Scrisori către Hitler de Henrik Eberle


 

Scrisori către Hitler de Henrik Eberle

My rating:  4 of 5 stars 

Îmi plac foarte mult cărțile de istorie pe care editura Meteor Press le scoate pe subiectul celui de-al război mondial, indiferent de sunt despre naziști sau comuniști. Deși unele sunt de o calitate îndoielnică, cel care alege să le traducă începe să-mi fie din ce în ce mai mult pe plac, chiar dacă pariurile sale sunt adeseori, cred, pierdute datorită publicului românesc.

Lucrearea lui Eberle este de o importanță vitală pentru orice persoană care dorește să înțeleagă relația poporului german cu Hitler și felul cum a fost acesta perceput atât de cei care l-au adulat până la moarte, cât și de cei care l-au acceptat pasiv ca și lider.

Scrisorile selecționate de Eberle sunt de-a dreptul fascinante, unele șocante, altele penibile sau banale, însă toate spun povestea unei legături: cea dintre un popor și conducătorul său.

Eberle a avut acces la atât la arhiva de scrisori care au ajuns în mâinile rușilor și au fost arhivate de către Ministerul Apărării, cât și la arhiva personală a fratelui lui Martin Bormann, Albert Bormann, care se ocupa cu selecția și ordonarea epistolelor dedicate lui Hitler.

M-a șocat în mod special o scrisoare în care o familie reda amuzant conflictul dintre doi copii, soră și frate, care se certau pe tema căsătoriei dintre fetiță și Fuhrer. Visul fetiței era să devină soția lui Hitler, fratele răzând de ea și certând-o că Fuhrer-ul nu o să o placă deoarece nu știe să facă nimic și că este o plângăcioasă. Familia cerea un autograf de la Hitler și poze cu acesta. Naziștii i-au trimis pozele cerute și familia le-a răspuns cum că pruncii dorm cu pozele lui Hitler pe pernă.

Eberle își împarte cartea pe perioade: 1924-1932, perioadă în care se observă că Hitler are din ce în ce mai mult succes la public, charisma sa evidentă atrăgând oameni din toată Germania; 1933-1938, anii în care oamenii aderă la nazism, protestează la adresa politicii NSDAP dar și perioada în care cultul personalității lui Hitler atinge apogeul; 1932-1945, un capitol dedicat omagiilor transmise lui Hitler cu ocazia zilei de naștere; 1938-1945, epistole transmise în vreme de război, iar popularitatea liderului este în declin.

Perioada de luptă pentru acapararea puterii este însoțită de încurajări și angajamente de susținere, precum și de luări de poziție împotriva organelor statului sau membrilor partidului comunism. Din țară oamenii reacționează pozitiv la continua ascensiune a NSDAP-ului și par fascinați de charisma liderului acestora, oferindu-se să formeze organizații care să aducă mai mulți membrii partidului sau să lupte împotriva comuniștilor. Se scriu poezii care sunt propuse să devină imnul partidului. Epistole care anunță donații și credința în noua politică aproape că sunt la ordinea zilei. Popularitatea lui Hitler crește, iar figura sa mesianică se conturează din ce în ce mai mult în mintea oamenilor.

Odată ajuns la putere și cu primele succese economice înregistrate, poporul german începe să-l adore și cultul personalității dus la extrem își intră în drepturi. Scrisori de adulație, ode, cereri de aderare, poezii patriotice, cereri de a fi naș de cununie sau botez sunt reprezentative pentru această perioadă.

Pe măsură ce războiul se îndrepta către inevitabila înfrângere, tonul scrisorilor se schimbă. Oamenii scriu despre arme spectaculoase care ar trebui inventate, vin cu soluții fantasmagorice legate de diferite descoperiri pe care le-au făcut sau își declină, din nou, încrederea în victoria finală. Însă majoritatea cer încheierea războiului deoarece simt că sfârșitul tragic este aproape.

