Oscar 2016 – sectiunea cel mai bun film – Bridge of Spies


Bridge of Spies – Steven Spielberg

Best Motion Picture of the Year
Steven Spielberg
Marc Platt
Kristie Macosko Krieger
Best Performance by an Actor in a Supporting Role
Mark Rylance
Best Writing, Original Screenplay
Matt Charman
Ethan Coen
Joel Coen
Best Achievement in Music Written for Motion Pictures, Original Score
Thomas Newman
Best Achievement in Sound Mixing
Andy Nelson
Gary Rydstrom
Drew Kunin
Best Achievement in Production Design
Adam Stockhausen (production design)
Rena DeAngelo (set decoration)
Bernhard Henrich (set decoration)

Regia: e Spielberg. Nu are cum să nu placă, nu are cum să nu fie nominalizat la Oscar, nu are cum să nu fie văzut, discutat, analizat etc. Bridge of Spies este un film bun. Bine filmat, bine construit. Totul merge ca pe roate la Spielberg, de fapt, pentru că știe și cum să-și aleagă scenariile, actorii, decorurile, unghiurile de filmare, știe cum să-și aleagă și să formeze totul astfel încât să placă. Însă nu mai văd acel WOW care mă impresiona în filme precum Munchen sau The Color Purple sau Empire of the Sun.

 Actorii: Mark Rylance este spectaculos, iar Tom Hanks e Tom Hanks – nu știu când nu i-a ieșit un rol în ultimul timp, sincer să fiu. Tom Hanks alături de Mark Rylance – ăsta da duet fenomenal! Filmul merită văzut doar datorită acestor doi actori care sub bagheta lui Spielberg arată ce înseamnă cinematografia americană făcută ca lumea.

Scenariu: e ok. Cam fițos și fixist, nițel cam prea naționalist, ușor melodramatic dar fain. Te ține în suspans chiar dacă știi care-i finalul poveștii. Ce să zic, un scenariu destul de bunicel cu replici acide și inteligente care prind la public.

Personaje: Rudolf Abel și nu mai trebuie să mai spun nimic altceva.

Soundtrack: există dar nu mi-a rămas nimic în minte…

Concluzie: Spielberg, Hanks și Rylance = un trio care te va capsa de fotoliu pentru 3 ore. Merită văzut. Nu cred că va lua vreun Oscar important deși Rylance chiar îl merită.

Notă: 7.7

Oscar 2016 – sectiunea cel mai bun film – The Revenant


The Revenant – Alejandro G. Iñárritu

Best Motion Picture of the Year
Arnon Milchan
Steve Golin
Alejandro González Iñárritu
Mary Parent
Keith Redmon
Best Performance by an Actor in a Leading Role
Leonardo DiCaprio
Best Performance by an Actor in a Supporting Role
Tom Hardy
Best Achievement in Directing
Alejandro González Iñárritu
Best Achievement in Cinematography
Emmanuel Lubezki
Best Achievement in Film Editing
Stephen Mirrione
Best Achievement in Costume Design
Jacqueline West
Best Achievement in Makeup and Hairstyling
Sian Grigg
Duncan Jarman
Robert A. Pandini
Best Achievement in Sound Mixing
Jon Taylor
Frank A. Montaño
Randy Thom
Chris Duesterdiek
Best Achievement in Sound Editing
Martín Hernández
Lon Bender
Best Achievement in Visual Effects
Richard McBride
Matt Shumway
Jason Smith
Cameron Waldbauer
Best Achievement in Production Design
Jack Fisk (production design)
Hamish Purdy (set decoration)

Regia: de la Inarritu am pretenții. Mari! Nu m-a dezamăgit. Din punct de vedere regizoral este un film spectaculos. Modul lui Inarritu de a filma momentele cheie din film când Glass suferă fizic sau psihic, după caz, face ca respectiva scenă să se transmită somatic la telespectator așa cum doar Hitchcock sau Kubrick, ca să dau doar două exemple cunoscute de toată lumea, reușeau. Inarritu are o relație profesionistă de dragoste cu camera de luat vederi care impresionează și fascinează. Regizoral, Inarritu nu dărâmă, de data asta, o piatră de hotar, dar categoric duce modul de a prezenta vizual o poveste la un alt  nivel. Cadrele care fixează blurat conturul lui Glass, care se mișcă amenințător prin pădurile și munții înzăpeziți care se năpustesc asupra eroului principal te fac să tremuri și să-ți muști buzele de emoție. 

 Actorii: atât DiCaprio cât și Hardy sunt fenomenali. Filmul le testează limitele. Nu i-am văzut pe niciunul până acum atât de storși, atât de forțați să-și împingă talentul și profesionalismul pe culmi atât de înalte. Din fericire, zic eu, le-a ieșit totul foarte bine. Un joc intens, dedicat, bine acordat la regie și scenariu.

Scenariu: sincer, nu prea știu care este, de fapt, scenariul filmului. Știu povestea, în mare, însă, pentru prima dată, nu m-a interesat evoluția poveștii cât jocul actorilor și stilul regizoral. Culmea cum „firul epic” care ar trebui să fie suflul filmului pe mine m-a pierdut. Poate de asta nici nu o să ia Oscar-ul. Eu nu am mai pățit așa ceva vreodată…

Personaje: aici este una dintre problemele filmului (pe lângă povestea care se pierde în viscol): personajele sunt clișeistice. Cât cuprinde. Binele și răul se iau de gât din toată inima și dau de pământ unul cu celălalt. Glass e întruchiparea binelui absolut (albul iubitor de roșii care nu se lasă în fața morții pentru că trebuie să se răzbune și răzbunarea este sfântă) și Fitzgerald care este întruchiparea răului absolut (emigrantul european însetat de avere care calcă pe cadavre ca să-și asigure o arvună care să-i permită să-și încerce norocul într-o altă parte a noului continent și să-și înceapă, de ce nu, o mică afacere). Nimic nou pe frontul de vest. 

