Civil War de Mark Millar


Civil War de Mark Millar (Scenarist), Steve McNiven (Ilustrator), Dexter Vines (Ilustrator), Morry Hollowell (Ilustrator)

Notă: 4 din 5 stele

Universul Marvel se împarte în două tabere în fruntea cărora șăd încordați cu priviri de foc Căpitanul America și Iron Man.

O gașcă de puștani cu super puteri aruncă în aer niscai clădiri și omoară câțiva oameni, iar guvernul american decide că supereroii trebuie înregimentați. Tony Stark este responsabilul prinderii cu arcanul a colanților și corsetelor care stau să plesnească, însă se trezește că o serie de forțoși sunt mai catolici decât papa și decid că rolul lor nu este în armată și nici nu doresc să primească ordine politice. Căpitanul America este capul rebelilor și astfel începe unul dintre cele mai nimicitoare războaie care se pot povesti vreodată de pe teritoriul Statelor Dezbinate ale Americii.

Mark Millar are niște idei foarte faine (Superman: Red Son sau Kick-Ass) și de cele mai multe ori le pune în practică destul de bine. Din păcate nu mi-a lăsat niciodată impresia că este suficient de matur astfel încât să gestioneze personaje și acțiuni complexe. Nici în Civil War nu-i iese acest lucru, bineînțeles, rezultatul fiind câțiva supereroi care par să fie o grămadă de găini fără cap care nu prea știu ce vor și ce trebuie să facă ca să-și atingă scopul pentru care luptă. Ba o dau, ba o iau, ba sunt cu unii, ba sunt cu alții, e o degringoladă totală. Cel mai fascinant de idiot prin infantilitatea excesivă de care dă dovadă este Spider-man care aduce cu un adolescent care nu reușește să-și dea seama de preferințele sexuale după ce a fost violent sărutat și pipăit într-o toaletă publică de un bărbat.

Banda este plină de acțiune și adrenalină. Simți testorenul cum dă să-ți iasă prin pori. Mai, mai că-ți vine să-ți umfli mușchii pe sub tricou și să te-ncorzi în oglindă țintind un ochi nimicitor către reflexia care se scapă pe ea de frică. De aici și sloganul cu Tu de partea cui ești? 

Serios vorbind, banda îi faină. Panourile sunt pline de culoare și cât trebuie de expresive pentru o bandă de acest tip, paginile curg rapid și, culmea, după ce o termini o mai iei încă o dată la răsfoit ca să te mai bucuri de ceea ce ai văzut. Dacă ai banda la îndemână, crede-mă că ai să te uiți pe ea de fiecare dată când ai ocazia și ai să ajungi să o știi pe de rost.

Grafic mi-a plăcut foarte mult. Deși este mult prea întunecata pentru gustul meu, alegerea ilustratorilor este una menită să sublinieze atmosfera tensionată care trenează asupra eroilor Marvel. Te trezești că stai cu ochii la câțiva centimetri de carte ca să descifrezi imaginile și detaliile care parcă ți se ascund tocmai ca să nu pătrunzi misterul războiului civil. Putea să fie mai sângeros? Putea. Și ar fi trebuit să fi fost mai sângeros pentru că, nu-i așa, vorbim despre un adevărat război civil în care toate forțele sunt aruncate în luptă. Dincolo de această ușoară cumințenie de care se face vinovată echipa din spatele Civil War-ului, nu prea am nimic să le reproșez. Mi-au oferit câteva zeci de minute destul de plăcute de distracție și relaxare.

IMG_0117

De ce 4 stele: pentru că e action packed de la cap la coadă și pentru că satisface plăcerea bolnavă de a-i vedea pe supereroii Marvel luându-și-o în barbă grupa mare.

Volumule se poate cumpăra de pe lexshop.ro

Mark Millar(all the funny titles are reserved for Batman) – Part I


Înainte de a purcede cu articolul am de pus o întrebare: de câteva zile, tot ajung oameni pe blogul acesta căutând Thor Ultimate. Aveți idee ce caută, pentru a putea adresa problema și a mulți poporul? A și dacă tot căutați despre Millar, lăsați niște feedback.

Dacă te apuci cumva de citit benzi anglofone, mai devreme sau mai târziu, în general mai devreme, ajungi la Millar. Nu numai că a scris timp de vreo zece ani printre cele mai populare titluri din mainstreamul american, dar a și inspirat un întreg sector de filme și animații. Kick-Ass, Wanted, vreo două filme prin 2011 probabil, și-a băgat coada în Iron Man și a scris scenariul la o adaptare în două parți al primului volum din Ultimates. Și cam toate sunt populare.

Millar este un tip inteligent, cu ceva talent, la o vreme destul de prolific, cam prea plin de sine și care tocmai datorită aspectelor enumerate, a produs niște benzi groaznice. Omul își cunoaște interesul, știe unde stă banul și ce vrea poporul, motiv pentru care ar putea concura cu un senator roman la capitolul pâine și circ.