De ce 4 stele: deoarece lucrarea lui Eberle este de neratat în condițiile în care se dorește o incursiune tardivă în ceea ce a însemnat Hitler pentru cei care au crezut în el. Mi-aș fi dorit ca volumul să fie mult mai stufos.

Prezentarea editurii:

In cancelaria secreta a fuhrerului au fost arhivate mii de scrisori, pe care  multi oameni le-au citit, lucrand cu ele. Ulterior, multe dintre ele s-au pastrat in arhiva moscovita, ascunse sub stratul deceniilor. Henrik Eberle le analizeaza si le comenteaza pentru dumneavostra pentru prima oara – in ceea ce se constituie intr-o adevarata comoara pentru psihologi, istorici si pedagogi. Petitii, rugaminti, juraminte si apeluri – nu numai in germana – constituie un barometru al starii de spirit dintre anii 1925 si 1945 care ne da fiori. Oamenii i le citeau dictatorului stand in picioare, prevenindu-l, pe masura ce succesul fuhrerului palea.

Hitler a fost șeful meu de Christa Schroeder


Hitler a fost șeful meu de Christa Schroeder

My rating:  2 of 5 stars 

Pasiunea mea față de cel de-al doilea război mondial nu se oprește doar la studiul celor două curente politice a căror ciocnire era inevitabilă, sau la analiza situațiilor politice, economice, sociale și a tehnicilor de război inventate datorită setei de victorie a celor implicați în conflagrație. În egală măsură mă interesează și personalitățile care au marcat istoria și evoluția războiului.

Adolf Hitler încă este de departe personalitatea cea mai controversată și cu cel mai mult sex-appeal pentru orice tip de cititor, deși s-a aflat în tabăra care a pierdut războiul.

Fascinația romantică și idealistă pe care cei din jurul lui au acuzat-o, pare să dăinuie și peste zeci de ani, zeci de mii de oameni încă fiind atrași de mitul liderului absolut care a fost Hitler.

Christa Schroeder a fost alături de liderul nazis din 1933 până la momentul sinuciderii acestuia. Portretul pe care Schroeder îl schițează din amintiri este unul pe care doar o persoană din anturajul intim al dictatorului îl putea face. Fascinația lui Schroeder față de Fuhrer se observă foarte ușor. Mitul conducătorului absolut, al liderului mesianic și-a lăsat amprenta asupra ei. Schroeder încearcă să ascundă această fascinație însă nu reușește să o facă suficient de bine. Faptul că evită să vorbească despre reacțiile lui Hitler în momentele de cumpănă pentru a nu știrbi imaginea de individ stăpân pe sine pe care Hitler o prezenta apropiaților săi, indică o oarecare viziune idealistă și romantică pe care Schroeder a dus-o cu ea în mormânt.

Fascinația față de doctorul Brandt, unul din medicii naziști criminali, este un alt semn care indică fascinația pe care anumite personalități naziste au exercitat-o asupra Christei Schroeder.

Memoriile Christei Schroeder sunt, până la urmă, o ceartă cu un oarecare Zoller care i-a furat o serie de manuscrise și cu Henrietta von Schirach care cu volumul Anecdote despre Hitler a supărat-o foarte tare pe Schroeder deoarece Henrietta și-a asumat niște povești la care nu a participat și pe care le-a auzit de la Christa.

Dincolo de aceste mici aspecte vulgare, volumul Christei Schroeder nu aduce nimic nou din punctul meu de vedere despre Hitler sau liderii naziști din jurul său. Opiniile secretarei legate personalitatea acestuia nu sunt deosebite. Ce mi-a plăcut foarte mult au fost informațiile legate de modul acestuia de a-și dicta și gândi discursurile. Pentru acest crâmpei de informație, cartea lui Schroeder mi s-a părut totuși acceptabilă.

De ce 2 stele: pentru că Schroeder nu a scris despre Hitler ci despre cât de false sunt alte cărți în care apare numele ei și cât de neadevărate sunt unele relatări din partea a diferite persoane.

