o singură noapte de o armată de scenariști adunați în jurul unor sticle de whisly.

Actorii nu m-au impresionat, mai puțin Kate Winslett care are merita statueta dacă nu ar fi fost surclasată într-un mare stil de Jennifer Leigh. Fassbender a fost mai degrabă un Fâssbender.

Filmul mi s-a părut o pierdere de timp. Nu știu și nu pot să înțeleg ce ar putea să placă la el și este un mare chix din punctul meu de vedere.

Nota: 6.4

The Danish Girl – Tom Hooper

Nu știu cum să formez o propoziție în care să vă spun despre ce este vorba în acest film pentru că nici mie nu mi-a fost foarte clar ce am văzut, mai puțin faptul că un tinerel își dorește foarte mult să fie transsexual in Danemarca anilor 1920.

Redmayne se pare că s-a prins de felul în care se face biznis la nivel de Oscar și și-a mai luat un rol dubios, cel al transsexualului din The Danish Girl. Dacă nu era DiCaprio, cred că lua statueta deși sincer să fiu cred că încă are mari șanse să o împuște pentru că subiectul filmului este unul la care lumea trebuie să rezoneze că altfel încep oamenii să se uite urât la tine.

Regia nu are nimic spectaculos, scenariul lasă de dorit deoarece este foarte subțirel, actorii fac treabă bună dar degeaba deoarece filmul se pierde în uitare în momentul în care apare genericul de final.

E clar care este scopul acestui film: să apară pe lista de nominalizări la Oscar. Din punctul meu de vedere este acel gen de film care te face să-ți dai seama cât de prețios este timpul din viața ta.

Nota: 6.7

Carol – Todd Haynes

Două femei dezvoltă o relație amoroasă care devine din ce în ce mai complicată și periculoasă pentru ambele.

Todd Haynes nu e Hitchcock. Dacă era, atunci Carol ar fi fost un film care te-ar fi lăsat fără aer. Așa, e doar un filmuleț de gâsculițe în care două femei cu capul în nori fug de viața pe care o au doar de dragul de a trăi altfel – asta este impresia mea, dacă mi-a scăpat mesajul filosofic al filmului, vă rog să mă corectați.

Regia plictisitoare și banală, scenariul previzibil, monoton și melodramatic cât cuprinde te face să urăști decizia că ai ales să vizionezi acest film.

Blanchett și Mara joacă foarte bine, este o încântare să le vezi, însă nu au cum să salveze acest fiasco.

Un film slăbut care nu ar trece de nota 6 dacă nu ar fi fost nominalizat la Oscar.

Nota: 5,8

45 years – Andrew Haigh

Aniversarea celor 45 de ani de căsnicie se transformă într-o cursă către salvarea relației datorită unei scrisori în care soțul este anunțat că s-a găsit cadavrul iubitei sale de dinainte de actuala soție.

Un film superb care nu înțeleg de ce nu se bucură de mult mai multă atenție. Regia este de-a dreptul sufocantă: poți să tai tensiunea cu cuțitul, atât de bine reușește Haigh să redea drama celor doi bătrâni care-și simt relația pe marginea prăpastiei. 

Scenariul este foarte bine scris, emoțiile cresc progresiv până la momentul în care simți că inima îți bate incredibil de tare de emoție deși nu îți dai seama cum ai ajuns cu nervii atât de întinși deoarece cursul filmului îți lasă impresia că lucrurile se așează oarecum.

Rampling este excepțională și ar merita Oscar-ul din plin!

Un film care trebuie și merită văzut, fiind o adevărată revelație pentru această perioadă a anului!

Notă: 8,9

Joy – David O. Russell

O porcărie de la cap la coadă. M-am chinuit, efectiv, să văd acest film până la capăt. Fără cap și fără coadă, filmul este chinuitor de enervant. Nu văd de ce juriul o consideră atât de excepțională pe Jennifer Lawrence deoarece pe mine m-a scos din minți mimica ei tot filmul.

Notă: 5

Creed – Ryan Coogler

Rocky Balboa acceptă să-l antreneze pe fiul fostului său rival și prieten Apollo Creed.

Rocky este nemuritor, asta-i clar și dacă mai are câtva suc de stors în vene, atunci să se stoarcă cât mai este Stallone în viață. Nu de alt dar mai sunt și spectatori ca mine care mai au ceva ani de trăit și care încă mai rezonează la apariții de ale lui Balboa pe ecran.