Și-a început cariera în benzi din lipsă de bani, abandonând facultatea din cauza morții părinților. Ajungând să scrie la 2000AD s-a împrietenit cu Morrison, scoțian și el, iar prietenia asta l-a purtat departe. Au scris titluri împreună la DC și la Marvel…mă rog, Morrison s-a folosit de numele său pentru a aduce în vizor ideile și scenariile lui Millar. Foarte mult succes n-au avut, Millar rămând câțiva ani să scrie la Swamp Thing, fără un succes comercial substanțial. Toate astea s-au schimbat când i s-a oferit ocazia să continue deja destul de populara serie ”The Authority” creată de Eliis și Hitch. Și perioada petrecută acolo împreună cu Quitley(pseudonimul lui Vincent Deighan, tot scoțian) i-a marcat crunt stilul. Am zis mai demult că s-ar putea ca Millar să fie un epigon al lui Miller. Au niște defecte similare și amândoi au migrat spre film, dar nu cred că a fost influența lui Millar atât de puternică. În schimb, pentru Ellis, nu pot fi mai sigur. La o analiză superficială, poveștile lui Warren Ellis sunt violente, anarhice, însă alerte și imense în proporții. Același lucru s-ar putea spune și despre cele ale lui Millar. Însă la Ellis, pe lângă dialogul mult superior și umorul mai natural, apare o oază de umanitate care lipsește la Millar. Acesta umple golul cu mai multă ură, angoase și testosteron.  Iar lucrurile astea vând mult mai multe cărți.

Când a încetat să scrie alături de Morrison sau să fie propulsat de moștenirea unui creator mult mai talentat, Millar deja și-a făcut un nume și a început să lucreze cu o serie de artiști foarte buni. Hitch, McNiven,  J.G. Jones, JRjr, Tommy Lee Edwards, toți nume puternice în industrie care doar și prin simpla menționare a numelui lor, cresc vâzările.

Cât despre stilul său…cândva a fost inventiv și witty. Acum scrie multe benzi high-concept, de parcă asta ar fi ceva bun. Dialogul său este lipsit de savoare și e mai sec decât recenziile mele, iar conflictele tinde să le rezolve în cele mai neinspirate moduri. Nu poate să își caracterizeze nuanțat personajele și deși unii îi iau apărarea argumentând că este o metodă de deconstrucție emulând dialogul lui Stan Lee(face palm)…um nu. Stan Lee trebuia să facă următoarele lucruri în 13 pagini: să explice ce dracu se întâmplă, să reactualizeze abilitățile personajelor și originea lor, schimbul de informație dintre personaje și să le prezinte în diferite ipostaze; făcea toate astea dând câte o voce diferită fiecărui personaj și umanizându-le, chiar dacă asta însemna să le prezinte numai în ipostaze emoționale extreme.

Cred că o să ilustrez pe benzile sale celelalte probleme pe care le am cu dânsul, așa că

Bottom 5 cele mai proaste benzi Millar

(mă rog, nu le-am citit pe toate și am auzit despre unele că ar fi mult mai proaste decât cele de aici, Unfunnies de exemplu)

5 Civil War (sau ”Motivul pentru care a scris Ellis `Black Summer` ”)

Civil War ca event nu a fost prost numai din cauza lui Millar. Lipsa de coordonare dintre editori(Bendis vrând să facă lucrurile în modul său, practic repovestind scene din Civil War, de exemplu) a purtat mare parte din vină. Civil War a eșuat din același motiv pentru care a eșuat și Final Crisis. Autorul principal nu a comunicat destul cu mai marii săi și/sau nu a reușit să își impună viziunea creativă. Desigur, Final Crisis este o poveste despre o apocalipsa metaficțională și reconstruirea prin acte simbolice a unui întreg univers, în timp ce Civil War este o tentativă inutilă de a comenta evoluția politicii externe americane de la WTC la Iraq. Nu că n-ar fi și asta ok în concept, dar cum titlul principal trebuie să fie mai mult o bandă de acțiune, comentariile politice au fost făcute cu cea mai mare lipsă de grație și respect pentru situația reală. Personaje caracterizate din topor, acțiuni schizoide și contradictorii, iar finalul…doamne! Cap oprit de TOȚI eroii de la WTC? For fuck’s sake. Să  nu mai spus că plagiază puternic Kingdom Come. Mă doare neuronul. Totuși, ilustrațiile lui McNiven sunt pretty.