Sfârșitul de Ian Kershaw


Sfârșitul de Ian Kershaw

My rating:  5 of 5 stars 

Am citit cartea când am fost în concediu însă nu am reușit până acum să scriu despre ea. Nu știu sincer să vă spun de ce pentru că mi-a plăcut foarte, foarte mult.

Ian Kershaw este, după mine, unul dintre cei mai buni istorici pe cel de-al doilea război mondial, biografia lui Hitler pe care făcut-o fiind una dintre cele mai complexe și oneste biografii pe care le-am citit până acum.

În Sfârșitul Kershaw își propune să explice motivația care i-a împins pe germani să lupte până la ultimul om deși înfrângerea era evidentă cu cel puțin doi ani înainte de a ajunge Aliații pe teritoriul Germaniei. Însă nemții nu au cedat nici când soarta războiului era cât se poate clară și luptele se duceau pe străzile orașelor din inima imperiului nazist. De ce? De ce nu s-au predat? Niciodată în istorie nu s-a mai pomenit o nație care să lupte cu atâta abnegație și care să nu cedeze decât în momentul în care liderul a murit. Și chiar și după moartea lui Hitler au mai fost zone unde soldații au continuat să lupte, preferând să moară pe câmpul de luptă cu speranța că moartea lor nu este în van decât să se predea. De ce? Ei bine, Kershaw, surprins și el de spiritul, forța și hotărârea de a lupta până la capăt a poporului german, caută motivele care i-au împins pe aceștia să nu cedeze. Și, zic eu, o face foarte bine, construind un studiu exemplar și oferind argumente raționale care conving și susțin teoria autorului.

Mi-a plăcut foarte mult că s-a axat, așa cum a și promis și cum mi-am și dorit, mai mult pe partea care ține de societate și de cum funcționa aparatul politic în acea perioadă de prăbușire a regimului decât pe partea militară a războiului care este destul de cunoscută și tratată în nenumărate studii. Kershaw se apleacă în detaliu asupra aparatului de represiune pe care partidul nazist l-a dezvoltat și care l-a ajutat să țină în frâu și să forțeze poporul să continue lupta, chiar dacă nu foarte convins. Războiul total pe care l-a vrut Goebbels s-a putut pune în practică datorită funcționarilor fanatici, profund nazificați, care încercau nu doar să-și demonstreze loialitatea cât să-și păstrez cât mai mult averile dobândite datorită pozițiilor cheie pe care le dețineau. Însă nu doar aportul nemijlocit al acestora a făcut ca Germania să lupte până-n ultima clipă.

SS-ul și Gestapo-ul, aceste două enități polițienești de partid atât de cunoscute și temute în societatea civilă germană, au pus umărul serios la înspăimântarea populației prin execuții sumare și violente care lăsau în urmă cadavre pe care oamenii să le vadă pentru a înțelege ce-i așteaptă dacă trădează lupta finală pentru apărarea patriei.

Un alt motiv pentru care populația nu s-a ridicat împotriva regimului nici măcar în ultimul ceas a fost și declarația Aliaților conform căreia germanii nu au decât varianta capitulării necondiționate ceea ce i-a făcut pe nemți să realizeze faptul că s-ar putea să înceteze existența lor ca nație în urma pierderii războiului. Această amenințare i-a făcut pe foarte mulți să continuie efortul de război, să susțină necondiționat politice aberante ale partidului, să îndure bombardamentele și penuria de alimente și să meargă către moarte alături de Fuhrer chiar dacă erau critici la adresa acestuia sau a partidului.

Ian Kershaw reușește din punctul meu de vedere o lucrare monumentală, extraordinar de bine documentată și interesantă cu privire la insistența nemților de a lupta până la ultima suflare. O carte care poate ajuta pasionatul de istorie să înțeleagă mai bine motivele pentru care Germania a fost singura nație care a preferat să se prăbușească în gol alături de liderii săi în loc să se ridice împotriva acestora pentru a opri războiul care se desfășura între granițele Vaterland-ului.

