Killogia Deadpool #2: Deadpool Killustrated


Deadpool Killustrated de Cullen Bunn (Scenariu și text) și Matteo Lolli (Ilustrator)

My rating:  4 of 5 stars 

După ce a măcelărit universul Marvel, credeați că Deadpool se va opri? Dar de unde! Deadpool e un psihopat cu o misiune clară: să distrugă lumea ficțională în care a aflat că există ca să pună capăt o dată pentru totdeauna tuturor poveștilor și personajelor care bântuie prin ele.

De la Cei Trei Mușchetari și Tom Sawyer la Scrooge și Sherlock Holmes, Deadpool o pune de o grătăreală bățoasă așa cum vezi doar în fața blocului când îi vreme faină afară și vecinii pun mortăciuni la sfârâit în damf de bere. Personajele literaturii clasice sunt înșirate pe frigăruia din mâna rânjitului Deadpool unul după altul într-o ordine total aleatorie, dar savuros de violentă și sângeroasă. Un masacru cum rar îți este dat să vezi și din care show-urile culinare ar trebuie să se inspire ca să poată atinge audiența pe care o visează – asta doar dacă nu iau decizia de a-și pune concurenții să facă sex printre tigăi… humm…

Îi mai fain Deadpool al lui Bunn de data asta? Este. E mai organizat în nebunia lui și se vede că are o misiune spre deosebire de prima parte a trilogiei. E mai amuzant? Nu. E la fel de insipid ca și în primul volum. Bunn se pare că nu reușește nicicum să-și dea seama de izvorul de demență care i-a încăput pe mână și încearcă glumițe care sună a pârțuri anemice trase în cada plină cu apă. Dar scenariul, scenariul este mai fain? Da, e mult mai interesant decât primul. Și sensibil mai agresiv. Asta și datorită lui Lolli care are ceva experiență cu Deadpool și care a explorat cât se poate de bine scenele de luptă dintre mortăciunea mascată și eroii literaturii noastre cea de toate zilele.

Ilustrațiile mi-au plăcut foarte mult. Nici pe departe nu este vorba despre vreo sensibilitate aparte, ba dimpotrivă, putem vorbi despre o debilitate aparte care trebuie să facă parte din universul lui Deadpool pentru că Deadpool este nebunia în cea mai pură exprimare posibilă. E nebunie curată! Dacă primul volum era ceva în genul unui film de Tarantino în care Tarantino a fost brusc apucat de o incredibilă pudibonderie, ei bine, Killustrated este un Tarantino care a luat-o rău de tot pe arătură după o supradoză de substanțe psihotrope care-l fac să sape adânc în imaginația bolnavă de care se face vinovat.

 

Ce are special Deadpool de data asta? Cretinismul situațiilor în care se regăsește și modul adeseori idiot de a pune BOLD pe cuvântul SFÂRȘIT care presupune automat calea de ieșire din universul fanteziei în care te aruncă o carte. Deadpool pare să fie acel gen de școlar care a luat-o aiurea prin cartier după ce și-a făcut creierii vraiște cu lecturile obligatorii de la bacalaureat.

Aș mai scrie pentru simplul motiv că aș vrea să pun mai multe poze din volum în articol ca să vă arăt cât de fain e deși, sincer să fiu, am cam rămas fără cuvinte. Nu-mi mai vine nici o comparație în cap, nici o exagerare, nici o cretinătate de spus, plus că îmi este frică că dacă exagerez prea mult cu cât îi de faină împuțiciunea în colanți mă pot trezi cu ea peste mine. Așadar dragilor, vă las și-i ofer lui Deadpool șansa să vă îndemne rânjind, din spatele unui cerc perfect și întunecat în mijlocul căruia se poate observa oportunitatea de luminare a capului din interior, să-i cumpărați cartea.

De ce 4 stele: pentru că-i faină! Nu am fost suficient de clar mai sus!?!?!?

PS: avem o problemă cu traducerea. E destul de slăbuță și pe alocuri enervantă dar volumul merită cumpărat datorită efortului colectiv de a aduce această trilogie în limba română. Totuși, pentru a te bucura de textul pe alocuri bunicel al lui Bunn și ca să pricepi și povestea care este în spatele acțiunilor lui Deadpool, n-ar strica să citești și volumul în original.

Volumul se poate cumpăra de pe lexshop.ro 

Civil War de Mark Millar


Civil War de Mark Millar (Scenarist), Steve McNiven (Ilustrator), Dexter Vines (Ilustrator), Morry Hollowell (Ilustrator)

Notă: 4 din 5 stele

Universul Marvel se împarte în două tabere în fruntea cărora șăd încordați cu priviri de foc Căpitanul America și Iron Man.