Regia este cuminte, la locul ei, nu rupe gura târgului dar nici nu enervează. Scenariul este făcut pe calapodul filmelor cu luptători: decizia luată să devii cel mai bun, cauți antrenor, acesta refuză după care acceptă, urmează antrenamentul și ajungi să rupi gura târgului în momentul în care faci o figură frumoasă la nivel mondial.

Un film fain care nu are cum să nu prindă la publicul masculin cu un Stallone care arată că a învățat în sfârșit actorie și care nu-și dă în stambă și e cât se poate de profesionist.

Nota: 7.4

The Hateful Eight – Quentin Tarantino

8 pistolari se întâlnesc blocați de un viscol puternic într-o căbănuță pe un vârf de munte. Pistoalele tremură în tocuri, iar sângele tuturor clocotește în vine în așteptarea unei înfruntări sângeroase.

E Tarantino! Cadre bine trase, pline de tensiune, imagini care-ți rămân fixate pe retină timp îndelungat după ce filmul este gata, personaje însetate de sânge care nu ezită în a-l vărsa cu prima ocazie, o poveste alambicată și plină de neprevăzut este ceea ce Tarantino oferă cu plăcere spectatorului.

Toți actorii care ajung să lucreze cu Tarantino își descoperă latura întunecată și și-o dau pe față pentru că Tarantino nu știe altă cale. Jackson rupe, bineînțeles! La fel și Roth, Madsen, Russell, Leigh etc. O echipă dementă care se potrivește perfect demenței care guvernează filmul și mintea lui Tarantino!

Trebuie să vezi filmul ăsta! Nu are cum să nu-ți placă! E amuzant, sângeros, palpitant, un film care este exact așa cum trebuie să fie un film!

Nota: 8,8

Ex Machina – Alex Garland

Un geniu nebun reușește să creeze inteligența artificială.

Nu mă așteptam de la Garland să reușească o regie atât de spectaculoasă și surprinzătoare. Scenariul, care este scris tot de el, e foarte bine construit. Tensiunea crește treptat și încetul cu încetul simți cum te iau fiorii reci pe șira spinării. Finalul este unul apoteotic care te lasă mască.

Foarte, foarte, foarte fain filmul. Este mult mai bun decât multe dintre nominalizări, ca să nu mai zic cât de interesant și palpitant ajunge să fie la un moment dat. Merită văzut, chiar merită, indiferent dacă-ți plac sau nu filmele cu iz SF.

Nota: 7,8

Straight Outta Compton – F. Gary Gray

Un videoclip gangsta-rap lung de două ore – cam asta ar fi de spus despre Straight Outta Compton.

E simpatic filmul, asta pot să spun, însă nu e genul meu de film pentru că nu este genul meu de muzică. Prea mulți bași și prea mult rap pe minut ca să mă mai pot bucura de ce văd.

Nu m-a plictisit, nu m-a enervat, ceea ce într-un final este chiar bine având în vedere că unele filme de mai sus m-au scos din sărite. Cred că merită o șansă din partea oricărui cinefil, iar fanii genului muzical se vor bucura de-a dreptul de acest film.

Nota: 7

Inside Out – Pete Docter, Ronnie Del Carmen

Fericirea, Frica, Supărarea, Scârba și Tristețea (sper să-mi acceptați traducerea) au grijă de amintirile noastre și ne ajută să fim cine suntem. Tânăra Riley se mută cu familia într-un oraș nou, iar sentimentele tinerei o iau razna și tot ceea ce au construit se duce de râpă și îi aruncă într-o mega aventură.

Filmul e fain, l-am văzut cu Elena și ne-a plăcut destul de mult. Am râs, nu ne-am enervat, nu am avut foarte multe critici de adus, ceea ce se întâmplă destul de rar la filmele marca Disney, ceea ce înseamnă că, într-un final Inside Out este un film pe care îl recomandăm la unison.

Nu sunt foarte multe de spus despre Inside Out decât că merită văzut în familie și că oferă maxim de distracție pentru o animație.

Nota: 7

Anomalisa – Charlie Kaufman, Duke Johnson

Vă spun sincer, nu am înțeles nimic din acest film. Ceea ce mi s-a părut super deștept la început s-a transformat într-o poveste dezlânată din care nu se mai pricepe absolut nimic.