De ce 5 stele: pentru că este o lucrare incredibilă care trebuie și merită citită de absolut orice persoană pasionată de istoria secolului XX în general și de cel de-al doilea război mondial în special.

Prezentarea editurii:

„Amurgul zeilor

în Germania – cea mai convingătoare relatare de până acum.” WALL STREET JOURNAL

Considerat „specialistul de necontestat în istoria Germaniei din timpul celui de-al Doilea Război Mondial” (PHILIP ZIEGLER, SPECTATOR, BOOKS OF THE YEAR), Ian Kershaw descrie în această carte ultimele luni de agonie ale celui de-al Treilea Reich, frica şi fanatismul care au împins o naţiune în prăpastie.

„Cum anume s-a prăbuşit Germania nazistă, pe acordurile aproape wagneriene ale bombardamentelor sovietice şi anglo-americane, demne de amurgul unor zei falşi? Ce putea fi în mintea Führerului în acele ultime zece luni ale războiului (şi ale vieţii sale)? Ce i-a făcut pe germani să asiste contemplativi şi disciplinaţi la propria catastrofă, alături de liderul care-i condusese la dezastru?…

“Cartea spune chiar această terifiantă poveste – a sfârşitului visului lui Hitler şi a acelor germani, mulţi, care au crezut în el (ori s-au complăcut cu prezenţa lui nefastă), în ciuda oricărei evidenţe, până la capăt.” – ADRIAN CIOROIANU

O relatare extraordinară… fără îndoială o capodoperă.” – MAIL ON SUNDAY 

O expunere remarcabilă… absolut cutremurătoare.” – SUNDAY TIMES, BOOKS OF THE YEAR

Kershaw descrie, pas cu pas, ultimele luni infernale ale războiului din Europa.” – INDEPENDENT ON SUNDAY

Nimeni nu a reuşit să redea mai bine dimensiunea umană a sfârşitului Germaniei naziste.” – JAMES J. SHEENAN, NEW YORK REVIEW OF BOOKS

În buncăr cu Hitler sau De mână cu demonul


Click pe poza si ia cartea

În buncăr cu Hitler by Joachim Fest
My rating: 5 of 5 stars

Joachim Fest coboară în buncărul Führer-ului pentru a petrece alături de el ultimele zile înainte de înfrângerea care a dus şi la sinuciderea celui din urmă.

O adevărată coborâre în infern. Un salt în sufletul abisal al diavolului care s-a încarnat în persoana lui Adolf Hitler.

Trebuie să recunosc că sunt foarte reticent când văd cărţulii de nici 200 de pagini care se cer drept lucrări istorice ştiinţifice. Motivul preconcepţiei de mai sus se datorează multor volumaşe citite care m-au scos din sărite pentru lejeritatea cu care tratează problemele propuse spre discuţie.

Este adevărat că Joachim Fest e un istoric cu vechi şi grele ştate de plată, dar de ce nu ar fi şi el supus demonului care vântură prin camerele editurilor urmăritoare de vânzări masive?

Ei bine, cu Ulise spânzurând un semn de carte şi cu KGB-ul lui Wolton arzând într-un colţ, înainte de un meci de fotbal din grupele CM 2014, am luat cartea lui Fest, o bere din frigider şi pachetul de ţigări şi am ieşit în liniştea nopţii.

Volumul m-a prins imediat. Fest explică la început cât de dificilă e munca pe care şi-a propus-o şi ce şi-a dorit să facă, de fapt, subliniind lipsa notelor de subsol şi a informaţiilor, care aduc mai mult a bârfe în unele cazuri, destul de sărace cu privire la ultimele ore din viaţa dictatorului. Atenţionare corectă, frumoasă, fair-play pe care puţini istorici au curajul să o facă.