4- Kick-Ass(sau ”Fanboys, I can swing my bolloocks in your face and you will ask for more”)

Singura virtute a benzii ăsteia este arta lui Romita. Are o energie viscerală cum puțini artiști dețin. Povestea este…habar n-am. Cred că se vrea o parodie a originii lui Spider-Man și în același timp a tipilor ăstora http://www.myspace.com/doktordiscord . Asta nu o face deconstructivă. Tragi-comicul postmodernist nu e condiție suficientă unei deconstrucții și nici neapărat necesară. Habar n-are dacă vrea să fie realistă sau nu, nu știe ce mesaj vrea să transmită, personajul principal nu suferă nicio transformare interioară, muuuult prea multe referințe culturale; dar nu asta mă deranjează. Nici chiar Hit-Girl oricât de obscen o fi tratamentul aplicat unei copile. Recunosc că este destul de egoist motivul pentru care mă enervează așa de mult banda, dar asta este: nu sunt Dave Lizewski. Dacă personajul acela ar trebui să fie un arhetip pentru fanii benzilor desenate mă întreb de ce dracu le mai scrie. Nu are pic de demnitate sau de umanitate. Este un pervers egocentric lipsit de empatie gata oricând să cadă pradă impulsurilor malahice. Și e un idiot. Până să îmi dau seama că Millar nu are de gând să îl îndrepte cumva, nu m-a deranjat așa de tare, dar după aia…pana mea! Unu la mână că autorul nu are pic de integritate artistică, iar doi că nu m-am simțit în viața mea atât de insultat de o bucată de hârtie.

3 Ultimates 1 – Superhuman(sau um…”them kiddies will surely fancy a drunk Iron Man and a Captain America that loves to kill Nazies”- pentru că știți, colecția Ultimate Marvel avea ca scop atragerea unei audiențe noi, mai tinere)

Personajele sunt construite ca naiba. Tony Stark este practic un human-computer alimentat de alcool care nu ia nimic în serios și totuși ține în mână viața a mii de oameni. Și e un jerk, dar pentru că zice că s-ar putea ca într-o bună zi să moară, totul e ok. Steve Rogers este un ultraconservator bătăuș, dar pentru că are un scut cu A pe el și a recitat odată o poezie, trebuie să îl adorăm. Hank Pym, workaholic drogat. Pe Wasp habar n-am ce o face să fie om de știință…În schimb s-ar adapta foarte ușor într-un anumit district roșiatic. Fury e practic un plot device, iar Thor și Hulk…de ăștia doi îmi place. De Hulk/Banner pentru că este o masă de complexe și de frustrări, iar de Thor pentru că…(uimitor) este un personaj bun(chiar îl iert că e hipiot).

Dar astea treacă meargă…Motivul pentru care benzile mai recente ale lui Millar sunt aclamate, stă în grandoarea lor, în spectacolul oferit de brutalitatea ideilor sale. Și nu e nimic din asta în primele 4 numere. Foarte mult dialog insipid, foarte mult conturat un univers pe care deja îl cunoaștem, la construirea căruia chiar el a ajutat, iar Captain America este dezghețat de abia în al treilea număr. Este o poveste mult mai lentă decât are voie să fie și nici chiar arta lui Hitch nu o salvează.

Chiar și în arcul următor, Millar arată că nu poate să scrie pentru Hitch și aruncă câteva one-linere oribile, dar măcar acolo Thor distruge aproape de unul singur o flotă invadatoare.

2.Fantastic Four(sau ”I think that what this comic needs is a divorce and some titties”)

De ce? Îl las pe domnul Mark Waid să vă explice.

Fantastic Four al lui Millar e cam ca banda din colț. Doar că mult mai leneșă și mai lipsită de substanță. Și e plictisitoare ca naiba. Singura chestie la care a folosit banda asta a fost să îmi dau seama de ce unii îl compară pe Hitch cu Davis.

1. Wanted(sau ”Watchmen was about a blue guy with a big dong”)

Millar nu este un scriitor. El nu face povești, nu creionează personaje, nu aprofundează teme și nu întrebuințează nicio formă de estetic. El este un cumul de tehnici, unele personale, dar în cea mai mare parte împrumutate de la colegii săi din 2000AD. Îi place să creeze situații exagerate, poate poate o fi ceva awesome pe acolo, îi place să facă paralele la diferite situații politice, are unele tentative de umor fizic și sumbru, dar cel mai important, îi place să inverseze roluri. Iar numai asta este Wanted. O oglindire superficială a universului și a poveștii din Watchmen în care fiecare tentativă de a pregăti o situație uimitoare rezultă într-o aberație(glonț tras de la două orașe îndepărtare?), în care replicile personajului principal sunt abrazive pentru scoarța mea cerebrală și în final(nu de alta dar devine prea lungă propoziția) în care referințele la celelalte benzi sunt singurele lucruri care apropie osmotic de calitate această risipire a talentului lui J.G. Jones.

Millar fanboys have no fear, next time will visit his 7 most readable works.