O gașcă de puștani cu super puteri aruncă în aer niscai clădiri și omoară câțiva oameni, iar guvernul american decide că supereroii trebuie înregimentați. Tony Stark este responsabilul prinderii cu arcanul a colanților și corsetelor care stau să plesnească, însă se trezește că o serie de forțoși sunt mai catolici decât papa și decid că rolul lor nu este în armată și nici nu doresc să primească ordine politice. Căpitanul America este capul rebelilor și astfel începe unul dintre cele mai nimicitoare războaie care se pot povesti vreodată de pe teritoriul Statelor Dezbinate ale Americii.

Mark Millar are niște idei foarte faine (Superman: Red Son sau Kick-Ass) și de cele mai multe ori le pune în practică destul de bine. Din păcate nu mi-a lăsat niciodată impresia că este suficient de matur astfel încât să gestioneze personaje și acțiuni complexe. Nici în Civil War nu-i iese acest lucru, bineînțeles, rezultatul fiind câțiva supereroi care par să fie o grămadă de găini fără cap care nu prea știu ce vor și ce trebuie să facă ca să-și atingă scopul pentru care luptă. Ba o dau, ba o iau, ba sunt cu unii, ba sunt cu alții, e o degringoladă totală. Cel mai fascinant de idiot prin infantilitatea excesivă de care dă dovadă este Spider-man care aduce cu un adolescent care nu reușește să-și dea seama de preferințele sexuale după ce a fost violent sărutat și pipăit într-o toaletă publică de un bărbat.

Banda este plină de acțiune și adrenalină. Simți testorenul cum dă să-ți iasă prin pori. Mai, mai că-ți vine să-ți umfli mușchii pe sub tricou și să te-ncorzi în oglindă țintind un ochi nimicitor către reflexia care se scapă pe ea de frică. De aici și sloganul cu Tu de partea cui ești? 

Serios vorbind, banda îi faină. Panourile sunt pline de culoare și cât trebuie de expresive pentru o bandă de acest tip, paginile curg rapid și, culmea, după ce o termini o mai iei încă o dată la răsfoit ca să te mai bucuri de ceea ce ai văzut. Dacă ai banda la îndemână, crede-mă că ai să te uiți pe ea de fiecare dată când ai ocazia și ai să ajungi să o știi pe de rost.

Grafic mi-a plăcut foarte mult. Deși este mult prea întunecata pentru gustul meu, alegerea ilustratorilor este una menită să sublinieze atmosfera tensionată care trenează asupra eroilor Marvel. Te trezești că stai cu ochii la câțiva centimetri de carte ca să descifrezi imaginile și detaliile care parcă ți se ascund tocmai ca să nu pătrunzi misterul războiului civil. Putea să fie mai sângeros? Putea. Și ar fi trebuit să fi fost mai sângeros pentru că, nu-i așa, vorbim despre un adevărat război civil în care toate forțele sunt aruncate în luptă. Dincolo de această ușoară cumințenie de care se face vinovată echipa din spatele Civil War-ului, nu prea am nimic să le reproșez. Mi-au oferit câteva zeci de minute destul de plăcute de distracție și relaxare.

IMG_0117

De ce 4 stele: pentru că e action packed de la cap la coadă și pentru că satisface plăcerea bolnavă de a-i vedea pe supereroii Marvel luându-și-o în barbă grupa mare.

Volumule se poate cumpăra de pe lexshop.ro

Iepurele Mizantrop – Breaking the News – Mic Atlas de Realităţi – sau un fel de Dictionar filosofic modern


Iepurele Mizantrop - Breaking the News - Mic Atlas de Realităţi
Iepurele Mizantrop – Breaking the News – Mic Atlas de Realităţi by Mădălina Răileanu, Adrian Răileanu
My rating: 4 of 5 stars

DEX 2009 – IÉPURE, iepuri, s. m. Gen de mamifere din ordinul rozătoarelor, cu urechile lungi, cu doi dinți incisivi suplimentari pe falca superioară, cu picioarele dinapoi mai lungi decât cele dinainte și cu coada foarte scurtă; animal din acest gen, vânat pentru carnea și blana lui. ◊ Expr. Nu știi de unde sare iepurele = nu poți să știi de unde îți vine soluționarea unei probleme. — Lat. lepus, -oris.

