Cortina de fier de Anne Applebaum

Cortina de fier de Anne Applebaum
Nota mea: 5 of 5 stars

M-am îndrăgostit de capacitatea de analiză și de sinteză a americancei după ce am citit cartea care i-a și adus premiul Pulitzer, Gulagul: o istorie, volum tradus și la noi la editura Humanitas.

M-am bucurat foarte mult când am văzut că publicul românesc o să mai primească o traducere din Applebaum, editura Litera fiind cea care a decis să ne ofere Cortina de fier. Represiunea sovietică în Europa de Est, 1945-1956.

Bineînțeles că Applebaum nu m-a dezamăgit, nu avea cum să o facă, talentul său de jurnalist se întrepătrunde excelent cu fine calități de analist istoric.

Applebaum își structurează volumul în două părți mari, principale: Zori înșelători și Apogeul stalinismului.

În prima parte autoarea se ocupă mai întâi de trecerea în revistă a situațiilor care au apărut după sfârșitul celui de-al doilea război mondial, oferind atenție țărilor care au căzut sub controlul lui Stalin cu largul concurs al americanilor și britanicilor. Ora zero este primul capitol care pregătește cititorul cu adevărat pentru turul cutremurător al represiunii sovietice în Germania de Est, Ungaria, Polonia. Acestea sunt țările alese de Applebaum pentru a fi analizate în detaliu, lucru pe care-l consider just având în vedere, până la urmă, evenimentele care au avut loc în aceste țări și modul în care sovieticii au decis să facă jocurile și să intervină când nu le-a convenit evoluția lucrurilor. România, Ucraina, Cehoslovacia, Albania și Bulgaria nu sunt ignorate, dar nici nu se bucură de foarte multă atenție, volumul ar fi fost de trei sau patru ori mai voluminos dacă Applebaum ar fi decis să se ocupe la fel de intens de toate aceste națiuni. Decizia autoarei mi se pare corectă și datorită faptului că nu riscă diluarea studiului și analizei și, cine știe, poate la un moment dat o să se ocupe și de restul țărilor.

Prima parte a cărții are o secțiune distinctă care detaliază modul în care învingătorii sovietici au decis să se comporte în țările eliberate, cum au fost aceștia primiți de localnici, cum și prin ce metode și-au impus oamenii politici și cum au reușit să aducă comunismul la putere, comunismul fiind o ideologie care avea un răspuns pozitiv extrem de mic în toate țările proaspăt ocupate, despre cum au recurs la violență pentru preluarea puterii și pentru impunerea fricii cu ajutorul organelor polițienești, despre purificarea etnică și rolul acesteia în viziunea politică a lui Stalin, despre cum a fost organizat tineretul pentru a deveni viitorul comunismului, despre cum radioul a ajuns să fie controlat de poliția secretă pentru a subjuga populația, despre cum s-a făcut politică la început și ce a însemnat evoluția economică a acestor țări proaspăt ieșite din război sub conducerea represivă sovietică.

Personal am găsit deosebit de interesante capitolele dedicate organizării tineretului și radioului. Modul a atrage și organiza tinerii în interesul comunismului sovietic mi-a adus aminte de felul în care și naziștii au făcut-o cu adolescenții și copii lor, comuniștii însă suferind la capitolul atractivitate datorită incapacității lor de a oferi distracție, ceea ce germanii au reușit, totuși, să facă până la un punct. Incapacitatea de a insufla tinerilor dorința de a munci pentru stat și indiferența pe care sovieticii au arătat-o față de naționalismul care-i anima pe aceștia, i-a adus în poziția de a duce lupte violente cu organizații de tineret și studenți care-și revendicau libertăți de neconceput în sistemul gândit de sovietici. 

Radioul a primit de la bun început toată atenția comuniștilor care l-au pus pe picioare aproape din momentul în care au reușit un minimum de organizare în țările eliberate. Astfel populația s-a putut bucura de emisiunile de radio însă ceea ce le-a fost pregătit de comuniști nu avea nici o legătură cu ceea ce așteptau și-și doreau de fapt. Discursurile lungi, sforăitoare, alături de marșurile și muzica patriotică cu care sovieticii își bombardau ascultătorii din Europa de Est repugna. Audiența era slabă, iar oamenii trimiteau scrisori în care denunțau monotonia programului. Deși comuniștii își doreau să atragă publicul, nu reușeau decât să-i îndepărteze, iar ședințele de redacție în care se discuta programa posturilor de radio parcă sunt scoase dintr-un scenariu de teatru absurd. Din punctul meu de vedere, studiul dedicat radioului și modului de gestionare a programelor radio poate să ofere cititorului una dintre cele mai ample perspective asupra modului fantezist și complet rupt de realitate a ceea ce a însemnat comunismul.