Soundtrack: tulburător.

Concluzie: un film bun, impresionant vizual, emoționant, intens, cu un joc actoricesc fabulos, însă fără de substanță.

Notă: 7.7

Oscar 2016 – sectiunea cel mai bun film – Brooklyn


Brooklyn – John Crowley

Best Motion Picture of the Year
Finola Dwyer
Amanda Posey
Best Performance by an Actress in a Leading Role
Saoirse Ronan
Best Writing, Adapted Screenplay
Nick Hornby

Regia: John Crowley este cunoscut pentru filmul A boy, pentru care a și primit un BAFTA în 2007. Crowley are un stil regizoral care pune accent pe emoția pe care personajele o transmit publicului. Prin prim-planuri de efect, atent construite, Crowley reușește de fiecare dată să te atașezi emoțional, nu contează că povestea filmului nu este una neapărat care să te țină în suspans sau să te facă să suspini. În Brooklyn Crowley merge pe rețeta învățată însă de data această pune accent și pe cadre largi de impact care duc întreaga epopee a tinerei Eilis la un nivel macro și se observă o ușoară tentă filosofică în jocul cu aparatul de filmat. Nu este un manifest politic, nici măcar unul ideologic, însă este o declarație de iubire pentru o anumită perioadă din istoria continentului american și al emigranților europeni care-și doreau o viață mai bună și o căutau pe tărâmul marilor făgăduințe.

 Actorii: Saoirse este cu adevărat spectaculoasă. Din punctul meu de vedere ea este cea care duce tot filmul în spate. Povestea lui Hornby este una destul de previzibilă și, îndrăznesc să spun, chiar banală, însă ochii mari și zâmbetul trist al lui Saoirse te fac să te cutremuri. 

Scenariu: bunicel. Mai bun decât multe alte scenarii pe care Pădurea Sfântă le consideră demne de a fi scoase pe piață. Nu sunt replici spectaculoase sau memorabile, stilul siropos al lui Hornby se observă și enervează de la o poștă, însă are un acel je ne sais quoi  care nu te face să te ridici de pe scaun ca să oprești filmul. 

Personaje: clișeistice dar suficient de credibile. Eilis este eroina la care orice femeie visează că este și la care orice bărbat se gândește. Bineînțeles că are parte de ghinioane ca să fie cu adevărat eroină și bineînțeles că destinul conspiră în interesul ei. Altfel nu ar fi o eroină în adevăratul sens al cuvântului.

Soundtrack: nimic memorabil.

Concluzie: un film simpatic care devine interesant datorită unei regii făcute cu cap și al jocului excelent al actriței din rolul principal.

Notă: 7.5

Oscar 2016 – sectiunea cel mai bun film – The Martian


The Martian – Ridley Scott

Best Motion Picture of the Year
Simon Kinberg
Ridley Scott
Michael Schaefer
Mark Huffam
Best Performance by an Actor in a Leading Role
Matt Damon
Best Writing, Adapted Screenplay
Drew Goddard
Best Achievement in Sound Mixing
Paul Massey
Mark Taylor
Mac Ruth
Best Achievement in Sound Editing
Oliver Tarney
Best Achievement in Visual Effects
Richard Stammers
Anders Langlands
Chris Lawrence
Steven Warner
Best Achievement in Production Design
Arthur Max (production design)
Celia Bobak (set decoration)

 

Regia: Ridley Scott are câteva filme spectaculoase și-și folosește talentul regizoral ca să amplifice povestea. La The Martian Scott își joacă toți așii din mânecă însă nu sunt suficienți ca să mă impresioneze. Deși știe foarte bine cum să scoată maximum din cadrele panoramice astfel încât să dea impresia cinefilului de miicime și să-l facă să sufere de agorafobie, în Marțianul toate cadrele vaste în care Damon umblă de nebun nu m-au lăsat mască. Parcă sunt prea perfecte și prea forțate, tind spre tablouri aproape artistice însă mai toate aduc mai degrabă a postere de pus în camerele adolescenților. O regie mercantilă, pe alocuri facilă, care flirtează cu cinematografia de artă prin cadrele lungi în genul cinematografiei europene însă fără substanța aferentă.

Actorii: există. Matt Damon a împușcat o nominalizare la Oscar pentru cel mai bun rol masculin principal. Pentru mine Damon e tot același actor fad și incapabil de a transmite emoții. 

Scenariu: cartea e mai faină – un clișeu care mă urmărește de-o viață. Nu e slab scenariul, este în regulă, este mai alert decât cartea, însă nu te apropie de personaj așa cum romanul lui Weir reușește să o facă. Se putea mai mult. Inclusiv se putea lucra la glume ca să fie mai bune în scenariul final. Glumele lui Weird chiar nu sunt mai bune pe ecran…

Personaje: de Mark ar trebui să-ți placă. Cartea nu-ți dă de ales. Îți place de el și gata. În film nu prea ai când să te atașezi pământeanul rătăcit pe Marte. 

Soundtrack: nu mi-a rămas nimic în minte în afară de vreo două piese disco.

Concluzie: un film distractiv și atât. Nu e nimic spectaculos. Deși cred că l-aș lua ca să-l țin în videotecă doar pentru ca Vlad să vadă și filmul după ce citește cartea. Cred că o să primească vreo 2-3 premii Oscar, deși nu cele mai importante.

Notă: 7