Are sau nu probleme cu capul? Experiența sexuală cu Lisa este sau nu reală? Și de ce absolut toată lumea în afară de Michael și Lisa au exact aceeași voce??? Ce naiba se întâmplă și despre ce e vorba până la urmă aici?

Nu știu dacă să-l recomand sau nu pentru că nu vreau să apuce și pe altcineva durerile de cap care m-au apucat pe mine. Din punct de vedere tehnic, filmul este foarte fain făcut, aici chiar este o experiență interesantă. Și cam atât…

Nota: 6

Shaun the Sheep Movie – Mark Burton, Richard Starzak

Când ziua liberă pe care oile vor să și-o ofere merge prost pentru că rulota în care și-au închis fermierul ajunge în oraș, animalele hotărăsc să meargă după el și să-l aducă înapoi – așa începe o nebună aventură în care oile trebuie să facă lână Marelui Oraș.

Teribil de amuzant este filmul de la început până la sfârșit. Am râs în hohote, fapt care nu mi s-a mai întâmplat de ceva timp deși am văzut ceva comedii în ultima vreme.

Foarte fain și interesant realizat filmul – îmi place acest gen de animație foarte mult. 

Mi-aș dori ca Shaun the Sheep să câștige Oscar-ul doar pentru că m-a făcut să râd cu lacrimi. Atât. Câteodată nu e nevoie de mai mult.

Nota: 8.8

Boy & the World – Ale Abreu

Un băiețel pleacă în căutarea tatălui său și are parte de aventura vieții sale.

Foarte frumos film… O execuție de excepție care emoționează și te bucură vizual cu fiecare minut pe care-l vezi. Cred că este filmul cel mai îndreptățit să primească Oscar-ul, chiar dacă Inside Out este cel care cred că o să ia statueta.

Vă recomand acest film pentru că este o capodoperă în adevăratul sens al cuvântului. Foarte frumos și înduioșător.

Nota: 9

When Marnie was there – Hiromasa Yonebayashi

O adolescentă antisocială devine obsedată de o casă părăsită și descoperă o prietenă care are o serie de povești foarte surprinzătoare.

Din punct de vedere tehnic, animația este foarte, foarte faină. Este o încântare vizuală, în stilul studioului Ghibli care au și anunțat că vor lua o pauză de făcut lung metraje animate. Povestea este emoționantă și dramatică așa cum doar cei din Studioul Ghibli știu să facă.

O animație de senzație pe care ar fi păcat să o ratați. Ar fi frumos ca Ghibli să primească Oscar-ul exact cu acest ultim film înainte de marea pauză…

Nota: 9

Sicario – Denis Villeneuve

Un agent FBI dedicat carierei și legii este trimis într-o misiune teribilă la granița dintre SUA și Mexic.

Tuturor filmelor din acest articol le-am câteva cuvinte, Sicario ar avea nevoie de mult mai multe pentru a vă spune cât de fain este de fapt. Implicațiile psihologice ale misiunii asupra agentului Kate, politica FBI-ului față de traficul de droguri, viziunea oamenilor politici americani asupra acestei situații, sunt doar o serie de elemente pe care filmul le atinge cu succes, totul îmbrăcat într-un film de acțiune rapid și interesant.

Regia este de bună calitate, actorii își fac treaba foarte bine, filmul este un tot care nu are cum să nu placă.

Nota: 8.5

Oscar 2016 – sectiunea cel mai bun film – Spotlight


Spotlight – Tom McCarthy

Best Motion Picture of the Year
Michael Sugar
Steve Golin
Nicole Rocklin
Blye Pagon Faust
Best Performance by an Actor in a Supporting Role
Mark Ruffalo
Best Performance by an Actress in a Supporting Role
Rachel McAdams
Best Achievement in Directing
Tom McCarthy
Best Writing, Original Screenplay
Josh Singer
Tom McCarthy
Best Achievement in Film Editing
Tom McArdle

Regia: Tom McCarthy îmi este cunoscut datorită filmului animat Up, film care mi-a plăcut foarte mult. Spotlight, însă, nu are stofă de film de Oscar, pot să înțeleg motivul pentru care a ajuns să fie nominalizat, nu are rost să intru în detalii, dar nu este suficient să fii un film care arată cât de importantă pentru americani este libertatea de exprimare și cât de dedicați pot să fie unii jurnaliști ca să și meriți un Oscar pentru cel mai bun film al anului. Din punct de vedere regizoral, McCarthy nu impresionează. Nu știu ce a văzut Academia, mi-aș dori să văd ceva opinii de la cinefili și critici (am să și caut după ce scriu acest articol) ca să înțeleg și eu ce mi-a scăpat.