Joachim Fest strânge informaţii, strânge declaraţii, pune cap la cap jurnalele celor care au supravieţuit şi care au fost alături de Hitler până la sfîrşit, face ordine în haosul hârţogăraiei comuniste şi reuşeşte, cât îi permit informaţiile existente, să recreeze minuţios ultimele zile din viaţa Führer-ului. Simpla trecere în revistă a unor informaţii, pe care, în mod normal, le deţineam deja, nu fac din volum unul bun. Analiza istoricului asupra evenimentelor care au zguduit o naţiune şi asupra personalităţii Führer-ului este cea ce face din prezenta carte un studiu valoros care merită citit şi recitit.

Germanii care beau şi cântă şi vagabondează şi caută de mâncare şi neamuri pierdute şi umblă prin gunoaie pe străzile distruse ale Berlinului transformat în terenul de joacă al diavolului sunt surprinşi de Joachim Fest rostind „Ei na, până la urmă nu e sfârşitul lumii…”. Nu, nu este sfârşitul lumii, aşa cum l-a anunţat Hitler la începutul răboiului şi cum l-a subliniat din nou spre finalul Reich-ului, dar este sfârşitul unei epoci, al unei vechi ordini şi al unui continent. Un sfârşit pe care nimeni nu l-a întrevăzut la momentul respectiv cu excepţia, culmea, dementului care a pornit şi proiectat acest sfârşit. Şi da, impresia care rămâne este aceea că, până la urmă, Hitler şi-a îndeplinit menirea pentru care se considera ales de providenţă: distrugerea lumii vechi pentru a lăsa noua lume să se nască…

Fest îmi oferă exact ceea ce caut într-o carte de istorie: intepretări, observaţii, concluzii personale formulate inteligent şi doct. Interpretarea personalităţii lui Hitler este una dintre cele mai profunde pe care le-am citit vreodată. Maleficul este disecat şi prezentat punctual şi coerent. Efectul personalităţii lui Hitler asupra naţiunii şi asupra celor din jurul lui este tranşat scurt şi nu lasă loc de discuţii. Un astfel de personaj parcă rupt din poveştile de groază nu are cum să nu nască tot felul de mituri, or, Joachim Fest se debarează de acestea prezentându-l pe Hitler cel decăzut, înfrânt şi bolnav trasând paralele în care îl regăsim pe Führer-ul cel plin de forţă şi hotărât. Prăbuşirea fizică şi psihică a lui Hitler este urmărită şi explicată de Fest făcând apel atât la informaţiile pe care le are cât şi la capacitatea sa de observaţie, capacitate pe care, ca şi istoric, o întrebuinţează din plin.

Două atenţionări: volumul nu conţine note. Personal le consider inutile (la sfârşitul cărţii este o bibliografie) deoarece, eu cel puţin, sunt destul de familiarizat cu lucrări despre nazism, Hitler şi cel de-al doilea război mondial. Filmul Der Untergang s-a înspirat din lucrare lui Joachim Fest! S-a inspirat! Nu este un roman, este o lucrare ştiinţifică.

De ce 5 stele: pentru că este o lucrare critică doctă şi pentru că analiza Germaniei care se prăbuşeşte în infernul pe care l-a construit alături de diavolul conducător este inteligentă, bine argumentată şi ajută cititorul să înţeleagă personalitatea lui Hitler şi demenţa care şi-a făcut de cap în aprilie 1945 pe străzile din Berlin.

Nota bene: sunt destul de mulţi care vorbesc enervant de mult despre cât de multe prăjituri mânca Hitler spre sfârşit. Mda, fascinant… Mai demn de reţinut este mostra de absurd specific comunist atunci când aparatul de propagandă ordonă versiunea oficială cu privire la anumite momente cheie menite a sublinia victoria finală – urcarea steagului sovietic pe Reichstag-ul în flăcări, cine a intrat primul în buncărul lui Hitler etc.