NODEX 2002 MIZANTRÓP ~i m. 1) Persoană care manifestă aversiune față de specia umană. 2) Persoană cu caracter sumbru, care preferă singurătatea, evitând contactul cu societatea. /<fr. misanthrope

DEX 2009 – UMÓR s. n. înclinare spre glume și ironii, ascunse sub o aparență de seriozitate; manifestare prin vorbe sau prin scris a acestei înclinații; p. ext. veselie, haz. ♦ Categorie estetică aparținând sferei comicului a cărei esență constă în sublinierea incompatibilității și absurdității laturilor unor situații considerate firești. [Var.: humór s. n.] —Din fr. humeur, humour. Cf. engl. humour.

Iepurele mizantrop este un fel de DEX al politicului și socialului din contemporaneitate. Ursuz dar inteligent, sarcastic dar teribil de amuzant, Iepurele Mizantrop nu ratează niciodată să sublinieze cu o tușă groasă, care aduce cu acea paranteză pusă în dreptul a două puncte verticale care desemnează zâmbetul utilizatorului internaut, grotescul diferitelor realități care-i cad sub monoclu.

Sincer, am cam dus dorul unui astfel de personaj care să fie în stare să comenteze cu inteligență și sarcasm, bine ancorat în real și extrem de atent la detalii și mesaje subliminale, un fel de judecător amoral al moralității politice și sociale, un personaj care să ofere observații obiective și să traseze, fără a-și propune asta, o nouă subordine socială: mizantropia evidentă ca soluție la mizantropia politică ascunsă sub jocuri de lacrimi de crocodil și bătăi părintești pe capul cetățenilor.

Urmăream Iepurele pe când aveam cont de facebook și mă distram cu el, începând să devin fanul celor din spatele lui și minunându-mă de inteligența observațiilor și umorul subtil pe care-l strecurau în bulele iepuroiului ursuz. După ce am renunțat la facebook, am renunțat și la Iepure, însă cu atât mai mult m-am bucurat de cartea pe care am zărit-o la un moment dat pe raftul de noutăți. Poate că dacă eram atât de prins în facebook, nu l-aș mai fi gustat așa cum am făcut-o acum când l-am citit pe hârtie.

Breaking the News merită citit și păstrat în bibliotecă pentru simplu fapt că pastilele ursuze cu privire la realitățile pe care acesta le-a ales spre disecție te fac să râzi și să-ți dai seama că aceste, adeseori, tâmpenii care te înconjoară fac, totuși, parte din absurdul vieții si te fac să te bucuri că ai prins acești ani în care superficialul este atât de la modă dar și de ușor de demascat. Apelul la umor pe care Iepurele îl face nu este, din fericire, în stilul frustrant și enervant al românului – Haz de necaz – ci în stilul unui Iepure universal cu un umor și o inteligență eliberată de tarele specifice celor care trăiesc și nu reușesc să evadeze din burta Marelui Pește.

O lectură plăcută, inteligentă, teribil de amuzantă, o carte potrivită pentru a fi făcută cadou cu orice ocazie atât prietenilor care au umor cât și celor cu care ai contre constant. Un personaj care merită cu prisosință să coboare de pe monitoare și să zăbovească în bibliotecile noastre.

View all my reviews

Review: Jerusalem: Chronicles from the Holy City


Jerusalem: Chronicles from the Holy City
Jerusalem: Chronicles from the Holy City by Guy Delisle
My rating: 5 of 5 stars