Partea a doua a volumului este dedicată apogeului stalinismului și căderii acestuia. Applebaum trece în revistă atât dușmanii reacționari ai sistemului cât și dușmanii din interior, după care analizează conceptul de homo sovieticus precum și punerea în practică a acestuia, trecând natural la ce înseamnă realismul socialist și la cum se pot înființa astfel orașele ideale, sfârșind cu catalogarea opozanților pasivi și a colaboratorilor reticenți, opozanți și colaboratori care au făcut cu sau fără vrere posibilă apariția unor revoluții timpurii, revoluții care au fost de obicei înecate în sânge.

Spiritul de analiză al autoarei reușește să dezvelească puturoșenia și puroiul din spatele unor constructe verbale pretențioase precum homo sovieticus sau realism socialist. Deși propaganda a bubuit din megafoane și a îmbrăcat în culori vii tot ce ținea de viața de zi cu zi din țările comuniste, comunismul întârzia să se întâmple natural. Oamenii încă insistau să se vadă ca și indivizi, încă visau la condiții optime de trai, încă își mai aduceau aminte de ceea ce înseamna viața de dinainte de comunism. Nici măcar faptele eroice ale stahanoviștilor nu au reușit să impresioneze decât o mică parte a muncitorilor, restul dedicându-se alcoolului și violențelor. În ciuda fabuloaselor exemplare pe care le-au născut comuniștii, acestea nu erau decât exemple izolate și destul de rare, lenea, furtul și abuzul de alcool simțindu-se perfect în realismul socialist, mare constructor de orașe ideale care înnotau în mocirlă. Muncitorii mai degrabă se întreceau în concursuri de beție și lupte de stradă decât să-și atingă normele, lucruri cunoscute de comuniști, însă incapacitatea acestora de a realiza faptul că sistemul este unul găunos și care nu poate să dea rezultate, i-a făcut să ignore aceste prime semne de rău augur pe care tocmai clasa muncitoare, clasa care trebuia să preia controlul asupra sorții națiunilor comuniste, le oferea din plin, subliniind cât se poate de clar faptul că nu înțeleg rolul lor în utopica revoluție muncitorească născătoare de oameni noi și orașe ideale.

Stilul autoarei este inconfundabil. Reușește să împletească evenimentele istorice cu amintiri personale ale oamenilor care au trăit în respectiva perioadă, pentru ca ulterior să tragă concluzii pertinente cu privire la ceea ce s-a întâmplat. Ce-mi place în mod deosebit la Applebaum este că nu pare să plece cu prejudecăți la drumul greu pe care și-l propune în momentul în care își alege o temă destul de dificilă precum cea din volumul de față. Deși opiniile și discursurile istoricilor agresivi sunt mai interesante și oferă o ușoară satisfacție gregară, adeseori o lectură a unui text rece, dar în care se vede implicarea afectivă din punctul de vedere al dorinței de a înțelege ce s-a întâmplat este infinit mai sățioasă. Raționalitatea de care Applebaum dă dovadă în studiile sale mă face să o consider unul dintre cele cei mai buni istorici contemporani.

De ce 5 stele: datorită efortului intens și analizei reci, cuprinzătoare și extrem de pătrunzătoare cu care autoarea tratează subiectul complex al volumului. O lucrare densă, plină de informații utile care ajută cititorul care trăiește viața de început de secol XXI să înțeleagă de unul singur ce s-a întâmplat în secolul trecut, fără a fi supus unui discurs academic incisiv de la înălțimea căruia să încerce să facă prozeliți într-o direcție sau alta.

Prezentarea editurii:

Gulagurile. Procesele înscenate. Cizma care calcă orice în drumul ei. Aceste imagini ale totalitarismului postbelic au rămas în memoria noastră colectivă – brutale și terifiante, dar, după mai mult de 50 de ani, rupte de context, devenind mai mult un soi de sperietori ale trecutului.

Cortina de Fier, de Anne Applebaum, este o încercare plină de forță de a demonstra că totalitarismul a însemnat mai mult decât excesele sale manifestate public. Cartea de față analizează detaliile conducerii totalitare: diaspora de partid, din URSS până în restul Blocului Sovietic, preluarea posturilor de radio, a universităților și a grupurilor de tineri de către partizani, răspunsul contradictoriu al conducătorilor Bisericii Catolice față de metodele lui Stalin.

Grație interviurilor realizate de Applebaum și cercetărilor amănunțite în diversele arhive ale timpului, Cortina de Fier se asigură că experiențele zilnice ale celor care au trăit în Blocul Sovietic vor rămâne vii în paginile de istorie, chiar dacă aceștia vor părăsi, în curând, istoria trăită. 

 

„Excelenta carte a lui Applebaum relatează cu simpatie și sensibilitate soarta lipsită de noroc a Europei de Est: să fie eliberată de sub stăpânirea nazistă de singurul regim la fel de inuman ca aceasta.“         (The Independent)
„Cortina de Fier este o carte de o importanță excepțională, care abordează frontal multe dintre miturile referitoare la originile Războiului Rece. Este inteligentă, plină de informații, remarcabil de obiectivă și excepțional de bine documentată.“         (Antony Beevor)