Click pe poza ca sa cumperi cartea de la Editura Arthur
My rating: 5 of 5 stars
Tabăra a ajuns un fel de etalon pentru majoritatea cărților pentru copii pe care le citim și de fiecare dată când luăm în mână o carte de la Arthur ajunge, invariabil, să fie comparată cu ea.
Cei doi teribili este pe un alt plan, dar categoric se poate compara cu Tabăra pentru că a reușit să mă țină la fel fascinat și intrigat pe tot parcursul lecturii. Dacă stau să mă gândesc, Jocul lui Westing, Tabăra și Cei doi teribili sunt în topul meu personal drept cele mai faine cărți pentru tineri pe care le-am descoperit în ultimii doi ani.
Miles este nefericit. Pentru că a fost nevoit să se mute în Valea Căscatului (Yawnee Valley) și pentru că s-a despărțit de prietenii săi cei mai buni. Pentru că-n Valea Ionii nu sunt decât vaci. Pentru că e înscris la o nouă școală unde nu știe pe nimeni și unde trebuie să-și refacă numele de cel mai mare farsor al școlii. Doar că la Academia de Științe Exacte și Socio-Umane din Valea Ionii este deja un farsor. Și este mult mai spectaculos decât Miles. Cum? Păi, dacă a reușit ca-n prima zi de școală să mute mașina directorului în fața intrării din școală astfel încât toți elevii au fost nevoiți să treacă prin mașină ca să nu se închidă școala, atunci nu e un farsor cel puțin deosebit? Asta, în mintea lui Miles înseamnă clar război. Dacă reușește, mai întâi, să scape de zgâmboiul de Niles, animalul de companie al profesorilor, care se ține de el mai dihai ca râia.
La ora la care scriu articolul îmi vine să vă spun cât mai în detaliu tot ce m-a entuziasmat și mi-a plăcut la Miles, Niles, Directorul Latră, Latră junior, la vaci, la Yawnee Valley, la tot ceea ce înseamnă Cei doi teribili de fapt. Pentru că mi-a plăcut enorm ideea, felul în care este scrisă, ilustrată, ce să mai, absolut tot! Am stat o noapte în bucătărie și am râs și mi-am dat cu presupusul până la deznodământ cu privire la rivalul din umbră al lui Miles, cine va câștiga războiul farsorilor, care va fi următoarea farsă spectaculoasă și cum va dejuca adversarul planul celui ce-ncearcă să-l prindă-n plasă!
Îmi aduc aminte că și noi ne jucam farse la școală, dar niciodată atât de complexe și inteligente. De obicei, când ne puneam mintea să facem câte un renghi mai acătării avea legătură mai degrabă cu o răzbunare decât cu o glumă de care să râdă toată lumea. Și nu erau în niciun caz glumițe pe care să mi le pot aminti în timp ce-l țin pe Vlăduț pe genunchi și-mi rememorez de năzbâtiile din copilărie. Nu de alta, dar vendetele pe care le puneam în scenă erau aproape imposibil de descris astfel încât să nu provoace cel puțin oroare în momentul de față.
Click pe poza pentru sursa
Dar să las deoparte amintirile personale cu privire la comportamentul vulgar dezvoltat în perioada generalei și să vă mai spun vreo două vorbe despre Cei doi teribili.
Cartea este scrisă de Mac Barnett și Jory John. Nu am auzit de niciunul dintre ei. Nici de ilustratorul Kevin Cornell. Dar, brusc, au ajuns pe lista mea de autori pe care trebuie să-i mai citesc.
Pentru că au creat o poveste care – PAUZĂ! îmi vine să spun „că te ține cu sufletul la gură, lipit de canapea, că trebuie să o citești, că e spectaculoasă, că e una dintre cele mai faine cărți pe care le-am citit anul acesta etc.”, toate sunt adevărate doar că nu se potrivesc întrutotul cărții pe care o am lângă laptop pe când scriu articolul pe care-l citești acum. Cei doi teribili e acel gen de poveste pe care ți-o spune bunicul când e puțin abțiguit și-și aduce aminte cu plăcere de vreo pățanie pe care a ezitat să ți-o zică până acum când, or alcoolul + o supărare pe bunica + un sentiment de „dă-o-n pedală de treabă” îi spune că ar fi cazul să-ți zică cea mai extraordinară aventură din viața lui de copchil. Sunt puștani pe care sigur i-ai avut prieteni în copilărie sau pe care, cel puțin, i-ai cunoscut de la distanță. Cine nu și-a dorit vreodată să-i facă o farsă vreunui profesor pe care nu l-a avut la suflet și a bătut din palme entuziasmat că respectivul a pățit ceva pentru că cine știe ce elev a pus la cale vreo boacănă? Cam așa stă treaba și cu Miles și cu celălalt teribil. Cei doi sunt acei puștani care fac școala să pară un parc de distracții în care toată lumea e egală, chiar de nu-i așa, pentru că toți suntem pasibili de un renghi dacă intrăm în vizorul farsorilor școlii. Și știm cu toții că farsori există, chiar dacă nu-i știm exact după nume.
Ce trebuie să ții minte după acest haos de cuvinte de mai sus? Că trebuie să citești Cei doi teribili! Crede-mă, rar se întâmplă să dau peste o carte care să-mi placă atât de tare încât să prefer să o dau în bălării doar ca să mă abțin să nu spun toată povestea cap-coadă.
De ce 5 stele: pentru că este foarte aproape de perfecțiune și pentru că e excelentă pentru o minte de puștan care este constant supusă unui stres, stres pe care noi adulții l-am cam uitat, care nu este deloc de ignorat. Și da, sper din toată inima ca Vlăduț să fie un astfel de farsor și să nu fie niciodată prins! Abia aștept să crească și să citească Cei doi teribili, poate că o să-i și fie o carte de căpătâi până la maturitate.
razvanvanfirescu.wordpress.com 