Oau, tocmai am terminat cel mai bun roman facut de Delisle si am ramas cateva zeci de minute cu ochii in gol gandindu-ma la ceea ce a trait si desenat artistul in Ierusalim.
Pe masura ce revad cu ochii mintii aventura acestuia in Orasul Sfant (denumire care mi se pare culmea ironiei) imi dau seama ca Israelul si Rusia de sub Stalin sunt singurele tari de pe aceasta planeta pe care nu as vrea sa le vad vreodata.
Delisle face adeseori apel la umor ca sa destinda atmosfera gretos de apasatoare dintr-un oras in care sovinismul si xenofobia sunt la ele acasa. Ura fata de orice alta de rasa pe care evreii o nutresc este pur si simplu omniprezenta in paginile acestei carti. Nu din cauza desenatorului ci din cauza cicatricilor pe care comportamentul colonistilor evrei le lasa in sufletul unei persoane care a stat un an in preajma lor.
Sa vezi Ierusalimul alaturi de Guy Delisle este o adevarata placere, placere care, din pacate, dureaza doar pe masura ce mergi umar la umar cu acesta. Dupa ce termini cartea te simti ingrozitor. Eu cel putin inca nu mi-am revenit. Nu pot sa spun ca simt ura pentru acesti oameni inchisi, obtuzi, incorsetati in credinta lor fantasmagorica care este, pana la urma, un afront adus civilizatiei si evolutiei prin incapatanarea cu care se agata de vechi scrieri si credinte, obiceiuri si practici. Nu-i vorba despre injunghierea mieilor si nici despre crunta betie pe care acestia o trag cu ocazia nu stiu carei sarbatori, ci despre conflictele pe care le au cu un popor care a trait pe acel pamant sute de ani din cauza unor nastrusnici care au tot felul de idei, care in mod normal se aud doar la ospicii, legate de constructii de temple si venirea unui Mesia.
Nu stiu daca-i nebunie, hai sa-i zicem iluzie: iluzia este la ea acasa in Ierusalim; esti in perfecta siguranta daca Escher-ul cu care te intalnesti este pe aceeasi scara cu tine. Altminteri s-ar putea sa ai onoarea de a afla cat de bine trag cu gloante si, respectand traditia, bineinteles, cu pietre onorabilii evrei.
Imi aduc aminte ca, la un moment dat, Guy vrea sa viziteze un obiectiv turistic si un soldat vine la el ca sa-l intrebe daca este evreu. In clipa in care Delisle isi pune cipilica evreiasca, soldatul pleaca. Mucalitul autor concluzioneaza: Deci aici haina-l face pe om?
Extremismul evreilor ultra-ortodocsi (in sfarsit, iata sensul vorbei „mai catolic decat papa”) este in tot ceea ce fac: de la superficialitate pana la modul total arbitrar de a ucide oameni sau la ocuparea cu forta a locuintelor palestinienilor pentru a si le insusi.
Evenimentele pe care autorul le traieste sunt demne de George R.R. Martin sau de un comics scris de Allan Moore. Evrei care se decid sa iasa la plimbare cu pistolul in mana ca sa omoare arabi si care se opresc, la a doua persoana impuscata, pentru ca era evreu. Evrei care trimit somatii palestinienilor ca locuinta lor va fi demolata pentru ca asa vor ei si ca daca acestia vor pierde procesul vor fi obligati ori sa-si demoleze singuri casa ori sa plateasca „deranjul” autoritatilor. Evrei care intra cu forta in cladiri, spargand ziduri, de exemplu, pe care locatarii palestinieni nu vor, pe buna dreptate, sa le paraseasca si pe care, mai apoi, cu arma-n mana si cu forte de paza inarmate pana-n dinti, angajate ca sa „protejeze bunul de drept” castigat de invadator, si le insusesc.
Daca nu ar fi fost un artist canadian/francez care sa redea aceste lucruri, ai putea crede ca ai in fata un roman grafic facut si comandat de propaganda nazista…
Dar sa revenim la arta lui Delisle. Din punctul meu de vedere Guy Delisle si-a atins maturitatea literara si grafica cu acest roman. Desenele sunt, adesea, puternice si pline de incarcatura emotionala. Nu o data am avut impresia ca simt mirosurile din acel oras, ca-i aud zgomotele sau ca-i vad aievea locuitorii. Pentru prima data Delisle „forteaza” grafica in detrimentul textului si nu mai face foarte multe trimiteri istorice si nici nu da foarte multe detalii despre ceea ce vede, a aflat, crede. Imaginile pe care alege sa le impartaseasca cititorului fac, de cele mai multe ori, cat mii de cuvinte.
Acest roman grafic merita citit de oricine, indifirent de gusturi. Poate ca cei cu orientari de dreapta ar trebui sa se abtina, totusi, pentru ca, si sincer chiar nu pot sa inteleg de ce, evreii isi fac un mare deserviciu in ochii lumii, cel putin asa sper, cu comportamentul pe care-l au in acea tara uitata si lasata-n voia dementei de un dumnezeu care oricat s-ar chinui sa-si vada supusii sau sa-i viziteze, nu prea cred ca ar putea din cauza unui zid grotesc si scarbos si a punctelor de verificare/intrare/iesire facute in acesta; puncte care arata precum gaurile de sobolani in care rozatoarele purtatoare de boli atat de infioratoare si letale.
Nu stiu unde-i dumnezeul evreilor dar, judecand dupa aventura lui Delisle in Jerusalim, nu are unde altundeva sa fie decat in sau sub pamant…
Un roman extraordinar cu o grafica extraordinara construit de un autor exceptional care a trait un an intr-o lume pe care puterea imaginatiei unui Jonathan Swift sau Lewis Caroll nu ar fi putut-o crea vreodata…

View all my reviews