Înțelepciunea psihopaților de Kevin Dutton

Înțelepciunea psihopaților de Kevin Dutton

Nota mea:  1 din 5 stele 

Nu cred că există om întreg la cap care să nu fie fascinat de psihopați. Că-s lideri politici, că-s criminali în serie, personaje din filme sau cărți, subiecte de jocuri video sau jocuri de societate, că-s șefi sau doar prieteni/cunoscuți sunt ferm convins că au fanii lor și că nu este pe planeta asta un singur om normal, în limite decente bineînțeles, care să nu fie în tabăra unui psihopat.

Kevin Dutton e fanul tuturor psihopaților. Și îi place atât de tare de ei încât ajunge la concluzia că aceștia sunt chiar înțelepți și că dețin anumite abilități care ne-ar putea ajuta pe noi (când spun noi nu mă refer și la mine din motive evidente 🙂 ) să fim mai buni în ceea ce facem. Mai competenți. Mai puternici. Mai inteligenți. Mai altfel decât marea majoritate plictisitoare a oamenilor care muncesc și trăiesc pe acest pământ jinduind după succes și luptându-se cu depresia când văd că altul are mai mult deși muncește mai puțin, deși e mai prostănac etc.

Cu alte cuvinte, Dutton a găsit o variantă să scrie o carte motivațională plecând de la faptul că anumite caracteristici ale personalităților cu simptome de psihopatie sunt chiar benefice pentru omul normal dacă acesta știe cum să-și interiorizeze respectivul comportament. Sunt de acord cu Dutton! Cum să nu ai de câștigat în momentul în care nu ești în stare să empatizezi și ești dispus să calci totul în picioare ca să-ți atingi scopul? Cum să nu te simți bine în pielea ta când ești un optimist incurabil care nu reușește să discearnă binele de rău? Psihopații sunt cei mai tari! Unul dintre motivele pentru care aceștia sunt foarte tari și șmecheri și plini de succes este tocmai faptul că marea majoritate a oamenilor nu sunt psihopați, nu vânează conflicte și războaie, nu urmăresc să se răzbune cu orice preț, nu visează cadavre sau oameni dezmembrați etc. E ca și cum s-ar pune lupii paznici la oi – ceea ce se cam întâmplă dat fiind succesul psihopaților.

Dincolo de ideea interesantă și oarecum amuzantă a lui Dutton nu mai e nimic demn de reținut. Dutton încearcă să scrie o carte care se vrea un studiu științific combinat cu un stil ușor jurnalistic pe alocuri, cartea ajungând să fie într-un final mai degrabă o carte motivațională decât orice altceva. Dincolo de faptul că Dutton nu prea are răbdare să-și dezvolte teoriile astfel încât să le facă credibile mai are probleme și la organizarea ideilor, fapt care duce bineînțeles la o plictiseală îngrozitoare. 

Dutton e incredibil de plin de sine – așa cum ar trebui să fie absolut orice scriitor de cărți motivaționale, totuși – atât de plin de sine încât ajunge să fie cred că singura persoană de pe această planetă în stare să identifice în câțiva pași și în urma unor întrebări banale un psihopat. Doctori care-și bat capul să înțeleagă această boală și se feresc să pună astfel de diagnostice sunt de domeniul trecutului! Dutton are soluția! Sună acum la 07xxxxxx și o să primești o poză în care autorul zâmbește misterios alături de un exemplar din extraordinara sa carte!

Ok, toată lumea știe că-s uneori nițel cam prea agresiv, faptul că s-ar putea să fiu ușor psihopat m-ar putea absolvi de unele reacții negative la adresa mea, însă cu Dutton am o chestie cât se poate de personală datorită paginii de mai jos:

Nu pricep! Mă uit la mingi, le număr corect, zic eu, după care îmi spune să mă uit și la mâinile bărbatului din imagine, nu observ nimic neobișnuit și… Exact! În toată nenorocita de carte Dutton nu mai spune nimic despre nenorocita aia de poză, despre nenorocitele alea de mingi și despre nenorocitele alea de mâini ale nenorocitului ăluia de bărbat!!! WTF?????

De observat, de asemenea, în această sublimă poză făcută textului din pagina 14 a cărții Înțelepciunea psihopaților de Kevin Dutton, exprimarea duios-poetică cu privire la felul în care sunt psihopații: precum razele soarelui. Un adevărat Baudelaire acest Dutton.

Dutton o arde aiurea constant în cartea sa, exemple în care aberează sau se contrazice de la o propoziție la alta fiind foarte multe însă nu am de gând să le trec în revistă întrucât pentru categoria „motivaționale” erorile logice și contrazicerile fac parte din discursul.

Spuneam mai sus că Dutton a găsit o metodă extraordinară cu care poate ajuta umanitatea să identifice psihopații. Metoda e atât de bună încât e la îndemână pe net: http://psychopath.channel4.com/quizzes.html

Mi-a ieșit un scor bun, mă așteptam la procentul respectiv. 🙂

N-am ce să recomand, nici măcar în glumă nu am cum să recomand cartea lui Dutton chiar dacă, în sine, cartea este o glumă. Se poate râde însă de stupiditatea autorului și de umorul involuntar al acestuia, dar tot nu este suficient ca să pot recomanda cărțulia asta cuiva, vreodată.

De ce 1 stea: pentru că 1 stea merită.

Prezentarea editurii:

Optimismul extrem este o marcă distinctivă a psihopaților, ei fiind mereu în stare să întoarcă până și cea mai păcătoasă situație în favoarea lor. Mânat de curiozitate, Dutton începe un periplu amplu și epuizant între cele mai cunoscute laboratoare psihologice, închisori de maximă securitate, tribunale și birourile luxoase ale diferitelor categorii de lideri. El încearcă, pe diferite căi, să pătrundă în mintea acelor oameni care și-au făcut din crimă un mod de viață, de la cei mai duri soldați din teatrele de luptă din Irak și Afganistan, până la cei mai periculoși criminali din cel mai bine păzit spital de psihiatrie din regatul britanic. La urma urmelor, sugerează psihologul, diferența între aceste categorii, și multe altele – chirurgi, manageri, violatori, brokeri, escroci de anvergură, politicieni, preoți carismatici – este de grad, nu de esența.