Actorii: buni, chiar foarte buni și nici nu avea cum să fie altfel având în vedere numele de pe afiș. Însă nu aveau cum să facă mai mult decât au făcut deja, nici regizorul, nici filmul nu le-a lăsat mai mult loc de desfășurare.

Scenariu: fiind, un alt film, al câtelea oare de anul acesta de la Oscar-uri, bazat pe o poveste reală, scenariul este în regulă, ajută filmul și te ține lipit de ecran, deși trebuie să recunosc că este muuuuult prea lung și te cam pierde pe drum.

Personaje: jurnaliști unul și unul, prin urmare nu au cum să nu fie interesanți.

Soundtrack: nu mi-a rămas nimic în minte.

Concluzie: un film interesant despre o investigație jurnalistică reală care dezvăluie o realitate șocantă. Filmul te pune ușor pe gânduri având în vedere ramificația pe care o dezvăluie și cât de periculoasă poate să fie Biserica într-un stat care se ferește să o tragă la răspundere.

Notă: 7.7

Oscar 2016 – sectiunea cel mai bun film – Mad Max: Fury Road


Mad Max: Fury Road – George Miller

Best Motion Picture of the Year
Doug Mitchell
George Miller
Best Achievement in Directing
George Miller
Best Achievement in Cinematography
John Seale
Best Achievement in Film Editing
Margaret Sixel
Best Achievement in Costume Design
Jenny Beavan
Best Achievement in Makeup and Hairstyling
Lesley Vanderwalt
Elka Wardega
Damian Martin
Best Achievement in Sound Mixing
Chris Jenkins
Gregg Rudloff
Ben Osmo
Best Achievement in Sound Editing
Mark A. Mangini
David White
Best Achievement in Visual Effects
Andrew Jackson
Tom Wood
Dan Oliver
Andy Williams
Best Achievement in Production Design
Colin Gibson (production design)
Lisa Thompson (set decoration)

Regia: dacă filmarea unor cascadorii spectaculoase astfel încât să impresioneze cinefilul, atunci regia este ok. Deși, să o spun pe cea dreaptă, Tarantino ar fi reușit o capodoperă dacă ar fi fost să regizeze Mad Max. Miller, din punctul meu de vedere, este un regizor care are nimic special în modul de a filma și transmite emoții vizuale. Te bombardează cu tot felul de imagini violente, explozii care-ți lasă impresia că te vor spulbera și te vor lăsa în flăcări, că sângele și mațele care zboară pe tot ecranul îți vor ajunge în brațe și prin păr. Nu, acest film nu este de Oscar. Dacă Mad Max este de Oscar, atunci și Kingsman este de Oscar. Nici regia lui Miller nu este de Oscar. Miller nu este de Oscar, drept dovadă că singurul Oscar luat vreodată de Miller este pentru o animație care oricum a lăsat și ea de dorit.

 Actorii: eu nu am reușit să le văd jocul pentru că am fost mai atent la explozii și cursele de mașini.

Scenariu: interesant, ce să zic. Nu prea am reuști să înțeleg foarte mult din lumea Road Fury pentru că nici nu s-a pus problema să se înțeleagă ceva din lumea Road Fury. Marele avantaj al scenariului este că te ține în priză și nu-ți dai seama cum trece timpul. Cam atât.

Personaje: dacă nu ar fi, nu s-ar povesti… Singurul personaj care mi-a rămas în minte a fost tiranul Immortan Joe – el fiind și singurul personaj mai acătării și care nu este dat uitării din momentul în care se termină filmul.

Soundtrack: bubuitor.

Concluzie: o odă închinată culturii pop americane și nimic mai mult. Ca și consumator de cultură pop dat fiind că sunt cititor fervent de comics-uri, Mad Max mi-a plăcut, însă nu suficient de mult cât să mă facă să cred că este un film de Oscar sau demn să rămână în istorie. Cultura pop este o cultură, până la urmă, consumeristă și a născut și o să nască momente care vor marca istoria omenirii (vezi Warhol sau posterele pin-up cu gagici de exemplu), însă nu e cazul la Mad Max.

Notă: 7